KorAP: Find »[drukola/base=dom & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...254 >

6,346 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

stabilit noi, o dată pentru totdeauna, tovarășa Vasilică? Îi spunea Vasilică, în loc de Vasilica, era de rău! Nefericita rămăsese cu tava în mână, în mijlocul încăperii. Nimic nu prevestise ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Nimic nu prevestise ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce i-o fi cășunat grasului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce i-o fi cășunat grasului? Tocmai dom’ Teodosiu?!, doar o știa, fuseseră vecini și l-a ajutat Steluța, nepoata ei, când cu necazul ăla de era s-o pățească Ortansa, nevasta lui dom’ Gică, pentru medicamentele luate din spital cu kilogramele și vândute pe sub mână. Percheziție, liste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce i-o fi cășunat grasului? Tocmai dom’ Teodosiu?!, doar o știa, fuseseră vecini și l-a ajutat Steluța, nepoata ei, când cu necazul ăla de era s-o pățească Ortansa, nevasta lui dom’ Gică, pentru medicamentele luate din spital cu kilogramele și vândute pe sub mână. Percheziție, liste cu persoanele și medicamentele implicate, de nu era Steluța, să vorbească unde și cu cine trebuie, o pățeau și Madam Ortansa și dom’ Gică, de nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Ortansa, nevasta lui dom’ Gică, pentru medicamentele luate din spital cu kilogramele și vândute pe sub mână. Percheziție, liste cu persoanele și medicamentele implicate, de nu era Steluța, să vorbească unde și cu cine trebuie, o pățeau și Madam Ortansa și dom’ Gică, de nu mai aveau servitori să-i aducă la nas cafeaua. Câte nu făcuse pentru dom’ Teodosiu sau pentru tov Titi!... câte drumuri și cozi și secrete, că așa e Vasilica, mută, n-ar spune o vorbă, s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
liste cu persoanele și medicamentele implicate, de nu era Steluța, să vorbească unde și cu cine trebuie, o pățeau și Madam Ortansa și dom’ Gică, de nu mai aveau servitori să-i aducă la nas cafeaua. Câte nu făcuse pentru dom’ Teodosiu sau pentru tov Titi!... câte drumuri și cozi și secrete, că așa e Vasilica, mută, n-ar spune o vorbă, s-o tai. Că nu poți ști cum se află, ăștia se aranjează între ei, de ies totdeauna deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cășunat așa, dintr-odată. De parcă nu văzuse în fiecare dimineață cum îi strecoară profesorul bancnota. Că nu mai găsești cafea fierbinte și groasă și cu caimac, ca la Vasilica. Și așa-i profesorul, n-ai ce face. Degeaba a anunțat dom’ Teodosiu tare să audă toată lumea, cafeaua o plătesc eu, să nu mai aud vorbă, așa a repetat tov Teodosiu, dar degeaba. C-așa-i profesorul, degeaba îi spui, el tot ce vrea el face. Așa-i felul lui, galanton, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în fiecare zi o bancnotă, adevărat, așa, zilnic, 3 lei, 5 lei, 10 lei, da, câteodată și 10 lei, de parcă nici n-ar ști ce dă. Adevărat că pune deoparte, în fiecare săptămână, un plic de boabe de cafea, pentru dom’ Tolea, să le ia acasă.Alea sunt strânse din porția ei și le plătește dom’ Vancea vineri, separat. Cafeaua e ca aurul acum, are și ea, Vasilica, dreptul să facă economie, că doar ea nu mai bea cafea. O porție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
câteodată și 10 lei, de parcă nici n-ar ști ce dă. Adevărat că pune deoparte, în fiecare săptămână, un plic de boabe de cafea, pentru dom’ Tolea, să le ia acasă.Alea sunt strânse din porția ei și le plătește dom’ Vancea vineri, separat. Cafeaua e ca aurul acum, are și ea, Vasilica, dreptul să facă economie, că doar ea nu mai bea cafea. O porție două pe zi, măcar atâta merita și ea, să pună deoparte. Că de 3 ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pisicuța, sfor sfor, bineînțeles, toarce și mustăcește, n-ar scoate un cuvânt, s-o mângâi pe blană și dedesubt, atâta așteaptă putoarea, de se alintă și se pitește și se încălzește, doar doar s-o îndura vreun motănaș. Cât despre dom’ profesor, ăsta-i diliu, odată le-aruncă strachina în obraz, da’ numai când are el chef, de i se sucește, așa, deodată, antena, te și sperii. Pile mari, are el aranjamente sus, de face nasoleli d-astea, când ți-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
așa, deodată, antena, te și sperii. Pile mari, are el aranjamente sus, de face nasoleli d-astea, când ți-e lumea mai dragă. Când îi vin lui pandaliile, să se pună în fason... — Am plecat din casă de cu noapte, dom’ Teodosiu. La 4 am plecat, nici nu se luminase de ziuă, să știți. Nu te-am întrebat când ai plecat. Te-am întrebat când ai ajuns la serviciu. Apucă-te să-i spui lui dom’ Teodosiu că tu, Vasilica, cârpă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
din casă de cu noapte, dom’ Teodosiu. La 4 am plecat, nici nu se luminase de ziuă, să știți. Nu te-am întrebat când ai plecat. Te-am întrebat când ai ajuns la serviciu. Apucă-te să-i spui lui dom’ Teodosiu că tu, Vasilica, cârpă cu care el șterge parchetul, ai venit la timp. Ai venit la ora legală. Tu, Vasilica, o cârpă, auzi, săvorbești despre ora legală! Lui, ciocoiașului, care te mănâncă fript și așteaptă să-i zici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
părea secătura asta polițistă. O urmărea țeapăn, fără zâmbet, pe colega Gina, care își tot încheia halatul, fără să-l încheie... Se îndreptă spre Gică Bonomul, tocmai când acesta rostise, privindu-l, nu era clar, pe tov Titi sau pe dom’ profesor. — Hai, amantissime, să facem lista aia... Nu, profesorul habar n-avea că fuseseră rostite aceste fermecate cuvinte! Nici că fuseseră însoțite de șmecherescul făcut cu ochiul, obișnuita zvâcnire din ochi și din sprâncene, ca de fiecare dată când era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cârlig pe bufon, până scoate pe nas toate panglicile. „Cum zici, amantissime, Hitler ăla al dumitale ar fi fost un geniu? Scânteia de nebunie, cum zici mata... i-a zăpăcit pe toți. Povesteai despre invadarea Poloniei...“ Grosolană provocare! Lingușitoare, firește. Dom’ profesor va trage o înjurătură de mare clasă și va da brusc drumul la tranzistorul de pe masa Ginei, cu toată puterea, supradecibeli, rock rock again. Sau se va duce, pardon, să se, anunțând, bineînțeles, importanta acțiune de toaletă, după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
incearca numărul miracol. Miercuri la prânz, seara, noaptea, dimineața, să zăpăcim adversarul. În orele amnezice, încolăcite, lenevoase, când vântul țiuie, neauzit, prin spații confuze și plesnesc capacele ceasornicelor și se înmulțesc stopurile cardiace. Într-o astfel de gaură a timpului, dom’ Dominic avu, brusc, iluminarea: dacă am întrebat a mia oară la informații și ni s-a comunicat că telefonul nu e defect, nici pe alt nume, nici blocat, desființat, codificat înseamnă că, pur și simplu, nu răspunde. Deci, nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Prin urmare, miercuri la telefon, vineri pe teren, expediție spre Istria, așa s-o fi numind strada aia spre margine de purgatoriu. De la intersecție se coboară la Alimentara, apoi la dreapta, până la școala omului nou, apoi... aiurea, derutarea următorilor. Stă dom’ Dominic în stația de la Rond și așteaptă tramvaiul. Tramvaiul nu vine, călătorul așteaptă, așteaptă. Tramvaiul vine: încărcat, nu e loc nici pentru o muscă. Așteptăm altul, așteptăm, până ni se albesc ochii în cap. Tramvaiul vine, călătorul izbutește să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și genunchiul și gâfâiala vecinului, asta da, conectare, cot la cot, umăr la umăr. Buun, coborâm la Mihai Bravul, schimbăm traseul. De data asta, tramvaiul apare după numai o oră de așteptare și e gol, minune, utopia împlinită, în sfârșit. Dom’ Dominic capsează biletul. Un bilet, două călătorii: economie de hârtie. Economie, economie, avem nevoie de hârtie pentru afișe ziare instrucțiuni fișe statute, codurile Asociației Exemplare. Din stație, ia autobuzul până la fabrica de pâine. De acolo, călătorul se întoarce vreo sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să răzbune amânări și interdicții. Terapia turbării, eliberarea, da, plăcerea desferecată, desfrânată, câinoasă, care să vindece oroarea de propriul trup înstrăinat și de numele înstrăinat și de sufletul înstrăinat în lumea înstrăinării. Dum-dom-dom-dom-dum, Dominic și ri-ri-rina, roșcata rabiată. Cadența pustiului, dom rina, domirina, dum dom ri rina, domiri, până la stingere. Letargici apoi, pacificați, întinzându-se unul lângă altul și depărtându-se unul de altul, goliți, obosiți, sătui. Dorul de Irina reveni, cu adevărat, abia acum, în sfârșeala separării. Noaptea isterică, sălbăticind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
interdicții. Terapia turbării, eliberarea, da, plăcerea desferecată, desfrânată, câinoasă, care să vindece oroarea de propriul trup înstrăinat și de numele înstrăinat și de sufletul înstrăinat în lumea înstrăinării. Dum-dom-dom-dom-dum, Dominic și ri-ri-rina, roșcata rabiată. Cadența pustiului, dom rina, domirina, dum dom ri rina, domiri, până la stingere. Letargici apoi, pacificați, întinzându-se unul lângă altul și depărtându-se unul de altul, goliți, obosiți, sătui. Dorul de Irina reveni, cu adevărat, abia acum, în sfârșeala separării. Noaptea isterică, sălbăticind sufletul și mintea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
rețin... mai ai timp, de altfel, putem face câțiva pași împreună. Doar ne vedem rar, la treizeci de ani... pacea de treizeci de ani... ha ha... să știi că da. Războiul nostru de treizeci de ani. O viață de om, dom’le! O surpriză: Fănică. Verdicte precise, obiectivitate glacială. Un tip nervos, totuși. Își freacă, din când în când, palmele uscate și mari, își tot îndreaptă ochelarii. Vorbește despre familie. Soția medic nu e dintre aceia care își umplu buzunarele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de râs. — Promit, promit, tovarășe Gafton, promit. Am înțepenit, gata. Ascult, atât, ascult. — E adorabilă, să știi. Generoasă, veselă. Plină de haz. Simplă, sinceră. Delicată, aș spune. Nu văd de ce zâmbești, nu văd de ce. — Exces de epitete, amice. O exagerare, dom’ Gafton, d-aia zâmbesc. Cu atâtea calități, nu mai are nici un haz. Trece cheful oricui, zău așa. — Nu trece, n-ai grijă. N-ai mata nici o grijă dinspre partea asta. Nu trece cheful, te asigur. — Atunci de ce ne-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
privești pe stradă, chiar și în mizeria de azi. — Cum de-a lucrat la televiziune? Sau la radio, unde ați cunoscut-o. Și cum a plecat, de ce? Că nu oricine e admis oriunde. E nevoie să fii propus și acceptat. Dom’ Gafton a surâs. A făcut semn chelnerului să mai aducă un pahar de zoaie numită limonadă. Chelnerul se îndreptă, însă, spre masa doamnelor, să facă nota. S-a deslușit, într-adevăr, în spate, plecarea. Rotunda sală cu oglinzi scăzuse, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
iscoada Toma doar în aceste excepții vede primejdia. Instituția exemplară știe să manipuleze bucuria și farmecele și ispita care să anihileze. Toma și pe mine mă crede periculos, cine știe... ca și pe visătorul încurcat sub poalele Curvoiului. — Lasă prostiile, dom’le. Nu-l cunosc pe soțul doamnei, nici nu mă interesează. Am auzit câte ceva despre legenda Ianuli, dar nu mă interesează. Eu mă ocup de realitate, domnule. Realitatea cea mai urgentă, asta e meseria mea. Păi și vecinul meu Toma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]