5,591 matches
-
esență... astfel, malformațiile sunt radiografiate, capriciile desființate și întreaga structură arhitectonică se prăbușește pe domeniul derizoriului... Data 3, E cum se poate mai ciudat...ne-am întâlnit ieri, la galeriile de artă... o văd parcă și acum: pupila-i e învăluită într-un cafeniu aurit, care atrage mai întâi privirea printr-o aparență veselă: îți vine s-o privești, în toată splendoarea inocenței ei, mirosind proaspăt a tinerețe, a vitalitate și a fitness mental; cafeniul înflorește apoi cu efecte de artificii
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
C de la Chanakya. Erau nume istorice, nume cu care să faci impresie, iar domnul Jones, deși deloc impresionant, se considera, într-un anume fel, un istoric. Astăzi, ajungând pe plaja gri-argintie a insulei sale preferate, împânzită de cețurile gri-argintii care învăluie întotdeauna marea învolburată ce o înconjoară, era pe cale să trăiască un mic eveniment istoric. Dacă ar fi știut, ar fi filozofat pe îndelete asupra paradei istoriei, asupra neputinței istoricului de a sta deoparte și a se uita. Era o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Doamne! a zis ea. Uitasem. Zguduitura. — Da. Ce dracu a fost aia? Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum, zise Iocasta. Virgil rămase cu privirea pierdută pe fereastră, fixând silueta întunecată a muntelui Calf de deasupra lor, cu piscul învăluit în nori. — Ce dracu’ mai pune la cale acum nebunul ăla? întrebă el furios. — Poate că situația i-a scăpat de sub control, zise încet Iocasta. — A fost ca o... începu Virgil, apoi se opri. — Ca o fulgerare a morții, încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vreo formă de înșelare a vederii. Era ea, sora și mama substitut, Prepelicarul însăși, în mărime naturală și tot pe-atât de naturală și ea. Nimic nu era ieșit din comun în K. Domnul Piatră era ocupat cu număratul, norul învăluia piscul muntelui, iar ceața învăluia câmpia. Vultur-în-Zbor a coborât de pe măgar lângă Casa Fiului Răsare. Voia iar să-l vadă pe Virgil. Lăsă măgarul priponit acolo, la marginea Drumului Pietruit, și se duse spre intrarea din față. Acolo stătea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vederii. Era ea, sora și mama substitut, Prepelicarul însăși, în mărime naturală și tot pe-atât de naturală și ea. Nimic nu era ieșit din comun în K. Domnul Piatră era ocupat cu număratul, norul învăluia piscul muntelui, iar ceața învăluia câmpia. Vultur-în-Zbor a coborât de pe măgar lângă Casa Fiului Răsare. Voia iar să-l vadă pe Virgil. Lăsă măgarul priponit acolo, la marginea Drumului Pietruit, și se duse spre intrarea din față. Acolo stătea o femeie care se sprijinea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a gândit un moment, apoi i-a arătat ceva, întinzând brațul drept. — Locuiesc acolo, i-a spus. Casa cea neagră era așezată pe o stâncă ițită abrupt deasupra orașului și sub peretele de nori, neagră precum veșmintele ce o învăluiau pe posesoarea lor. — Sper să te revăd în curând, a spus ea și, dând un ghiont măgarului, a pornit-o la drum. — Cum te cheamă? a întrebat Vultur-în-Zbor. Măgarul se îndepărta încet. — Doamna Virgil Jones, i-a răspuns Liv, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acum parte Vultur, parte Grimus, făcea dragoste cu Media, care fusese curvă, iar acum era reazemul lui, și în acel moment gorful Koax, care se transportase pe vârful muntelui Calf, a simțit ceva ciudat. Cețurile din jurul insulei. Cețurile care o învăluiau și o împresurau. Eternele, nicicând ridicatele văluri. Cețurile deveneau tot mai dese. încet-încet, coborau și încercuiau insula din toate părțile, mai aproape, tot mai aproape, ca o pâclă gri și tot mai densă, ce se apropia și mai tare... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
făceau un zgomot ridicol, semnalându-mi trecerea ca un cod Morse. Trăgând aer în piept, am deschis cu forță una dintre ușile masive de mahon. Sunetul de pahare ciocnite, murmurul conversațiilor și ocazionalele râsete masculine s-au revărsat asupra mea, învăluindu-mă. M-am oprit o clipă în prag. Capetele s-au întors și, traversând covorul gros și ceea ce acum o sută de ani ar fi fost sala pentru petreceri, venea David Stronge, președintele Comitetului pentru Achiziționarea Obiectelor de Artă, inamicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
auzeam numai noi. Am înconjurat Albert Hall și în fața noastră se întindeau aleile largi și goale din Kensington Gore, străzi principale acum părăsite, auzindu-se doar sunetul slab al mașinilor din depărtare, înspre Knightsbridge. Dincolo de drum, era dărăpănătura Albert Memorial, învăluită în pânză pentru reparații precum o instalație Christo nereușită, și, dincolo de ea, era parcul, îndepărtându-se de noi în noapte. El și-a așezat una dintre sticle sub braț și m-a luat de mână. Am trecut peste drum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
eu sunt martor tăcut al unui timp criminal, martor neputincios. Eu însumi eram, fără să o știu, o bisericuță abia începută în zidire, fără catapeteasmă, fără icoane, fără mireasma mirului care, abia acum, când scriu toate acestea, simt cum mă învăluie întru Luminare. Mi s-a întâmplat de câteva ori să trec pe lângă biserici care se demolau. Ocoleam, de obicei, locurile acelea. Cu un fel de teamă. Cu un fel de rușine neputincioasă. Cu un fel de sentiment al complicității că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-acolo, nu știu că peste ani mă voi oploși în zona aceea, lângă soba înaltă, aproape de draperiile celor două ușițe ducând spre toalete. Îmi va fi frig, peste ani, la masa mea de lângă ușă. Voi simți curentul cum mă învăluie chiar în miezul zilelor toride de vară. Voi simți, fără să-mi dau seama atunci, că acest aer rece care te învăluie stăruitor, zi de zi, clipă de clipă, în tot mersul vieții tale, de la o vreme este unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre toalete. Îmi va fi frig, peste ani, la masa mea de lângă ușă. Voi simți curentul cum mă învăluie chiar în miezul zilelor toride de vară. Voi simți, fără să-mi dau seama atunci, că acest aer rece care te învăluie stăruitor, zi de zi, clipă de clipă, în tot mersul vieții tale, de la o vreme este unul dintre semnele sigure ale bătrâneții, ale Morții care îți trimite mesaje. Nu știu acum, stând în ușa berăriei, despre aceste semne. Nu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante, este de fapt aerul Morții. Pregătirea venirii ei, a privirii ei, a însoririi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și din noapte, trezindu-se cu sclipiri încifrate, mesaje trimise spre mine dintr-un tărâm tainic, de nepătruns. În astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că, în începuturi, smalțul păpușilor nu se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însetat. La „Podgoria“, după prima baterie, Matvei n-a mai rezistat. A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub salcie. Îl ascultam, fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor, de lumina începutului de toamnă, spălată de orice umbră, lumină pură pogorând nu din înălțimile cerului, ci țâșnind parcă din salcia aceea, din toiagul alb al orbului, din întinsul luciului de apă, din cioturile munților cu desene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lipite. Atunci, într-o răsucire a trupurilor, o voi vedea pe ea. Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului copilului pe care îl adormisem. Doar că nu o va mai învălui lumina aceea de asfințit venind de la becul de pe holișor. În lucirea dură a neoanelor din bucătărie o voi vedea, abia acum, parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mîngîiat pielea pîntecelui cu vîrful degetelor. Bea Își miji pleoapele și Îmi surîse, sigură și puternică. — Fă-mi tot ce vrei, șopti ea. Avea șaptesprezece ani și viața Întreagă Îi strălucea pe buze. 29 Se Înnoptase cînd am părăsit casa, Învăluiți În umbre albastre. Din furtună mai rămăsese un suflu de burniță rece. Am vrut să-i Înapoiez cheia, Însă Bea mi-a poruncit dintr-o privire să o păstrez eu. Am coborît pînă la promenada San Gervasio, În speranța că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru folclorul foiletonesc, Fermín mă puse În temă cu scena către care de Îndreptam. Azilul Santa Lucía era o instituție de o reputație necurată, care lîncezea În măruntaiele unui vechi palat În ruine, situat pe strada Moncada. Legenda ce-l Învăluia schița un profil undeva la jumătatea drumului Între un purgatoriu și o morgă de condiții sanitare abisale. Povestea lui era, cel puțin, deosebită. Din secolul al XI-lea adăpostise, printre altele, reședința mai multor familii bine situate, o Închisoare, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se Întrezăreau siluete. — Pe aici, indică maica Hortensia, care ținea avanpostul cu cîțiva metri Înaintea noastră. Am pătruns Într-o Încăpere boltită, unde nu mi-a venit prea greu să situez scena Tenebrarium-ului pe care mi-o descrisese Fermín. Semiîntunericul Învăluia ceea ce, la prima vedere, mi se păru o colecție de figuri din ceară, așezate sau abandonate prin unghere, cu ochi morți și sticloși care luceau ca niște monede de alamă În lumina lumînărilor. M-am gîndit că, poate, erau niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
simțirăm cum farmecul momentului se făcea țăndări. Nu ne trebuiră mai mult de cîteva secunde ca să ne dăm seama că de partea cealaltă a ușii era cineva. Văzui cum frica se contura pe chipul Beei și, Într-o clipită, ne Învălui bezna. Lovitura În ușă veni după aceea. Brutal, ca și cum un pumn din oțel ar fi izbit-o, smulgînd-o din țîțÎni. Am simțit trupul Beei sărind În Întuneric și am prins-o În brațe. Ne-am retras spre mijlocul Încăperii, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iar orificiul vizorului se deschise Într-o lacrimă de lumină. Am zîmbit. Am ascultat cum cheia de rotea În broască și am tras adînc aer În piept. 38 — Daniel, șopti ea, cu zîmbetul În contralumină. Fumul albastru al țigării Îi Învăluia chipul. Buzele Îi străluceau stacojii, umede, sîngerînd urme pe filtrul pe care-l ținea Între arătător și inelar. Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care Îi visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
anunț. Am intrat În vestibul și am așteptat. Odinioară, m-aș fi dus direct În camera prietenului meu, Însă de mult nu mai veneam În casa aceea, care mă percepea din nou ca pe un străin. Cecilia dispăru pe coridor, Învăluită În aura de lumină, lăsîndu-mă pe Întuneric. Mi se păru că aud glasul lui Tomás În depărtare, iar apoi niște pași care se apropiau. Am improvizat un pretext cu care să-mi justific vizita neașteptată În fața prietenului. Silueta ce apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nobil și admirabil, care nu prea se potrivea cu imaginea de fenician pe care mi-o formasem despre domnul Cabestany. Poate că Îl judecasem greșit. Figura lui Julián Carax mă intriga din ce În ce mai mult. Tot ce se referea la el era Învăluit În mister. Cel puțin o dată sau de două ori pe lună, cineva suna să Întrebe de adresa lui Julián Carax. În curînd, am băgat de seamă că era Întotdeauna aceeași persoană, care se prezenta sub nume diferite. Eu mă limitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]