220,173 matches
-
pe femeia care freacă fericită scândura. Oh, Doamne, nu, Cico al lui din fiecare zi, cu pantalonii căzuți sub buric și palmele ca niște evantaie de plastic, viu, real și fără de care viața ar fi foarte tristă, precis se gândește acum la plutonul interminabil de bărbați bățoși și cu țâfna pusă, nenumărații tataie care mișună pe toate coridoarele clădirilor impozante, în birouri capitonate, îngenunchind fetele surâzătoare și indiferente, care se mișcă și ele nestingherite de la un tataie la altul. Cico, născut
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
tânăr. Printre crengile înfrunzite se vede șoseaua pustie, dincolo de gardul bisericii, învăluită în ceața unei dimineți de aprilie. Omoplatul lui Cico se oprește o secundă și apoi se aruncă din nou în marșul scrisului, se vede dintr-o ochire că acum scrie fraza de încheiere, precipitat, avântat, triumfal, punând, în sfârșit, punct. Lumina intră cu demnitate prin ferestrele încăpătoare, în timp ce doi băieți se ridică în același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
ca și când, prin venirea la București, s-ar fi făcut ordine nu numai în ce-l privea pe el, dar și vremurile și epoca, iar ceea ce, la început, fusese doar un simțământ incert, amestecat cu fel de fel de impresii, devenea acum o certitudine, după ce a pus piciorul pe asfalt, în fața Bisericii Sfântu Gheorghe, trecând peste bordura metalică a trăsurii, cu bastonul agățat ușor pe braț, și s-a îndreptat cu pași măsurați pe sub copacii în umbra cărora ședeau țărani lângă desagii
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
neașteptat și incitant, stârnind, fiecare, aceeași poftă de a descoperi ce se află dincolo de povestea mereu prea parcimonioasă în amănunte, aproape întotdeauna indiferentă la context și dezinteresată de explicații până la pragul absurdului. Lectura extensivă a colecției pe care o propune, acum, Constantin Eretescu ar putea fi, în acest sens și pe un prim nivel, un fascinant excurs prin labirintul care este imaginarul omenirii de astăzi, mai ales pe traiectul care vizează înțelegerea lucrurilor mărunte ale vieții de zi cu zi. Pe
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
urbane. Naratologia americană vorbește despre această serie de colportori ai povestirilor recente ca despre lanțul F.O.M.F, friend of my friend; un adevărat lanț al slăbiciunilor dar și un lanț captivant al încrederii... Grație lui Constantin Eretescu avem, acum, o primă colecție de asemenea texte în limba română. Mă gândesc, pragmatic, că lectura sa ar trebui să fie mai mult decât o chestiune de informare culturală și mai mult decât o problemă de recunoaștere a prestigiului pe care realizatorul
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
spate,/ constrîngerile:/ dovadă// a ridicării întru salvă. Se aude zăngănit de linguri, o/ fi pe-aproape vreo cantină/ populară. De jur/ împrejurul meu prinde contur viitoarea formă/ anorganică. Plus pietrele din cer pentru mormînt și undele radio/ recepționate,/ undele emise acum zece miliarde de ani... Aici,// unde totul mi se lipește de piele,/ e o teamă/ atavică nedeslușită” (Pe la miezul nopții se aude gălăgie în pereți). În locul aneantizării, obștescul sfîrșit aduce o evoluție burlescă a materiei, un șir de monstruozități înveselitoare
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
întristare, nici/ durere, nici amărăciune, nici suspin./ Ieșit din rînd, rămas/ singur, însetat permanent, croncănind: mi-e foame! Dar/ nu mai poate bea și/ mînca, deoarece nu mai are nimic, nici stomac, nici intestin, totul/ a putrezit! A fost îmbălsămat? Acum are/ cioc de barză” (A fost afurisit de cineva, ori singur s-a blestemat). S-ar putea face o apropiere cu ciclul La lilieci al lui Marin Sorescu, acela totuși de un pitoresc jucat într-un perimetru mai strîmt, absorbit
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
stare să aplice principiul caragialian “pupat Piața Independenți” dacă interesele de imagine electorală o cereau. Culmea e că, peste toate, plutea elegant, și dezinteresat ?, dorința să-i convingă de acest adevăr pe răzeșii de pe cele două maluri ale Milcovului (secat acum “dintr-o sorbire” de ger), și pe transilvăneni, dar minus consiliul secuimii care tocmai elabora constituția, drapelul și capitala provizorie la Budapesta a noului stat intracarpatic. Oricum, pe răzeși nici nu-i tenta “sorbitul” Milcovului, fiindcă nu mai prea aveau
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
Cozmin Gușă cu Gigi Becali - “viitorii de aur” ai spectrului politicianismului românesc, executau “Brâul de la Mehadia” în ritmul unui “Joc de doi ca-n Banat”, interpretat în primă audiție de formația “Blide sparte-haine rupte”; ca să nu mai reproduc chiuiturile, ventrilocice acum, pe care le-ar fi “strigat” urmașul 3) demn al senatorului George Pruteanu, învăluindu-l în căldura privirii pe bălăcăritul mai an, “Bădica Traian”4) (Mânați, măi! Hăi! Hei!...) Din nefericire, n-a fost să fie. Doar d-l Theodor
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
artistică este neapărat la mijloc. Mai degrabă este o neînțelegere a obiectului satirei caragialiene din comedii și din schițe. Această neînțelegere vine de departe și traversează toată critica literară și socială a secolului XX. Am semnalat-o în editorialul de acum două săptămîni cînd am susținut că teoria maioresciană a „formelor fără fond” nu numai n-a fost infirmată de istoria noastră modernă, după cum gîndesc aproape toți comentatorii, dar a fost confirmată, atît după 1918, cît și după 1989. E destul
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
Ce lume, ce lume!”, exclamăm împreună cu Tipătescu. Mai e nevoie să găsim argumente pentru actualitatea autorului Scrisorii pierdute? Ea ne sare în ochi și nu se poate să nu ne mirăm de orbirea lui Pompiliu Eliade, de la articolul căruia, de acum o sută de ani, am pornit. Avem noi oare nevoie de memorii sau de istorii ca să-l înțelegem pe Caragiale?
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
sictirit, aspru. E decis să renunțe, nu prea are la ce. La pretenții. Să devină agent imobiliar, secretară, traducător la vreo firmă. E conștient că în provincie e și mai rău. În București îl susține o inocentă speranță (moare ultima). Acum e posibil să se reapuce de învățământ. Devorează în continuare cărțile, din disperare și pentru că se plictisește acut. Are nevoie de stimuli rafinați. Renunță la clasici, parcurge Foucault, Derrida, Bourdieu. Revine uneori la Kafka. Citește febril Jurnalul lui Cărtărescu și
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
vrăjit de ideea culturii de masă, de postmodernism. Ignoră sistemele clasice, ascultă Eminem, Sting, Tracy Chapman. Se plictisește repede. Are multă informație, nu are criterii. E dependent de Internet, care e din ce în ce mai ieftin. Se apucă serios de scris. Și până acum ținea jurnal, scrisul defulează și compensează orice frustrare. Realizează că n-are talent. Scrie în continuare. E posibil să nu se mai îndrăgostească. Se gândește la alianțe profitabile, care nu-l angajează afectiv. Analizează cu detașare și simpatie ideea de
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
o încuraja și o fortifica. Îmi amintea de acele flori îmbobocite prin văi, care se ofilesc dacă sunt răsădite prea aproape de cer, acolo unde se iscă furtunile și arșița soarelui este mult prea puternică. Nu a fost chiar așa. Emigrată acum douăzeci de ani în Germania, Violeta Dinescu și-a etalat imensul rezervor de tenacitate, demonstrând că în viață nu există soluții, ci doar forțe în mers, pe care trebuie să le înfrunți, și soluțiile le urmează. Am reîntâlnit-o recent
Jubiläumskonzert by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13171_a_14496]
-
Pavel Șușară (artă, magie și pragmatism) 1. Omul neolitic avea obiceiul de a-și pregăti vînătoarea printr-un ceremonial artistic. Sau, cel puțin, perceput acum în felul acesta. Fapt e că el își desena, cu o mare expresivitate și cu o profundă intuiție a formei, a caracterului și a mișcării, acolo, în peștera lui, animalele pe care trebuia să le vîneze. Și înainte de a răscoli
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
a dispărut, dar el chiar a sporit, diversificîndu-și formele de manifestare. A coborît în istorie și însoțește, cumva, marile dezlănțuiri colective. Și rolul imaginii din peșteră, cu toată încărcătura sa magico-simbolică, ori poate cu mai mult decît atît, îl preiau acum statuile. Tăcutele, profanele și ignoratele statui care ne mai animă piețele sau alte spații publice. Dacă în mod obișnuit trecem pe lîngă ele fără să le observăm, iar cînd le observăm o facem doar pentru a le evita, în momentele
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
îndreptată împotriva stocului simbolic, împotriva comunismului transcendent, dacă îi putem spune așa. Oștașul sovietic, Petru Groza și Lenin, dar era s-o pățească și Dobrogeanu-Gherea, au dispărut unul cîte unul, chiar cu un ceremonial parodic de înmormîntare, și se odihnesc acum împreună, abandonați și ostracizați. Pentru că, asemenea bizonului din peșteră, ei nu sînt doar imagini convenționale, chiar proaste în cazul acesta, ci forme de permanentizare a unei esențe, personajul însuși cu întreaga sa demonie. Numai că uciderea simbolică a statuii, a
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
el politician sau doar o variantă tîrzie de erou civilizator, iese din fumul lumînărilor și din aerul greu de tămîe, lasă icoana în funcția ei strict liturgică și își secularizează prezența, imaginea și memoria. În orizontul simbolic al orașului apare acum, fie trecînd prin cimitir, fie coborînd direct din marile piețe occidentale în micile și indecisele noastre scuare, statuia, chipul recognoscibil al unui personaj real sau imaginea alegorică a unui fapt excepțional. Orașul, viața publică și asumarea directă a istoriei creează
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
dramatică și hilară în același timp, semnalează prezența exemplară și, de multe ori patetică, a artistului în Oraș; ca o condiție a existenței Orașului și ca o garanție deplină a demnității sale. Faptul că imaginea creatorului în spațiul public este acum destul de precară și de incoerentă nu înseamnă, însă, că Artistul nu este la locul lui, ci doar faptul cu mult mai banal că Orașul nu este încă pregătit să-i recunoască și să-i consacre prezența.
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
Occidentul își dă seama ce probleme e pe cale să-și ia pe cap și pe cine admite în casă, orice menajamente vor fi lăsate de-o parte. Frumoasa perioadă a intențiilor nobile, neurmate de nici un gest practic, a apus. De-acum, vorbăria e înlocuită cu o militărească cercetare a celor mai intime dintre componentele mecanismului social. Echipa Năstase nu e capabilă să asigure „igiena” cerută de Occident. Ca principali producători de mizerie morală, năstăsioții n-au cum, obiectiv vorbind, să facă
Nașii fără dinți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13153_a_14478]
-
a celor mai intime dintre componentele mecanismului social. Echipa Năstase nu e capabilă să asigure „igiena” cerută de Occident. Ca principali producători de mizerie morală, năstăsioții n-au cum, obiectiv vorbind, să facă, începând de mâine, contrarul potlogăriilor comise până acum. Justiția a avut și are în continuare un rol imens în propagarea modelului mafiot tutelat de guvern, parlament și președinție. În loc să le bată el obrazul corupților, aceștia pot s-o facă nu doar mai rapid, ci și cu argumente: „Toa-șu
Nașii fără dinți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13153_a_14478]
-
visa sprijinul american, în timp ce rețelele de rezistență erau încet, încet anihilate, iar complotiștii torturați sau aruncați în beciurile închisorilor. După cum se vede, o perioadă importantă din istoria noastră, despre care, după ’89, literatură nu s-a scris și care are acum toate șansele să dea un roman mare. Din păcate, nu lipsa de talent dar de exercițiu face ca acest roman să nu contureze o narațiune reușită. Romanul are numeroase greșeli și neglijențe, atât stilistice cât și de construcție. Redactorului de
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
nici o cenzură) înregistrate în minuțioasele jurnale, dar zbaterea de a pune cap la cap piesele necunoscute ale istoriei noastre adevărate însoțită îndeaproape de neputința pătrunderii esențialului. Dacă o astfel de temă, înainte de ’89, avea un anume sens în mecanismul totalitar, acum, după căderea comunismului, în libertate, el capătă un altul. Poate chiar mai dramatic. Adevărul pare mai plin de nuanțe ca niciodată, gradul de importanță al evenimentelor este instabil căci timpul mută centrul de greutate al priorităților; percepția însăși a duratei
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd. M-am uitat. Inscripăția nu mințea: Cimabue stăpînea peste ele.” Și nici Sorescu nu mințea: ochiul lui cultivat și ingenuu este o mărturie de neclintit.
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
fiindcă am impresia că el s-a golit complet de înțeles, iar dacă unii mai cred că el înseamnă ceva în contextul respectiv, semnificația lui a ajuns, pentru fiecare în parte, năucitor de diferită. Reforma din educație „s-a privatizat”, acum fiecare o pricepe după bunul său plac: cîți cetățeni, atîtea „reforme”. Oficialii repetă, de ori de cîte ori au prilejul, că la nave va - cu surle și trîmbițe, reforma merge înainte. Unii se întreabă neliniștiți dacă se va opri vreodată
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]