6,588 matches
-
conștientă de faptul că soțul ei avea amante. Elisabeta însăși a fost subiectul unor zvonuri legate de relația ei cu poetul Peralta. Poetul a fost ucis iar responsabilitatea pentru moartea sa a fost împărțită între Filip al IV-lea și Ducele de Olivares (la acea vreme prim ministru și favoritul regelui). Ultimul copil al reginei, Infanta Maria Tereza a Spaniei, va deveni mai târziu regină a Franței ca soție a nepotului ei, viitorul Ludovic al XIV-lea al Franței. Spre deosebire de soțul
Elisabeta a Franței () [Corola-website/Science/310468_a_311797]
-
fi în război până în 1660. Elisabeta a fost renumită pentru frumusețea ei, inteligența și personalitatea nobilă, care a făcut-o foarte populară în rândul poporului spaniol. Ea a fost regentă a Spaniei în timpul revoltei catalane și l-a sprijinit pe Ducele de Nochera împotriva Contelui de Olivares. Regina a murit la Madrid la 6 octombrie 1644 la vârsta de 41 de ani, lăsând doi copii mici: Balthasar Charles și Maria Theresa. După moartea ei, soțul ei s-a recăsătorit cu nepoata
Elisabeta a Franței () [Corola-website/Science/310468_a_311797]
-
tinerețe ale lui Jan van Eyck. La început a fost ocupat cu activitatea de ilustrator, în rapidă dezvoltare, pe atunci, în Țările de Jos și în Franța. Lui i se atribuie realizarea câtorva din miniaturile ""Orologiul Torinului"" aflate în proprietatea ducelui de Berry și realizate, probabil, în 1424. Cunoștințele de bază în instrucția artistică și le-a însușit, probabil, în familie, mai exact de la fratele său mai mare, Hubert, un pictor "mult apreciat", după cum glăsuiește epitaful său. Jan van Eyck a
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
de bază în instrucția artistică și le-a însușit, probabil, în familie, mai exact de la fratele său mai mare, Hubert, un pictor "mult apreciat", după cum glăsuiește epitaful său. Jan van Eyck a lucrat pentru familiile nobiliare, ca de pildă pentru ducele Ioan de Bavaria, care, în 1419, a preluat controlul asupra unor provincii aparținând Țărilor de Jos. Jan van Eyck era pictor oficial și, în același timp, "valet de chambre" al suveranului. Din octombrie 1422 până în septembrie 1424, artistul se ocupă
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
în același timp, "valet de chambre" al suveranului. Din octombrie 1422 până în septembrie 1424, artistul se ocupă de decorarea palatului ducal. După moartea lui Ioan de Bavaria, van Eyck se mută la Brugge și din mai 1425 intră în serviciul ducelui de Burgundia, Filip al III-lea cel Bun. Începând cu anul 1426, din însărcinarea ducelei, efectuează câteva călătorii cu misiuni diplomatice în Spania și Portugalia, printre altele, cu scopul de găsi la curțile regale respective o soție pentru ducele Filip
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
se ocupă de decorarea palatului ducal. După moartea lui Ioan de Bavaria, van Eyck se mută la Brugge și din mai 1425 intră în serviciul ducelui de Burgundia, Filip al III-lea cel Bun. Începând cu anul 1426, din însărcinarea ducelei, efectuează câteva călătorii cu misiuni diplomatice în Spania și Portugalia, printre altele, cu scopul de găsi la curțile regale respective o soție pentru ducele Filip. Cu această ocazie van Eyck realizează două portrete ale prințesei pe care le va trimite
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
serviciul ducelui de Burgundia, Filip al III-lea cel Bun. Începând cu anul 1426, din însărcinarea ducelei, efectuează câteva călătorii cu misiuni diplomatice în Spania și Portugalia, printre altele, cu scopul de găsi la curțile regale respective o soție pentru ducele Filip. Cu această ocazie van Eyck realizează două portrete ale prințesei pe care le va trimite ducelui împreună cu contractul de căsătorie. Tratativele sunt fructuoase și, în decembrie 1429, infanta Isabella, fiica regelui Juan I cel Mare al Portugaliei, sosește la
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
efectuează câteva călătorii cu misiuni diplomatice în Spania și Portugalia, printre altele, cu scopul de găsi la curțile regale respective o soție pentru ducele Filip. Cu această ocazie van Eyck realizează două portrete ale prințesei pe care le va trimite ducelui împreună cu contractul de căsătorie. Tratativele sunt fructuoase și, în decembrie 1429, infanta Isabella, fiica regelui Juan I cel Mare al Portugaliei, sosește la Brugge și devine soția ducelui Filip. Între călătorii, van Eyck găsește timp pentru a lucra la ""Altarul
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
van Eyck realizează două portrete ale prințesei pe care le va trimite ducelui împreună cu contractul de căsătorie. Tratativele sunt fructuoase și, în decembrie 1429, infanta Isabella, fiica regelui Juan I cel Mare al Portugaliei, sosește la Brugge și devine soția ducelui Filip. Între călătorii, van Eyck găsește timp pentru a lucra la ""Altarul din Gent"" al catedralei "St. Bavo", cunoscut și cu numele de ""Altarul mielului mistic"", pe care îl termină după o muncă de zece ani, între anii 1422 - 1432
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
văd câteva dealuri înverzite și șiruri de case. Lângă pruncul Isus și Fecioara Maria sunt reprezentate biserici. Două maluri sunt despărțite de către un râu, dar sunt unite de către un pod care simbolizează credința care îi apropie pe oameni de divinitate. Ducele își exprimă recunoștința față de opera pictorului și, după moartea acestuia, survenită la Brugge, la 9 iulie 1441, i-a oferit văduvei artistului o importantă sumă de bani "în semn de recunoaștere a meritelor soțului și ca o expresie a comapasiunii
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
personală, când fratele său mai mic, Ernst, a murit după o lungă perioadă de boală. Mahler a căutat să își transmită sentimentele prin muzică: cu ajutorul unui prieten, Josef Steiner, a început să lucreze la o operă, "Herzog Ernst von Schwaben" (Ducele Ernst al Suabiei), în memoria fratelui său. Atât libretul, cât și muzica au fost pierdute. Bernhard Mahler a sprijinit ambițiile fiului său pentru o carieră muzicală și a fost de acord ca băiatul să încerce pentru un loc la Conservatorul
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
distrugându-i capitala, jefuindu-i orașele comerciale din Crimeea și deportând meseriașii luați prizonieri în propria capitala, Samarkand. În primele decenii ale secolului al XV-lea, puterea a fost preluată de Edigu, un vizir care l-a învins pe marele duce al Lituaniei, Vitold, în bătălia de pe râul Vorskla și a proclamat Hoarda Nogai ca fiind posesia să. În anii 1440, Hoarda a fost răvășita de un nou război civil. De această dată, hoarda s-a scindat în șapte hanate: Hanatul
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
de Bennigsen. Deși unii istorici critică dur modul în care Murat a condus această șarjă masivă, este recunoscut faptul că această acțiune a oprit pentru câteva ore înaintarea infanteriei ruse, întorcând sorții bătăliei. Anul 1808 este unul important pentru Marele Duce: conduce represiunea asupra revoltei din Madrid, apoi soția sa primește regatul Neapolelui, Murat devenind astfel rege al regatului din sudul Italiei. Printre reformele noilor suverani se numără abolirea relațiilor feudale și implementarea drepturilor civile prin adaptarea Codului Napoleon. În 1812
Joachim Murat () [Corola-website/Science/305050_a_306379]
-
garbage" -gunoi, o traducere apropiată ar fi Gunoisch), mâna dreaptă a lui Hynkel este foarte apropiat ca nume cu Joseph Goebbels, iar Feldmareșalul Herring este modelat după comandantul flotei aeriene Luftwaffe, Hermann Göring. Italia fascistă este transformată în "Bacteria", iar ducele Benito Mussolini este denumit ca Benzino Napaloni (o combinație între benzină și napalm). O mare parte din film este reprezentată de scenele în care Hynkel și Napaloni discută cu privire la invadarea Austriei (în film Austria (Osterreich) este denumită Osterlich). Filmul conține
Dictatorul (film din 1940) () [Corola-website/Science/305080_a_306409]
-
energia fotonului este proporționlă cu frecvența lui, misterioasa dualitate undă-corpuscul. Deoarece energia și impulsul sunt legate în același fel ca frecvența cu numărul de undă din teoria relativității, rezultă că impulsul unui foton este proporțional cu numărul lui de undă. Ducele de Broglie avansează ipoteza că acest lucru este adevărat pentru toate particulele, indiferent că sunt electroni sau fotoni, și anume că, energia și impulsul unui electron sunt frecvența și numarul de undă ale unei unde. Presupunând că undele călătoresc cu
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
celor care susțineau revenirea la vechiul regim. “Camera de negăsit” a fost dizolvată în 1816 de rege pentru a parcurge calea de mijloc. În perioada Restaurației erau o serie de grupări: Regele a chemat la guvernare oameni politici moderați, ca Ducele de Richelieu care avusese meritul de a restabili financiar Franța și de a elibera teritoriul național. A fost un apropiat al țarului Rusiei, Alexandru I, cu ajutorul căruia a alungat trupele străine. În timp ce regele a păstrat statutul liberal, Carol, Contele d
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
privind numirea unor miniștri liberali de către fratele său și a amenințat că va părăsi țara. Regele se temea că tendințele ultra-regaliste ale fratelui său îi vor trimite din nou pe Bourboni în exil. În 1820, asasinarea fiului Contelui d’Artois, Ducele de Berry, la opera din Paris de către un asasin solitar motivate politic , a lansat o polemică a politicii moderate în spațiul public. Regimul nu luase măsuri destule împotriva inamicilor. Asasinatul politic avea să ducă la schimbarea cursului politicii franceze. Această
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
polemică a politicii moderate în spațiul public. Regimul nu luase măsuri destule împotriva inamicilor. Asasinatul politic avea să ducă la schimbarea cursului politicii franceze. Această pierdere a devastat nu numai familia, ci a pus continuarea dinastiei Bourbon în pericol căci ducele Angoulême nu avea nici un copil. Parlamentul a dezbătut abolirea legii salice care a excludea femeile din succesiune. Cu toate acestea, văduvă ducelui de Berry, Caroline de Napoli-Sicilia,a devenit gravidă și a dat naștere unui fiu, Henry, Ducele de Bordeaux
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
politicii franceze. Această pierdere a devastat nu numai familia, ci a pus continuarea dinastiei Bourbon în pericol căci ducele Angoulême nu avea nici un copil. Parlamentul a dezbătut abolirea legii salice care a excludea femeile din succesiune. Cu toate acestea, văduvă ducelui de Berry, Caroline de Napoli-Sicilia,a devenit gravidă și a dat naștere unui fiu, Henry, Ducele de Bordeaux. Ludovic al XVIII-lea a fost determinat să cedeze presiunii exercitate de partizanii fratelui său și l-a numit succesor la tron
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
pericol căci ducele Angoulême nu avea nici un copil. Parlamentul a dezbătut abolirea legii salice care a excludea femeile din succesiune. Cu toate acestea, văduvă ducelui de Berry, Caroline de Napoli-Sicilia,a devenit gravidă și a dat naștere unui fiu, Henry, Ducele de Bordeaux. Ludovic al XVIII-lea a fost determinat să cedeze presiunii exercitate de partizanii fratelui său și l-a numit succesor la tron pe Contele d'Artois. În 1824, regele Ludovic al XVIII-lea a murit și a fost
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
ani și s-au extins către Deșertul Sahara. În 1825 a fost adoptată Legea Miliardului care acorda compensații celor care suferiseră în timpul Revoluției și în timpul Imperiului. 600 de milioane de franci au fost acordați ca despăgubiri. De pe urma legii a profitat Ducele d’ Orleans, o ramură paralelă a Bourbonilor. Familia Ducelui d’ Orleans era principalul proprietar al Franței, cu foarte puțină rectitudine în atitudine. Nu a părăsit Franța ca celelalte familii nobiliare, fiind interesatăsă rămână în atenția vieții publice. Ducele Louis Phillipe
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
1825 a fost adoptată Legea Miliardului care acorda compensații celor care suferiseră în timpul Revoluției și în timpul Imperiului. 600 de milioane de franci au fost acordați ca despăgubiri. De pe urma legii a profitat Ducele d’ Orleans, o ramură paralelă a Bourbonilor. Familia Ducelui d’ Orleans era principalul proprietar al Franței, cu foarte puțină rectitudine în atitudine. Nu a părăsit Franța ca celelalte familii nobiliare, fiind interesatăsă rămână în atenția vieții publice. Ducele Louis Phillipe Joseph al II-lea a renunțat la titlul său
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a profitat Ducele d’ Orleans, o ramură paralelă a Bourbonilor. Familia Ducelui d’ Orleans era principalul proprietar al Franței, cu foarte puțină rectitudine în atitudine. Nu a părăsit Franța ca celelalte familii nobiliare, fiind interesatăsă rămână în atenția vieții publice. Ducele Louis Phillipe Joseph al II-lea a renunțat la titlul său nobiliar, spunându-și “Philippe Egalite”. A fost însă ghilotinat în 1793, iar fiul său, Louis Phillippe I, va beneficia de bani în 1825. În 1827 a fost desființată Garda
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a fost forțată să se retragă. Începuse o nouă revoluție. Curtea regală s-a retras și a părăsit Parisul pentru a nu antrena țara într-un război civil. Carol a abdicat la 30 iulie 1830 la Rambouillet în favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux, și a părăsit Franța și va pleca în exil în Austria unde va muri în 1836 . Totuși, Camera Deputaților controlată de de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
30 iulie 1830 la Rambouillet în favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux, și a părăsit Franța și va pleca în exil în Austria unde va muri în 1836 . Totuși, Camera Deputaților controlată de de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept rege al Franței. Monarhia de Bourbon a căzut definitiv. Ducele d’Orleans, Louis Phillipe I, a profitat de pe urma revoluției. O mică grupare dorea instaurarea republicii
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]