3,162 matches
-
geniali îmbătrânesc și mor. La revedere! l-am salutat eu. Am coborât pe funie până la suprafața apei. Am luat-o eu înainte și am semnalizat cu lanterna când am ajuns. Nu pot spune că-mi făcea plăcere să înot în bezna aceea, dar n-aveam de ales. Apa îmi ajungea până la umeri, era rece ca gheața, dar n-am remarcat nimic neobișnuit la ea. Era apă normală, fără mizerie în ea, cu densitate obișnuită. În jurul nostru, o liniște desăvârșită. Parcă ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu densitate obișnuită. În jurul nostru, o liniște desăvârșită. Parcă ne aflam pe fundul unei fântâni. Nu vibra nimic. Nici aerul, nici apa, nici întunericul. Nu se auzea decât clipocitul provocat de mâinile și picioarele noastre. Ecoul părea mult amplificat în beznă. Abia după ce-am intrat în apă, mi-am dat seama că uitasem să-l rog pe Profesor să se ocupe de rana mea. Sper că nu înoată pe-aici și peștii ăia cu gheare, nu? am zis eu arătând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Fii atent la bocceluță, spuse fata. Dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor nu mai e bun de nimic dacă se umezește. Stai liniștită! Adevărul e însă că nu-mi era deloc ușor. Uneori nu mai distingeam clar nici suprafața apei în bezna aceea îngrozitoare. În timp ce înotam, mi-am amintit că Orfeu a trebuit să treacă râul Styx pentru a ajunge pe tărâmul morților. Lumea asta e plină de religii și mituri, dar când e vorba de moarte, toate seamănă între ele. Orfeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mă supere și rana, dar nu voiam s-o bag în seamă. Nu-mi ajuta la nimic. Oricum, nu era o rană mortală, chiar dacă se deschisese iar. Chiar nu ești supărat pe bunicul meu? Vocea ei a răsunat din adâncurile beznei. Mi-a fost greu să-mi dau seama dincotro venea. — Nu știu ce să zic. Și ecoul vocii mele venea parcă dintr-o direcție ciudată. Oricum nu mai e nimic de făcut și m-am resemnat de când am auzit toată tărășenia. — Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
timp, eu am deschis și-am închis lanterna de câteva ori, semnalizându-i astfel Profesorului din turn că am ajuns cu bine. Lumina gălbuie a pâlpâit de două sau de trei ori în întuneric și apoi s-a stins. Era beznă totală din nou. O lume în care nu puteam aprecia distanța, adâncimea... absolut nimic. — Hai să mergem! zise ea. Mi-am luminat puțin ceasul. Era șapte și optsprezece minute. Ora știrilor la toate programele de televiziune. În timp ce serveau micul dejun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mormântală, întuneric și miros de mucegai. Ca într-un hol de clădire veche. Drumul se bifurca și am simțit un curent de aer dinspre dreapta spre stânga. Fata lumină ambele direcții cu lanterna ei mare, dar nu se zărea decât beznă. Beznă totală. — Încotro o luăm? — La dreapta, spuse ea. Aceea-i direcția. Ne luăm și după curentul de aer. Bunicul spunea s-o luăm spre Sendagaya, așa că ajungem astfel la stadionul de baseball Jingū. Am încercat să-mi imaginez ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întuneric și miros de mucegai. Ca într-un hol de clădire veche. Drumul se bifurca și am simțit un curent de aer dinspre dreapta spre stânga. Fata lumină ambele direcții cu lanterna ei mare, dar nu se zărea decât beznă. Beznă totală. — Încotro o luăm? — La dreapta, spuse ea. Aceea-i direcția. Ne luăm și după curentul de aer. Bunicul spunea s-o luăm spre Sendagaya, așa că ajungem astfel la stadionul de baseball Jingū. Am încercat să-mi imaginez ce aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu mai e zid aici, spuse fata pe un ton dur, îndreptând lanterna spre stânga. Avea dreptate. Se terminase zidul și se deschidea în fața ochilor noștri o întindere mare, întunecată. Dâra de lumină a lanternei a fost imediat înghițită de beznă. Aveai impresia că întunericul e viu, respiră, se zvârcolește. Era apăsător și scârbos ca o masă gelatinoasă. — Auzi? întrebă fata. — Da. Îi auzeam clar pe Întunegri acum. Nu era chiar voce ceea ce distingeam eu, ci mai degrabă aș putea spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
respiră, se zvârcolește. Era apăsător și scârbos ca o masă gelatinoasă. — Auzi? întrebă fata. — Da. Îi auzeam clar pe Întunegri acum. Nu era chiar voce ceea ce distingeam eu, ci mai degrabă aș putea spune că-mi țiuiau urechile. Sunetele sfredeleau bezna ca un burghiu și răsunau în urechile noastre ca bâzâitul a mii de insecte înnebunite de groază. Ecoul se lovea de zid și apoi ricoșa în timpanele noastre. M-am lăsat pe vine, cu lanterna deschisă, și mi-am acoperit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mi șmirgheluia cineva fiecare nerv. În viața mea nu mai simțisem o asemenea groază. Nu o puteam asemui cu nimic. O groază ce izvora din infernul nenorociților care nu urmăreau decât să ne strivească. Aveam impresia că se condensaseră toată bezna și mizeria existentă într-o halcă mare ce atârna deasupra capului nostru. Nu mi-am dat niciodată seama că spaima putea apăsa atât de greu. — Nu te opri! îmi țipă ea în urechi. Vocea ei fusese seacă, dar nu tremura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmi țipă ea în urechi. Vocea ei fusese seacă, dar nu tremura. Abia când a strigat la mine, mi-am dat seama că mă oprisem. A smucit funia. Dacă ne oprim aici, s-a zis cu noi. Ne târăsc prin beznă și ne lichidează. Nu mi-am putut mișca picioarele. Se lipiseră de pământ de spaimă. Aveam impresia că timpul curgea îndărăt spre mlaștini antice. Mi-era imposibil să mă mișc. Mi-a ars o palmă peste obraz fără să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lăsat nici măcar urme în gaura cea mare din stomacul meu. Am terminat porția de tagliatelle în timp record și am mâncat jumătate din macaroanele cu sos de pește. De atâta mâncare, îmi venea să jur că vedeam luminițe ciudate în beznă. Până ni s-a adus bibanul, ne-am delectat cu vin. — Voiam să te întreb ceva, zise ea ducând paharul la buze. Din pricina lui, vocea i-a răsunat oarecum mai înăbușit. În legătură cu distrugerea apartamentului tău... a fost opera unei mașini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
decât cea frontală. Am stat pe canapea unul lângă altul și-am privit multă vreme marea de luminițe, fără să scoatem o vorbă. M-a prins ușor, cu ambele mâini, de brațul cu care-mi țineam gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem craniul sclipind. Nu era lichen fosforescent, pentru că luminițele ar fi fost alternative și ar fi sclipit doar pe întuneric. Înainte de a adormi, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în brațe, încercând să-i absorb toată căldura și s-o păstrez pentru mine. 38 La capătul lumii Evadarea Sclipirea craniilor pălea tot mai mult o dată cu apariția zorilor. Lumina palidă pătrundea printr-o ferestruică aflată sus, aproape de tavan. Amintirile din bezna densă dispăreau una câte una. Mi-am trecut palmele peste cranii, absorbindu-le și ultimele fărâmițe de lumină. Oare cât am reușit să descifrez din ceea ce mi s-a arătat peste noapte? Au fost multe cranii, iar timpul extrem de scurt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de limba rusă pentru învățământul mediu. SCRIERI: Întoarcerea la viitor, Chișinău, 1967; Ideino-esteticeskie teceniia v rumânskoi literature XIX-XX [Curente estetice și ideologice în literatura română din secolele XIX-XX], Moscova, 1989; Kniga Iosifa [Cartea lui Iosif], Moscova, 1993; Darî bezdnî [Darurile beznei], Moscova, 1997; Vtoraia kniga Iosifa [A doua carte a lui Iosif], Moscova, 2002. Traduceri: Mihail Sadoveanu, Nicoară Podkova [Nicoară Potcoavă], Moscova, 1955, Jizn’ Ștefana Velikogo [Viața lui Ștefan cel Mare], Moscova, 1957, Bratia Jder [Frații Jderi], Moscova, 1971, Plemia Șoimaru
FRIDMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287089_a_288418]
-
bolovani, și-am hăpăi moloz și rogojină. Ziua pândim cu nările în vânt năluca unui abur de mâncare. Ziua pândim cu nările în vânt poate din cer, din iad sau din mormânt, să ne arunce resturi ca la fiare. În bezna nopții ne visăm strigoi cum ne-nfruptăm din hoit fierbinte. În bezna nopții ne visăm strigoi și numai moartea rupe hălci din noi, ea singură înfulecă morminte". Iată un aspect al foamei, cum a văzut înfometatul Radu Gyr acest fenomen
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
vânt năluca unui abur de mâncare. Ziua pândim cu nările în vânt poate din cer, din iad sau din mormânt, să ne arunce resturi ca la fiare. În bezna nopții ne visăm strigoi cum ne-nfruptăm din hoit fierbinte. În bezna nopții ne visăm strigoi și numai moartea rupe hălci din noi, ea singură înfulecă morminte". Iată un aspect al foamei, cum a văzut înfometatul Radu Gyr acest fenomen al foamei cu care ne-au pedepsit. Cine? Tot oamenii acestui neam
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
transmis doar un scurt mesaj către cititori, semnat de Comitetul redacțional: "Numai un puternic val de lumină poate risipi întunericul care în ziua de azi răzvrătește atâtea minți. Slabele lumini ce licăresc bătute de vânt ici și colo, nu străbat bezna înfricoșătoare și primejdioasă, nu pot arăta drumul spre limanul mântuitor. Farul este înfipt adânc în credința bisericii lui Hristos, universală în timp și spațiu sau catolică, stâncă neclintită în veci. El își înalță fruntea către valurile amenințătoare și de aici
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Beciurile acestor instituții șlegionareț, de groaznică maltratare a evreilor, se umpleau din timpul nopții până la refuz... Evrei șarestațiț erau supuși celor mai mari chinuri, bătuți până la desfigurare și prădați de averile lor. Comunitatea trebuia să salveze pe cei aruncați În bezna becurilor... Viața unui coreligionar a fost plătită fără tocmeală cu sume fabuloase, pentru a-l scăpa de mâna bestiilor. Personal am fost arestat și ținut În beciurile Chesturii”. La sfârșitul perioadei regimului legionar, fruntașii Comunității s-au felicitat pentru ceea ce
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
în evidență mecanismul extrem de profund interior, psihic, ce declanșează frica. Aceasta este o trăire intensă, negativă, care conștientizează și pune în evidență un pericol legat de însăși existența noastră ca ființe. Frica există dintotdeauna, ,,s-a născut odată cu omul în bezna timpurilor"252. Practic suntem însoțiți de frică și suntem permanent în situația de a ne confrunta cu frica, de a trăi alături de ea, de a căuta soluții pentru îndepărtarea de ea. Frica modelează comportamentul uman. Ea este cea care ne-
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Dar procesul de integrare, care este similar unui proces complex și cât se poate de profund de modernizare socială, economică, chiar culturală și, în mod evident, de schimbare a mentalităților, a început în momentul în care România a ieșit din bezna totalitară. În momentul în care România s-a despărțit de comunism. Procesul de integrare a avut pași mai rapizi și pași mai lenți, a avut un drum mai bun, alteori un drum mai întortocheat. Am pierdut și timp, am făcut
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
Dar era puțin probabil ca, la o oră atît de tîrzie, clopotăreasa să vină la casa parohială. Sub fereastră, privirea neliniștită a bătrînei servitoare nu deslușea nimic mai departe de primul cot al aleii; grădina, mică, se pierdea dincolo, în beznă. - Phémie, dumneata umbli pe acolo? reluă ea fără convingere, cu o voce acum de-a dreptul tremurătoare. Nu-i venea să închidă fereastra, deși vîntul bătea surd în fundul văii, întețindu-se, ca în fiecare seară, din clipă în clipă, pentru
Georges Bernanos: O crimă by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12547_a_13872]
-
la căruța mai puțin spectaculoasă a scurtmetrajului. Noaptea, după un foc de artificii cum n-a mai văzut Sfântu Gheorghe, întorcîndu-ne la hotel, împreună cu Mariana Mihuț și Irina Nistor, am aflat, de la Victor Rebengiuc, vorbind de una de alta, prin bezna străpunsă timid de o lanternă, că pentru rolul din "Pădurea spînzuraților" n-a luat nici un premiu (premiul, în acel an, l-a luat altcineva, un coleg de teatru, pentru un film demult uitat!). Duminică La ora 9 dimineața, plecarea, valuri
Și eu am fost în Deltă by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12569_a_13894]
-
pe sfârșite. Ceață și vânt. Viața face o pauză, totul e oprit în loc, așa cum patinează roata nimerită într-o groapă. Și în cap se învârtesc încăpățânate cele două versuri: ,Spre-amiaza vieții ajuns, fără de veste mă pomenii într-o pădure deasă..." Beznă deasă de tot și nici o geană de lumină. Rușine, Jenia, să-ți fie rușine!... În cămăruța mică dorm cei doi băieți, Sașka și Grișka. Fiii tăi. Uite masa, pe ea se află o lucrare. Stai și scrii cu stiloul. Uite
Ludmila Ulițkaia - Sfârșitul poveștii by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/11309_a_12634]
-
să-i închin treptelor goale/ să mă adormi în jalea privirilor tale/ de ursitoare, bocind pe un leagăn de scuturi"(Ovid) . Sau o fantasmă acuzat romantică: ,Seara alei drumurile cu metal/ și podurile răsunară ca lemnul viorilor, / bufnițele vechi scăpară beznele din gheare,/ ce romantic am trecut pe cal/ printre mestecenii cu brațe de fum,/ către casa de grinzi cu perdelele albe" (Dintr-o vară). Sau din nou coincidența shakespeareană: ,Turnul vechi din noapte se ivește/ cu luna și pe culme
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]