3,710 matches
-
tăiat toți copacii cei buni; prăștiașii au înconjurat și au bătut Chir-Hareșet, din care n-au lăsat decît pietrele. 26. Împăratul Moabului, văzînd că fusese înfrînt în luptă, a luat cu el șapte sute de oameni, care scoteau sabia, să-și croiască drum pînă la împăratul Edomului, dar n-au putut. 27. A luat atunci pe fiul său întîi născut care trebuia să domnească în locul lui, și l-a adus ca ardere de tot pe zid. Și o mare mînie a cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
prea mult cu încălțările, și cu un mic inel argintiu pe degetul penultim. Și în întunericul de-acum îi strălucesc ochii negri, tot rotunzi, cu pupilele și irisul care nu mai lasă aproape nici un pic de alb la vedere. Gura croită pe zâmbet nu i se-nchide bine peste dinții cu strungăreață. Avea obiceiul cumva nenatural să-și muște tot timpul buzele cu dinții din față, ceea ce le făcea să arate stacojii de parcă ar fi fost rujate. Părul șaten-închis îl purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
chiar atunci, femeia după el, lepădându-și în drum sacoșele. Îl ajunge din două salturi, sprijinindu-se de parapetul cheiului își scoate pantoful dintr-un picior și, încolăcindu-și voluptuos piciorul în ciorap de mătase pe gamba celui încălțat, îl croiește o dată scurt cu cuiul tocului peste coapse pe micul fugar, pe urmă se încalță repede, cu aerul cuiva căruia nu-i face plăcere să fie observat într-o ipostază vulgară; cu copilul de-o aripă, revine la bagajul abandonat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Nu știu când treceau două, trei ore. Eram transpirat și doar fața îmi era rece. Din mine ieșeau aburi la fel ca din Mureș. Cumva semănam. Amândoi aburind, amândoi pământii la față, tăcuți, dar clocotind în adâncuri, căutând să ne croim drum până spre desăvârșire. Mă impresiona foșnetul frunzelor. Păreau oase bâtrâne aruncate pe trotuare, la întâmplare, pocnind sub pasul meu, transformându-se în pulberi aurii risipite de vânt. Sunt singur printre atâția prieteni, îmi spuneam simțind greutățile vieții oprindu-mi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
acel contact i se rupsese o unghie și de sub ea țâșni o picătură de sânge care i se rostogoli peste palma tremurândă de nervi. Seamănă cu viața mea, își spuse în gând, privind la șovăiala drumului pe care și-l croia acel bob rubiniu. Inima îi bătea repezit. Furia se combina cu puțină gelozie, iar acea stare confuză creată în sufletul ei nu-i dădea pace. Bătea din picior căutând parcă un ritm anume care nu i se potrivea cu melodia
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
reabilitat, înțelegeți, pentru că eu, noi, în tot acel timp am făcut artă, am căutat o modalitate de a spune adevărul nostru, nu numai din cauza botniței, ci...“ Se lungise la vorbă și mă grăbeam. „Știți doar că haina pe care o croiești e totdeauna mai mică decât trupul căruia îi fusese destinată.“ Uite, scriindu-ți asta, văd ochii animalelor de experiență din subsolul spitalului Colentina și aud scheunatul ăla solitar, atât de omenesc, de dureros. Arta, cultura românească, o ascultam pe Monica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cârpă pe noi, care acoperea parțial zdrențele pe care le aveam pe dedesubt. Problema era cu ce să asezonăm uniforma la școală și cu ce înlocuim la bairamuri. Colegele mele cele mai inventive sau care aveau mame care știau să croiască își scurtau fusta cu câțiva centimetri, lărgeau cordonul, adânceau decolteul. În ceea ce mă privește, nici eu nu eram inventivă și nici maică-mea nu știa să coase. Așa că eram terorizată de ideea că mă scoate la tablă și că or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
care mai trăsnite. Era un adevărat tur de forță să găsești un material - cine nu-și aduce aminte de febrilitatea cu care discutam despre câte-un magazin în care se găseau materiale! - și o croitoreasă ca lumea, care să-ți croiască ceva după o poză de pe vreo bucată de pagină ruptă din cine știe ce Quelle sau Neckermann și păstrată cu mare grijă. Alt articol delicat erau ciorapii. Ciorapii comuniști erau, ca toate celelalte articole, făcuți după criteriul rezistenței, nu al esteticii. Culorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
o disciplină salutară să ții seama de marele număr de cărți publicate, de speranțele frumoase pe care autorii le leagă de simpla lor tipărire și soarta care le așteaptă. Câte șanse ar putea avea vreuna dintre aceste cărți să-și croiască drum către marele public? Iar cărțile de succes sunt numai succese de un sezon. Dumnezeu știe prin câte chinuri a trecut autorul, câte experiențe amare a avut, câte strângeri de inimă a îndurat pentru a oferi unui cititor întâmplător câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
foarte scurt, și ochii mici, albaștri sau cenușii. Avea o înfățișare banală. Nu mă miram acum că dna Strickland se simțea puțin jenată de el. Nu era deloc o carte de vizită frumoasă pentru o femeie care voia să-și croiască un drum în lumea artelor și literelor. Era evident că nu e câtuși de puțin înzestrat pentru viața mondenă, dar un bărbat se poate lipsi de un asemenea har. Nu avea nici măcar vreo excentricitate care să-l scoată din anonimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
l-am văzut pe Strickland. — Uite-l acolo în capăt, în colț, joacă șah. Am observat un bărbat aplecat asupra unei mese de șah, dar nu puteam distinge decât o pălărie mare de fetru și o barbă roșie. Ne-am croit drum printre mese până am ajuns la el. — Strickland! îl apostrofă olandezul. Ridică ochii. — Salutare, grasule! Ce vrei? — Am adus un vechi prieten care voia să te vadă. Strickland îmi aruncă o privire și în mod evident nu mă recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
despre cele prin care trecuse, așa că a trebuit să umplu golurile cu propria mea imaginație. Era de-a dreptul chinuitoare această ispită care consta în a căpăta doar bucățele dintr-un portret care mă interesa de multă vreme. Parcă-mi croiam singur drum printr-un manuscris mutilat. Căpătăm impresia unei vieți care reprezenta o luptă cruntă cu tot soiul de dificultăți; dar mi-am dat seama că multe lucruri care majorității oamenilor li s-ar fi părut oribile, pe el de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
făcut-o tablourile lui Strickland era derutantă și adevărul - pe care mi-l voi reproșa întotdeauna - e că nici prin cap nu mi-a trecut să cumpăr măcar vreunul dintre ele. Am ratat o șansă minunată. Majoritatea lor și-au croit drum către muzee, iar restul se află în posesia unor amatori înstăriți care le consideră adevărate comori. Încerc să-mi găsesc scuze. Socot că am destul gust, dar îmi dau seama că nu sunt prea original prin preferințele mele. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prăpădite de pe lângă Quai La Joliette și presupun că acum s-ar putea vinde cu o mie cinci sute de lire. Ideea lui Strickland era să se îmbarce pe vreun vas cu destinația Australia sau Noua Zeelandă și, de aici, să-și croiască drum spre Samoa sau Tahiti. Nu știu cum îi intrase în cap ideea de a se duce în Mările Sudului, dar îmi amintesc că imaginația lui fusese multă vreme obsedată de o insulă toată verde și însorită, înconjurată de o mare mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ziua aceea. Tiaré m-a prezentat și el mi-a dat cartea sa de vizită de mari dimensiuni pe care erau tipărite cuvintele René Brunot, și dedesubt, Capitaine au Long Cours. Eram așezați pe mica verandă de lângă bucătărie și Tiaré croia o rochie pentru una dintre fetele din casă. S-a așezat și el cu noi. — Da, într-adevăr l-am cunoscut bine pe Strickland, mi-a spus. Sunt mort după jocul de șah și el se bucura întotdeauna să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
buruieni și se vedea bine că de ani și ani de zile nu mai fusese călcată de picior de om. Nici nu era ușor s-o mai găsești. Uneori trebui să meargă împleticindu-se pe lângă pârâu, iar alteori să-și croiască drum printre arbuștii deși și țepoși. Adeseori fu obligat să se cațăre pe stânci pentru a evita cuiburile de viespi și tăuni atârnând în pomii de deasupra capului. Tăcerea era intensă. Cu un oftat de ușurare ajunse în sfârșit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să se îmbarce, Tiaré mă strânse la pieptul ei generos, așa că am avut senzația că mă afund în valurile mării, și-și apăsă buzele roșii pe gura mea. În ochi îi străluceau lacrimi. Și când vaporul ieși încetișor din lagună croindu-și cu grijă drumul prin deschizătura dintre recifuri, iar apoi despică marea largă, mă cuprinse o oarecare melancolie. Briza era și acum încărcată de aromele plăcute ale uscatului. Tahiti se afla la mare depărtare și știam că n-o să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
erau prea mulți și mereu alții, încît n-ajungeam niciodată să-i cunosc. Din cauza asta, mă sufocam ca într-o apă pe care nu poți s-o cuprinzi cu brațele... Și apoi libertatea fără restrângeri mă scotea din fire. Fusesem croit să înfrunt primejdia, să calc porunca, să înfrîng disciplina. Or, aici aproape totul îmi era îngăduit. Încercam impresia celui scăpat din închisoare, căruia i se pune la dispoziție dintr-o dată deșertul Saharei, ca să se bucure de nemărginită libertate. De aceea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
merge din atelier în atelier, dar toți croitorii vor clătina din cap. Cu toate că atunci nici nu vei mai avea nevoie de ele. Numai că omul renunță greu la tinerețea lui. Tu poate că le vei păstra ca amintire sau vei croi o pătură din materialul acela moale. Eu le-am schimbat în albul și negrul de pe mine. — Sunt ultimele haine pe care le mai croiesc - a spus Benjamin în timp ce eu mă dezbrăcam ca să-mi ia măsura în dosul paravanului înfățișând Decăderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
omul renunță greu la tinerețea lui. Tu poate că le vei păstra ca amintire sau vei croi o pătură din materialul acela moale. Eu le-am schimbat în albul și negrul de pe mine. — Sunt ultimele haine pe care le mai croiesc - a spus Benjamin în timp ce eu mă dezbrăcam ca să-mi ia măsura în dosul paravanului înfățișând Decăderea Domniei Lebedelor. O fac numai de dragul lui Adél. Căci eu i-am croit pe vremuri cel mai important costum din viața ei, când tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și negrul de pe mine. — Sunt ultimele haine pe care le mai croiesc - a spus Benjamin în timp ce eu mă dezbrăcam ca să-mi ia măsura în dosul paravanului înfățișând Decăderea Domniei Lebedelor. O fac numai de dragul lui Adél. Căci eu i-am croit pe vremuri cel mai important costum din viața ei, când tu încă nici nu te născuseși. Acesta va fi singurul lui urmaș. De croiuri noi nici nu mă mai apuc. Am îmbătrânit. Mai deunăzi, după ce am tras oblonul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o adevărată stare de necesitate. Zăpada a cucerit munții. A venit, s-a împrăștiat, s-a așezat peste tot. Compusă dintr-o mulțime de bucățele impertinente, strivind trei păduri. Înghețând mii de animale. Era Zăpada însăși. Eu ce-mi mai croiam drum prin ea. Uneori până la Igor, iar până la Iosif și Fratele său zi de zi, ca un animal polar. Iar când mă întorceam acasă, puteam s-o iau de la început. Simțeam că, din dosul florilor de gheață, mulți credeau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-i albe ce curgeau peste umeri și spate, până sub omoplați se scăldau în razele soarelui de dimineață. Barba de un alb strălucitor și mătăsos, de lungă ce era, o purta în jurul gâtului.. Pe cap purta un basc având calota croită din cânepă, fundul din in iar bentița era o lucrătură făcută de vreo mână fermecată din ațe de diverse culori. Picioarele subțiri și mici erau încălțate în opinci meșteșugite din piele de pisică sălbatică. Când vorbea, cânta iar când mergea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cu totul deosebit, astfel că puțin mai târziu am compus poezia „Trecut-au timpuri.” Purtam în suflet și-n inimă acele scene ale vieții care m-au marcat brutal, producându-mi neliniște. De aceea, drumul pe care urma să-l croiesc, cel puțin așa judeca mintea mea atunci, plutea în ceață deasă și vedeam că destinul meu era îngropat în întuneric, curiozitatea ducându mi viitorul într-un necunoscut întunecat. Doream să prind un licurici care să-mi arate și să-mi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
devine ținta ironiilor fiului, acesta considerând că Victoria își pierde vremea închinându-se la icoane, ba chiar îndemnându-l și pe el să urmeze aceeași cale a „prostiei” omenești. Lecturile scientiste trezesc în el trufia rascolnikoviană că poate să-și croiască strict rațional propriul destin către perfecțiunea ratată de majoritatea celorlalți. Șerban se imaginează un soi de supraom. Duminica, mai merge la biserică doar ca să nu-și necăjească prea tare mama. Conflictul este, însă, inevitabil: „Acolo, demult nu mai era o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]