8,430 matches
-
satele său și luă o manta din blană de oaie, pe care o împături repede, făcând-o sul. — Acum ajută-mă, porunci ea, trecându-i o mână prin spate și trăgându-l către sine. Sebastianus se supuse, sprijinindu-se pe coate, cu prețul unor dureri sfâșietoare, iar ea îi strecură mantaua împăturită sub ceafă; fu astfel în stare să bea apa din vasul pe care, imediat după aceea, i-l apropie de buze. Reuși să-l prindă cu ambele mâini, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii, care i se dezvălui ochilor romanului mult mai largă decât își închipuise și ticsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liniștească pe toți, să le insufle încredere, dar, când în sfârșit găsi un moment ca să-și tragă sufletul, într-un colț, rezemat de scândurile unui staul, unde se ghemui, ascunzându-se pentru noapte, descurajarea puse stăpânire și pe el. Cu coatele sprijinite pe genunchii ridicați, își prinse capul în mâini, suspinând. îi venise în minte Vitalius, care acum probabil ajunsese deja cu mesajul său la Flavius Etius. Poate că Magister militum era pe drum, poate deja trecea pasul. Avea însă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în altă parte și tăcu. Prizonierul, acum cu cea mai mare parte a corpului jupuită de piele, fu iute castrat și apoi ridicat cu capul în jos și atârnat de una din crengile cele mai solide ale copacului mare, cu coatele îndoite și cu mâinile împletite și legate la spate. Dedesubtul lui, stiva de trunchiuri și crengi fusese deja cuprinsă de focul pe care Hariman, după ce își potrivise la centură scalpul, avu grijă să-l întețească, trăgându-se pe urmă îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aminti că nu mai știa nimic despre cei doi fii ai săi și îi spuse că spera ca un frate de-al ei să fi supraviețuit jafurilor hunilor și să-i fi luat ca să se îngrijească de ei. Atingându-i cotul cu vârfurile degetelor, o invită, cu un semn, să facă împreună cu el câțiva pași, iar ea, docilă, lăsă găleata acolo unde se găsea și-l urmă pe o cărare printre corturi. Părea că voia să stea de vorbă. Cu neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se îndrepte împreună cu ea spre cort. Deși, dintre cărările ce tăiau tabăra, o aleseseră pe una dintre cele mai puțin bătute, câțiva războinici ce rămăseseră lângă unul dintre puținele focuri încă aprinse îi văzură trecând înlănțuiți și își dădură coate, schimbând câte un început de zâmbet, câte un comentariu cu jumătate de voce: romanul mergea să facă dragoste! Sebastianus îi auzi, dar nu le dădu nici o atenție. 40 Hunii căutau zadarnic, de multe zile, să prindă detașamentul care săvârșise atacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont, distingea pintenul stâncos de pe care turnurile în parte prăbușite ale cetății Vesontio împungeau cerul. Un arc de dealuri joase și împădurite anunța cotul râului ce curgea pe sub zidurile sale. Traversând râul, avea să lasă în spate Sapaudia și, o dată cu ea, visul său, planurile sale de cucerire. Mesajul lui Utrigúr nu-i lăsase loc pentru reticențe ori interpretări libere: trebuia să se unească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
m-a lovit în cap, mi-am pierdut simțurile și n-am mai văzut nimic. M-am trezit în sihăstrie, înconjurat de confrații mei. Mă priveau ca pe un ucigaș, iar abatele îmi vorbea cu asprime. M-am ridicat pe coate și am întrebat de băiat. Mi-au spus că murise. Și câinele murise, iar vechilul cerea satisfacție. Acu’... trebuie să știți că biserica mănăstirii o construise chiar stăpânul de la villa, în afară de asta, abatele venea dintr-o familie de rang, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi la ambrazura cea mai apropiată și iscodi în afară. Uite-i, blestemații! mârâi. într-o clipă, Hippolita îi fu alături și, dându-l la o parte cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte. îl chemă înapoi, strigându-i să-l aștepte, dar acela nu-l ascultă și își urmă drumul, strângându-și arcul în brațe. Cu armele în mâini, Sebastianus și ceilalți doi îl urmară și, în câteva clipe, după ce trecuseră de cotul străzii, zăriră turnul la nu mai mult de o sută de pași. Era multă mișcare acolo. Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe străzi, cu tot ce puteau să ia cu ei dintre bunurile lor și se uneau cu acel fluviu uman, în mijlocul căruia, într-un haos de strigăte de spaimă, chemări, cereri de ajutor, bărbați, femei și copii se împingeau cu coatele, se zbăteau ca niște valuri uriașe, cuprinși de panică, doborând orice obstacol, spulberând pe oricine s-ar fi oprit, călcându-i, fără să-i privească măcar, pe cei care cădeau. în mulțimea aceea, Sebastianus zări nu puțini milițieni care fugeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu viteza fulgerului. O clipă mai târziu, întorcând spatele pieței ce se afla în culmea bucuriei, războinicii care se aflau cu el dădură, la rândul lor, pinteni cailor și îl urmară în galop. în vreme ce Sebastianus îi privea cum dispăreau după cotul străzii, Vitalius, Maliban și Dubritius ieșiră dintre care și îl înconjurară radioși. Vitalius, mai ales, nu reușea să stea liniștit. — Prefectule! Prefectule! striga printre lacrimi, neputând să se abțină. Fug! Se duc! Vezi? Magister a sosit! Molipsit de euforia generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Maliban le sugeră să plece de acolo și să se ducă spre turnul ce veghea la poarta din miazăzi. Nu erau, firește, singurii cărora le venise această idee, astfel că fură obligați să urce scările într-un vacarm asurzitor, dând coate civililor și milițienilor în delir, cu grijă, însă, să nu strivească de zidul de piatră vreun copil. Cu toate acestea, când ieșiră în sfârșit la creneluri, găsiră suficient spațiu pentru a putea ajunge la marginea bastionului. în aerul limpede al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea ajunge la marginea bastionului. în aerul limpede al acelei zile splendide de iunie, câmpia oferi ochilor lor un spectacol uluitor: o mare mulțime de armate, încă nedistinctă, ce venea de la miazăzi cu stindardele în vânt și trecea acum de cotul larg pe care-l făcea Loira. După repeziciunea cu care se apropiau și după norul de praf pe care-l ridicau, se ghicea ușor că erau trupe de cavalerie. Mutându-și privirea spre miazănoapte, Sebastianus văzu tabăra hunilor cuprinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zărească primele unități de infanterie. Distanța nu-i îngăduia să distingă însemnele, dar, după dezordinea cu care se desfășurau unele contingente, trase concluzia că în armata aceea trupele romane erau însoțite de detașamente compacte de miliții germanice. Dând zdravăn din coate și făcându-și loc prin mulțime, Duryodhan apăru lângă el. Se sprijini cu o mână de creneluri și înțelese într-o clipă cum stătea situația. — Acum n-au cum să-i mai prindă, Prefectule, observă, scuturând dezamăgit din cap. Accentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că persoana ce-i stătea alături pe podeaua de frasin prăfuită își schimba atunci poziția. Ciulind urechea în tăcerea nopții, prinse ritmul respirației sale firave: Go-Bindan, nu avea nici o îndoială. își plimbă gura prin gura încleiată și se ridică pe coate ca s-o privească: ochii săi se obișnuiau încet-încet cu întunericul și ajutat de lumina lunii nu-i fu greu să-i distingă silueta ghemuită lângă el în poziția fătului. O mică vrabie, nimic mai mult. Toată seara fusese alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el. Balamber făcu o mișcare ca să-i îndepărteze brutal brațul, însă când simți între degete încheietura ei delicată, pe care luna o lumina într-o lucire azurie, renunță să o mai facă. Rămase scurtă vreme astfel, nemișcat, nesigur, sprijinit pe coate, observând-o cum dormea. Acum că somnul îi destindea trăsăturile, acea ființă mică, temerară, bărbătoasă redevenea fetița care era de fapt. îi părea chiar că surâdea, răpită poate, ca și el ceva mai înainte, într-un somn fericit. Poate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să fie acolo și că probabil urma să vorbească. De aceea, imediat ce îl întâlni pe Vlaszo, descălecă și îi încredință calul, tot mai extenuat și în spume, după care încercă să înainteze cât se putea. Se văzu repede dând din coate prin mulțimea de războinici hiung-nu și de aliați de-ai lor, care se înălțau întruna în vârful picioarelor, căutând să vadă ce se întâmplă mai în față. într-un sfârșit, reuși să ajungă împreună cu Mandzuk în primele rânduri. De acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sectorul său și pentru a-i cere și alte întăriri, fiindcă, teoretic, dușmanul ar fi putut chiar să se întoarcă. Ar fi trebuit să facă toate lucrurile acelea, dar se simțea prea obosit, de-a dreptul extenuat. Sprijinindu-se cu coatele pe genunchi, își trecu mâinile prin păr și respiră adânc. Huruitul bătăliei, care îl asurzise aproape pe întreg parcursul acelei zile infernale, îi răsuna încă în urechi, iar în fața ochilor săi continua să se rotească un vârtej de imagini, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unii dintre ei câte un coif sau câte o platoșă, luate de la dușmanii uciși, pe care voiau să le prezinte ca pe niște trofee când aveau să ajungă în ținuturile lor. Când vreunul din dezertorii aceia îl recunoștea, le dădea coate celorlalți, iar câte unii nu ezitau să-l salute, fără să arate rușinat în vreun fel. Chiar și la corturi —simple pânze, întinse pe prăjini înfipte în pământ - simți că se instalase o atmosferă incredibil de relaxată. Aproape toți bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care Sebastianus o observase deja, atât datorită frumuseții ei, cât și din pricina tristeții adânci ce i se citea pe chip, izbucni dintr-odată într-un plâns zguduitor și, ridicându-se brusc în picioare, se depărtă, făcându-și loc cu coatele printre tovarășii săi. Sebastianus, el însuși cu ochii înlăcrimați, îl întrebă pe Ambarrus din priviri. Arătând în direcția fetei. Bagaudul îi explică: — Ea e Irmina. Era prietena lui. Azi mi-a spus că e însărcinată. După câte am înțeles, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Shudian-gun. El e prietenul meu. M-a salvat. E prietenul meu, pricepi? Acum e pe moarte, nu vezi? — Nu! strigă copila. El n-o să moară. El e Suduan-gun! N-o să moară, îți spun eu! Balamber încercă să se ridice pe coate, dar greutatea copilei, care nu slăbea strânsoarea, îl împiedică să o facă. Imobilizat în felul acela, nu putea vedea nimic altceva decât părul negru, răvășit, al lui Go-Bindan și un nor mare și alb ce trecea leneș și indiferent pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea. 4. Atunci a ieșit un om din tabăra Filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat, și avea o înălțime de șase coți și o palmă. 5. Pe cap avea un coif de aramă, și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. 6. Avea niște tureci de aramă peste fluierele picioarelor, și o pavăză de aramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
nerăbdător acum, sări peste țepușele gardului. După aceea, realiză că fusese prea nerăbdător. Alunecă. Apoi comise o a doua greșeală; greșeala instinctivă de a încerca orbește să se salveze. Pe când căzu, una din țepușe îi împunse antebrațul stâng, chiar lângă cot, și i-l străpunse. Rămase agățat acolo, cu brațul înfipt în cârlig ca la măcelărie. Durerea izbucni și îi urlă prin corp, iar ceva cald, sărat și vâscos îl stropi peste gură și ochi, sufocându-l și orbindu-l de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
îl chinuia, deși nu-și putea închipui din ce motiv. În decembrie 1973, la biroul său au fost aduse două dosare, pe numele Bill Smith și William Smith. Lui Bill, conform declarațiilor din document, i se tăiase brațul stâng de la cot. Iar William își pierduse degetele mâinii stângi la o dată ulterioară. În ambele cazuri se plătiseră compensații la valoarea întreagă, dar asta avea doar o importanță secundară. Ceea ce-l interesa pe Prowse era că Bill și William Smith locuiau amândoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]