6,861 matches
-
și la Buda. De altfel, cealaltă lucrare a lui Gheorghe Roja, Măiestria ghiovăsirii românești cu litere latinești care sunt literele Românilor cele vechi (1809) nu este altceva decât �aplicarea" la scrierea în graiurile aromânești a alfabetului latin, precum preconizau cărturarii ardeleni. Iar atunci când Mihail Boiagi, publicând la Viena, în 1813 (în greacă și germană) Romanische oder macedono-wlachische Sprachlehre, pe lângă o încercare de a stabili normele structurale ale aromânei, pune în circulație termenul macedo(no)-valah (echivalent cu viitorul macedo-român), după cum arată
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
de Greci și au individualizat-o, integrând-o în romanitatea românească, a făcut-o Th. Capidan 1932, pp. 67 urm. Așadar, în contact cu cărturarii maghiari și români angajați în construirea culturii lor naționale - mai ales cu reprezentanți ai Școalei Ardelene - au reușit intelectualii Aromânilor (deveniți Romano-Vlahi) sosiți din îndepărtatele teritorii sud-balcanice - să ajungă la ideea că sunt un popor de limbă romanică și că, împreună cu Românii din nordul Dunării, ar descinde din latinitatea Romei antice. De aceea, unii dintre intelectualii
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
să ajungă la ideea că sunt un popor de limbă romanică și că, împreună cu Românii din nordul Dunării, ar descinde din latinitatea Romei antice. De aceea, unii dintre intelectualii aromâni - precum Gheorghe Roja - au aderat la ideile latinizante ale Școalei Ardelene. Cu toate acestea, o afirmație precum aceea a lui O. Densusianu, Istoria literaturii române moderne (ed. a 4-a, 1963) privind �influența Școlii Ardelene" asupra �scriitorilor aromâni" pare limitată. Contextul cultural este mult mai vast. Dar conceptul unei unități integrale
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
De aceea, unii dintre intelectualii aromâni - precum Gheorghe Roja - au aderat la ideile latinizante ale Școalei Ardelene. Cu toate acestea, o afirmație precum aceea a lui O. Densusianu, Istoria literaturii române moderne (ed. a 4-a, 1963) privind �influența Școlii Ardelene" asupra �scriitorilor aromâni" pare limitată. Contextul cultural este mult mai vast. Dar conceptul unei unități integrale a romanității românești, la nordul și la sudul Dunării, a fost inculcat celor din Peninsula Balcanică de către aceeași renaștere națională care, pornind din Transilvania
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
Language Loyalty - Culture Loyalty, în �Revue Roumaine de Linguistique" 20 (1975), 4. Tache Papahagi, Dicționarul dialectului aromân, București 1963. Max-Demeter Peyfuss, Chestiunea aromânească, București 1994. Sextil Pușcariu, Studii istroromâne, I, București 1906. I. Tóth Zoltán, Primul secol al naționalismului românesc ardelean (1697-1792), trad. Maria Someșan, București 2001.
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
printre cei care sprijineau înființarea unui teatru românesc în Transilvania și pledând pentru un repertoriu inspirat din istorie și datini, pentru o limbă îngrijită, încearcă el însuși să scrie câteva piese. Tribunul, una dintre primele drame compuse de un autor ardelean, își plasează acțiunea în timpul revoluției de la 1848 din Transilvania, prilej pentru a reveni patetic la crezuri pe care le slujește în permanență. Și în nuvelele istorice, care apar abia postum (Nuvele istorice, I-II, 1905-1906), autorul are meritul unui deschizător
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
revoluției de la 1848 din Transilvania, prilej pentru a reveni patetic la crezuri pe care le slujește în permanență. Și în nuvelele istorice, care apar abia postum (Nuvele istorice, I-II, 1905-1906), autorul are meritul unui deschizător de drum în literatura ardeleană. Evocarea unor momente istorice dramatice, agrementate cu intrigi sentimentale, precum și alegerea modelului stilistic în scrisul cronicăresc și în limba populară atestă aspirația de a continua o linie nuvelistică ilustrată dincolo de munți de C. Negruzzi și A. I. Odobescu. Câteva însemnări de
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
transpuse în românește după o Biblie maghiară tradusă de predicatorul clujean Gáspár Heltai, elev al lui Philip Melanchton. Ca și prima tipăritură coresiană în limba română, Întrebare creștinească (1559), Palia de la Orăștie decurge și ea dintr-o inițiativă a reformaților ardeleni (sași și maghiari, deopotrivă), de a calviniza sau luteraniza majoritatea ortodoxă românească a Principatului, spre a crea o contrapondere catolicismului, care găsea mai lesne un limbaj comun cu ortodocșii. Faptul acesta (al inițiativei reformate) nu știrbește cu nimic importanța celor
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
și prietenul său Eftimie Murgu, a primit, în Moldova, și ranguri: paharnic, căminar, ban și, la 1848, agă. Unionist convins, a devenit ministru al Dreptății (1860-1861) în cabinetul lui M. Kogălniceanu. B. continuă, în mare parte, spiritul iluminist al Școlii Ardelene, prin preocupările sale culturale, istorice și pedagogice. Admirator al lui Petru Maior, îi editează, împreună cu Iordachi Mălinescu, la Buda, în 1834, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, la care adaugă traducerea, în limba română, a polemicii lui Maior cu slavistul
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
românilor, pledează cu argumente logice și temeinice informații istorice, etnografice și filologice, în favoarea romanității (pure, consideră el) și a continuității poporului român. Lucrările lui istoriografice, ce se inspiră din programul iluminist de instruire și culturalizare a poporului, depășesc momentul Școlii Ardelene prin orientarea militantă în activarea conștiinței naționale. Biografiile dedicate unor personalități ale Evului Mediu românesc fac demonstrația originii române a domnitorilor Dimitrie Cantemir, Radu Șerban, Ioan Corvin, Mihai Viteazul, cărora li se evidențiază calitățile morale, politice, militare și culturale. Cărturarul
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
cinci premii ale Uniunii Scriitorilor din România și a șase premii internaționale. Încă de la primele schițe și povestiri R. se manifestă ca o structură duală, tentat, în egală măsură, de proza poetică simbolică și de proza realistă, în maniera tradiției ardelene, apropiindu-se însă mai mult de Pavel Dan decât de Ion Agârbiceanu, Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu. Aceste predispoziții contrare, spre lirism și spre obiectivare, capătă, pe rând, pondere în scrierile sale. La început pregnantă apare tendința către prezentarea poematică
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
STAMATI, Iacov (24.VI.1749 - 9.III.1803, Iași), cărturar. Ardelean din ținutul Bistriței, S. trece în Moldova pentru a se dedica vieții monahale. Călugărit, în 1765, la mănăstirea Neamț, este adus, în 1774, de mitropolitul Gavriil Callimachi la Iași ca protosinghel (administrator) al Mitropoliei. Cariera ecleziastică pare asigurată după alegerea
STAMATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289844_a_291173]
-
și Ion Agârbiceanu, a mai existat o verigă de legătură, și anume opera eminesciană. Sunt analizate, într-un tablou documentat cu acribie, căile de acces ale poeziei lui Eminescu în Transilvania, atât în timpul vieții acestuia, odată cu publicarea versurilor în reviste ardelene, cât și post-mortem, prin introducerea poetului în manuale școlare, prin revitalizarea interesului cu prilejuri aniversare sau comemorative etc. În capitolul Opinii critice, unde urmează îndeaproape ideea că în interpretarea operei eminesciene critica din Transilvania a oscilat între părerile lui Titu
STAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
lui Ștefan Aug. Doinaș: „- Străine, ce vezi peste ape? / Afară tu singur nu sta, / Ci vino de noi mai aproape. Străinul nimic nu zicea”. Versurile din ciclul Elegii pentru Ardeal sunt tot niște laude, închinate de data asta „supremei ființe ardelene”: evocare nostalgic înflăcărată a „munților mei prieteni”, cu „pădurile, gorunii”, a minerilor, a primelor iubiri, toate acestea filtrate prin ceața luminoasă a amintirii. Cărțile tânărului Ș. anunțau un viguros poet al marilor aspirații și întrebări, care știa să evite prin
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
în forme cât mai adecvate înțelegerii elevilor săi. Această activitate, extrem de benefică pentru întreaga populație românească transilvăneană, a fost curmată în mod brusc de conflictul cu episcopul Ioan Bob, dușmanul cel mai înverșunat al capilor mișcării numite mai târziu Școala Ardeleană. La îndemnul acestuia, în vara anului 1794 Ș. se vede arestat, umilit, apoi închis la Aiud și judecat abia după câteva luni de detenție. Condamnat la moarte în primă instanță, este salvat doar de recursul bazat pe recunoașterea originii sale
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
ca bun-simț critic, ST, 1996, 6; Radu Mareș, Criticul studiat la „egograf”, TR, 1996, 28; Anca Noje, Ion Simuț - un critic de actualitate, TR, 1996, 31-32; Radu G. Țeposu, Farmecele maligne ale provinciei, F, 1996, 7-8; Gheorghe Grigurcu, Un critic ardelean, RL, 1996, 45; Monica Spiridon, Autoportretul criticului în tranziție, R, 1996, 10-12; Daniel Cristea-Enache, Criticul de tranziție, ALA, 1997, 365; Mircea Muthu, Rebreanu și gramatica realismului, RL, 1997, 49-52; Borbély, Xenograme, 93-102; Z. Ornea, Dincolo de realism, RL, 1998, 15; Mircea
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
de ele de la marele vizir) vor rămâne fără capete la începutul anului 157742. Și Mihnea Turcitul, feciorul lui Alexandru al II-lea Mircea, a fost sâcâit o vreme de un pretendent, Radu Vodă Popa, sprijinit de „boierii mehedinți” și de ardeleni. Mihnea Turcitul l-a bătut, însă, în 1582 și l-a obligat să fugă la Timișoara, sub „aripa” turcilor. Drumul lui către Istanbul, în 1582, s-a prelungit, însă, către un loc de exil consacrat - insula Rhodos. Cel care intenționa
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
stipula: „Omul să fie de 15 ai, și așa să intre întru nuntă, iarea muiaria să fie de 12 ai”), înainte de 1639. I-a făcut mai mulți copii 248 - între ei pe Lupașcu (cel ce va primi titlul de nobil ardelean în 1676 printr-o diplomă dată de principele Mihail Apaffy I) și pe Anastasia, viitoarea Doamnă a lui Gheorghe Duca - și l-a văzut murind. Dumitru Buhuș, un apucător pus pe înavuțire (înaintea Dafinei, mai fusese căsătorit cu Ileana, fiica
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
se ocupau, prin urmare, cu descântatul. Altele, dintr-un „grup” eterogen (ce nu-i excludea pe bărbați) și mereu prezent în lumea medievală românească 425, alcătuit din femei de toate vârstele și de toate condițiile (de la reprezentante ale nobilimii maghiare ardelene și boieroaice - Șarolta Solcan le pomenește pe „doamnele Anușca Zora și Voica” din Făgăraș, acuzate de vrăjitorie prin 1508426 - până la slujnice sau persoane cu o situație materială precară, precum acea ciobăniță în vârstă din Aiud, acuzată de vrăjitorie în 1683427
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în Moldova: pe Constantin, pe Pătrașcu - cel ce se va însura cu Todosia, fiica vistierului Toader Boul, ajungând astfel cumnat cu Voievodul Gheorge Ștefan - și pe Miron), un dascăl din Ardeal - pe diacul Toader din Feldru (unul dintre acei cărturari ardeleni care au lucrat ca profesori peste munte, în Moldova). După ce și-a terminat slujba la Calafendești, diacul Toader s-a întors la Bistrița, în Transilvania, unde și-a oferit, se pare, serviciile „sfatului” orașului. Aducându-și aminte de fostul lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
monografie urbană a prostituției. Registrul prostituatelor: indicator al stării prostituției oficiale”, în vol. Cum scriem istoria, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2003, p. 229. 351. Lucian Dărămuș, loc. cit. Despre vârsta văduvelor (eșantioanele cercetate aparțin, e drept, secolului al XIX-lea ardelean), cu o predominanță a tinerelor, vezi Savina Paula Bolovan, Femeia în satul românesc din Transilvania, Fundația Culturală Română, Cluj-Napoca, 1999. 352. Constanța Ghițulescu, în șalvari și în papuci, p. 229. 353. Lege și fărădelege în lumea românească veche, p. 411
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
teatrale în limba română în Transilvania, societatea acționează perseverent pentru promovarea mișcării teatrale românești în această zonă. Pregătită de publicațiile vremii, stimulată de succesul unor turnee ale trupelor de teatru de dincolo de Carpați (Tardini-Vlădicescu, Mihail Pascaly), despre care, în periodicele ardelene și îndeosebi în „Familia” lui Iosif Vulcan, apar entuziaste aprecieri, ideea unui teatru stabil este formulată de directorul „Familiei” în articolul exortativ Să fondăm teatru național! (1869). După ce caracterizează teatrul ca o școală morală, umanitară și patriotică, prin care poate
SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
, Pan (25.V.1924, Botoșana, j. Suceava), prozator. Este fiul Todosiei (n. Leșan) și al lui Porfir Solcan, agricultori, urmași ai bejenarilor ardeleni din zona Năsăudului (Ilva Mare), ajunși în Bucovina în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Urmează școala primară în comuna natală, apoi cursurile Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava și susține bacalaureatul în 1945. Obține licența în științe
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
memorialist și gazetar. A fost al doilea din cei cinci copii ai Elenei (n. Borlea) și ai lui Savu Slavici, meșter cojocar, care s-a ocupat și cu negustorii de tot felul. Mama sa era dintr-o familie de cărturari ardeleni. S. a învățat primele clase în satul natal, la școala de pe lângă biserică. În 1859 este trimis la Arad, unde repetă clasa a patra, iar din anul următor este elev la liceul maghiar. În 1865 se transferă la Liceul Piarist din
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
Caragiale. În 1880 primește postul de profesor de limba română și de geografie la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, iar peste doi ani și la Azilul „Elena Doamna” din București. Preocupat tot mai mult de soarta românilor ardeleni, acceptă oferta Partidului Liberal de a scoate un ziar românesc în Transilvania. În acest scop pleacă, în aprilie 1884, la Sibiu, ca director al celui dintâi cotidian al românilor ardeleni, „Tribuna”. Au urmat ani de muncă intensă, concretizată într-o
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]