3,571 matches
-
din urmă a fost canonizat, devenind mucenic al bisericii ruse. Biserica ridicată pe locul martiriului celor 222 de ortodocși a fost distrus în 1956, ca urmare a cererii ambasadorului sovietic din acea vreme. În timpul Revoluției Culturale, mai mulți albazinieni au emigrat în Uniunea Sovietică, dar cei mai mulți dintre ei au rămas să locuiască în China, în Beijing și Tianjin.
Albazinieni () [Corola-website/Science/318826_a_320155]
-
intrat însă niciodată în vigoare, deoarece s-a dovedit foarte nepopular în rândul păturilor de jos ale societății ucrainene, în rândul cărora au izbucnit mai multe răscoale. În cele din urmă, Vihovski a renunțat la funcția de hatman și a emigrat în Polonia. A urmat perioada „Ruinei”, careacteriazată printr-un război civil aproape neîntrerupt de-a lungul secolului al XVII-lea. În 14667, în plină perioadă a Ruinei, războiul ruso-polonez a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Andrusovo, care prevedea împărțirea
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
la sfârșitul lunii iunie a anului 2009 în țara sa de origine. Numele cântăreței înseamnă în limba turcă „eveniment”. Hadise s-a născut în orașul Mol, situat în provincia Anvers, Belgia, pe data de 22 octombrie 1985. Părinți săi au emigrat în Europa din Sivas, Turcia. Artista mai are două surori și un frate, numele său fiind ales de unul dintre bunici. Numele de Hadise era destinat uneia dintre surori, dar în final cântăreața a ajuns să-l poarte. Cântăreața a
Hadise () [Corola-website/Science/316016_a_317345]
-
de aici se bazează pe fermele de aici ceea ce înseamnă că pământul este intesn exploatat. Cealaltă ocupație tradițională a bascilor de aici este păstoritul, oieritul. Oierii dețin de obicei propriile lor turme. Cand nu era situația de așa natură aceștia emigrau. Mulți din acești oieri ce au emigrat ajunseseră în Canada și Statele Unite ale Americii. Industria de aici a început să se dezvolte la începutul secolului 20, împreună cu comerțul.
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]
-
aici ceea ce înseamnă că pământul este intesn exploatat. Cealaltă ocupație tradițională a bascilor de aici este păstoritul, oieritul. Oierii dețin de obicei propriile lor turme. Cand nu era situația de așa natură aceștia emigrau. Mulți din acești oieri ce au emigrat ajunseseră în Canada și Statele Unite ale Americii. Industria de aici a început să se dezvolte la începutul secolului 20, împreună cu comerțul.
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]
-
din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia și în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul și Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița - Downtown - via UAP
Nicăpetre () [Corola-website/Science/316250_a_317579]
-
președintele Consiliului Lituaniei, și-a reluat activitatea academică, cercetând cultura și folclorul lituanian. Cinci semnatari au murit înainte de începutul celui de al Doilea Război Mondial; trei au murit în timpul ocupației naziste. Cei care au supraviețuit până atunci și nu au emigrat în țările occidentale au devenit deținuți politici după ocuparea Lituaniei de către Uniunea Sovietică. Aleksandras Stulginskis și Petras Klimas au fost deportați în Siberia de autoritățile sovietice, dar au supraviețuit și s-au reîntors în țară; Pranas Dovydaitis și Vladas Mironas
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
în sud prin implicarea armenilor în lupta împotriva naționaliștilor turci a eșuat după înfrângerea forțelor greco-britanice în vest. [[Legiunea franco-armeană]], sprijinită de comunitățile locale armene a fost înfrântă de turci. Marea majoritate a armenilor din regiune a fost obligată să emigreze odată cu retragerea forțelor militare franceze. Pierderile umane și materiale ale armatei franceze în Turcia a generat o nemulțumire profundă în Franța. Într-o încercare de salvare a ceea ce mai putea fi salvat, Franța a cerut guvernului naționalist turc plata unei
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Universității din Timișoara, după care a avut din nou interdicție de a preda până în 1962. În 1962 Ilie Murgulescu, ajuns ministru al învățământului, a cerut reintegrarea imediată în învățământ a lui Hollinger, la Universitatea din Timișoara. După pensionare Hollinger a emigrat, în 1980, cu toată familia, în Republica Federală Germania, unde a locuit în orașul Langenau (lângă Ulm), până la moartea sa în 1997. În ultimii ani ai vieții și-a pierdut vederea, astfel că a fost obligat să-i dicteze soției
Rudolf Hollinger () [Corola-website/Science/320214_a_321543]
-
Istoria și Teoria Artei, unde a fost influențat de profesorul pe Vasile Drăguț. După absolvirea facultății, lucrează ca referent pentru Transilvania la Direcția Monumentelor Istorice și de Arta din cadrul Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare (CSCAS). În 1973 emigrează în Germania Federală, unde studiază din nou și absolvă o nouă facultate (la Universitatea din Köln) și își dă doctoratul cu lucrarea "Die Bergkirche zu Schäßburg und die mittelalterliche Baukunst in Siebenbürgen" („Biserica din deal din Sighișoara și arhitectura Evului
Christoph Machat () [Corola-website/Science/320307_a_321636]
-
a completat studiile la gimnaziul evreiesc din Ekaterinoslav, apoi a pribegit prin Rusia și Polonia. Shlonsky a publicat primul său poem, "Bidmey Yeush" "בדמי ייאוש" în anul 1919 în revista ebraică „Hashiloah” care apărea la Berlin. În 1921 el a emigrat iarăși în Palestina, care trecuse sub regimul mandatar britanic în vederea reclădirii acolo a căminului național al poporului evreu. În primii ani Shlonsky a fost "halutz" (pionier al reconstruirii Israelului), a făcut parte din așa numitul "Detașament al muncii" - "Gdud Haavodá
Avraham Shlonsky () [Corola-website/Science/321014_a_322343]
-
Tel Aviv. A încetat din viață la Tel Aviv în 1973 și a fost înmormântat în cimitirul Kiryat Shaul din Tel Aviv. Shlonski a fost căsătorit de două ori: prima sa soție, Lucia, iubita sa din tinerețe, cu care a emigrat in Palestina, și-a încercat norocul ca actriță, dar a avut mari dificultăți de adaptare în noua țară, a devenit dependentă de alcool și s-a sinucis; a doua soție Mira, a fost mama unicei sale fiice, Ruth Eshel. Versurile
Avraham Shlonsky () [Corola-website/Science/321014_a_322343]
-
mozaici (21,41%), 1.899 romano-catolici (19,17%), 603 greco-catolici (6,08%), 116 evanghelici (luterani), 22 baptiști, 3 adventiști, 1 armeano-gregorian, 1 unitarian, 21 de alte religii și secte și 24 de religie nedeclarata. În anul 1940, majoritatea germanilor au emigrat în Germania. Bunurile lor au fost predate prin proces-verbal statului român, care le-a oferit o despăgubire. Între anii 1934-1936, comunitatea evanghelica (luterana) din orașul Siret a construit o biserică evanghelica. Între anii 1988-1993, cât s-au efectuat reparații și
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Siret () [Corola-website/Science/321023_a_322352]
-
Ramat Gan - 21 august 2005 Tel Aviv) este o poetă, scriitoare și publicistă israeliană. s-a născut la Ramat Gan în anul 1936 ca fiica cea mare a lui Levi Ravikovich, inginer, evreu german (născut la Berlin în 1909) care emigrase în Israel din Harbin, China, și a lui Mihal (1909 Rehovot - 1995), de meserie profesoară. Mama era nepoata rabinului Shmuel Hominer, dintre primii care au întemeiat cartiere în afara zidurilor Orașului Vechi la Ierusalim. După Dalia celor doi soți li s-
Dalia Ravikovich () [Corola-website/Science/321042_a_322371]
-
pământului și creșterea animalelor, beneficiind de prosperitatea orașului Rădăuți, în a cărui apropiere secuii puteau să-și vândă produsele agricole la un preț bun. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, grupuri importante de secui din Transilvania au emigrat în provincia Bucovina, unde au fondat sate noi, păstrându-și cultura și tradițiile populare până în secolul al XX-lea. Cauza emigrării a fost organizarea Zonei de Frontieră secuiască de către Imperiul Habsburgic, ceea ce a pus în pericol vechile privilegii și drepturi
Biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Măneuți () [Corola-website/Science/321031_a_322360]
-
Harghita) a fost dispersată de către generalul austriac József Siskovics la 7 ianuarie 1764. În acest masacru (cunoscut sub denumirea de Masacrul de la Siculeni), mai mult de 400 secui au fost uciși. După aceste evenimente, aproximativ 1.000 de secui au emigrat în Bucovina vecină, care era atunci o parte a Principatului Moldovei, aflat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. După ce nordul Moldovei (Bucovina) a fost ocupat de Imperiul Habsburgic în 1774, a început un nou val de migrație secuiască. În 1776, 100 de
Biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Măneuți () [Corola-website/Science/321031_a_322360]
-
recunoșteau acestora niciun drept legal. Opinia Aliaților era aceea că orice urma să se facă pentru poporul evreu, avea să fie bazat pe motive sentimentale. Mai mult chiar, exista părerea că era necesar doar să li se permită evreilor să emigreze în Palestina, nu și transformarea întregii regiuni în cămin național. Lordul Balfour a sugerat o formulare alternativă care a fost în cele din urmă acceptată: „ținând seama de recunoașterea dată prin aceasta acesta [tratatul de la Sèvres] legăturii istorice a poporului
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
asigure dezvoltarea instituțiilor de autoguvernare” în conformitate cu termenii mandatului. În timpul mandatului britanic emigrarea evreilor în Palestina a dus la creșterea proporției populației evreiești de la o șesime la aproximativ o treime din populației regiunii. Potrivit rapoartelor oficiale, în perioada 1920 - 1945 au emigrat legal în Palestina 367.845 evrei și 33.304 neevrei. S-a estimat că între 50 - 60.000 de evrei și un număr mult mai mic de neevrei au emigrat ilegal în aceeași perioadă. Emigrația a fost principala sursă de
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
populației regiunii. Potrivit rapoartelor oficiale, în perioada 1920 - 1945 au emigrat legal în Palestina 367.845 evrei și 33.304 neevrei. S-a estimat că între 50 - 60.000 de evrei și un număr mult mai mic de neevrei au emigrat ilegal în aceeași perioadă. Emigrația a fost principala sursă de creștere a populației evreiești, în vreme ce creșterea populației neevreiești a fost în general datorată ratei pozitive a natalității. La început, emigrația evreilor în regiune a avut parte de o opoziție neînsemnată
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
început să se ruineze. Astfel, biserica a fost închisă din cauza pericolului de prăbușire a pereților, iar preotul ortodox din localitate a început să slujească în fosta biserică evanghelică (construită în 1901 de comunitatea germană din Ilișești, ai cărei membri au emigrat în Germania în 1940). Preotul paroh Dănuț Popovici (trimis ca preot la Ilișești în 2002 și numit preot paroh în 2003) a început primele lucrări de renovare cu banii adunați din donațiile enoriașilor și din vânzarea lumânărilor, dar aceștia au
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
maternitate din Dresden, în Germania. Între timp familia ei s-a mutat la Geneva. Două surori ale ei au urmat și ele o carierea de medici, iar sora cea mică a devenit chimista. În anul 1882 dr.Rosa Welt a emigrat la New York, unde a fost vreme îndelungată chirurg oculist la Spitalul de femei. În acelaș an ea s-a căsătorit cu un om de afaceri din Brooklyn, Louis Straus (1859-1907). Cei doi au avut o fiică, cunoscută mai târziu că
Rosa Welt-Straus () [Corola-website/Science/321180_a_322509]
-
IWSA, în fruntea căreia a stat Carrie Chapman-Calt. Că fruntașa a acestei mișcări ea a luat parte și la primul ei congres în 1904. Văduva din anul 1907, în anul 1919, la vârsta de 63 ani, dr.Rosa Welt-Straus a emigrat în Palestina, unde spre surprinderea ei, a constatat că, până și la publicul evreiesc local, în ciuda tuturor promisiunilor, egalitatea electorală a femeilor nu a fost încă asigurată. Împotrivirea cea mai mare venea din partea rabinilor și conducătorilor evreilor ultraortodocși și ai
Rosa Welt-Straus () [Corola-website/Science/321180_a_322509]
-
Liubavici și-a primit numele de la târgușorul bielorus Liubavici, unde a activat până la începutul secolului XX. Iosef Itzhak Schneersohn, supranumit și „Lubavicer” („din Lubavici”), al șaselea rabin al mișcării Habad, s-a salvat în preajma celui de Al Doilea Război Mondial emigrând spre New York în 1940, unde a înființat o sinagogă și o curte hasidică. El a fost urmat la conducerea Habadului de ginerele său (soțul fiicei), rabinul Menachem Mendel Schneerson, care a amplificat mișcarea. După moartea acestuia fără moștenitori masculini, mișcarea
Habad () [Corola-website/Science/321226_a_322555]
-
în centrul orașului. Ea a fost construită în anul 1871. Până la începutul secolului al XIX-lea nu au existat evrei la Gura Humorului. Primii evrei s-au stabilit aici în jurul anului 1835 odată cu alte grupuri etnice (cum ar fi germanii emigrați din Boemia). Ei erau de meserie meșteșugari și negustori, lucrând și ca furnizori ai armatei austriece de ocupație. La acea dată, Gura Humorului era o mică localitate cu 200 căsuțe din lemn și cu o populație de aproximativ 700 de
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
familia negustorului evreu Erler a fost ucisă de coloniștii germani din Boemia. Ocuparea orașului Gura Humorului de către trupele rusești a avut ca efect incendierea a 120 case și prăvălii. După primul război mondial și Unirea Bucovinei cu România, germanii au emigrat în Germania și Austria, același destin urmându-l și o parte dintre evrei. Între anii 1919-1923 s-a trecut la folosirea limbii române în școli și serviciile publice, în locul limbii germane. Pentru a accede la funcții în administrație era necesară
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]