3,122 matches
-
din Spania la sfârșitul secolului al XIX-lea În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, presa a cunoscut o dezvoltare impresionantă, mai ales între anii 1868 și 1874 (perioada de după căderea regimului Isabelei a II-a172); atunci s-a destrămat presa isabelină, au apărut ziare noi și a luat avânt presa "burgheză", au circulat publicații protestante și liber-cugetătoare173. În anii Restaurației, ziarele care s-au dezvoltat au fost cele conservatoare și cele liberale, pentru că făceau parte din sistem, iar partidele
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
World... Joyce ironiza sentimentul (v. Eveline, din Dubliners, de pildă) dar ni-l putem imagina pe Leopold Bloom în afara iubirii lui pentru Molly, oare? Ori pe eroii din The Waves de Virginia Woolf în afara iubirilor ce se țes și se destramă între ei? Ori pe Eliot indiferent la iubire, după denigrarea ei pătimașă și disperată din The Waste Land? Pe lângă textul uscat al acestui (aparent) domol, clar și foarte pervers de fapt trans-roman, literatura modernistă este un început naiv. Bătaia de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
discursului liric o cronologie contorsionată, răsturnată, confuză. Eroinele lui Doris Lessing cad în patru labe, îmbrâncite de istorisire în acest prezent năucitor. Eroii lui Ishiguro se trezesc plutind în gol, într-un prezent care le devorează ființa, îi neagă, îi destramă. Lanark al lui Alasdair Gray descoperă că i-a venit vremea să moară. Profesorul de istorie al lui Graham Swift încetează să mai fie profesor. Eroii lui Ackroyd nu au stare, evadează în alte lumi, în alt timp. Eroii lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
My Skin): Le-am explicat (copiilor) că vor înțelege mai târziu de ce am plecat. Urma să schimb această lume hidoasă, ei vor putea trăi într-o lume frumoasă, perfectă, fără ură de rasă, nedreptăți și tot restul. Mirajul utopiei se destramă; Anna Wulf și prietena ei Molly fug din răsputeri de binefacerile comunismului și nu-și află locul până nu revin la capitalism. Dacă lectorii care au trecut ei înșiși prin totalitarism pot să-l citească pe Orwell fără resentimente, pot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
final și își distruge propriul mister. Ni se spune că Harriet întotdeauna prefera istorisiri în care finalul era de neînțeles. E și politica lui Henry James. Același era efectul lui Hawksmoor. Faptul că portretul lui Chatterton între două vârste se destramă când încearcă Merk să-l descifreze, curățând falsul de deasupra, nu e convingător. La capătul romanului, Philip e gata să reia povestea în propriul lui roman. Mai e de dorit acest lucru? Ultimele cuvinte ale lui Ackroyd sunt: Când îi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
legătura" cu el. Suntem făcuți să credem că se încrede și se bizuie pe puterile supranaturale ale fiului mai mult decât ar trebui. O bucată de vreme aceasta e un mister și o sursă de suspans, dar în final Ackroyd destramă taina. Fiecare pagină e interesantă în sine, independent de înțelesul general al cărții, care nu e tocmai lămurit. Romanul este, de fapt, o stare de spirit. În timpul unui film după Marile speranțe, Tim are un nou vis. Se visează vorbind
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a iubit pe Dumnezeu, a încălcat uneori Legea, căsătorindu-se cu femei neevreice, tolerând cultele zeilor păgâni cărora le-a ridicat temple și le-a adus sacrificii. Supărat, Dumnezeu l-a amenințat pe regele Israelului că regatul său se va destrăma, ceea ce s-a și întâmplat în timpul urmașului său. Se spune că Solomon ar fi avut 700 de soții, 300 de concubine și mulți copii. Totuși, trei copii sunt cunoscuți: Roboam și fiicele Basemat și Tafat. Lui Solomon i se atribuie
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
erau considerați de origină divină), alta, în frunte cu rigidul Potheinos, îl susținea pe Ptolemeu al XIII-lea și vedea în tânăra pretendentă, un tiran. În această perioadă, primul triumvirat, constituit de liderii romani: Cezar, Pompei și Crassus, s-a destrămat după moartea lui Crassus și cei doi s-au despărțit dușmani. În anul 52, Roma fiind în stare de anarhie, Pompei a fost numit consul unic, dar Cezar a ignorat hotărârea Senatului și a pornit războiul civil. A trecut Rubiconul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
favorite. Bolnav, Baoyu (pierduse nestemata) se însănătoșește, se căsătorește cu Baochai, o rudă săracă, la impunerea tatălui. Destinul lui nu este viața domestică, de aceea părăsește castelul, merge la o mânăstire budistă în căutarea absolutului, lasă în urmă lumea banală destrămată de viciu și desfrâu, se călugărește, pentru a renaște precum pasărea foenix. Daiyu (Mărgăritarul purpuriu) întruchipează frumusețea chineză emblematică. Sensibilă și transpusă în altă lume, părea celor din jur mofturoasă, capricioasă, egoistă, ironică. În realitate, este isteață, plină de gingășie
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a culturii. Simpla idee a existenței unui grup care funcționa în afara cadrelor instituționalizate era inacceptabilă pentru optica dirijistă a forurilor culturale oficiale. Grupul oniric - încurajat la un moment dat de Miron Radu Paraschivescu - avea să își mențină coerența până prin 1971, destrămându-se lent. În ianuarie-martie 1968 Ț. se afla la Paris (recomandat de Zaharia Stancu pentru o bursă sau un stagiu de documentare). După „primăvara de la Praga”, pronunțându-se, de pe poziții tot mai radicale, pentru liberalizare estetică și culturală, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
În versuri de cizelură neoclasică, emanând o stare de sonet, freamătă neliniști („ne’nțelese”), melancolii, deziluzii, spaime („auzi cum sună-n sânge târziul unsprezece”), stări depresive bântuite de fiorul plumburiu al transcendentului. Iubirile, de vor fi fost cândva, s-au destrămat, și dacă poetul le invocă e pentru că singurătatea („Murim atât de singuri și o dată” - Moartea calei) face ca spectrul „trecerii” să fie încă mai inchietant sub orizontul unei insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
cu putință înfrângerea fricii. Cel care poate ajunge la condiționarea libertății ca formă supremă de necondiționare este eroul. Pentru că șantajul faptului de a fi nu mai funcționează în cazul lui și pentru că frica își pierde astfel temeiul, forța ei se destramă și ea poate fi acum învinsă. Eroul nu opune ființei nimicul, ci alt mod de a fi, chiar dacă se întâmplă ca acesta să fie dobândit prin moarte. Pentru că el este pregătit de moarte, pentru că poate reintegra nimicul, condiționarea purului fapt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
asemeni unei plante rare ce răsare pe neașteptate în pământul sterp. Un sentiment autentic este, de asemenea, un adevărat mister. El te locuiește. El este centrul. Ceea ce se petrece în jurul centrului are nume, duce pe căi greșite, se îngrămădește, se destramă, poate fi gândit și exprimat. Centrul totuși este originar și rămâne așa. Înălțimile pe care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sunt, toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pe care-ai apucat să le străbați nu sunt reflexe ale neclintitului centru, ci însuși centrul trăit ca mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui „aici“; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum suntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui „aici“; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum suntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și nu a crezut că poate dăinui multă vreme în fața unicei realități adevărate: națiunea. De Gaulle trata comunismul cu același dispreț, considerîndu-l drept o beteală strălucitoare, dar trecătoare, drept o mască a hegemoniei imperiale. Iar atotputernica supraputere comunistă s-a destrămat pe linia de separație a componentelor sale reale: cele naționale și cele religioase. Așa cum a prezis De Gaulle, Germania s-a unit, Europa central-răsăriteană este liberă, iar calea spre o "Europă de la Atlantic la Urali" s-a deschis. Nici De
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe naționalismul cultural va deveni cea mai bună chezășie a frăției umane 29, deoarece, după părerea lui Iorga, politica României (din primul deceniu al secolului nostru) reprezenta o anomalie istorică. Întrucît societatea este organică, partidele politice sînt hrăpărețe și se destramă. Așa cum se afirma cu eleganță în ziarul lui Iorga, nu avea de ales decît între Sodoma și Gomora. Dar societatea românească era prea egoistă ca să înfăptuiască unitatea națională apelînd la naționalismul cultural și realizînd astfel solidaritatea națională. În primul deceniu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
exemple din istorie: sub Alexandru cel Mare, grecii au cucerit Orientul Mijlociu și au adus aici elenismul, dar și-au ucis vechiul spirit, care nu a mai înviat de atunci. Imperiul lui Attila, ca și cel al lui Genghis-Han s-au destrămat. Greșeala lui Napoleon a constat în a fi utilizat resursele națiunii franceze ("epuizînd Franța") în încercarea sa de a domina lumea. Pentru evitarea acestui lucru, Iorga sugerează următoarele: "pentru fiecare națiune, prima regulă trebuie să fie apelul la reținere", respectarea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îl plasează permanent cu un pas în urma evenimentelor. După o întîlnire (în septembrie 1989) cu E. Ședvarnadze, Bush, ca un bun "nostalgic al Războiului Rece", i-a spus lui B. Snowcroft: "Ar fi oare bine ca Imperiul Sovietic să se destrame? Dar așa ceva nu este cu adevărat realizabil, nu-i așa?" Deși fără să urmărească aceasta, opoziția instructivă a lui Bush față de reformele democrate din această regiune l-a ajutat pe Gorbaciov să creadă că "lăsînd lucrurile să meargă (acolo) de la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
postbelică a durat mult În Europa, dar acum, În sfârșit, ea se Încheie. PARTEA ÎNTÂITC "PARTEA ÎNTÂI" După război: 1945-1953tc "După război\: 1945‑1953" Itc "I" Moștenirea războiuluitc "Moștenirea războiului" Lumea europeană nu a decăzut lent. Alte civilizații s-au destrămat și s-au năruit; civilizația europeană a fost aruncată În aer. H.G. Wells, The War in the Air (1908) Problema umană pe care războiul o lasă În urmă e fără precedent - În fapt sau În imaginație. Niciodată structura vieții nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
posibilele amenințări sovietice dinspre răsărit. Reputația Franței de (cea mai) mare putere europeană a fost zdruncinată de München, dar, În afara cancelariilor est-europene, nu era Încă distrusă. În mai și iunie 1940, când marea armată franceză a clacat și s-a destrămat Înainte ca tancurile germane să treacă râul Meuse și să traverseze Picardia, unda seismică ce a străbătut Europa a fost cu atât mai zguduitoare cu cât nimeni nu se aștepta. În șase săptămâni de șoc, punctele cardinale ale relațiilor interstatale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Adunarea Generală a ONU. De cealaltă parte, egiptenii au scufundat nave În Canalul Suez, blocând astfel traficul vaselor comerciale. Două zile mai târziu, primele trupe de infanterie anglo-franceze debarcau În Egipt. În acel moment, complotul a Început să se destrame. La 6 noiembrie, Dwight Eisenhower a fost reales președinte al Statelor Unite. Administrația de la Washington era furioasă din cauza șiretlicului anglo-francez și scandalizată de minciunile care i se serviseră despre intențiile reale ale aliaților săi: Londra și Parisul ignoraseră, atât În literă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clasei mijlocii impozitate la sânge: funcționarii din sectorul public și privat, micii comercianți și lucrătorii independenți. La urma urmei, marile beneficiare ale statului asistențial modern au fost clasele de mijloc. În anii ’70, când sistemul postbelic a Început să se destrame, aceleași clase de mijloc se simțeau nu atât amenințate, cât trădate: de inflație, de subvențiile pentru industrii muribunde din banii contribuabililor, de reducerea sau eliminarea serviciilor publice ca răspuns la constrângerile bugetare sau monetare. Ca și În trecut, impactul redistributiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moderate ale liberalilor a atras asupră-i un potop de ironii. Acuzat că Încearcă o Întoarcere la primitivismul neanderthalian al junglei economice, „omul de Selsdon” a trebuit să bată urgent În retragere. În deceniul următor, consensul politic britanic s-a destrămat nu din cauza confruntărilor ideologice, ci fiindcă nici unul dintre guverne nu a reușit să găsească și să impună o strategie economică de succes. Considerând că dificultățile economice ale Marii Britanii aveau de a face cu investițiile scăzute cronice, ineficiența managerială și conflictele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și urbanizării vieții sociale, expansiunii urbane și depopulării satelor. O moștenire a anilor ’60 - interesul redescoperit pentru cultura și dialectele regionale și locale - părea să amenințe Însăși unitatea și integritatea teritorială a Franței. Contemporanii mai fricoși credeau că țara se destramă pe măsură ce se modernizează. Dar statul nu a fost afectat. În Marea Britanie, sinonimia dintre un stat atotputernic și o economie ineficientă asupra căreia insista Margaret Thatcher era pentru mulți de la sine Înțeleasă. Dar În Franța statul părea să dețină secretul revirimentului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]