3,948 matches
-
-se în magazine, cofetării, alimentare, restaurante, cafenele, ceainării. Așteptând ora de începere a spectacolului, la vreun cinematograf. Îmbulzindu-se spre și dinspre Gara de Nord. Din nou formând o masă informă în stațiile de autobuz, tramvai, troleibuz. Despicând norișorii delicați de praf. Învelindu-se în lumina filtrată de arborii parcurilor. Înaintând printre frunze ruginii sau îngălbenite ce pluteau nesigure, smulse de adiere din copacii bulevardelor. Același fel de mulțime în oricare parte a orașului, preocupată, grăbită, frământată, vociferând, tropăind, trăind. Aceeași mulțime fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o rumoare, fiecare vorbind mai tare sau mai încet că ce-i asta, că nu se poate, cum așa, dintr-odată? și fără să ne fi anunțat nimic? și încă altele și oamenii din prezidiu băteau cu creionașe în masa învelită în pluș roșu de care se prinseseră nenumărate fire de praf și scame și ziceau: tovarăși, tovarăși, trebuie să votăm, și ne-am trezit, atât de uluiți de ce se întâmplă cu noi, votând și punctul ăsta nou și abia atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și cronice în răstimpul scurs, din care cea mai mare parte nici măcar n-a fost în țară. Continua să vorbească pe același ton egal, nazal, monoton, rece, fără să privească în jur, distant și părând arogant, în măsura în care cei de la masa învelită în pluș roșu începeau să fiarbă sau cel puțin unul dintre ei începea să fiarbă, am înțeles asta când Meme spunea că toată discuția de-acum nu are loc decât pentru că oamenii sunt văzuți și judecați la anume indicații, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să ne cuprindă oboseala pe toți. Se apropia seara, ne cuprinsese lehamitea și nu ne gândeam decât să se termine odată toată mascarada. Deși se vedea pe fețele noastre, în orice caz eu vedeam și probabil și cei de la masa învelită în pluș roșu, că nu vom accepta să ne mai spună cine știe ce și că nu vom accepta nici să vă sancționăm pe vreunul din cei ce făcuseră parte din birou, era ca o tensiune în aer, o simțeam. Și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ne mai ofere un duș rece. Ultimul. Și, ca și cum n-ar fi fost suficient că se află în fața tuturor, încât toți îl puteau vedea și trebuiau să-l asculte, ca și cum n-ar fi fost suficient că se deșirase în spatele mesei învelite în pluș roșu, nu impunător, ci atrăgând pur și simplu privirea cu hainele lui portocalii și cravata țipătoare, a ridicat din prima clipă glasul să ne admonesteze și să ne înspăimânte, probabil, dând din mâini fără oprire, iar la răstimpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dar mai era ceva, ce se conturase anevoios de-a lungul acelei ședințe, iar acum era limpede, oricum mie îmi era foarte limpede, se văzuse pe figurile lor în ultimele două ore, mai ales de când se întorseseră la masa lor învelită în pluș plin de scame, după pauză; puțin le păsa de ce se petrecuse înainte, ți-am mai spus asta și repet, aveau o misiune și se străduiau să o împlinească și erau furioși că noi nici nu pricepeam misiunea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sepia sau alb-negru, invitații la nunți ai căror miri vor fi având de mult nepoți și la botezurile unor prunci ce vor fi fost de acum părinți și ei, adrese, însemnări ordonate și caligrafiate pe foi smulse din caiete școlare, învelite cu atenție în coperți de vinilin și legate cu ață colorată, însemnări dezordonate pe hârtii îngălbenite de vreme, nici măcar întregi toate, alteori câte un singur nume sau câte un singur cuvânt cu înțelesul definitiv pecetluit, cu cerneala decolorată bătând acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de la brâuri cuțitele ruginite, înfigându-le în el și despicând carnea de os ori brațul de trup ori înjumătățind coastele, într-o mișcare din ce în ce mai înceată și mai speriată pentru că, pe măsură ce tăiau și învârteau lamele de oțel vechi, trupul lui invizibil învelit în pojghița de aer încă nerăpit, căpăta contur și apărea vederii înspăimăntate a umbrelor lacome asemenea unui trup de zeu închis într-un sarcofag. Dintr-odată, din trupul lui și de deasupra lui izbucnind ca o forță uimitoare închisă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
camerele celelalte. S-a sprijinit cu fruntea de geamul uneia dintre ușile-fereastră ale balconului. Casa era cuprinsă încet de întuneric. În cenușiul de afară se învârtejeau frunze umede. Dintre acoperișuri împungea scheletul urât și pe jumătate ars al fostului țugui, învelit în grabă în carton smolit și prăfuit. „Vasăzică acuma totul s-a terminat?“, se gândi din nou. O vedea stând la biroul mic, ascultând liniștită și el știa că e foarte liniștită pentru că nu înțelege și totuși n-avea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știu ce gândești și de asta mi-era cel mai teamă și de asta nu credeam că o să fii de acord. Da, știu sigur ce gândești, o, Doamne, știu sigur“, și își frământa cu palmele mâinilor încrucișate peste piept brațele învelite în șalul de lână. „Gândești că te-am forțat să spui asta. Gândești că te-am forțat să fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și te storc cum vreau eu și fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ori „okay, okay, am tăcut“. „Dar nu-nțeleg de ce faci din orice o dramă“, a spus după un timp. Nu i-a răspuns. A ridicat numai din umeri. „Pur și simplu nu-nțeleg“, a mai spus după un alt timp, învelindu-se în fum albăstrui, rămânând cu gândul în urmă, ca pironită într-o idee. El se apleca asupra pachetelor cu cărți, legându-le cu sfoară, și nu i se auzea decât icnetul cu care strângea înainte de-a face nod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se oprească sau să afle ce e mai departe pe drum sau la capătul drumului, deși s-ar putea să nu existe un capăt al drumului. Ce mai știa era că s-a trezit cu Răzvan Brancu alături, care îl învelea cu una din acele haine de blană parfumată, îl întreba cum se mai simte, și-a întins mâna înțepenită sub cap, și-a pipăit cu cealaltă fruntea pe care sudoarea înghețase, s-a ridicat, durerile cele mari pieriseră, mai persista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
așa ceva?“, întreba cu înverșunare, întorcându-și privirea de la el, spre tufa îndoită de la brâu, cu crenguțele ei subțiri și firave trosnind la fiecare suflare a vântului uscat, auzindu-l cum vorbește, încet și convins, dar fără să-l mai asculte, învelindu-se numai în glasul lui moale, gândindu-se: sunt mai mult de doi ani de când îl cunosc și doi ani de când m-a sărutat prima oară, mult de tot, încât amețisem, și aproape doi ani de când am știut că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să ne lăsați să terminăm partida asta în pace?“. „Ai grijă, ai să pierzi“, spunea Vlad Dumitrescu. „Pe mine nu mă deranjați, puteți comenta oricât.“ Dar se îndepărtaseră deja, atrași de arpegiile jeluitor languroase din camera alăturată, unde lucrurile erau învelite în lumina stins portocalie izvorâtă din globul uriaș așezat într-un colț, alături de divanul acoperit de un pled flenduros. Îi priveam din pragul ușii cum se mișcă înlănțuiți și el îi șoptește ceva și ea râde nedumerită. „Ia ascultați-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe divanul mare, ascultându-l și împotrivindu-se tot timpul. „Nu cred, nu cred să fie așa“, repeta întruna. Rodica Dumitrescu ieșise pentru o clipă. Iuliu Sofronie spunea măscări. Vlad Dumitrescu se prăbușise într-un fotoliu-balansoar, cu speteaza foarte înaltă, învelită în țesătură cu dungi fine negre și albastre și cenușii, asemănătoare draperiilor. Ședea drept, privindu-ne, treaz, dar parcă nu s-ar fi uitat la noi, deși nu cred asta, în orice caz era prins de un gând al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește că nu-i demn de el? ...Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am niște treburi. Mâine am să vin mai devreme. Cumpără-mi o sticlă cu lapte. Nu-l fierbe. Mâine poți să vorbești și tu.“ A doua zi ședea în capul oaselor, într-o margine a patului îngust, sprijinită pe perete, învelită într-o pijama a lui Andrei, pe care și-o petrecuse peste piept. „Vasăzică, domnule ziarist sau redactor sau ce naiba ești, ne vedem din nou... Aș putea să-ți spun că mi-a fost dor de tine, că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
numai cât era liniște în el. Ea se uita la perdelele subțiri umflate de răbufnirile vântului cald. Își rotea privirile prin încăpere de parcă ar fi urmărit o umbră. Își clătina capul și părul negru și înfoiat îi sălta pe umerii înveliți în aerul albăstrui. Lumina amurgului îi cădea pe față și părea transparentă și strălucitoare. A întins mâna spre măsuța de alături, a ridicat un șirag de mărgele pe care le-a trecut dintr-o palmă în alta, fără să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în ea se pot strânge abjecția și sublimul în întregul lor, de parcă fiecare act al nostru n-ar fi decât o violență fără măsură și izbucnit dintr-o violență fără măsură, pe care n-o mai recunoaștem pentru că iubirea a învelit-o în ceva ce-i admis ca firesc. Asta simțea. Încerca să fie sincer cu el și să afle dacă din iubire suferă sau dacă era numai orgoliu sau disperarea că se găsește deodată singur în fața unor drumuri nesfârșite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Vârful Mont Blanc. Zăpada ardea ochii care lăcrimau, respirația era grea în aerul rarefiat, Muntele se ridica asemeni unei primejdii dorite, proteguitor și indiferent și plin de speranțe și veșnic și al lumii întregi. Și în clipa următoare s-a învelit iarăși în cortine de aburi și privirile umezi și îndurerate nu străpungeau decât veșnicia și nimic altceva. Ca o himeră necesară. Au coborât, în timp ce soțul Mioarei schia. S-au așezat la o cafea cum făcuseră cu ani în urmă. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
morți. De fapt, știuse precis că toți cei care rămîneau În urmă În timpul marșului de la Lunghua vor fi lăsați să moară sau vor fi omorîți acolo unde se odihneau. Totuși, șunca tocată Îi amintea de acele cadavre umflate. Toate erau Învelite În aceeași gelatină. Cei vii care mănîncă sau beau prea repede, ca Tulloch și locotenentul de poliție cu mîinile lui Însîngerate, se vor alătura curînd morților suprahrăniți. MÎncarea hrănește moartea, moartea care dorește și așteaptă propriile lor trupuri. Jim ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și boii, cum ați zis, duceți-vă, și binecuvîntați-mă." 33. Egiptenii zoreau poporul, și se grăbeau să-i scoată din țară, căci ziceau: "Altfel, toți vom pieri." 34. Poporul și-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Și-au învelit postăvile cu plămădeala în haine, și le-au pus pe umeri. 35. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise, și au cerut Egiptenilor vase de argint, vase de aur și haine. 36. Domnul a făcut ca poporul să capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
nu fii față de el ca un cămătar, și să nu ceri camătă de la el. 26. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; 27. căci este singura lui învelitoare, este haina cu care își învelește trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. 28. Să nu hulești pe Dumnezeu, și să nu blestemi pe mai marele poporului tău. 29. Să nu pregeți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
l-ai scuturat! Silită-atunci acum mi-e greu, Ești vis urât în somnul meu, Îmi arde-n suflet un jăratic C-ai fost nedemn, brutal, sălbatic. Sunt floare tristă în pustiu, De noaptea grea îmi amintesc, Cu gânduri negre mă-nvelesc, Și-ades mă simt ca - într-un sicriu. IUBITĂ MAMĂ N-am crezut că te vei strânge Și-n pământ că vei ajunge, În pământul ce ne-ascunde Și nici soare nu pătrunde. Din poartă privesc în zare, Chipu-ți
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
fi cutremurat pământul, doi slujitori îi aduc lui Cerimon un cufăr foarte greu, aruncat pe țărm de un val uriaș, cum aceștia spun că nu mai văzuseră niciodată, un val aproape supranatural. În cufărul ce răspândea miresme îmbătătoare, un corp învelit într-un cearșaf scump; alături, un sac plin de mirodenii și un pergament scris de Pericle, unde acesta se ruga ca femeia moartă, odraslă și soție de rege, să fie îngropată după datini, dacă va fi găsită vreodată. Urmează atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]