3,984 matches
-
de pămînt cîțiva din cei mai săraci din țară. 13. Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului și au dus arama în Babilon. 14. Au luat cenușarele, lopețile, mucărele, ceștile și toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba. 15. Căpetenia străjerilor a mai luat și tigăile pentru cărbuni și lighenele, tot ce era de aur și tot ce era de argint. 16. Cei doi stîlpi, marea, și temeliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
mare necaz ne apasă. Vrem să scăpăm satul de arșița neostoită! spuse băiatul cel mare, Vasilică. Vreau și eu, rosti grăbit Ionică, să-mi vîr capul în zăpadă. Am auzit de la bătrâni că este rece! Ce bună ar fi o ceașcă de rachiu, îndulcit cu mere, suspină uncheșul. Toate ar fi bune, fraților, dar știți că satul nostru a fost blestemat! Stămoșii noștri au nesocotit regulile naturii și au alungat-o pe Baba Iarna în Peștera Uitării, pecetluind intrarea în peșteră
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
aerul închis, prin ochii albi febrili ai felinarelor aprinse încă aproape de ora unsprezece. Pentru a lupta cu starea de somnolență pe care o dau felinarele aprinse, aveam deschisă cealaltă ieșire spre lume, ușa prin care se perindau ființe adormite zdrăngănind ceștile de cafea. Căpătasem brusc certitudinea că va trebui să fac ceva irațional, să joc la șase din patruș’ nouă, într-o dimineață când plecam la serviciu, într-o stare de spirit pe care nici cafeaua opărită nu putea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
toată argintăria scoasă la vedere... Tocmai pe la cafea, îi vine aniversatei o idee: Draga mea (se întoarce către mama), tu te-ai gândit vreodată că tot ce-i lași lui Tudor poate să-i revină fetei ăsteia? Am înghețat cu ceștile fierbinți în aer, brusc nu s-a mai auzit de nicăieri zgomotul lor pe porțelan, parcă și zumzetul televizorului se oprise. Fiți liniștită, a rupt Zina tăcerea după o pauză bună, parcă neuitându-se la nimeni dintre noi - eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
a rupt Zina tăcerea după o pauză bună, parcă neuitându-se la nimeni dintre noi - eu nu m-am gândit la căsătorie. Ei, dar de ce, dragă? Ești tânără, ești o fată drăguță... Nu de asta-i vorba (Zina a trântit ceașca de-am crezut c-o să facă zob farfurioara), nu mă gândesc să mă căpătuiesc prin căsătorie! A, nu, normal că tu nu te gândești, dar dac-așa vine de se leagă... a conchis tanti pe tonul ei afectat, potențându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mea mă făceau să mă simt îngrozitor de stânjenit. Aveam senzația că toți așteaptă de la mine să spun lucruri inteligente, iar eu nu izbuteam să găsesc nici o vorbă de spirit decât după sfârșitul petrecerii. Încercam să-mi ascund jena servind oaspeților ceștile cu ceai și tartine cu pâine cu unt, destul de prost tăiate. Nu voiam, să mă bage nimeni în seamă, pentru a putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le debitau. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și nu mai eram deloc dispus să-mi bat capul cu ea. Într-o dimineață lucram. Eram în pijama. Gândurile mele rătăceau colo și colo și-mi reveneau în minte plajele însorite din Bretagne și răcoarea mării. Lângă mine era ceașca goală în care îmi adusese portăreasa un caffé au lait și o bucată de croissant pe care nu-l mâncasem căci nu-mi era prea foame. O auzeam alături pe portăreasă făcându-mi curat în baie. S-a auzit soneria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să sorb o cafea, dar mi-a fost peste putință să primesc, ca să nu abdic de la superioritatea situației pe care mi-o creasem. De aceea nu i-am răspuns. Ea luă tăcerea mea drept încuviințare și se apucă să pregătească ceștile. ― Nu vreau nimic de la tine, înțelegi, absolut nimic! ― De ce ești atât de rău? Am ridicat din umeri. Ce aș fi putut să-i răspund? După o nouă tăcere, Mihaela se apropie de mine și, cu gesturi tandre, îmi șterse ochii
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
bineînțeles! Păi, bineînțeles că-i era frig! I se prelingea atât de savuros la colțul buzelor, că mi s-a făcut și mie poftă. Am ciocnit.“ De la acest sfintesisoieăstamaitrăiește a devenit el Sfântul Bódog. Apoi, într-o după-amiază, a scăpat ceașca de cafea pe jos. Tocmai o ridica sau voia s-o pună pe masă când a reieșit că totul n-a fost decât o farsă: că totuși știa să moară. M-a dus de nas. N-aș fi crezut. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
unei camere pline cu cărți. Pe terasă se joacă șah și se stă la taifas. " Vreți să vă ghicesc în cafea?" mă întreabă, râzând, soția unui prozator. "Nu, doamnă, mulțumesc". Nu-mi place ideea că destinul meu zace într-o ceașcă de cafea. Deși, în privința aceasta, trebuie să admit că s-a progresat. Pythiile erau, toate, analfabete. Acum au studii superioare. Brusc, îmi vin în minte frânturi din alte veri. Horia Lovinescu, prăbușit într-un fotoliu, pe terasă, cu ochii pironiți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
lentoare de pisică plictisită, cântec de canar tenor care va fi devorat, prăvălire a noastră în tabieturi de amor, făcute din vertebre de balenă aliniate pe periuța de dinți. nouă în primul loc: remușcările dispar atunci când îmbrățișezi ființa iubită, în ceașcă aburește cerul albastru, cele patru gambe de cristal sunt împreunate într-o sculptură de rodin, așezată în grădina dragostei tale, la răsărit. nouă în al doilea loc: pentru că focul stă acum deasupra cerului, nu te lăsa orbit, ci învață să
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
încă nu avea douăzeci de ani și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în fața morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se întoarseră curând, cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână, Katsuyori sorbi o înghițitură și i-o trecu lui Taro. Apoi, o împărți cu soția lui. — Stăpâne, o ceașcă pentru frații Tsuchiya, spuse ea. Tsuchiya, trebuie să-ți iei rămas bun cât încă ne mai aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână, Katsuyori sorbi o înghițitură și i-o trecu lui Taro. Apoi, o împărți cu soția lui. — Stăpâne, o ceașcă pentru frații Tsuchiya, spuse ea. Tsuchiya, trebuie să-ți iei rămas bun cât încă ne mai aflăm în astă lume. Tsuchiya Sozo, valetul personal al lui Katsuyori, și cei doi frați mai mici ai săi, îi fuseseră sincer devotați stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
douăzeci și șase de ani, următorul avea douăzeci și unu, iar cel mai mic, doar optsprezece. Împreună, își apăraseră, cu fidelitate, seniorul osândit tot timpul, de la căderea noii capitale, până în ultimele momente de pe Muntele Temmoku. — Cu asta, pot pleca fără regrete. Golind ceașca pe care o primise, Sozo se întoarse și le zâmbi fraților săi mai tineri. Apoi, reveni spre Katsuyori și soția sa. — Nenorocul dumneavoastră de acum este cauzat, întru totul, de trădarea neamurilor dumneavoastră. Trebuie să fie înfricoșător și neliniștitor pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de ebrietate totală, lucru care nu i se mai întâmplase niciodată. Chipul său, pe care lui Nobunaga îi plăcea să-l compare cu un fruct de kumquat, se înroșise complet, până la fruntea cu început de chelie. — Ce zici de înc-o ceașcă? Îndemnându-l pe Kazumasu să îl mai toarne, Mitsuhide continua să vorbească, peste măsură de vesel. Nu prea avem multe zile fericite ca asta de azi, chiar dacă trăim mult. Ia privește. Am obținut rezultate de pe urma tuturor anilor noștri de eforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Până în urmă cu câțiva ani, când mi se dădea liber să mă întorc acasă, voia întotdeauna să-l mai văd o dată înainte de a pleca, fie și dacă era în toiul nopții. De câte ori n-a spus Nobunaga: «Mai treci pe la o ceașcă de ceai,» sau « Dacă pleci dimineață, vino înaintea zorilor.» De ce a ajuns să mă disprețuiască astfel? A trimis până și un mesager, ca să nu fie nevoit să mă primească personal. Nu te gândi. Nici prin minte să nu-ți treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în acel an, cruțat de orice boală, avea plăcerea de a face glume. Se așeză lângă fiul de șapte ani al lui Mitsuharu, tachinându-l binevoitor. — E atâta viață aici, încât simt că m-am întors acasă. Bătrâne, dă-i ceașca asta lui Mitsutada. Mitsuhide băuse deja două sau trei cești, iar acum îi trecu ceașca lui Chokansai, care, la rândul său, i-o dădu mai departe, lui Mitsutada. Mitsutada era comandantul Castelului Hachijo și sosise tocmai în acea zi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a face glume. Se așeză lângă fiul de șapte ani al lui Mitsuharu, tachinându-l binevoitor. — E atâta viață aici, încât simt că m-am întors acasă. Bătrâne, dă-i ceașca asta lui Mitsutada. Mitsuhide băuse deja două sau trei cești, iar acum îi trecu ceașca lui Chokansai, care, la rândul său, i-o dădu mai departe, lui Mitsutada. Mitsutada era comandantul Castelului Hachijo și sosise tocmai în acea zi. Era cel mai tânăr dintre cei trei veri. Mitsutada bău sake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lângă fiul de șapte ani al lui Mitsuharu, tachinându-l binevoitor. — E atâta viață aici, încât simt că m-am întors acasă. Bătrâne, dă-i ceașca asta lui Mitsutada. Mitsuhide băuse deja două sau trei cești, iar acum îi trecu ceașca lui Chokansai, care, la rândul său, i-o dădu mai departe, lui Mitsutada. Mitsutada era comandantul Castelului Hachijo și sosise tocmai în acea zi. Era cel mai tânăr dintre cei trei veri. Mitsutada bău sake-ul și, trecând în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la rândul său, i-o dădu mai departe, lui Mitsutada. Mitsutada era comandantul Castelului Hachijo și sosise tocmai în acea zi. Era cel mai tânăr dintre cei trei veri. Mitsutada bău sake-ul și, trecând în fața lui Mitsuhide, îi înapoie ceașca. Soția lui Mitsuharu ridică sticla cu sake și turnă, însă, chiar în acel moment, lui Mitsuhide, alarmat, începu să-i tremure mâna. În mod normal, nu era genul de om care să fie surprins de un sunet, dar acum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre Mitsuhide, spunând: — În curând va fi Ora Cocoșului, așa că asta trebuie să fie toba care-ți cheamă trupele pe terenul de adunare. Mitsuhide era din ce în ce mai deprimat. — Știu, spuse el, pe un ton ce părea înverșunat, și-și goli ultima ceașcă. În mai puțin de-o oră, era pe cal. Sub un cer de stele palide, trei mii de oameni cu făclii în mâini părăsiră castelul de pe malul lacului, într-o coloană șerpuitoare, pentru a dispărea spre poalele colinelor din Shimeigatake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi ieșit în întâmpinare, dar, din moment ce s-a gândit că, probabil, vă veți ruga mai întâi la templele și capelele de pe drum, a spus că vă salută după ce vă aduceți prinosul. Mitsuhide dădu din cap, tăcut. Apoi, după ce bău o ceașcă de apă, ceru un ghid. — Înainte de toate, aș dori să-i înalț o rugăciune zeului protector al acestui loc, apoi, voi vizita Capela Atago, cât timp mai e puțină lumină. Capelanul îl conduse pe o cărare măturată cu grijă. Urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu grijă. Urcă scara altarului exterior și aprinse lumânările sacre. Mitsuhide făcu o plecăciune adâncă și stătu, câtva timp, în rugăciune. De trei ori, preotul trecu o ramură din copacul sacru peste capul lui Mitsuhide, după care, îi oferi o ceașcă de lut cu sake sfințit. — Am auzit că acest altar e închinat zeului focului. E adevărat? întrebă după aceea Mitsuhide. — Este adevărat, stăpâne, răspunse preotul. — Și am mai auzit că, dacă te rogi acestui zeu și te abții să folosești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din toate cele patru laturi - o sete arzătoare. Aproape se prăbuși, când se așeză în centrul odăii, dar se răzgândi repede și merse spre alcovul puțin mai înălțat. În fond, suprafața de jos le era rezervată vasalilor. Își imagină o ceașcă de apă curgându-i pe gât și, pentru un moment, făcu un efort de a-și fixa spiritul la loc sigur, mai jos de ombilic. În acest scop, îngenunche în poziție formală, cu picioarele strânse sub trup, își îndreptă postura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]