4,381 matches
-
nu ați veni de la celălalt capăt al pământului, nu ați muta munții din loc ca să îndreptați greșelile? Am lovit masa în timp ce mă ridicam. Apa din pahare tremură. Ar trebui să ne grăbim, am spus. Nu vrem să pierdem ședința de după-amiază. În fiecare zi inventam câte o nouă proprietate îndepărtată pe care trebuia să o văd. Asta era scuza pentru că lipseam de la birou. Sigur ești în regulă, amice? întrebă Harry într-o după-amiază, când l-am sunat. —Sunt bine, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
am spus. Nu vrem să pierdem ședința de după-amiază. În fiecare zi inventam câte o nouă proprietate îndepărtată pe care trebuia să o văd. Asta era scuza pentru că lipseam de la birou. Sigur ești în regulă, amice? întrebă Harry într-o după-amiază, când l-am sunat. —Sunt bine, i-am răspus. Dar, dacă vrei să o vezi și tu, ești invitatul meu. Dacă nu ai încredere în judecata mea... Nu m-a lăsat să termin. Știam că nu o să mă lase. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mai știam orașul, dar am un simț de orientare excelent. De-a lungul anilor, în cursul călătoriilor mele cu Madeleine, mersesem prin orașe ciudate și pe drumuri de țară nemarcate, fără să mă rătăcesc. Dar m-am rătăcit în acea după-amiază și am ajuns pe Prinsengracht chiar în fața numărului 263. M-am așezat pe o bancă pentru a studia harta mică pe care mi-o dăduse portarul când ieșisem din hotel. Canalele se întindeau ca niște panglici albastre curate peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
verii, o tabără de vară foarte scumpă, dedicată foametei, dar știu destul ca să îmi țin gura. Cei mai mari merg în excursii studențești sau călătoresc cu prietenii. Așa că Madeleine și cu mine am venit singuri la Amsterdam și în prima după-amiază s-a plimbat cu mine prin casa de pe Prinsengracht 263. După aceea, ne-am așezat pe o bancă, de partea cealaltă a canalului. Castanul crescuse mai aproape de cer, de la ultima mea vizită. Frunze prăfuite atârnau pe crengi, deși era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
copilărești precum celula revoluționară ilegală pe care Încercase s-o organizeze În timpul liceului. Hotărî să-i scrie două-trei rânduri simple, În care să le ureze toate cele bune, ei și celuilalt bărbat din viața ei. Se așeză la birou În după-amiaza aceea și nu se opri din scris până a doua zi la prânz; Într-o misivă Înfrigurată de treizeci și patru de pagini Îi mărturisi cât de mult o iubea. Însă după ce reciti scrisoarea, se răzgândi, o rupse În bucăți, o aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
numeau Johnny Chitară. Vocea era subțire, copilăroasă, aproape ridicolă, femeia din partea cealaltă a bucătăriei În mod clar nu știa să cânte. Fima Își aminti brusc cum făcuse odată dragoste cu Yael, În urmă cu o jumătate de viață, Într-o după-amiază, Într-o pensiune mică de pe Muntele Carmel, când o Însoțise la o conferință la Tehnion. Ei Îi venise ideea ca el să pretindă că era un străin, iar ea o fețită Încă neatinsă, naivă, rușinoasă, speriată. Rolul lui era s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ei, În coloana ei vertebrală. Sau ca și cum devenise carne din carnea ei. Până când atingerile și plăcerea Încetară să mai fie rezultatul relației dintre un bărbat și o femeie și se preschimbară Într-o singură ființă, care Își astâmpăra setea. În după-amiaza aceea se simțise nu ca un bărbat care se Împreunează cu o tânără femeie, ci ca și cum ar fi trăit dintotdeauna În pântecul ei, care nu mai era pântecul ei, ci pântecul lor, iar penisul devenise penisul lor, și pielea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să bage de seamă. Plăti și Își luă rămas-bun murmurând În barbă niște scuze jenate. Lăsă toate ziarele pe masă. Când ieși din restaurant frigul se Întețise. Umbrele serii se simțeau deja În aer, deși nu erau Încă decât orele după-amiezii. Asfaltul crăpat, porțile de fier forjat dintre care multe aveau gravate pe ele cuvântul „Sion“, firmele prăvăliilor și ale atelierelor, elevii de la școlile religioase, agențiile imobiliare, casele de caritate, șirul lăzilor de gunoi din fața clădirilor, dealurile care se vedeau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cap. Am dat deja anunțuri mortuare În Maariv și În Yediot Aharonot pentru duminică. Poate ar fi trebuit să mai dau și În alte ziare, dar pur și simplu n-am mai apucat. Am stabilit Înmormântarea pentru poimâine, la trei după-amiază. S-a dovedit că avea loc cumpărat, nu la cimitirul Sanhedria, unde e Înmormântată mama ta, ci pe Muntele Măslinilor. Apropo, a cumpărat locul alăturat pentru tine. Ca să fii lângă el. A lăsat dispoziții testamentare precise referitoare la organizarea Înmormântării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
puțin ochii și să Încerce să descopere care erau componentele exacte ale mirosului ciudat ce se simțea dintotdeauna În acest apartament. Miros de nenorocire. Deși nu exista nici o legătură Între mirosul acesta și nenorocirea care se petrecuse aici În această după-amiază. Apartamentul a fost păstrat tot timpul curat, Îngrijit, ordonat. Cel puțin În aparență. Atât În timpul vieții mamei sale, cât și după moartea ei. De două ori pe săptămână venea o femeie care curăța totul, făcând să strălucească până și sfeșnicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-și prietenii să țină doliul, ieși pentru un sfert de oră să ia puțin aer. În dimineața următoare, la ora opt, intenționa să viziteze birourile fabricii de cosmetice din zona industrială a cartierului Romema. Funeraliile erau fixate pentru ora trei după-amiază, și În felul ăsta putea să-și facă dinainte o părere. Dar În seara asta mai avea Încă voie să rătăcească puțin fără țintă, pentru ultima oară. Cerul era Întunecat și senin, stelele se Întreceau să-i atragă atenția. Ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
continuam să ne menținem punctul de vedere. Trebuia să întreținem dispoziția Vivienei pentru că fără ea, care se descurca de minune la unghiuri și măsurători, n-am fi putut ajunge niciodată la comoară. Și totuși, în toamnă, am văzut într-o după-amiază însorită, înainte de plecarea noastră, când tândăleam de unul singur, căscând gura pe stradă - prietenii mei erau la școală -, ceva alunecând prin frunzișul rărit al plopului. Sticla era atârnată de o sfoară și sigilată cu lac roșu. Nu mai încăpea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în întregime lumii mamei mele. W., care cu alte prilejuri păstra totdeauna distanța și sublinia diferența socială pentru a înlătura orice suspiciune, părea mișcat de ceva anume la acest bătrân care ne ieșise în cale pentru prima oară în acea după-amiază: acea simplitate pe care o degaja toată ființa lui venea dintr-o obârșie cu totul străină mie, care se stinse odată cu închiderea ușii de la atelier. Ceva atât de simplu ca mirosul lemnului proaspăt rindeluit. Mama își luă mâna de pe tul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
persistent îmbibat în haine, un iz ciudat, puțin vulgar, care o irita pe soacră-mea: ea își ura bărbatul, nu a putut să-i ierte niciodată declinul social. Pentru ea era un ratat, un „idiot“ care picta, dispărea în fiecare după-amiază, probabil că se ținea cu vreo amantă ieftină, așa cum făceau mai toți românii - și soacră-mea ajungea curând la cealaltă temă pe care o putea detalia fără să obosească ore în șir: România și românii. Nici pe ei nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mergea în fiecare după-amiază atât de pus la punct nu mai suporta amânare. Eram așa de emoționată, chiar speriată - ce tărăboi ar fi ieșit, dacă s-ar fi dat în vileag că nora își spionează socrul! Și totuși, într-o după-amiază de primăvară, m-am postat pe o străduță laterală și am așteptat să se arate, îmbrăcat de sus până jos în negru, cu pălărie și pardesiu. Era răcoare și umezeală, pentru că plouase, și el se mișca într-un fel - cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bine în mediul ăla ciudat în care mirosea a var și a fum, tot l-am rugat pe tata să-mi cumpere o pereche de papuci. Cei trei frați trebuiau să „dea o mână de ajutor“, fără excepție, în fiecare după-amiază liberă, Felix, în schimb, știa o tehnică numită „văicăreală“. Se văicărea și se jelea atât de tare - „de se zguduia casa“, așa spunea -, până când pe maică-sa o lăsau nervii și ne lăsa de capul nostru; nici Felix nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și timpul erau cele care condiționau construcția, ci masa aceea gri, ce se amesteca în cuve - și tata fu obligat să accepte că betonul va fi pentru construcții ceea ce era acum lemnul presat „Novopan“ pentru industria amenajării locuințelor. Într-o după-amiază, când îl însoțisem, a oprit brusc mașina - mi-a spus să cobor și m-a luat de mână - ceea ce nu făcuse până atunci niciodată. M-a tras după el pe un podeț din scânduri, a urcat o scară până la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
le privesc până ce căpătau viață, menadele începeau să danseze și luptătorii să lupte; ascultam vântul în crengi și marea lovindu-se de stânci, ceea ce nu era decât un contur pe o ceașcă, o ciobire a unui urcior; pentru tot restul după-amiezii am privit reproducerile picturilor de pe vasele grecești. Perdeaua, iată că dintr-odată nu mai era perdea, nu mai era o bucată de tul florentin atârnată în fața ferestrei pentru a opri privirile curioase ale vecinilor și a face lumina din cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
căror cioburi tăioase puteau fi găsite pe câmpia unde odinioară se aflase tabăra legiunii romane și ale căror ornamente îmi aminteau, de departe, imaginile de pe vasele din cartea lui Onkel Rodolph. Armin și cu mine ne dăduserăm întâlnire într-o după-amiază când nu aveam școală în acel loc unde găsise el bucata de cărămidă cu însemnul legiunii pe ea. Era frig și bura, vântul își făcea de cap cât era câmpia de mare, își mâna vijelia pe sub pelerinele noastre pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
folosită chiar și în zilele de lucru. De huse nu mai aveau nevoie, spunea mama lui Felix, plănuiau și așa să cumpere o nouă garnitură de fotolii. Mama lui Felix își făcea acum permanent ca mama; mă conduse într-o după-amiază la spălătorie, o cămăruță mică lângă garaj, unde se construia, și unde acum se afla pe un soclu de beton o mașină albă cu hublou. Mama lui Felix spăla mai nou, după cum zicea cu un zâmbet parșiv, „cu spuma bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
respectabilitatea de care se bucura ca soție a unui patron de fabrică, respectabilitate cu care se consola uneori. Plină de amărăciune, precum cafeaua turcească la care revenise de câtăva vreme, trebuie că ne povestise mie și fratelui meu într-o după-amiază, când tata tocmai plecase într-o călătorie și stropi de ploaie băteau în geam, că „Oha“ nu semnase niciodată contractul acela la preluarea firmei. Fostul patron al fabricii, un bețivan care la sfârșit de săptămână nu se mai dezlipea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
binoclul lui. Speram să nu ne zărească, mai ales să nu vadă că-l observam. Îmi era și puțin rușine de Armin, de parcă l-am fi prins pe tata făcând ceva interzis, o slăbiciune căreia i se deda în toiul după-amiezii, privind în rămurișul copacilor, în timp ce tatăl lui Armin trebuia să lucreze. Dar tata nu ne descoperise; după un scurt răgaz o luă din nou pe drumul din câmp înapoi la mașina lui și în mersul acela cu care traversa pajiștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de orice grijă. Și Hackler dispăru ca o arătare, nelăsându-și la noi decât această ofertă apăsătoare, ceea ce nu fusese rostit și frica, devenind - cu cât stăteam mai mult aici fără să găsim un răspuns - un fel de gol în după-amiaza sticloasă; grădina, tufișul de tuia, chioșcul dinspre stradă, toate își pierduseră sensul, tot ce se putea descrie încetase să mai aibă un sens familiar și nu rămânea decât un ecou sunând ca o amenințare: —Ai să lucrezi pentru mine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
încăperi, unde nimeni din familia mea n-ar fi putut să mă urmeze, unde influența lor nu m-ar fi ajuns niciodată, într-un spațiu mult mai îndepărtat și mai închis pentru ei decât cercetările mele preistorice. Însă, din acea după-amiază de duminică, fratele meu n-a mai fost cel pe care îl cunoscusem, un băiat tăcut, închis în el, care simțea uneori o atracție bizară pentru probe excentrice de curaj. Se întoarse răvășit de la Elektrokonzern. Cravata îi atârna strâmb sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rafturi, nerăsfoite, pe urmă și-a cumpărat apariții noi și s-a pus pe citit așa cum se obișnuia pe vremuri în București - seara în salon - și chiar dacă vremurile se schimbaseră și seara mergea televizorul, îi rămâneau totuși lungile ore ale după-amiezii; atunci stătea singură în fotoliu și privea pe fereastră. La răsfoirea paginilor își ridica scurt privirea, își arunca ochii pe geam în „micul parc“, care, prin discreția lui, așa modest cum era, îi confirma forma cumpătată de viață. Macaralele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]