3,631 matches
-
grămezi de jurnaliști care nu mai apucaseră locuri pe scaune, a pus la un moment dat o întrebare, după care a dispărut. A plecat. Când Minghella a început să-i răspundă, n-a mai văzut-o. Chestia asta l-a amuzat. I s-a părut foarte tare. Cursanții fericirii Mihaela Michailov Terapia de grup e un performance confesiv care-și propune abordări cognitiv comportamentale într-un anumit protocol situațional. Studiile de psihopatologie abundă în analize ale practicii terapiei de grup, de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
warp, Înspre cea mai apropiată galaxie. DAMELE GAZETIERE Pagina cu reclame: „prețioase invențiuni care conservă frumuseța și funeța“ Emilia CHISCOP Suntem invadați de publicitate pe toate posturile de televiziune, În ziare și reviste. Reclamele ne agasează uneori, cele bune ne amuză, dar parcă În ultima vreme publicitarii de pe ale noastre meleaguri au intrat În criză de inspirațiune, nu a mai apărut de mult un spot care să mă amuze, să spargă gheața și atenția. (Pentru cei care iubesc reclamele deștepte, le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
televiziune, În ziare și reviste. Reclamele ne agasează uneori, cele bune ne amuză, dar parcă În ultima vreme publicitarii de pe ale noastre meleaguri au intrat În criză de inspirațiune, nu a mai apărut de mult un spot care să mă amuze, să spargă gheața și atenția. (Pentru cei care iubesc reclamele deștepte, le recomand până la următorul spot românesc inteligent o reclamă nemțească savuroasă la Dacia Logan, pe site-ul www.dacia.de). Presa de acum mai bine de un secol În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
la Viena și la Timișoara, dar îmi pare că v-ați plictisit deja de relatările mele de călătorie. Hai să mă fac util, eficient, și să dau câteva sfaturi practice unor oameni aflați la mare cumpănă. De ani buni, mă amuză și mă intrigă în egală măsură limbajul de lemn care circulă pe piața locurilor de muncă. Știți cu siguranță cum arată un CV, o scrisoare de intenție, un anunț de scoatere la concurs a unei slujbe. În cele mai multe cazuri, schimbul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
unde era și Jelio Jelev (parcă), și acolo, dar și în Grupul de la Roma, sunt oameni aleși - așa, ca Domnia Sa -, care se ocupă de destinul omenirii. Eu sper că nu-i adevărat. Altfel ne așteaptă un destin sumbru. Ce ne amuza mai tare era că din când în când moderatoarea emisiunii făcea act de prezență, emițând absurda propoziție „Vă înțeleg perfect, domnule președinte“. Iar noi nu înțelegeam nimic. De-aia nu ne cheamă în sinsenc-uri. De-aia am rămas în clarobscur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
non-erotică poveste a ei. Două încercări demne de menționat prin onestitatea lor sunt cele semnate de Radu Pavel Gheo și Cezar Paul-Bădescu. Oamenii au primit invitația de a scrie o poveste erotică și s-au conformat, în pas lejer și amuzându-se (au înțeles cel mai bine, cred, convenția unui astfel de jocă. Este exact atitudinea pe care am tot căutat-o și nu prea am găsit-o. Deja mă plictisisem de volute parabolice și de vălurile grele aruncate peste niște
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
vedea îmbrățișați sub clar de lună, Bobo ar scrie ceva de genul chemarea lirică a ludicului, îmbrățișări tandre scăldate cu blândețe de astrul nopții, doi adolescenți îndrăgostiți pe care nu te mai saturi să-i privești... pe când eu aș nara amuzat despre cei doi nesimțiți care se lingeau în boscheți, iar el, handralăul, o mamelea cu nerușinare la un metru de noi, încât era să mă înec cu cojile semințelor în momentul în care am început să-i fluier, după care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
Iar dintre scriitorii secolelor XX și XXI, cred că i-ar gusta pe Rushdie, Márquez, Saramago și alții ca ei. Pentru că diavolilor, așa cum îi intuiesc eu ca virtuali cititori, le plac poveștile. În ce privește textele aberante, cred că diavolii s-ar amuza copios cu Ubu rege și, poate, de cartea bețivului (cum o numesc eu) scrisă de Venedikt Erofeev - este vorba despre Moscova-Petușki. Nu garantez însă că le-ar plăcea Maestrul și Margarita, romanul meu favorit. A citi este un verb firesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
Lăcusta, Stâncă și alții, care au umplut listele de nominalizați pe la tot felul de premii cu texte destul de slabe. Am fost bucuros că s-a întors Marius Ianuș cu un volum de poezie nou, Ștrumfii afară din fabrica. M-au amuzat îndoielile unora, mie omul abia acum a început să-mi placă cu adevarat. În rest, m-am tot plictisit uitându-mă la alții cum își obțin catarsisuri obosite cu manieriști „simpatici“ precum Foarță sau Brumaru. Despre proza nouă publicată aș
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
dureros de privit - invazia modernității în forma ei cea mai urâtă, azi nou-nouță, și mâine în ruină.“ Kiran Desai, Moștenitoarea tărâmului pierdut, traducere din limba engleză și note de Vali Florescu, colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2007 Romanul care a amuzat cenzura comunistă Bogdan Romaniuc Într-o cronică la Caravana cinematografică, Nicolae Manolescu spunea despre Ioan Groșan că este un scriitor care „este în stare să debiteze enormități fără să clipească“. Unul dintre puținii umoriști adevărați din literatura română, Ioan Groșan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
și de o mare luciditate, un roman care își poate găsi ușor cititorii, de la cei mai protențioși până la cititorii obișnuiți. Înainte de prima ediție din ’92, romanul lui Ioan Groșan a apărut în regim de foileton în „Viața Studențească“, reușind să amuze chiar și cenzura comunistă. La fel ca și Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale sau Levantul lui Mircea Cărtărescu, romanul lui Ioan Groșan, O sută de ani de zile la Porțile Orientului, roman de inspirație rabelaisiană, în care oralitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
tolănit, cum bine-ți șade, la umbra istorisirilor în pârg, lasă creionul roșu în iarbă și privește cu ochi blânzi, somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa!“. O sută de ani de zile la Porțile Orientului, un roman care a amuzat cenzura comunistă, ascunde totuși în paginile sale o satiră dură la adresa dictaturii. Ioan Groșan, O sută de ani de zile la Porțile Orientului, colecția „Fiction Ltd.“, Editura Polirom, 344 de pagini, 34.95 lei TREI R|SPUNSURI DE LA IOAN GROȘAN
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
dispărea peste noapte. vrăjitoarea din sacul cu nuci este noaptea; nucile sunt stelele. Asta spun specialiștii în mitologie. Este posibil, dar mărturisim că acest simbolism ne este destul de indiferent și că simțim suficientă plăcere lăsându-ne seduși de frumusețea povestirii, amuzați de peripeții și legănați de farmecul lipsit de detalii. Dacă ni se povestește Pielea de măgar*? Ne face întotdeauna plăcere. De notat că Pielea de porc este o variantă a aceluiași basm ca și Pielea de măgar. Acest strai este
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
cu veselie și bunătate. E Francisc din Assisi vorbind cu Natura. Un ciocul-berzei vorbăreț se aprinde împotriva urzicilor. "Ce frunzișoare frumoase avea, îndesate împrejurul unui puf argintiu, și ce drăguțe-i erau petalele ce se legănau în vânt!" Mușchii se amuză de ce spune el; zmeurișul zgârie; este poemul pădurii. Partea cea mai originală a cărții este povestea visului fantastic în care regina își revede fiica. Găsim aici o întreagă teogonie de zeițe roz, zâne, duhuri, un mișcător decor de feerie, o
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
piratate și cu cât, pe Internet, putem vedea tot felul de aberații purtând, chipurile, semnătura lui Octavian Paler. Faimos este așa-zisul Interviu cu Dumnezeu, care i-a fost atribuit scriitorului încă de când trăia. Nu numai că el s-a amuzat copios de această prostie, dar un fragment consistent din convorbirile noastre disecă întreaga făcătură. De comun acord cu Georgeta Dimisianu și cu Alexandru Paler, delicatul fiu al lui Octavian Paler, seria aceasta va alterna titlurile după criteriul unei „dialectici“ și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
ca să nu zic leneș. Cu toate acestea, multă vreme am fost de-a dreptul fascinat de trucurile casnice publicate prin reviste. Pentru mine, pagina gospodinei era pagina umoristică, o citeam și râdeam de inepțiile transmise pe post de sfaturi. Mă amuzau savantlâcurile de genul „cum se face rața cu portocale flambată? nimic mai simplu: gătiți rața cu portocale ca de obicei, apoi o flambați“. Mă distrau și truismele ridicate la rang de supremă înțelepciune culinară, de pildă „când tocați verdeață nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
nicidecum în fața unui microfon, recitând un discurs pe care, evident, făcuse eforturi considerabile să-l învețe cuvânt cu cuvânt, pentru a-l rosti apoi „liber“ în fața unui auditoriu pregătit oricum să aplaude fără rețineri. Până la acest discurs, repet, m-a amuzat ambiția fiicei lui Traian Băsescu. Am considerat-o un moft al ei, am discutat cu prietenii despre apariția unui nou Marean, în variantă feminină, pe scena politică ș.a.m.d. În orice caz, am fost convins că președintele Băsescu nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
singurul regizor de la noi care e în stare să-și facă „filmul lui“ fără a uita publicul. Probabil că are o antenă specială cu care „prinde“ undele venite dinspre spectator; în consecință, știe ce i-ar plăcea, ce l-ar amuza, ce l-ar emoționa. Are ceea ce se cheamă „priză la public“. Judecând după cum reacționează publicul de la noi, e foarte posibil însă ca acesta să se amuze și la părțile unde n-ar trebui să se amuze. Restul e tăcere nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
undele venite dinspre spectator; în consecință, știe ce i-ar plăcea, ce l-ar amuza, ce l-ar emoționa. Are ceea ce se cheamă „priză la public“. Judecând după cum reacționează publicul de la noi, e foarte posibil însă ca acesta să se amuze și la părțile unde n-ar trebui să se amuze. Restul e tăcere nu seamănă nici cu Filantropica, nici cu E pericoloso sporgersi (care pentru mine rămâne unul dintre cele mai bune filme românești și cel mai bun de până
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
plăcea, ce l-ar amuza, ce l-ar emoționa. Are ceea ce se cheamă „priză la public“. Judecând după cum reacționează publicul de la noi, e foarte posibil însă ca acesta să se amuze și la părțile unde n-ar trebui să se amuze. Restul e tăcere nu seamănă nici cu Filantropica, nici cu E pericoloso sporgersi (care pentru mine rămâne unul dintre cele mai bune filme românești și cel mai bun de până acum al regizorului), și e mult mai nostalgic decât s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
participat mai mult „oameni de cultură și artă“ decât jurnaliști. Mi-a plăcut ce-a spus Smaranda Vultur - „fiecare film despre trecut e de fapt unul despre prezent. Acest film ne arată și cum stăm cu receptarea trecutului“. M-a amuzat Florin Iaru, care, cu verva lui sănătoasă, a exclamat: „Merce e senzațional în film! E mult mai tare ca Burtică!“. Solomon nu crede că a făcut filmul prea târziu Cei prezenți la dezbatere (printre care Nestor Ratesh, Ion Vianu, Doina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
cu aer proaspăt. Aveam gusturi și idei diferite de ale establishment-ului cultural, plus un spirit critic debordant. Ce se întâmpla? Ne adunam și discutam literatură. Ascultam muzică și beam bere. Citeam din propriile noastre texte. Ne împrumutam cărți. Ne amuzam. Făceam mese rotunde. Luam atitudine în presă. Nu știu cum, dar ne-am nimerit un grup foarte fain... Imaginați-vi-i laolaltă pe Constantin Acosmei, Șerban Alexandru, Radu Andriescu, Michael Astner, Horațiu Decuble, Radu Pavel Gheo, O. Nimigean, Radu Părpăuță, Dan Sociu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
adevărată. VOI N-AȚI ÎNTREBAT fără zahăr V| R|SPUNDE Temporarily out of order BOBO Citeam articolul publicat de Bobi săptămâna trecută în „Supliment“, așa cum fac de obicei, ca orice om cultivat și onest față de propriul bun gust, și mă amuzam timid, gândindu-mă că Bobi a publicat și articole mai bune decât ăsta, care nu spune mai nimic și e un pic irelevant. Mie îmi plac la el articolele scrise din punctul de vedere al câte unui personaj, de regulă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
până acum necunoscuți. Referitor la perioada în cauză, reperele noastre au fost mai ales istorice și, poate, literare. Dar n-am știut nimic despre istoria sentimentelor și am bănuit doar câteva lucruri legate de mentalitate. Acum aflăm că „bărbatul se amuză și este mai degrabă galant, în timp ce fata se vede deja măritată după prima strângere de mână“, că Biserica recomandase o poziție sexuală anume pentru reușita procreației, că singurul pretext acceptat pentru o răpire, oricât de scandaloasă ar fi fost ea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
regimului și ca să ne spună ce viitor luminos ne așteaptă. Paradoxal, viitorul luminos ni se întrezărea, mie și prietenilor de la scară, odată cu punerea în aplicare, seara, a economiei de electricitate. Pe românește, lăsarea în beznă a orașului. Povestea asta mă amuza, pentru că abia așa aveam cadrul natural perfect să jucăm o chestie care se numea „somata“ - un fel de „prinsa“. Mitingul regizat la care participasem cu ocazia „celui de-al paișpelea Congres“ fusese, în mintea scurtă pe care o aveam atunci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]