3,167 matches
-
că asumarea modelului echivalează cu trădarea lui și, spre deosebire de Bacovia, M. rezistă tentațiilor „plumbului”, obligând neantul ca, înainte de a-i lua în posesie ființa, să ducă un lung război de uzură. O luptă inegală, firește, pentru că în cele din urmă „abisul” cucerește iremediabil existența: „începutul cuvintelor mele este întotdeauna o triadă:/ realitate abis realitate; sfârșitul lor ar putea fi inversat,/ acum, seara? pe pielea mâinii urcă o umbră pe care nu o/ pot descifra; din înaltul respirației plămânilor tăi alungiți coboară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
tentațiilor „plumbului”, obligând neantul ca, înainte de a-i lua în posesie ființa, să ducă un lung război de uzură. O luptă inegală, firește, pentru că în cele din urmă „abisul” cucerește iremediabil existența: „începutul cuvintelor mele este întotdeauna o triadă:/ realitate abis realitate; sfârșitul lor ar putea fi inversat,/ acum, seara? pe pielea mâinii urcă o umbră pe care nu o/ pot descifra; din înaltul respirației plămânilor tăi alungiți coboară numai/ inițialele: RAR” (Inițialele adevărului). Dar o luptă purtată până la capăt cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
îi corespunde vidul interior, astfel încât ființa este supusă unui dublu asediu, disputată de două vârtejuri cu putere de aspirație egală. Acceptând că „numai superficialitatea are sens” (Fuga postmodernă IV), M. mută astfel teatrul de luptă pe terenul reprezentărilor, hrănind voracitatea abisului cu imaginile cadaverice ale obiectelor. De altfel, multe din simbolurile definitorii (oglinda, umbra, focul, orbirea) sunt preluate direct din scenografia psihanalitică, unele (șobolanii și lupii) trimițând în mod direct la două cazuri celebre tratate de Freud. E ca și cum, multiplicând la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
ca să mă aflu în treabă, dar treaba mea este mare și pute a moarte din prima zi de viață” (Fuga postmodernă XXIV). Scrisul nu generează ființa, dar întârzie înaintarea neființei, e cea mai eficace stratagemă care se poate interpune înaintării abisului. Retorica resimte și ea efectele acestei stări, refuzul artei venind ca o consecință firească a gravității existenței. Instrumentele poeziei încetează a mai fi metafora sau simbolul; tropii sunt niște figuri atrofiate, care nu deschid perspectiva către transcendență, ci către imanență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
prea importante pentru a rămâne într-un stadiu cultural epuizat, care nu va putea fi apt să producă răspunsuri la noile provocări. De altfel, cei care susțin mutațiile de ordin paradigmatic (în sens kuhnian) dintre modernism și postmodernism concluzionează că abisul creat între ele a determinat ca discursurile, conceptele, practicile și strategiile să nu mai poată fi în nici un caz interșanjabile, fiecare dintre ele operând cu un set precis de reguli și discursuri care se aplică doar respectivului curent, în cazul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care reprezintă metafore pentru un tip de cunoaștere modernă, ce este considerată că reflectă o realitate externă, dar care acum sunt complet neadecvate noului stadiu, lipsit de referențialitate. Acest nivel în care realul dispare în simulări perfecte este caracterizat de abisul sensului și de evanescența diferenței dacă în reprezentare există o diferență clară între original și copie, hiperrealitatea nu doar că desemnează absența originalului și a oricărui tip de referențialitate, ci și substituția în locul realului a semnelor sale artificiale, față de care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o formă de deconstrucție și de eliminare a limbajului, sensului și valorii, în Cursul de lingvistică generală se renunță la acest proiect pentru a se propune o modalitate constructivă și științifică de producere a sensului. Baudrillard apreciază această intuiție a abisului limbajului, a tendinței sale de autoabsorbție care se opune producerii sensului, determinând apariția seducției: "Saussure a avut intuiția, la final, a eșecului acestei întreprinderi lingvistice, lăsând să planeze o incertitudine și să se întrevadă o slăbiciune (...) dar asemenea scrupule au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a eșecului acestei întreprinderi lingvistice, lăsând să planeze o incertitudine și să se întrevadă o slăbiciune (...) dar asemenea scrupule au fost perfect străine urmașilor care se vor mulțumi să administreze o disciplină care nu va mai atinge niciodată ideea unui abis al limbajului, a unui abis de seducție a limbajului, a unei operații radical diferite de absorbție și nu de producere a sensului"512. La limita dintre comentariu și interpretare, viziunea lui Baudrillard transformă textul Anagrammes în structura ascunsă, abisală a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lăsând să planeze o incertitudine și să se întrevadă o slăbiciune (...) dar asemenea scrupule au fost perfect străine urmașilor care se vor mulțumi să administreze o disciplină care nu va mai atinge niciodată ideea unui abis al limbajului, a unui abis de seducție a limbajului, a unei operații radical diferite de absorbție și nu de producere a sensului"512. La limita dintre comentariu și interpretare, viziunea lui Baudrillard transformă textul Anagrammes în structura ascunsă, abisală a întregului demers saussurian, în indiciul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al apostolilor și al sfinților noștri părinți și maeștri; să nu provoace vreun incident în domeniul vieții materiale; să manifeste prudență în aflarea păcatelor, pentru ca cei simpli să nu învețe prostii ignorate și nemaiauzite. Nimeni să nu fie cufundat în abis, terorizând sau făcând reproșuri în mod prea satiric, ci să înalțe către o speranță spirituală. Toți frații minori, oferindu-se pe ei înșiși ca exemplu de umilință, să nu subestimeze pe ceilalți religioși, regula sau statutele altor ordine. Bucurându-se
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
găsește acum. Până și Styxul, dacă există (Ovidiu este urmărit de incredulitate și de retorică chiar și în aceste momente foarte dramatice), l-ar accepta bucuros în schimbul Histriei, și în orice alt loc din lume chiar de-ar fi și abisul cel mai adânc. Ovidiu simte o ură profundă pentru locul lui de exil și și-o exprimă chiar cu riscul de a-i supăra pe bieții locuitori ai Tomisului, care au făcut dintotdeauna tot ce le stătea în putință pentru
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ești puternic și constant și, întrucât în acest moment treburile Statului nu merg cum ai vrea tu, condu tu, dacă ceilalți [= Augustus] nu realizează că Statul se îndreaptă spre ruină; barca Statului, prin urmare, nu trebuie să se scufunde în abisuri". Este într-adevăr extraordinar cum sulmonezul este în stare să exprime două realități cu un singur limbaj. Deocamdată, suntem mulțumiți că versurile reproduse scot clar în evidență că, atât Ovidiu, cât și Paulus Fabius Maximus, nu considerau deloc că treburile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Saltă firmamentul și sorii se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede Talpele, lumină În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede Talpele, lumină În cer mai lucește. Neagră, fumegîndă acum sînt volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier.” Nu este greu de observat că prăbușirea atrage după sine și schimbarea statutului fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. Nepăsător gigantic de timpuri furtunoase, El pasă cu mîndrie, căci a Învins destinul!” Tabloul nu este decît un fragment dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale revin, după o fază de criză, la formele de sublim liniștit, maiestos. Umplînd abisul, Rinul redevine un „gigantic nepăsător”. Alecsandri nu poate trăi prea mult cu sentimentul catastrofei. Natura este frumoasă Îndeosebi În formele ei pașnice. Pașnice și decorative. Obiectele se integrează Într-un ansamblu (tablou, scenă, spectacol), ansamblu Încîntă privirea, dar Împiedică percepția
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
insatisfacție În dragoste, iar forma ei pasională (iubirea ca pasiune) are, ne asigură toți filozofii, culoarea și gustul tragediei. Prima figură a iubirii conachiene este aceea de natură tristaniană pe care Rougemont o numește „reciproc nenorocită”, iar Roland Barthes „hipnoza abisului”. Reproduc definiția dată de ultimul: „S’abîmer. Bouffée d’annéantissement qui vient au sujet amoureux, par désespoir ou par comblement”. Suflul neantului este la Conachi mai potolit. El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numește „reciproc nenorocită”, iar Roland Barthes „hipnoza abisului”. Reproduc definiția dată de ultimul: „S’abîmer. Bouffée d’annéantissement qui vient au sujet amoureux, par désespoir ou par comblement”. Suflul neantului este la Conachi mai potolit. El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește, Într-un chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și dominante în opera sadoveniană. Există, astfel, un spațiu real și unul magic, imaginar, având, ca și la Lucian Blaga, „o matrice mioritică”, dar deosebindu-se prin aceea că termenii săi extremi nu sunt dealul și valea, ci muntele și abisul, câmpia și marea. Eroii sadovenieni, mai ales bătrânii, purtători ai unei îndelungate experiențe empirice, ajung la o înțelegere a cosmosului, a tainelor universului, a spațiului și timpului prin simbolistica semnelor. În comentarea literaturii române contemporane, B. s-a dovedit un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285552_a_286881]
-
sens creator lenea moldovenească, predispoziția contemplativă) atunci automatismele de limbaj și comportament sugerează nu atât o carență, cât un exces, nu atât somnul conștiinței, cât o trezire mai grea, mai originară, modelând personalitatea umană după tiparele mitului și ale psihologiei abisurilor. Pentru că, prin clișeu (care, în opinia mea, nu e doar cuvântul, ci și imaginea), omul are acces nu doar la "nimicul" vorbelor goale, ci și la partea lui de umbră, la arhetipurile îngropate adânc, în subconștient. Exact ca în melodramă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
degajat de ceea ce fusese dinainte știut. Pe deplin scriitor se vădește a fi R. însuși. Chiar faptul că practică o critică de participare, de unde și emoția și freamătul din voce, contribuie la aceasta. Emoția este stârnită și de contemplarea propriului abis, energia căutării se alimentează din tensiunea produsă la întâlnirea dintre entuziasm și scepticism, dintre vitalitate și oboseală. Criticul este un afectiv, dar și un ironic, iar ironia o îndreaptă spre sine ca și spre alții, textul critic fiind, nu de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
oamenii care-l vedeau rătăcind în neștire pe punte. Marea îi lăsase neatins trupul, ca să-și bată joc de el, dar îi înecase infinitul din suflet; nu i-l înecase cu totul, de fapt, ci i-l trăsese într-un abis miraculos, unde sub ochii lui morți, lunecau formele stranii ale unei lumi rămase, de la obîrșii, neschimbate. înțelepciunea, această sirenă cărpănoasă, îi dezvăluia comorile fără de număr; iar printre lucrurile veșnic tinere, vesele și lipsite de inimă, Pip vedea nenumăratele gîngănii de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
i mentalitatea francez? , arhitectura ? i manierele fran? uze? ți, ba chiar ? i teatrul francez (? i românele lui DumasTat? l), pe baze semibarbare. Alienarea institu? ional? a elitei a fost urmat? de alienarea cultural? , ceea ce a dus la apari? ia unui abis �ntre clasele de sus ? i masele din Rom�nia. Reac? ia la acest viol cultural a fost critică junimist? nemiloas? a lui Titu Maiorescu ? i a lui Mihai Eminescu, c? reia i s? a al? turat ? i Iorga. Privind retrospectiv
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
într-un raport anume publicul și ansamblul actorilor era aici gândit ca un raport de apropiere, să pună în valoare cele mai mici gesturi, expresii, priviri, pe care o dramă intens psihologică își sprijină demonstrația artistică. Toate acestea ducând către abisurile sufletești ale unor situații tragice ce se pot compara cu cele ale antichității grecești. Această proximitate, aproape tactilă, nu numai că dă posibilitatea realizării unor imagini cinematografice de gros-plan și raccourci-uri vertiginoa se, dar implică puternic spectatorul în climatul de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]