3,741 matches
-
acestor lucrări etc. Asta, totuși, nu este munca, ci rezultatul său obiectiv, asta, potrivit intuiției geniale a lui Marx, nu conferă o valoare, ci capătă una, și o primește de pe urma muncii vii. Sau, mai curând, deoarece aceasta din urmă se cufundă în noaptea subiectivității sale absolute, principiul acestei valori va fi ceea ce i-a fost pur și simplu substituit, adică măsura obiectivă a timpului obiectiv al muncii obiective. Această măsură matematică determină toate entitățile ideale ale economiei politice valoare, bani, capital
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
profundă cu o lume care purcede ea însăși din autonegarea vieții cu lumea tehnicii și a barbariei în general. Este așadar imposibil a îndepărta problema televiziunii sub pretextul că aceasta ar reconduce la aceea a sistemului tehnicist în care este cufundată, dacă este adevărat că acesta din urmă, ca orice sistem de acest gen, nu este decât în aparență astfel din momentul în care întreține o referire la viață, aflându-se atunci determinat în mod tainic de ea. Astfel, un sistem
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mod constant de la sine, viața trebuie în mod constant să se piardă. Ceea ce este actual este aceasta sau aceea, ceea ce este acolo în fața privirii, având totuși datoria de a ceda imediat locul unui alt a-fi-acolo, pe scurt, de a se cufunda în neant. Însă noul a-fi-acolo este sortit aceluiași destin. Actualul cedează așadar locul în realitate unui cu totul alt lucru, mișcării înseși de a-și ceda locul, de a se ivi și de a dispărea, iar această mișcare este cea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ci ia, dimpotrivă, locul acesteia, explicația sociologică face în general din filozofie o ideologie, un efect, în locul și pe locul unui principiu și unui nucleu de inteligibilitate. Istoria filozofiei nu mai este ea însăși decât istoria ideilor, o simplă facticitate cufundată într-o totalitate ea însăși empirică și comprehensibilă pornind de la ea. Cu toate acestea, în măsura în care universul ideal în ansamblul său este funcție a societății și a organizării sale prealabile, atunci Universitatea, unde se desfășoară acest univers și care se identifică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
-și fruntea dintr-o dată, și apucă sceptrul aurit pe care Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților slabe, somn populat cu fantasmele preacurviei și ale lăcomiei. Apoi se opri, reținându-l cu mâna pe Bargello. — Pentru care motiv m-ai căutat pe mine? Celălalt Își drese glasul. Părea stânjenit. — Fiindcă mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou atac de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între pereții chiliei sale, În căutarea odihnei. Păși prin naosul cufundat În tenebre, Îndreptându-se spre grupul de bărbați cu torțe care se deslușea pe fundal. — Priorule.. așteaptă! Oprește-te! Din spate, glasul lui Bargello, alterat de spaimă, părea să vină de la mari depărtări. Neîndoielnic, durerea era cea care Îi modifica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și nu sunt nici măcar sigur că ar fi Început vreodată să lucreze pe acest subiect. La Început, după ce a primit Însărcinarea, a lăsat să treacă multe zile fără să se apuce de nimic, tot umblând Încoace și Încolo prin biserică, cufundat Într-o meditație adâncă. — Ca și când ar fi fost nesigur ce anume să reprezinte? — Da. Sau, mai bine zis... Arhitectul se Întrerupsese cu un aer stânjenit, de parcă s-ar fi căit că Începuse acea discuție. Sau, mai bine zis? — De parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-o cameră de oaspeți a mânăstirii. Poate că, la acea oră, se Întorsese deja de la lecțiile sale din Schola franciscanilor, spera priorul. Într-adevăr, omul era acolo, acoperind cu note un codice gros. În jur, alte volume deschise. Părea cufundat Într-o anevoioasă comparare a unor scrieri diferite, asupra cărora adnota glose. Cănd Îl zări, se opri pe dată, Închizând codicele pe care scria. — Salutările mele, messer Antonio, zise Dante. Și Îmi cer iertare dacă venirea mea Îți Întrerupe lucrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a desluși pasul cadențat al patrulei. Dar Întregul cartier părea cufundat Într-o tăcere absolută, curmată doar din când În când de râsetele izbucnite, de țipetele ușoare și de șoaptele ce proveneau de la ferestrele de la parter. Ridică din umeri, din ce În ce mai scandalizat de obiceiurile pe care le tot descoperea În orașul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orașul său. Mintea Îi Înregistra orice amănunt. Avea să Întocmească un raport precis pentru Comună, spre a pune frâu acelei decadențe. Se ridicase iarăși ceața, sufocantă. Când ajunse la biserică, se simțea obosit, cu hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de lumina ce pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își zise. Acum știa unde le era vizuina. Avea să se Întoarcă. — Unde se ajunge pe acolo? Întrebă arătând cu degetul spre Întunericul din față. — Galeria dă spre Arno, undeva pe lângă Ponte Nuovo. Poetul se rezemase de perete, În tăcere, cufundat În gânduri. Abia după ceva vreme Își dădu seama că Giannetto continua să se zgâiască la el. Parcă voia să Îi spună ceva, dar nu Își găsea cuvintele cu care să Înceapă. — Aș vrea să Îți cer un mare hatâr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să o declanșezi. Durerea e primul motor al acțiunilor noastre. La asta se gândea marele Aristotel atunci când și-a imaginat mașinăria cerească. — Nu, te Înșeli. Iubirea este aceea care conferă mișcarea Înlănțuirii de ceruri. Dorința de iubire a ultimului cer, cufundat În iubirea esenței dumnezeiești este aceea care le determină rotirile, voind ca În fiecare punct al său să experimenteze infinita bucurie a iluminării, zise Dante distrat, ca și când ar fi repetat o lecție. Se gândea la Antilia. Jocul acela de aluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jilavă de umezeală și de sudoare, În timp ce trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă În sânul și mai apoi În pântecele pe care i-l oferea, fără să se mai gândească. Făcu dragoste cu dansatoarea cu fața vopsită, care În umbra camerei se suprapunea peste amintirea unei alte femei, de acum pierdută, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apară, odată Îndepărtat stratul solidificat. — Mai negi că un vrăjitor Își face mendrele În cetatea noastră? Îngăimă Bargello În spatele lui. Mortul părea să Își strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima oară. Le culese cu aviditate, În timp ce constata că leacul miraculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe Bargello de dincolo de perete. Se găsea Într-un loc neobișnuit. Ochii săi, Încă orbiți de lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
hotărâse să o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui trebuie să fi știut de asta. — Îl vezi? strigă iar Bargello. Masa de pânze Împiedica perspectiva. Dante spera că idiotul acela va tăcea, permițându-i să audă câte ceva. Uscătorul era cufundat În nemișcarea cea mai deplină, cu excepția freamătului ușor al pânzelor. Probabil că arhitectul prevăzuse niște deschideri, dispuse În așa fel Încât să genereze curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Cei șase bărbați ședeau În cerc, pe jilțurile Înalte, cu spătare sculptate, cufundați În lumina violentă ce pătrundea În valuri pe ferestrele Înalte ale sălii capitulului de la San Piero. Erau singuri. Garda se Îndepărtase și ea. O foaie mare cu antetul Comunei trecuse de mai multe ori din mână În mână. — E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lor de sare, locuitori nocturni ai unei banchize uscate, eschimoși negri dârdâind în igluurile lor cubice. Da, negri, căci poartă lungi veșminte negre, iar sarea care-i năpădește până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care le scrâșnește între dinți în timp ce dorm, cufundați în somnul polar al nopților, sarea pe care o beau o dată cu apa singurului izvor, aflat în adâncul unei crestături strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vine, ca acum la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără nici o fereastră, cufundată într-o beznă sticloasă. Zile în șir, și îmi dădeau doar o strachină cu apă sălcie și un pumn de grăunțe pe care mi le aruncau așa cum arunci la găini, iar eu mă repezeam să le adun. Toată ziua ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
către cel care-i aștepta. Dintr-o dată, bacul se izbi de capătul unui debarcader ce înainta în apă, luminat abia atunci de lanternă, care, în urma loviturii, începu să se legene. Negrii încremeniră cu mâinile înălțate, agățați de capătul prăjinilor ușor cufundate în apă, dar cu mușchii încordați, străbătuți de un freamăt neîntrerupt, ce părea că vine din apă și din apăsarea ei. Ceilalți oameni de pe plută zvârliră niște lanțuri în jurul stâlpilor debarcaderului, săriră pe el, și desfășurară un fel de punte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de lemn Clepsidra-n prundișul din râu a pornit în albia vieții să-ți zgârie semn. Doar zgomotul apei în pietre lovind Se prinde în pleata-ți lungită de vreme Ești lemn, ești apă, ești vânt, ești mister Ești dor cufundat în blesteme. Tot mai firave Pornire-n mugure de iris Ciupește movul în suspin Iar trandafirul, într-un spin, îmi trage dorul adormit în franjuri albe Lin, prea lin... O trufanda din tril de mierlă Catifelează blând zefirul Și împletește
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
lui special pentru tine, cu ocazia zilei căsătoriei! Trebuie să-l porți! Pur și simplu trebuie! Mama dă din cap în semn de aprobare. Apoi întinde brațele ca să mă mai îmbrățișeze o dată. Te rog, nu-mi da drumul, mă gândesc, cufundându-mă în îmbrățișarea ei și simțind cum douăzeci de ani mi se topesc de pe umeri. Înconjurată de brațele mamei, simt cum golul din stomac mi se mai micșorează puțin. — Tish-Tish, te rog, am nevoie disperată de ajutorul tău cu cerceii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
călduță din cauza cuptorului în care Carie, aproape invariabil, ardea friptura sau lasagna - mă făcea să simt că am găsit un cămin adevărat în New York City. — O să-mi revin, i-am spus eu înghițindu-mi lacrimile, continuând să stau cu nasul cufundat în blazerul Harris Tweed al lui Jackson. Eu și Jackson ne-am întâlnit prima dată la sfârșitul anului meu terminal de facultate. Am intrat emoționată la el în birou, cu CV-ul apretat în mână și m-am așezam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
facultății... poate chiar și cămașa mea de noapte uzată, aia cu Snoopy. Încă zece pași. Într-un final, am ajuns la spațiul micuț care ne fusese rezervat, lângă peretele sudic al încăperii, iar Randall mi-a tras scaunul. M-am cufundat în el recunoscătoare. Din păcate, nu și cu grație. Când să mă așez, m-am clătinat nițel din cauza fustei care-mi sugruma corpul ca un corset. Încercând să-mi regăsesc echilibrul, am lovit cu mâna un pahar de apă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
n-ar trebui să te arunci cu capul înainte în chestia asta. Ea ți-a făcut oferta vineri. Azi e luni. Mai așteaptă puțin. Nu pot să exprim cât de tare mi-aș dori să-ți schimbi decizia. M-am cufundat în canapea. Rotițele creierului mi se învârteau la viteză maximă. Amuțisem. — Dar ce alternativă am? l-am provocat, finalmente. Întotdeauna mă bazasem pe judecata lui Jackson și nu mă simțisem deloc confortabil să acționez împotriva sfaturilor lui - dar poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]