10,920 matches
-
a fost denunțat lui Aureliu pentru unele din afirmațiile sale de către Paulinus, biograful lui Ambrozie, care administra în Africa bunurile Bisericii din Milano; Celestius se încadrează în esență în sfera gîndirii lui Pelagius, pe care o împinge însă spre limite extreme: Adam fusese creat ca muritor, prin urmare ar fi murit chiar dacă n-ar fi păcătuit; păcatul originar l-a atins doar pe el; copiii sînt în aceeași stare ca Adam înainte de păcat; nici păcatul sau moartea lui Adam și nici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sa nu aduce nimic nou. Ca scriitor, Sidonius s-a bucurat în ultima vreme de o judecată tot mai favorabilă. Ceea ce în trecut fusese văzut ca un exercițiu retoric plicticos și inconsistent a fost considerat recent o formă de prețiozitate extremă, asemănătoare cu aceea întîlnită la atîția alți literați din epocă (și e adevărat). Nu se poate tăgădui că însăși densitatea erudiției mitologice, în care se amestecă elemente cînd prețioase și rare, cînd obișnuite, atinge un ridicat grad de bizarerie. Realitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar trebui să fie considerată o invenție ambiguă. Dar dacă autorul Predestinatului este Arnobiu, atunci lucrurile se schimbă: autorul n-ar fi un pelagian, ci ar fi sincer în aprecierea sa pozitivă referitoare la episcopul de Hippona, deși respinge consecințele extreme ale augustinismului. în sfîrșit, trebuie să amintim printre operele lui Arnobiu și Cartea către Gregoria (Liber ad Gregoriam), o doamnă de la curtea imperială care, fiind în conflict cu soțul său, îi solicitase lui Arnobiu o consolare spirituală: acesta, amintindu-i
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cf. infra), prezentat aici ca un bărbat în vîrstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „...din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a apăra termenul homousios, respingînd în schimb homoiusios; este exclusă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vinovați În rândul persoanelor din jur sau În altă parte (partenerul de viață, rudele apropiate, sistemul social etc.). O altă soluție folosită de părinți pentru a se autoproteja este refuzul de a accepta deficiența, refuz care poate lua două forme extreme: o formă pasivă În care trăiesc o stare de „anestezie” a sentimentelor față de copilul cu deficiență (copilul devine un obiect, i se permite să locuiască Împreună cu ei, dar nu au nici un fel de sentimente față de acesta) și o formă activă
COPILUL CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE ŞI FAMILIA. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Angelica OȚEL () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2160]
-
faimosul tandem nondum/iam („nu încă”/„deja”) despre care vorbește Oscar Cullmann în Christ et le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme, dat fiind că preconizează în același timp o eshatologie „deja” împlinită - prin prezența ereticilor ( = „anticriștii”) în lume - și o eshatologie „nu încă” împlinită prin întârzierea lui Anticrist‑Stăpânitor al lumii. Sistematizarea acestui mit va fi realizată abia în a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lănci. Și oricine i se va împotrivi în război, va cădea ucis de sabie. Hipolit atribuie acest text unui „alt profet” (♣ϑγΔ≅Η ΒΔ≅νΖϑ0Η). Ideea fundamentală este adunarea tuturor marilor puteri ale pământului în jurul unui conducător harismatic, a cărui extremă violență este denunțată de ultimul verset. Fragmentul de origine necunoscută face legătura între două teme majore ale mitului. Secțiunea principală (cap. 16‑42) Comentariul la Cartea lui Daniel și la Apocalipsă O dată cu capitolul următor, Hipolit introduce tema Anticristului‑tiran, fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rezumat actualizat al foarte bogatei monografii. Singurul aspect cu adevărat inedit este legat de cronologia istoriei omenirii cu repercusiuni asupra datei parusiei. După cum am remarcat deja, Hipolit se adresează unei comunități creștine care trăiește într‑o atmosferă marcată de o extremă violență, precum și de o tensiune vizibilă a așteptării parusiei. Această așteptare ar putea avea două cauze: reluarea persecuțiilor împotriva Bisericii sau pur și simplu lectura improprie pe care unii (mai ales montaniștii) o făceau Scripturilor. Hipolit adoptase în Christ. atitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cele ce urmează vom nuanța afirmația cercetătorului italian arătând că poziția exegetului alexandrin nu poate fi redusă la acest „alegorism” dus la extrem, dogmatic și caricatural, de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și, în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
individ. Există, așadar, o scară cu mai multe trepte a binelui și o alta, la fel de diversificată, a răului. Personificarea binelui este Isus, Fiul lui Dumnezeu, „izvor nesfârșit de transformare, de vindecare și de îmbunătățire pentru neamul omenesc” (6, 45); personificarea extremă a răului este dușmanul lui Cristos, Anticrist, „fiul diavolului”. Profeții au anunțat venirea celor doi, pentru binele tuturor credincioșilor. Strategia răului este de a acționa totdeauna incognito. Potrivit spuselor lui Origen, Anticristul își va ascunde identitatea sub masca semnelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să zădărnicească planul lui Dumnezeu simulând false partenogeneze înaintea singurei partenogeneze adevărate, cea a lui Isus. Cateheții vor adopta aproximativ aceeași tehnică, dar în sens contrar, divulgând toate artificiile diabolice, neutralizându‑le astfel efectul, îndemnându‑i pe credincioși la o extremă vigilență. Iată o tehnică foarte ingenioasă, dar nu lipsită de anumite riscuri, după cum vom vedea mai departe. Pentru moment, să trecem în revistă semnele. Ele sunt reluate integral din „mica Apocalipsă” a Evangheliei după Matei, capitolul 24, și pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Roman, al cărui declin și a cărui destrămare între cei zece regi va provoca totodată venirea Anticristului?”). Așadar, destrămarea Imperiului va atrage după sine venirea Anticristului, eveniment a cărui iminență este într‑o oarecare măsură garantată de înmulțirea și violența extremă a persecuțiilor din vremea autorului. În ultima perioadă a vieții sale, atunci când va îmbrățișa pe deplin doctrina montanistă, această atitudine antipolitică se radicalizează, dată fiind incompatibilitatea dintre domnia lui Cristos și cea a cezarului acestei lumi. Polemica antieretică și antiiudaică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și, pornind de la acesta, se poate ajunge mai departe către sensul metaforic. Acceptând practica alegoriei, într‑o doză rezonabilă, și fără a pierde vreo clipă din vedere primul sens, literal (kata léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf., de asemenea, L’Exégèse de Théodoret de Cyr, pp. 281‑320. . Este un topos al apologeticii creștine antiiudaice. Generațiile prezente dețin dovezi istorice care confirmă validitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referința - arăta Georges Duby - „se făcea la gradul de puritate sexuală: virginitate, văduvie, conjugalitate”) în Veacul de Mijloc, văduvele nu erau, se pare, și dorite. „Aceste femei singure - reflecția lui Georges Duby are, desigur, în vedere Apusul Europei și situațiile extreme - încep, deci, a fi reunite în instituții de izolare și protecție, organizate, de asemenea, ca niște «caseț, case de substituire: este vorba de mănăstiri, de mănăstirile de călugărițe fără jurământ, dar și de bordeluri.”29 După ce-și înmormânta soțul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fost ginere lui Neagoe vodă”; „au strâns oști [Constantin Movilă] și cu bani și i-au dat și cumnatu-său Potoțchi hatmanul, fiind om mare în țara Leșească și era ginere Irinii vodă”), înscriindu-se între „personajele” scenelor în care gesturile extreme atingeau colectivități întregi (într-o „istorisire” despre Vlad țepeș, înregistrată de Stoica Ludescu: „Iar câți au fost tineri cu nevestele lor și cu féte mari...”; seimenii răsculați „sfintele veșminte făcutu-le-au muerilor și fételor chinteșă”; tot aceia „singuri își
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să vândă o parte din bunuri. Și ca ei mulți alții și, mai ales, altele... Pribegia îndepărta persecuțiile și primejdiile Fuga era cel mai adesea modalitatea de a scăpa de antipatia unor Domni și de consecințele ei de o duritate extremă. Boierii se refugiau peste hotare în Polonia, în Transilvania sau peste Dunăre. Așteptau acolo, nu prea departe de casa și averea părăsite, să treacă pericolul sau să fie mazilit Domnul ostil. De multe ori pribegeau împreună cu tot grupul familial, așa cum
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Zoba urmând, în elaborarea predicilor strânse în Scriul de aur (poate doar a unora dintre ele), niște modele ce ar putea să coincidă cu o versiune maghiară a unor omilii funebre. Mă îndeamnă să cred acest lucru, în primul rând, extrema complicare a textelor, cu etajări interioare complexe, cu ierarhizări sub-și supraordinatoare, cu un (aproape) fastuos aparat de trimiteri. Departe de mine gândul de a-i contesta capacitatea de a pune în pagină astfel de construcții, dar nu m-aș
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care mă determină să mă Întreb „Cine sunt Eu?”. Neliniștea, ca stare interioară a persoanei mele, mă poate dizolva, dacă nu reușesc să-mi dau răspunsul consolator la Întrebarea care mă frământă, Împingându-mă la disperare sau chiar la situația extremă, de negare a propriei mele persoane, Întrucât neputând să văd cine sunt, nu mă pot Înțelege, devenind străin pentru mine Însumi. Dacă nu pot răspunde la această Întrebare, eu pierd sensul propriei mele persoane ca ființă, Îmi pierd sensul vieții
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
exemplaritatea persoanei respective, are la bază mecanismul transcendenței. A tinde către mai bine, către mai mult, către mai sus este o aspirație morală fundamentală a Eului personal. Reversul ei este prăbușirea, descurajarea, defetismul, absurdul, depresia melancoliformă și, ca ultimă și extremă formă de manifestare, suicidul. Egocentrismul, alterocentrismul și egodepășirea sunt atitudini psiho-morale existente ca virtualități ale persoanei umane. Ele se manifestă În act, prin intermediul sentimentelor morale. În felul acesta, egocentrismul generează egoismul sau filautia, izolarea sau megalomania, Închiderea În sine, avariția
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței autoreflexive, prezența este obiectiv-concretă În lume prin trupul carnal, dar, În egală măsură, ea este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
precare, frustrărilor, lipsei familiei de origine sau existența unei familii dezorganizate, lipsa de educație, deficiențe afective sau intelectuale etc. În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de persoane: cerșetorii, prostituatele, copiii străzii, alcoolicii, toxicomanii etc. că Situațiile antisociale sunt cazurile extreme ca gravitate, care necesită o atenție sporită, instituirea unor măsuri de siguranță și protecție socială, asistența lor În instituții specializate. Din această categorie fac parte: delincvenții sociopați, grupurile marginale cu potențial infracțional (bandele delictuale de tineri adolescențiă, precum și o categorie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave, dureroase și penibile, care invadează sufletul individului. Spre deosebire de căință, remușcarea are un caracter profund afectiv, care poate duce la o dezorganizare importantă a vieții sufletești a individului. Limitele extreme la care pot ajunge remușcările sunt reprezentate prin disperare. Disperarea Închide persoana, Îi răpește libertatea interioară și autonomia. Individul nu-și mai aparține. El se va Întoarce și va rămâne fixat, În trecut. Din acest moment, totul pentru el s-
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
stepa rusească sau tundra siberiană, sub geruri, zăpezi, ploi nesfârșite, devin spațiul unei imense rețele concentraționare, strivind sordid sute de mii de destine umane, cu foamea de viață exacerbată insuportabil. Zona vie a cărții e dată de comunicarea acestor trăiri extreme, cu subite glisări între spaimă și eroism, patos al iubirii de viață și furor suicidar, percepție a tragicului și detente comice. Capitole precum Balul de operă (denumirea de cod a operațiunii de acoperire a retragerii armatei române din Crimeea), relatând
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
persoană nu va mânca dintr-un fel de mâncare pregătit fie și de propriul său frate. Chiar dacă ar fi extrem de bolnav, mai degrabă Își va limita dieta la fructe uscate decât să ia vreun aliment atins de altcineva. Această particularitate extremă e specifică totuși numai câtorva dintre castele indiene, căci majoritatea se aseamănă În această privință cu sikhșii (indieni reformați 294), care nu ezită să mănânce orice fel de mâncare pregătită de un brahman. Una dintre ordonanțele mele, un slujitor al
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
dar anterior evreu german convertit la catolism) Joseph Wolff, un cunoscut al lui Honigberger (vezi infra), era să-și afle sfârșitul În 1831 - și, reîntors din America și Anglia, prizonier de facto de la 1mai până la 3 august 1845, o stare extremă de incertitudine Îl Îndemna pe acest incomparabil misionar să trimită deja, În două rânduri, scrisori de adio. Or, Honigberger trece prin Buhara În 1833, dată la care mai trecuseră numai Kőrösi Csoma (1821, În drumul spre presupusul leagăn al rasei
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]