12,966 matches
-
Dunării, erau: Nașterea, Boboteaza, Paștele, Înălțarea, Cincizecimea. Ritul funerar în Dacia nord-dunăreană, universul funerar al credincioșilor locali erau dominate de numeroase elemente păgâne, pe care ierarhii, sinoadele și Imperiul creștin încercau zadarnic să le elimine din comportamentul supușilor. Dar moștenirea antică (precreștină) era prea puternică pentru a fi ușor eliminată. Prezența în limba română a termenilor "priveghea", "priveghere", priveghi", proveniți din latinul pervigilare ("a veghea toată noaptea") și a "comânda" ("a da de pomană"), "comând" ("pomană") provenite din lat. commendare (a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sfinții (slav), iar colindele sunt latine, de la calendar, îngerii (angelus)-latin, dascăl și călugăr (grecesc), Bobotează, Bunavestire ș.a. 55 Acestea sunt considerațiile lui Iorga, dar aspectul acesta este mai complex și mai bogat în același timp. Caracterul latin al creștinismului antic (daco-roman) este ilustrat și de terminologia folosită, care exprimă, în limba română, noțiunile fundamentale ale noii credințe. Acești termeni, unii dintre ei prezenți și în păgânism, au apărut și s-au fixat în latina populară, din secolele IV-V, vorbită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VII-X, noi nu eram niște copii, ci un popor romanic, creștin, viguros, încă tânăr, dar deplin închegat. De aceea, coloniștii daco-romani n-au pierit, ci au dăinuit și s-au înmulțit, extinzându-se în spațiul vechii Dacii.58 Sfârșitul creștinismului antic Secolul VII marchează începutul unor fenomene istorice care au afectat profund evoluția creștinismului în sud-estul Europei. Cel mai spectaculos dintre ele este puternicul recul al creștinismului între Dunăre și Peloponez, din Illyricum până pe coastele Egeei, datorat restrângerii teritoriale a Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a obiectelor creștine nu permit aprecierea conținutului de idei, credințe și practici ale locuitorilor fostei provincii Scythia Minor, în intervalul cuprins între căderea limesului dunărean (614) și recucerirea lui Ioan Tzimiskes (971). Este cert că multe elemente ale creștinismului antic s-au pierdut, dar amploarea vieții creștine din secolele V-VI, vasta rețea episcopală, așezămintele monahale, numeroasele bazilici, dezvoltarea cultului, atașamentul față de dogmele Bisericii universale, amprenta puternică lăsate de acestea asupra societății scythane au reprezentat un suport important în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care nu știu dacă în afară de nume mai venerează ceva din cele ale lui Hristos"-Fontes, IV, p. 143. În secolele VII-X, Scythia se numea Istros. Avem de-a face cu o forma mentis, rezultată din congruența fondului local de sorginte antică și romană-bizantină cu accente ale cultului oficial și ecouri heterodoxe (R. Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești). Ritul funerar, în Dobrogea, în secolele VII-X: se constată o realitate discutabilă, și anume, coexistența înhumației cu incinerația. Mormintele de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și anume, coexistența înhumației cu incinerația. Mormintele de incinerație au fost puse pe seama slavilor, păgâni, sau bulgarilor, dar mulți arheologi români consideră că ele aparțin populației autohtone romanizate, care fie rămăsese păgână, fie era creștină dar se incinera după obiceiul antic, fie abandonase credința strămoșilor sub impactul slav. Dar susținerea aceasta pare puțin plauzibilă. Istoricul I. Barnea crede că, după secole de practicare susținută a înhumației, într-un cadru bisericesc ce a cuprins întregul teritoriu dobrogean, ar fi cu totul neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a fost descoperită la Mircea Vodă (jud. Constanța).69 În legătură cu situația creștinismului românesc, în secolele VII-X, Pr. Păcurariu, în sinteza sa bisericească, face o serie de considerații de interes mai general. Invazia slavă păgână a curmat înfloritoarea organizare bisericească antică la Dunăre și în Pont. Astfel, la sinodul VI, trulan, de la Constantinopol, din 680-681, la sinodul din 691-692, quinisext, ca și la sinodul VII de la Niceea, din 787, nu a participat nici un ierarh (episcop) din regiunile dunărene. Absența unor informații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
gepizi, care au pătruns efectiv în teritoriile sarmatice din Câmpia Tisei, dislocându-i și erodându-i până la dispariția lor treptată în următoarele două secole (III-IV). 9 Goții Făceau parte din ramura răsăriteană a populațiilor germanice, împreună cu gepizii, vandalii, burgunzii, rugii. Autorii antici, Strabon, Pliniu cel Bătrân, Tacit, Ptolemeu, îi menționează, în secolele IV a. H.-II p. H., sub nume diferite, Gutones sau Gotones, într-o regiune situată pe țărmul de sud al Mării Baltice. Începând din secolul III d. H., goții sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hunilor nu reprezintă decât o secvență, semnificativă, în cadrul unui proces ce a început o dată cu migrația grupurilor de populații germanice. Hunii erau de neam turcic sau turanic (așa le numeau vechii perși) o dovadă fiind resturile de limbă păstrate. Descrierile scriitorilor antici făcute hunilor, înfățișarea și modul lor de viață, ca păstori nomazi și călăreți războinici, folosind arcul și arcanul, sabia și lancea, pledează pentru originea lor asiatică. Originea hunilor este în mod cert asiatică, ei făceau parte din semințiile nomade de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XVII-lea, întâlnim în documente conducători de obști cu titluri precum pârcălabi, vătămani ș. a. Organizarea proprietății colective (devălmașe) și a conducerii obștilor dobândește, în istoria românilor, un aspect specific în așa-numitele "sate umblătoare pe bătrâni". În istoria obștilor vechi (antice) și medievale, la toate popoarele, nu doar la români, erau sate care păstrau amintirea unui strămoș comun, conducătorul gintei, familia cea mare. Un aspect specific românesc al organizării pe ginți se observă în satele de moșneni sau răzeși, umblătoare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
p. 73-75. 25. Ibidem, p. 79-81. 26. Ibidem, p. 82-85; B. Mitrea, Unele probleme în legătură cu necropola prefeudală de la Izvorul (Giurgiu), în SCIV, 18, 1967, 3, p. 443-446. 27. Istoria Românilor, vol. III, p. 86-91; A. Petre, Date noi în legătură cu valurile antice de apărare din Dobrogea (IV-X), în BMI, 2, 1973, p. 27-31; M. Petrescu-Dâmbovița și D. Gh. Teodor, Sisteme de fortificații medievale timpurii la est de Carpați. Așezarea de la Fundu Herții (jud. Botoșani), Iași, 1987. 28. Istoria Românilor, vol. III, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavii nu erau nomazi, ci o populație sedentară ce se ocupa cu creșterea vitelor mari. Din a doua jumătate a secolului al VI-lea, izvoarele scrise bizantine vorbesc despre atacuri frecvente ale slavilor, singuri sau împreună cu alte populații. De la scriitorii antici deținem informații importante despre slavi. Pentru apărarea limesului Dunării s-au construit fortificații noi, s-au adus trupe numeroase, iar armata bizantină a trecut în nordul Dunării. La începutul domniei lui Justinian (527-565), generalii Baudarius și Iustinus poartă lupte cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacia era în momentul părăsirii ei, în 275, o provincie nedeplin romanizată, stăpânită de Imperiu numai 170 de ani, mai puțin decât oricare dintre provinciile romane, timp insuficient pentru nașterea unui popor romanic. El invocă în sensul acesta mărturiile scriitorilor antici, Flavius Vopiscus și Eutropius, după care împăratul Aurelian a retras din Dacia nu numai pe militari dar și pe civili. El conchide apoi că nici o urmă de romanitate nu se mai află în Dacia timp de zece secole, nici un scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de un mileniu despre viețuirea unei populații romanice în nordul Dunării de Jos. El constată că nici un singur nume de oraș sau de sat din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta Dacie), în forma sa antică, cu schimbările cerute de legile limbii. Chiar dacă unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
meridionale cu cnezatele rusești. La sfârșitul secolului al XII-lea, după 1185, voim asista la noi mutații politice și bisericești în regiunea Dunării și Dobrogei.28 În părțile apusene ale Dunării de Jos, în Banat, deși nu avem o tradiție antică creștină romană, ca în Dobrogea, nu lipsesc centre creștine ca Drobeta și Sucidava. La începutul secolului al XI-lea, Ahtum, mare feudal local din Banat, botezat creștin în Vidinul bulgar, primise călugări ortodocși (greci) și înființase la Morisena, reședința sa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a schimbului, o comunitate de oameni liberi, beneficiind de privilegii și așezat sub protecția unei curți, cu preocupări economico-comerciale. În legătură cu geneza orașului medieval, în spațiul românesc, trebuie să precizăm că a existat o continuitate de viață urbană, de la orașele romane antice la cele medievale. În urma migrațiilor, orașele Daciei romane au fost distruse sau abandonate, practic, ele s-au ruralizat dar și ruinat. Însă cele de pe linia Dunării, din Banat, Oltenia și Dobrogea, precum Dierna, Tibiscum, Sucidava, Aegyssus, Noviodunum, Arrubium, Carsium, Capidava
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991. Idem, Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, București, 1980. Petrovici E., Studii de dialectologie și toponimie, București, 1970. Pippidi D. M., Contribuții la istoria veche a României, București, 1967. Idem, Studii de istorie a religiilor antice. Fapte și interpretări, București, 1969. Pistrui Chiril, Imperiul vlaho-bulgar și patriarhia de Târnovo, în M.A., 1972, nr. 3-4, p. 201-209. Pâclișanu Z., Ungaria și acțiunea catolică în Orient, în R.I.R., 1944, nr. 2, p. 180-197. Pârvan V., Contribuții epigrafice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în M.A., 1972, nr. 3-4, p. 201-209. Pâclișanu Z., Ungaria și acțiunea catolică în Orient, în R.I.R., 1944, nr. 2, p. 180-197. Pârvan V., Contribuții epigrafice la studiul creștinismului daco-roman, București, Editura Socec, 1911. Idem, Studii de istoria culturii antice, București, 1992. Pop I. A., Români și unguri în secolele IX-XIV, Cluj, 1996. Idem, Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare din Transilvania în secolele XIV-XVI, Cluj, 1991. Popa R., Țara Maramureșului în secolul XIV, București, 1970. Idem, La începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Creștinismul în nordul Dunării în secolele V-VI 71 Arhiepiscopia de Justiniana Prima 74 Reactrivarea vieți creștine pe linia Dunării 75 O problemă controversată: ce religie a fost înlocuită de creștinism ? 78 Terminologia creștină în limba latină 81 Sfârșitul creștinismului antic 84 II. Creștinismul medieval (secolele VII-X) 85 Decăderea creștinismului în Dobrogea 85 Evoluția creștinismului în secolele VII-X 88 Definitivarea creștinismului nostru (secolele IX-X). 93 Ritul bizantino-slav la români 93 CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) 102 Raporturile autohtonilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un organ de republicări, începând cu fragmente din Manoil, roman imprimat cu aproape douăzeci de ani înainte. Articolele politice sunt și ele, deși compuse în 1870, ecouri ale unor realități sociale și politice depășite. Studiul Poezii române. Demne de cele antice expune câteva adevăruri în legătură cu poezia populară românească. Rubrica de critică literară și versurile unor colaboratoare ocazionale sunt lipsite de interes. R.Z.
DAMBOVIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286659_a_287988]
-
strict tehnic, din punctul de vedere al formei de exprimare a obiectivului, că aceasta ar trebui să fie asociată unui interval, mai degrabă decât unui prag minimal. „Tunde oaia, nu o jupui” este un precept de management enunțat în Roma antică și preluat de Osborne și Gaebler (1992) în Reinventing Government, ca un comandament sacrosanct pentru păstrarea echilibrelor necesare bunei funcționări a unui sistem. Echilibrul trebuie căutat și între diferitele arii de performanță. Într-un sens strict „geografic” ar trebui să
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
în realizarea de sine, indică mai explicit viziunea lui C.: adaosul însuși al titlului, de rezonanță aristotelică, este semnificativ și autorul îl justifică lămuritor: „I-am dat titlul simbolic de Kalokagathon tocmai pentru a sublinia apartenența noastră la o concepție antică pe care am căutat s-o descifrăm în cadrul vieții contemporane”. Misiunea filosofiei constă, după C., „în crearea unor viziuni sistematice ale realității ca întreg”. Aderând la ideile lui Croce, el consideră că „întrucât cunoașterea noastră este mai întâi perceptuală și
COMARNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286341_a_287670]
-
Craig, Georg Fuchs și Antonin Artaud. „Reteatralizarea” teatrului, despre care vorbește C. în cazul lui Caragiale, este pusă în legătură atât cu conceptul modern de dramă (în prima parte a studiului), cât și cu vechea comedie, legăturile mergând de la comedia antică până la commedia dell’arte. C. va analiza aici în principal tipurile de personaje care apar în comediile lui Caragiale (de la servus și miles gloriosus, pe care le preia din comedia latină, până la Pulcinella, soțul păcălit sau cuplurile de clovni), dar
CONSTANTINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286371_a_287700]
-
istoria vieții religioase, fie accentuat subiectiv (De la portulan la vederea turistică), fie cu deschideri către istoria ideilor și mentalităților etno-spirituale (Primitivii picturii românești moderne, 1980, Mentalități culturale și forme artistice în epoca romano-bizantină (300-800), 1984, Scriere și oralitate în cultura antică, 1988). Deși în anii ’80 începuse să-și facă un nume în exegeza artelor plastice, C. s-a fixat pe piața literelor ca traducător și interpret al filosofiei lui Platon, colaborator al prestigioasei ediții coordonate de C. Noica; Hermeias filosoful
CORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286422_a_287751]
-
colaborator al prestigioasei ediții coordonate de C. Noica; Hermeias filosoful (1983), Republica (1986), Philebos (1993) sunt cel puțin trei puncte de onoare dintr-o activitate filologic-filosofică aparent părăsită de publicistul incisiv al anilor 2000. Dacă Scriere și oralitate în cultura antică (logosul și scrisul în fundarea civilizației eline, paralel cu marea ruptură vetero-nou-testamentară în discontinuitatea funciară a lumii israelite, într-un context jalonat de relațiile Bibliei cu Platon, ale civilizației greco-creștine cu spiritul iudaic) era dedicată memoriei lui C. Noica, iar
CORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286422_a_287751]