KorAP: Find »[drukola/base=chema & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...1867 >

46,651 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

mai putu opune. Mmmm bine, zise ea mușcîndu-și o unghie. Ce să iau cu mine, cazma, sau lopată? Ia... adică nu lua tu nimic... Lasă că iau eu tot ce trebuie. Tu numai să vii, atît. Mă duc să-i chem și pe ceilalți. Ne întîlnim pe șes, lîngă pădure. Acolo ne așteaptă și Vlad cu vaca. Cu cine? se miră nespus Ilinca auzind de un asemenea partener la săpături. Cuu... lasă că-ți explic eu mai tîrziu. Să vii repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
biscuiți, ci trei! a fost Virgil. Ce altă dovadă mai grozavă de prietenie îi putea arăta în acele momente? Și, dacă atunci a existat pe întregul pămînt un om cu adevărat fericit, desigur că omul acela nu putea să se cheme decît Virgil Năsturel! Iar pentru a le dovedi celorlalți că el nu-i așa mîncăcios, cum lăsase impresia la început, nu mușcă nici măcar dintr-un biscuit. Îi puse pe toți trei în buzunar și luă hîrlețul în mînă. Darul Ilincăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
primărie cu exact 37 de minute înainte de ora stabilită. Și acest fapt l-a aflat de la paznicul Potîngă, proțăpit în ușa primăriei ca o momîie. Ce cauți, mă, aici? îl întrebă acesta cînd Virgil dădu să intre. Păi... m-a chemat dom' Nicanor. Aha!... făcu Potîngă, ca și cum ar fi fost în cunoștință de cauză. Imediat după aceea însă strîmbă din buze de parcă ar fi mîncat aguridă, scoase capătul de țigară din colțul gurii și întrebă: Ce? M-a chemat domnul Nicanor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
m-a chemat dom' Nicanor. Aha!... făcu Potîngă, ca și cum ar fi fost în cunoștință de cauză. Imediat după aceea însă strîmbă din buze de parcă ar fi mîncat aguridă, scoase capătul de țigară din colțul gurii și întrebă: Ce? M-a chemat domnul Nicanor, repetă mai rar și mai tare Virgil, crezînd că paznicul n-a înțeles, ori n-a auzit. Așaaa... Te-a chemat, vasăzică... Pe tine, mă? Pe mine. Nu pe tat' tu, ori pe mă-ta? Nu. Aici? Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de parcă ar fi mîncat aguridă, scoase capătul de țigară din colțul gurii și întrebă: Ce? M-a chemat domnul Nicanor, repetă mai rar și mai tare Virgil, crezînd că paznicul n-a înțeles, ori n-a auzit. Așaaa... Te-a chemat, vasăzică... Pe tine, mă? Pe mine. Nu pe tat' tu, ori pe mă-ta? Nu. Aici? Aici. Și de ce? Nu știu. Sssst!... Ai făcut ceva? întrebă Potîngă cu glas scăzut, închizînd dintr-un ochi. N-am făcut nimic. Nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de ce? Nu știu. Sssst!... Ai făcut ceva? întrebă Potîngă cu glas scăzut, închizînd dintr-un ochi. N-am făcut nimic. Nu se poate! Pe cuvînt de... Mă!... și Potîngă deveni autoritar: eu zic că nu se poate să te fi chemat dom' secretar degeaba, ne-am înțeles? Vă știu eu pe voi! Ehe, mie-mi spui?! Virgil ridică din umeri și dădu din nou să intre. Potîngă îl prinse de guler și-l țintui locului. Unde intri, mă orătanie, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
pe voi! Ehe, mie-mi spui?! Virgil ridică din umeri și dădu din nou să intre. Potîngă îl prinse de guler și-l țintui locului. Unde intri, mă orătanie, fără să-ți dau eu drumul? Ai? Păi dacă m-a chemat, intru, că pe urmă... Mda... Și la ce oră te-a chemat? La opt fix. Aha!... Apăi vezi tu, mă surcică?... Acum e ora opt fix la tine? E opt, mă ?... Tu nu vezi că nu-i decît șapte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
din nou să intre. Potîngă îl prinse de guler și-l țintui locului. Unde intri, mă orătanie, fără să-ți dau eu drumul? Ai? Păi dacă m-a chemat, intru, că pe urmă... Mda... Și la ce oră te-a chemat? La opt fix. Aha!... Apăi vezi tu, mă surcică?... Acum e ora opt fix la tine? E opt, mă ?... Tu nu vezi că nu-i decît șapte și... și... 20, 21, 22, că nu-i decît șapte și 23 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
intră glonț în primărie. Să trăiți, dom' președinte! mai salută o dată Potîngă cînd străinul trecu pe lîngă el. Vezi că or să vină niște copii aici, zise străinul înainte de a închide ușa. Să-i lași să intre, că i-am chemat eu! Am înțeles! Virgil, auzind că pînă și acel străin, atît de respectat de Potîngă, era interesat de prezența lor acolo, se făcu mic de tot și simți inima bătîndu-i nu în piept, ci în cap. Oare ce-or să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
moment, aproape fără să fie observat, apăru Bărzăunul. Venea încet, uitîndu-se speriat în toate părțile, de parcă atunci ar fi căzut din lună. Dînd cu ochii de Virgil, se opri la cîțiva pași și-l întrebă: Și pe tine te-a chemat? Și. Tot pentru... Cine poate ști? Eh, ce-o fi, o fi... trase Bărzăunul concluzia așezîndu-se pe iarbă, lîngă bancă. Apoi începu să vorbească încet și rar, ca un bătrîn: a venit aseară la noi... mama Ilincăi... și s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
peste ei și peste toți cei care nu mai încăpeau din cauza lor. Virgil nu observă nici cînd pe scările primăriei a urcat în fuga mare mama Ilincăi. Timpul trecea mai greu ca un compresor... Veniți sus, mă, odată, că vă cheamă dom' secretar! răsună plin de importanță glasul lui Potîngă. Urcară scările încet, de parcă în ușa primăriei ar fi stat cu paloșul în mînă Zmeul-Zmeilor, gata să le taie capul. Înainte de a intra în primărie, auziră glasul mamei Ilincăi: Așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
gîndul să se îndrepte spre pădure. Purta pe umărul drept undița, iar în mîna stîngă un borcănel în care avea rîme și diverse insecte. De, ca orice pescar. L-au lătrat cîțiva cîini, niște copii din clasele primare l-au chemat să se joace împreună, promițîndu-i mere și pere busuioace, dar Bărzăunul nici măcar nu întoarse capul. Nu din mîndrie, să fim clari. De așa ceva nu putea fi acuzat unul ca el de nimeni. Ci, uite-așa, n-avea chef să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
ce-a mai scornit; gropniță! Ptiu, că învechit mai poți fi! Nu rînji la mine, modernule! Că nu eu i-am zis Gropniță ! I-or fi spunînd poate alții și Peștera Liliecilor, cum zici tu, dar eu știu că se cheamă așa cum ți-am spus. E clar?... Și-n definitiv ce te deranjează pe tine dacă unii îi zic Gropniță iar alții Peștera Liliecilor? Virgil tăcu mai multă vreme, uitîndu-se prin Bărzăun spre un gînd al său, apoi închise dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
aș vrea să mergem cîndva. Numai de s-ar putea. Însă uite ce este, reluă Bărzăunul mai ponderat, ridicînd un deget în sus, pentru a-și da mai multă importanță: eu zic să nu mai strînim iar tot satul. Mai chemăm încă cel mult doi-trei, în care să avem bază, nu niște momîi... ca Nuțu lui Răstoacă sau... Virgil slobozi un hohot nestăvilit de rîs cînd auzi de Nuțu lui Răstoacă, pentru că Nuțu ăsta era un fel de povară grasă, veșnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Numai să spun despre ce-i vorba și... Dar noi luăm numai cîțiva dintre cei mai buni. Îi spun eu lui Tomiță... lui Sorin... lui... fete nu luăm, că nu le putem căra cu noi prin asemenea chihărăi! Îl mai chemăm pe... Adică de ce să nu luăm și fete? îl întrerupse Virgil cu ton de harțag. Tu ești într-o ureche? ripostă Bărzăunul îndărătnic. Cum să luăm fete?... Nu-ți mai aduci aminte cîte ponoase ne-a făcut Ilinca atunci cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de care dorea să scape cu orice preț și nu putea... Și umbra aceea avea ochi de pisică sălbatică, mers ușor și legănat, față senină și luminată mereu de un zîmbet pe care nu-l mai avea nimeni și o chema... Ilinca! Unde se vede că o expediție, fie ea cît de grea, se pregătește mult mai ușor atunci cînd dorești neapărat să fii alături de o anumită persoană P înă în prezent n-am reușit să aflu de ce expediția plănuită de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
în ochii Ilincăi, apoi într-un loc nedefinit și începu cu voce joasă și tărăgănată, cum auzise de atîtea ori recitîndu-se la televizor. "Au înflorit salcîmii iar singurătate... Un fluture albastru s-a rătăcit în gînd, Iar umbra ta mă cheamă...". Și se opri, nemaiștiind cum să continue. Își încreți fruntea, dar zadarnic. Ca să nu se facă de rîs, clătină din cap și spuse șoptit: N-are rost... zău...eu... Te rog, insistă Ilinca. Nu, se opuse hotărît Virgil. Acum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
spună "și Vlad", dar ceva mai presus de puterile lui îl împiedică. Cum, numai noi trei? Voi sînteți într-o ureche? Și Ilinca strîmbă din buze a nemulțumire. Ba, dacă o fi să ne hotărîm să mergem, atunci îl mai chemăm pe Tomiță, pe... pe Nuțu, pe... Pe care Nuțu? Și Ilinca, deși nu știa exact despre care Nuțu e vorba, întrucît în sat mai erau vreo doi tineri cu acest nume, începu să rîdă. Pe Nuțu lui Răstoacă. Ce, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
să rîdă. Pe Nuțu lui Răstoacă. Ce, nu-i băiat bun? Ba da, parcă-i o plăcintă cu marmeladă, zise ea hohotind. Zău că da. Cum o să meargă el atîta loc? Merge el, n-avea tu grija asta. Dacă-l chem eu... Ilinca tăcu cîteva clipe devenind deodată serioasă. Aruncă o privire fugară spre pădurile care acopereau Dealul Ursului și spre crestele ascuțite de piatră, apoi se întoarse spre Virgil privindu-l drept în lumina ochilor: Ce naiba ai cu Vlad?... De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
dea afirmativ din cap. Nu-i mai trebuia altă explicație. Dar vreau să meargă și Vlad cu noi la... cum îi zice la locul ăla? reluă Ilinca plină de însuflețire. Peștera Liliecilor... sau Gropniță. Bine... dacă zici că-i departe, cheamă-l și pe Vlad, neapărat. E mai bine să meargă și el... și să nu aud că v-ați mai certat vreodată, că mă supăr! Ce naiba, doar nu sînteți copii! Și, după ce spuse "pa", fluturînd zîmbind mîna deasupra capului, plecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
că nu m-aș mai duce acolo... D-d-de ce? se vîrî și Nuțu în vorbă devenind foarte curios. Păi voi știți ce-a fost la mlaștină?... Am fost acolo cu tata și cu pădurarul Pintilie, care a venit să ne cheme de-acasă din zorii zilei. Și Vlad și Nuțu îl priveau nedumeriți și chiar temători. Tomiță luă un măr din plasa lui Nuțu fără să-și mai ceară voie, mușcă zdravăn din el și continuă: A fost o chestie teribilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
mers cam două ceasuri și ceva. Bine, bine, interveni Vlad, asta contează mai puțin. Spune mai întîi pe unde trebuie să mergem. Pe la mlaștină, tot înainte pe malul pîrîului cu ferigă, pînă ce dăm de o stîncă mare, care se cheamă Piatra Domniței. Știu unde-i! strigă Bărzăunul. Am fost mai demult cu tata acolo să prindem păstrăvi. Da-i tare departe! Apoi, continuă Virgil uitîndu-se chiorîș la Bărzăun, dăm de un deal plin tot de stînci și, dacă ținem drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
încîlcite unele peste altele. Noi însă n-aveam de-a face nici cu niște fricoși, nici cu molîi. Nici unul n-ar fi dat înapoi de la asemenea greu. Dar să nu zicem vorbă mare. Oricît curaj aveau ei și oricît îi chema ținta minunată a expediției, cînd s-au văzut într-un asemenea loc și au mai auzit și-o buhă scoțînd strigăte fioroase, s-au oprit cu toții cîteva clipe pe o bucată de pămînt mai primitor. Ei, aici e-aici!... Că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Am citit, parcă anul trecut, o carte scrisă de... De tine, poate! rîse Vlad. L-l-lasă-l! se rugă Nuțu, curios să afle mai repede. Nu mai țin minte de cine-i scrisă cartea, dar am citit-o. Una din legende se cheamă chiar așa: "Piatra Domniței". Bine, bine, dar de ce-i spune așa? întrebă Ilinca. Pentru că de sus, de-acolo, vedeți voi? și Bărzăunul întinse degetul spre vîrful stîncii, unde se afla pîlcul acela mic de brazi, s-a aruncat în prăpastie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
a văzut și Ilinca a-așa, a-nceput să rîdă de n-o mai puteam opri... Pînă la acest punct mi-a povestit Nuțu, cu destulă greutate, bîlbîindu-se parcă mai tare ca niciodată. N-a putut continua, deoarece l-a chemat doctorul Pompiliu Stănescu să-l panseze. Eu am plecat, foarte îngrijorat de cele auzite, direct acasă la Bărzăun. L-am găsit în grădina din spatele casei, întins pe o pătură și încercînd să citească "Legendele Olimpului". Cu greu l-am convins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]