3,311 matches
-
concediu, de boală și vacanță, de spor, de creștere,de navetă și alte îndemnizații. Trebuie să le dublăm, să le triplăm, patrupăm, pămpăm! Nuuu? Nu. Mai corect ar fi “împătrim, încincim, înzecim...” Stop și vin-o să te pup pe bot. Te am în vedere pentru postul de ministru de finanțe. Vă mulțumesc și vă felicit. Vedeți foarte just și corect viitorul. Văd pe dracu, că ăștia-s ochelarii nevesti-mi! Și totuși... Da. Să continui? Nu. Continuați dumneavoastră? Da. Poftiți. Compatrioți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
de bronz, o pereche de cărți de joc plus blana rotweillerului de afară. Care rotweiller, că era crocodil ! Pardon, dar pe plăcuță scria rotweiller și cum rotweillerul este interzis ca rotweiller l-am castrat de tot, de la coadă pân’ la bot. Corect ? Corect o fi dar nu mi-i clar cum de-ați citit înscrisul dacă naveați ochelari fiindcă nu erau ?! Mi-au zis sub jurământ doamna și domnii pe care-i ținea la sechestru animalu’. Mi-au zis c-or
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
stau la etajul șase, de unde zăresc tramvaiele, căciulile, pensionarii cu șepci de baseball, pe una scrie Thriller, cîinii, cărucioarele, vălătucii de funingine În tornade de gunoieri, discoteca cu firma luminată ritmic NEVADA, și studentele sau ce sînt cu pantofi cu botul lat și decolteu care m-a stupefiat de mic. CÎnd stăteam la etajul doi, decolteul era mai adînc. Praful urcă pînă la mine, așa cum stau stupefiat, se așterne pe discuri, pe cărți, pe casete, pe CD-uri, pe respirație, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îi făcea rău. Avea dreptate. Nici eu nu reușesc să-mi suport zilnic semenii (mă repet, Îmi pare rău). Ei nu știu și nu vor să știe de ce trebuie să scrii ca un buldog. Cu dinții sticlind, bale-n jurul botului, gîfÎind, fără recreație, fără telefon, pînă cazi ghemotoc pe dușumea cu degetele de la picioare-n extensie completă. PÎnă ți se rupe ceva În cap. Un nerv, un centru psihic, o glandă. O speranță. Neclară. Strălucitoare. Semenilor nu li se rupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
oamenilor din străfundul pămîntului țigări, apă minerală, sucuri, pîine. Acum ei le indică eroilor, cu hotărîre, cu arătătorul, cine trebuie pedepsit, care sînt dușmanii, deoarece unii Încearcă să fugă, să li se rupă oasele dumnezeii mamii lor dați-le peste bot, moarte intelectualilor, omorîți-i. SÎnt sparte parbrize, geamurile unor magazine, ușile unor apartamente. E atacată clădirea Universității. Cer senin. Ora zece dimineața. Tăiat la: Cadru exterior: Ziaristul face eforturi vizibile să nu alerge. Ochii Îi sînt dilatați, mîinile Îi tremură, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vicepreședintele editurii căruia apucasem să-i explic, la constatarea sa repetată și amară că am cel mai mare salariu de redactor din companie, că salariul ăsta al meu este egal la tarifele și-n argoul de la Inter cu exact patru boturi, adică mai nimic, la care mi-a replicat că mă duce el la fete ce aplică aceeași procedură de patruzeci de ori pentru aceeași sumă, așadar stăteam civilizat la masă la madam Schuch, unde eram cazați, și goleam c-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
prin grosimea blănii Îi simte ceafa. Ea se Încruntă, apoi freamătă”. Noi fierbem. O facem degeaba, deoarece cîteva rînduri mai jos naratorul (Petrică?) uită complet de blana deasă și-o ia razna În chip astronautic: „Pielea ei fină ca un bot de căprioară... Ah, Lacar, oare tu ai inimă?” Are Charlotte Rampling, despre care vom vorbi mai departe, și chiar i se scoate. Pentru că și SF, și cu blană și cu piele fină și cu Petrică și fără inimă, romanul deconcertează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Inchiziția a fost de vină, vînau preoții femei și pisici cu ghiotura, ziceau că-s vrăjitoare. După care-a apărut Renașterea „care a impus pentru totdeauna valorile neprețuite ale umanismului”. Și ale pisicilor. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu botul foarte scurt, Înclinat inconștient spre homosexualitate, are mai multe culori, bea lapte. Adam și Eva e Încărcată cu povești Înfiorătoare dar scrise cast, cu majuscule, de tipul „Au iubit pînă ce-au Înnebunit”, Trup și suflet e parțial decolorată, Horoscop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
drumu’ pe apă. Negrul a urcat cu momeala și am pornit, În timp ce el fixa niște scrumbii - le trecea cîrligul prin gură, apoi Îl scotea prin branhii, le despica Într-o parte și apoi scotea cîrligul pe partea cealaltă, le lega botul pe fir și apoi Înnoda bine cîrligul ca să nu alunece, și-n felul Ăsta momeala aluneca așa cum trebuia, fărĂ să se-nvîrtească. Tipu’ era un negru adevărat, deștept și melancolic; avea niște mărgele voodoo albastre prinse la gît pe sub cămașă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ar fi explodat În adînc, și am apucat să văd spada, ochiul, fălcile deschise și capul uriaș, negru-purpuriu, al unui pește-cu-spadă negru. Înotătoarea superioară Îi ieșise cu totul din apă, Înaltă cît catargul unei bărci, și i-am putut vedea botul, cît era de lung, cînd s-a repezit la ton. Era mare cît o bîtĂ de baseball și un pic Înclinat, iar atunci cînd a apucat momeala a despărțit apele larg. Avea spinarea solidă, de un negru-purpuriu, și ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ei, David văzu că avea colțul stîng atît de lung, Încît aproape că atingea pămÎntul. Așteptară un timp, dar nu mai trecu nici un elefant, așa că porniră, alergînd În lumina lunii. CÎinele Îl urma Îndeaproape și cînd se opreau Își băga botul În adîncitura din spatele genunchiului lui David. Simțea că trebuie să-l vadă din nou pe masculul Ăla, și la marginea pădurii dădură de el. Mergea către munte, mișcîndu-se Încet prin adierea blîndă a nopții. David se apropie destul cît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pentru că era cu cîinele, așa că-l luă Înapoi, Împotriva vîntului, Îl Împinse la pămÎnt, lîngă rădĂcina unui copac și Încercă să-l facă să Înțeleagă. Credea că o să rămÎnă acolo, Însă cînd David se Îndepărtă spre elefantul masiv, Îi simți botul umed lipit de picior. Se ținură după elefant pînĂ Într-un luminiș. Se oprise, mișcîndu-și urechile uriașe. Trupul Îi era acoperit de umbre, Însă razele lunii Îi luminau capul. David Își Întinse mîna În spate și strînse botul cîinelui, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îi simți botul umed lipit de picior. Se ținură după elefant pînĂ Într-un luminiș. Se oprise, mișcîndu-și urechile uriașe. Trupul Îi era acoperit de umbre, Însă razele lunii Îi luminau capul. David Își Întinse mîna În spate și strînse botul cîinelui, apoi, Încet, ținîndu-și respirația, se mută spre dreapta, simțind vîntul pe obraji și avînd grijă să nu bată dinspre el spre elefant - Încerca să-i vadă bine capul pe care se mișcau urechile imense. Colțul drept Îi era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
l-am dat,... și l-am măsurat,... în stînjini, adică cincisprizeci stînjini gospod (domnești) curmezișul și doaozeci stînjeni în lungu; și să aibă a da bezmen... pe tot anul cîti doaozeci lei”. Afacearea însă nu s-a făcut așa la „botul calului”, ci cu știrea și „cu iscălitura preaosfinții sale mitropolitului Moldovei Iacov”. Ar cam fi nevoie să punem capăt discuțiilor privind viile de pe moșiile mănăstirii Socola. Altfel n-am termina treaba nici într-o săptămână. Numai în actele care vorbesc
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pui că aici în spatele nostru e strada Arapului, care se găsea la vechea bariară a Socolii. Acum putem pleca liniștiți spre Valea Cozmoaiei. Dincolo de pasarelă, intrăm pe strada Trei Fântâni. Urmând “Drumul hoților”, ce ni se deschide în față, depășim botul dealului Căprița și numaidecât ni se deschide largă Valea Cozmoaiei. Privesc doar cu coada ochiului către ieșean, care mărșăluiește tăcut. Ca să nu mi-o ia el înainte, deschid vorba: -Nu știu cum, dar mi-am adus aminte de unul Nicoară
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
în ușă cătând cu ochi vulturești prin han. Cine era omul și ce căta așa cu amănuntul prin toate ungherele s-a aflat abia mai târziu... Era un haiduc ce bântuia prin codrii de aici, că nu degeaba drumul de la botul dealului Căprița se cheamă „Drumul hoților”... După acea cercetare din ochi, a intrat și s-a așezat în cel mai ferit colț. Hangița, ca adusă de vânt, s-a ițit în fața străinului, dar... n-a putut să scoată măcar o
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cu pușca în podul casei? a întrebat, jumătate în glumă, jumătatre în serios, moș Dumitru. Trăgeam, Dumitre! Trăgeam! Ce fel de vânător aș fi fost eu dacă nu aș fi tras? Da’ vezi tu că fimeia m-o pus cu botul pe labe și gata. N-am mai tras. Eu, să fi fost în locul tău, întâi trăgeam și pe urmă îi spuneam povestea cu dracul - a pus paie pe foc moș Dumitru, în hazul tuturor. Adică cum, măi Dumitre? Trag eu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
oameni buni? Măi Dumitre, tu vezi în ce hal ați ajuns? Parcă acum ați ieșit din sărătură. Costache, băiete! Tu știi una și eu știu mai multe. Dacă mâine nu suntem la jupân Aizic cu transportul, ne-am lins pe bot de parale. Mai bine pune un cazan mare cu apă pe foc și fă-l să dea în clocot fuguța. Pe urmă mai stăm de vorbă. Până atunci, noi orânduim treburile pentru noapte. De asta am eu grijă, moș Dumitre
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
lupi și lupii la noi. După un timp, au început să ne clănțănească dinții, cât de frig, cât de frică. „Ce ne facem, bade Costâne? m-a întreabat Stan cel mic, țambalagiul. Uite-te la ei cum se ling pe bot.” Am stat eu și m-am gândit și mi-am adus aminte cum spunea cineva că lupii fug de foc. Amnar și cremene aveam, dar ce să punem pe foc? Până la urmă, tot Stan cel mic mă trage de poală
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
bocnă” - a vorbit vioristul. Am reușit să aprind așchiile din țambal și până la urmă și vreascurile ude. Ardea focul nevoie mare. Incet încet, lupchii s-au mai potolit puțin, dar se uitau cu poftă la noi și parcă își lingeau boturile. Noi tot întețeam focul, ca să ne și încălzim. Nu după multă vreme, însă, bucuria s-o prefăcut în tristețe. Parcă fiarele și-ar fi zis: „De ce fugim noi de un amărât de foc? Suntem mai mulți doar. Ia hai! Hai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
o mâncat iapa - cum se spune - nici până s-o crăpat de ziuă. Când lupchii s-o ridicat de pe fotelurile lor și... au plecat de la concert, spunea Costân că jivinele se uitau din când în când înapoi, lingându-se pe bot, iar țiganii se întrebau: „Jivinele se ling pe bot că le-o plăcut muzica sau că le-o scăpat printre labe așa o bucățică?...” Eu cred că pentru amândouă pricinile - și-a dat cu părerea Ion Cotman. Așa mi se
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
o crăpat de ziuă. Când lupchii s-o ridicat de pe fotelurile lor și... au plecat de la concert, spunea Costân că jivinele se uitau din când în când înapoi, lingându-se pe bot, iar țiganii se întrebau: „Jivinele se ling pe bot că le-o plăcut muzica sau că le-o scăpat printre labe așa o bucățică?...” Eu cred că pentru amândouă pricinile - și-a dat cu părerea Ion Cotman. Așa mi se pare și mie, moș Pâcule - s-a arătat și
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de radio s-a molipsit de jurnalism (contra jurnalismului n-avem vaccin și nici praf de purici, dar nici nu ne trebuie pentru că jurnalismul nu vrem să-l stârpim). Ticuță-Suflețel are spinarea tigrată, o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie!”. Atunci cască disprețuitor gura, care scârțâie de parcă ar
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
jurnalismului n-avem vaccin și nici praf de purici, dar nici nu ne trebuie pentru că jurnalismul nu vrem să-l stârpim). Ticuță-Suflețel are spinarea tigrată, o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie!”. Atunci cască disprețuitor gura, care scârțâie de parcă ar avea balamale ruginite. Dimineața aleargă mult și se
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
și Ray Lennox stau la discuții. — Gascoigne a avut dreptate, pînă și Best a spus-o. Nu egzistă niciun bărbat adevărat care să nui fi tras o palmă nevestisi. Toate porcăriile alea liberale aiurite. Dacă iea depășește limita, salege cuunan bot, asta ie. Lennox clatină Încet din cap scîrbit. — Noi investigăm delicte de violență domestică. Ăstai atac șimpotriva legilor țării. — CÎh, rînjește Gillman și nimeni nu rînjește la fel ca el. Dacă mi-ar zice cineva pe bune că mă hlizesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]