3,326 matches
-
-i împartă melosul semenilor: ca un miner al cuvintelor cobor în adâncimile / cititului și scrisului. tabernaculul cărții sau mic / mormânt. nu știu: să aprind lumânări sau să mă scald / în lumina spicelor apei celei luminate. ca un miner / solitar îmi ascut pana / și mă afund în grafitul cuvântului. sărind și jucând. / săpând înainte, grămădind în urmă. Leo Butnaru: Ordine de zi, ordine de noapte sau viața ca tentativă de a fi Volumul Ordine de zi, ordine de noapte (Editura Valman, Rm.
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
aduc în piept toți morții, cu care-am pătimit” (Autorul) Sunt împovărat când scriu: și de crucea bătrâneții, 91 de ani fără două luni, și de greul amintirilor de atunci, nepăsători bolovani de beton, de nimeni cercetați . Istoricii tac ca ascunși după obloane ferecate, ronțăind resturi și scursuri de la mai marii zilei, iar alții tari la minte, lătrători de profesie, corbii tuturor ospețelor, ne împroașcă, ne murdăresc și ne torturează veșnic cu aceleași acuze: fasciști, teroriști, rasiști, sectari, ba și comuniști
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
paravanul legionarofobiei. TĂCERE Dreptatea noastră s-a stins! Tăcerea și ascunzișul au prioritate și greu putem pătrunde afundurile lor. Valorile democrației sunt departe, oricât democrații zilelor noastre le vor împodobi în zdrențe lăcuite. Simbriașii de ieri și de azi stau ascunși după paravanul porților iadului. Adevărul este ascuns și osândit să tacă, dar din adâncul pământului el strigă precum sângele lui Abel, la fel și sângele morților noștri răpuși în grele chinuri așteaptă și strigă. În anul 2000, legionarii au întocmit
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
varianta botanică a câinilor vagabonzi din București. Cred că e imposibil să fie stârpiți. Acum, însă, puterea lor de a măcina și piatra cu rădăcinile îmi impune respect. Lumina amurgului îi face mai puțin sticloși, le dă ceva feciorelnic. Și, ascunși pe jumătate de un zid vechi, capătă un mister care îndeamnă subconștientul meu să se legene pe ramurile lor ca într-un balansoar. E un ceas care-ți cere să iei viața așa cum e, cu recunoștință. Un tunet sfâșie liniștea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
putem dansa! Am muzică bună, în surdină și pereți izolați la orice descărcare fonică neașteptată... tocmai ce ne trebuie! Apartamentul este aproape... colea în Drumul Taberei la marginea și prin hârtoapele Bucureștilor; luăm un taxi, mai am niște bani rămași, ascunși de ochii vigilenți ai ospătarilor ! - Nu! - hotărăște Giulia, spre surprinderea mea, mergem la mine, stau lângă Cișmigiu, ne rămân astfel banii; mai luăm ceva... poate te văd săturat odată de alcool; ne și plimbăm puțin pe jos, luăm tot aerul
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
altora lucrările mele. Erau puține speranțe să se spulbere tăcerea care a urmat. Priveam în gol, nu foarte departe, prea stingherit ca să-mi iasă pe gură ceva în chip de scuze, în timp ce Phoebe se așeză la birou și începu să ascută un creion. Aproape că ajunsesem la concluzia că trebuia să mă ridic și să plec fără a mai rosti vreo vorbă, când, dintr-odată, ea spuse: — S-a schimbat mult? Mă luase prin surprindere. — Poftim? — Joan. S-a schimbat mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ești atât de demodat, îl tachină el. Trăim într-o epocă a internaționalismului. Aceste baze o dovedesc. Supape elvețiene, generatoare germane, uși italiene, sisteme de comunicație britanice, hangare franceze. Ce poate fi mai cosmopolit? Mark nu răspunse. Ochii îi erau ascunși în spatele unor ochelari de soare cu oglindă care nu reflectau nimic altceva decât deșertul. — Patriot! spuse generalul, chicotind încă. Testul a fost zgomotos, dar satisfăcător. L-au urmărit dintr-un bunker săpat adânc în nisip, în timp ce aria-țintă, amenajată astfel pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
calul său alb; Zurito Înaintă și Își opri calul, care-și ținea urechile Împinse Înainte și-și mișca buzele nervos, Își opri ferm calul În fața taurului. Zurito stătea aplecat În față, cu pălăria pe ochi, cu sulița ținută-n unghi ascuțit sub braț, aplecată pe jumătate, țintind taurul cu vârful triunghiular de fier. Cu ochii pe taur, trăgând din țigară, criticul de rezervă de la El Heraldo scrise: „Veteranul Manolo a trasat o serie de verónicas acceptabile, terminând cu un recorte extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bărbat așezat lângă el. Strigătul se pierdu În răgetul mulțimii și criticul Îl simți ca o palmă peste ceafă. Criticul Își ridică privirea și-l văzu pe Zurito, chiar În fața sa, aplecându-se mult peste cal, cu sulița făcând unghiul ascuțit sub braț, ținută de el aproape de vârf; Zurito se lăsa cu toată greutatea pe ea, ținându-l astfel pe taurul care se-mpingea spre cal la distanță. Zurito Îl ținu aplecat deasupra lui și, folosindu-se de lance ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întinzând muleta roșie cu vârful sabiei pe care o ținea acum În mâna stângă, Împungând-o cu vârful cât să se desfășoare ca pânzele unui vas, Manuel observă vârfurile coarnelor. Unul dintre ele se ciobise când Împunsese barrera. Celălalt era ascuțit ca o pană de scris. Cât desfășura muleta, Manuel observă că baza albă a coarnelor era pătată cu roșu. Nu-și luă ochii de pe picioarele taurului cât Înregistră toate detaliile astea. Taurul stătea mereu cu ochii pe el. „Acum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu deschideți focul sub nici un motiv! Semnalul de atenție va fi strigătul de pitpalac. Sunt întrebări? Care este limita la care ne oprim? - a întrebat Cicoare. Când se aude pufăit de locomotivă, vă opriți și ne așteptați. Ochii și urechile ascuțite la maximum! Sergentul Cicoare și-a ajustat ținuta, pentru ca nimic să nu sune sau să-l împiedice la mers. La fel au făcut și ceilalți șase cercetași din grupa lui... Au dispărut în întuneric ca niște stafii. Noaptea se împlinise
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mi-i gândul mai mult la mlada ceea de salcâm din care să-mi fac cârjă. Întâi să mâncăm și pe urmă te-i apuca de meșterit. Dacă așa spui tu, fata tatii, așa oi face. După masă, Toaibă a ascuțit toporișca și cuțitoaia, ruginite de atâta nefolosire. Apoi, ajutat de Maranda, s-a dus în fundul grădinii și a căutat pe îndelete ce-i trebuia. Uite colo, Marandă, o nuia bună pentru ce-mi trebuie mie. Să o tai? Tai-o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Nici chiar dacă te rog mult nu te duci? Vezi, Toadere? Vezi? Rachiul ista se cam ține de tine Parcă eu nu mă țin de el? Mă țin, dar așa cam de la distanță - ca pe front... Treceau zile și nopți când, ascunși în vreo văgăună - uneori cu omătul până la gât - pândeam mișcările inamicului... Și acum vine rusul - că el era inamicul - și vrea să-mi ia calul steaua mamei lui! Bine că am scăpat, Toadere. Cine știe dacă am scăpat? Cine? Că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă gândeam că sunteți ascunși chiar deasupra capului lui Vitellius... Mi se părea amuzant. Hangiul nu părea speriat, și nici nu era; Valerius îl convinsese că cel mai bun mod de a ascunde pe cineva este să-l ții chiar sub nasul celui care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius. Nu ne vor lăsa să plecăm, după ce vom umple carele. — Nu vom pleca. Vom lupta cu ei. Centurionul rămase tăcut, observându-l pe tribunul care privea linia întunecată a pădurii, încercând parcă să-și dea seama câți barbari erau ascunși după copaci, în spatele tufișurilor sau culcați la pământ. Ce strategie vei folosi? întrebă Errius în cele din urmă. Vom folosi chiar strategia lor. Îi vom bloca în ieslea găinilor. Antonius sări jos de pe cal, apucă frâul și i se alătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vântul duce cuvintele noastre... Quazii nu au cum să ne audă - răspunse Titus cu voce tare. Și cu atât mai puțin romanii. Privi spre stânga. Știa că în partea aceea mișunau barbarii, dar deocamdată nu se vedea nici unul, căci erau ascunși bine. Am putea să le ieșim soldaților în întâmpinare... Să-i avertizăm... Cel călare e fratele meu. I-am putea avertiza că... — Încetează! Nu avem timp. Dacă ne mișcăm de aici, quazii or să vină de îndată după noi. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și forță interioară. Ușor și agil, Antonius se mișca de parcă ar fi fost una cu calul. Un asemenea om nu putea fi prins într-o ambuscadă. Vântul aduse până la ei glasul lui hotărât: „Errius... acum!“ De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură cum manipulul se oprește deodată. Un centurion se îndreptă spre soldați și dădu niște ordine. Soldații își scoaseră bracae, tibiali și calcei. Se dezbracă? întrebă uimit Titus. Peste tunică au doar lorica, pe frigul ăsta? — Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură venind alți barbari care strigau și își roteau armele deasupra capetelor. Ca să evite scuturile și castrapila, se deplasau pe exteriorul pâlniei. Săreau peste cadavre și peste membrele tăiate și împrăștiate în zăpada plină de sânge. 12 Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius îl va pedepsi pe Otho. Aliază-te cu Vitellius. Faptul că șarpele ucide, spuse Julius Civilis, e oare un motiv să te aliezi cu scorpionul care e pe punctul să înțepe șarpele? — Eu nu sunt roman - Julius Civilis își ascuțea pumnalul în fața colibei în care stătea Valerius. Trei bărbați erau așezați în jurul mesei: Valerius, Julius Civilis și hangiul, care venise în sat în noaptea dinainte. Nu sunt ca fratele tău. Antonius Primus e gal, dar cetățean roman, și se supune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se alieze nici cu Vitellius, nici cu Otho. — I-am trimis înapoi pe ambasadori. I-am rugat să-i zică lui Vitellius că mă voi gândi la propunerea lui. Încercă tăișul lamei cu un deget și continuă s-o ascută. — Ți-au adus bani și multe daruri - Maktor puse câte o bucată de pâine lângă vasele cu mâncare. Nu-i voi fi credincios și loial unui om vrednic de dispreț, care crede că poate obține asemenea virtuți în schimbul banilor. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coaptă, scrumbii, capere, brânză de capră... — Ai înțeles deci că trebuie să ții un regim special. Proculus puse o mână pe umărul lui Valerius și porni cu el spre cantină. — Vei mânca foarte puțin. Numai așa vom reuși să-ți ascuțim la maximum capacitățile... Și nu mă refer doar la cele fizice. 30 Când intrară în cantina aglomerată, toate glasurile amuțiră. Proculus schiță un gest de salut, privind chipurile acelor sclavi obligați să poarte veșminte de eroi. Gladiatorii îl priveau tăcuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în colo, după cum relevă cercetările arheologice. Acum satul s-a golit în mare parte. În perioada socialistă locuitorii au migrat în industrie, după 1989 - în țările Europei dezvoltate. Cei care își mai aminteau de trecutul anilor 1900, sunt în spatele bisericii, ascunși printre bălării, sub crucile de lemn putrezite. Doar mama mea mai trăiește (are peste 100 de ani) și poate să-mi mai povestească câte ceva despre oamenii care au fost. Și dacă toată viața am tezaurizat în slovă viața cea de
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de „un duh al instigării unora împotriva altora”. Multe se schimbaseră sub influența nefastă ce venea de la Răsărit Se pregătea febril și colectivizarea agriculturii, model sovietic, prin hotărârea P.C.R din 3-5 martie 1949. Se întărea dictatura proletariatului și se ascuțea tot mai mult lupta de clasă, acea teo rie a Tătucului Stalin. Deci tânărul învățător care refuzase atunci să devină membru de partid, va fi transferat la școala din Căuești la 30 de kilometri depărtare de Priponești cu modestel e
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi atinge fața când dorm; un vrăjitor lărgește vârstele tăiate-n pereți, se joacă cu-ndoiala în miros jilav și ascuțit de cloroform. * * * Lui Sabin Opreanu, poetul Nu putea dormi decât în lumina zilei, îngrozit de noaptea ce acoperă albiile firești ale morții. Bărbatul era înalt, masiv și puternic. Sufletul fiară minunată! Cânta argintul ce tremura în rouă în negura nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
În mintea timizilor ucenici ce-și ascultau poeziile scrise prin poduri, garsoniere și orfelinate În dureri numai de ei știute, luate strofă cu strofă, vers cu vers, pornind de la titlu-n jos, și călcate cu șenile filologice, spintecate cu verbe ascuțite de bucătărie japoneză, ca niște rîme, sau ce mănîncă asiaticii, tîrÎte de păr pe pardoseala Înnegrită de sînge, spînzurate, mitraliate simetric, sacadat, torsionate, rupte-n patru și date cu fruntea de pămînt În hazul nebun al asistenței, care știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]