9,442 matches
-
ca ficțiune utilă sau ca "descriere științifică", nu sesiaeaza de loc problema în litigiu. Principiile înguste ale behaviorismului consideră drept "mistic" sau "metafizic" tot ceea ce nu este conform cu o concepție foarte limitată a realității empirice. Totuși, a numi fonemul o "ficțiune" sau sistemul limbii doar o "descriere științifică a actelor vorbirii", înseamnă a ignora problema adevărului. *16 Noi recunoaștem existența unor norme și a unor abateri de la norme și nu născocim doar descrieri pur verbale, în această privință punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
o înțelegem are loc, noi nu percepem sunete pure, ci sunete cărora le aplicăm propriile noastre deprinderi fonetice și în plus, ascultăm, firește, intonația semnificativă pe care i-o dă vorbitorul sau cititorul, în poezie, sunetul pur este sau o ficțiune sau o serie de relații extrem de simple și elementare, cum sunt acelea studiate în Aesthetic Measure *1 de Birkhoff, care nu pot nicidecum explica varietatea și importanța stratului sonor, considerat ca parte integrantă a caracterului unui poem. Trebuie mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
el este opus termenilor de "istorie", de "știință", de "filozofie'', de "alegorie", sau de "adevăr". *16 In secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în epoca luminilor, termenul a avut în general o implicație peiorativă : un mit era o ficțiune - neadevărată științific sau istoric. Dar încă în Scienza Nuova a lui Vico, accentul s-a schimbat, punându-se pe ceea ce, de la romanticii germani, de la Coleridge, Emerson si Nietzsche încoace, a devenit, treptat, dominant - ideea că "mitul" - asemeni poeziei - este un
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
poate supraviețui mult timp. Religia este un mister mai mare ; poezia, un mister mai mic. Mitui religios reprezintă fundamentarea pe scară largă a metaforei poetice. De aceea, ridicându-se împotriva pozitiviștilor care "repudiază adevărul religios și adevărul poetic, considerându-le ficțiuni", Philip Wheelwright afirmă că "formula de care avem nevoie este... o formulă mito-religioasă". Un exponent englez mai vechi al acestei idei este John Dennis ; un altul, relativ recent, este Arthur Machen. *22 Putem reproșa cercetării literare mai vechi faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și spațiu - adevărul istoriei în sens îngust. Și, pe de altă parte, există un adevăr filozofic : conceptual, enunțiativ, general. Din punctul de vedere al "istoriei" - așa cum am definit-o mai sus - precum și din acela al filozofiei, literatura de imaginație este "ficțiune", minciună. Cuvântul englez fiction (ficțiune, literatură epică, roman) mai păstrează încă această veche acuzație adusă de Platon literaturii, acuzație la care Philip Sidney și Samuel Johnson răspund că niciodată literatura n-a pretins că ar fi adevărată în acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sens îngust. Și, pe de altă parte, există un adevăr filozofic : conceptual, enunțiativ, general. Din punctul de vedere al "istoriei" - așa cum am definit-o mai sus - precum și din acela al filozofiei, literatura de imaginație este "ficțiune", minciună. Cuvântul englez fiction (ficțiune, literatură epică, roman) mai păstrează încă această veche acuzație adusă de Platon literaturii, acuzație la care Philip Sidney și Samuel Johnson răspund că niciodată literatura n-a pretins că ar fi adevărată în acest sens îngust al cuvântului *1 și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
finale. Ea este legată de sentiment (plăcere-durere, reacție hedonistă) si de simțuri ; dar ea obiectivează și articulează sentimentul - sentimentul găsește, în opera de artă, un "corelativ obiectiv" și este îndepărtat de senzație si de dorința de acțiune prin cadrul de ficțiune al obiectului lui. Obiectul estetic mă interesează pentru propriile lui calități, pe care nu încerc să le reformez sau să le transform într-o parte din mine, să mii le însușesc sau să le consuni. Experiența estetică este o formă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
au fost trecute de sub autoritatea guvernului în subordinea parlamentului, care s-a dovedit a nu avea capacitatea de a exercita eficient orientarea și controlul necesare, sau în spațiul de responsabilitate al „societății civile”, ce s-a dovedit a fi o ficțiune, putând fi politic manipulat. Guvernarea din primii șapte ani ai tranziției a fost mereu supusă suspiciunii că este dominată de o tehnocrație insuficient de radicală, acuzată de a avea o mentalitate comunistă, fiind înclinată să susțină intervenția excesivă a statului
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
cotidianul „Era nouă” (1944- 1947), din a cărui redacție a făcut parte. Cel dintâi text al său este o schiță umoristică apărută în revista „Veselia”, în 1920. Povestirea Taina trădării, din „Adevărul literar și artistic” (1926), pune capăt prozei de ficțiune a lui B. În faza căutărilor, el publică versuri, cronici muzicale și teatrale, interviuri, recenzii și medalioane („medalii”) literare la „Gazeta Transilvaniei”, „Viața bucureșteană”, „Curierul artelor”, „Analele literare, politice”, „Rampa”, „Nădejdea” (Timișoara), „Năzuința” (Craiova), „Dacia” (Constanța), „Clipa”. Din 1926, când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285761_a_287090]
-
simbolistă, dar în primul rând aici se cultivă o serie de producții poetice de tip socialist, proletar, în care mesajul social și simplismul estetic prefigurează cu claritate producțiile proletcultiste. Proza propune alte tipuri de scriitură, oscilând între textul memorialistic sau ficțiunea romantic meditativă și textul de implicație socială (mai exact socialistă), care, din necesități polemice, tinde către un soi de neonaturalism zolist. Începând cu anul al doilea de apariție se renunță treptat la ambițiile culturale și M. devine mai degrabă o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287982_a_289311]
-
având și ea cam aceleași virtuți, pe care istoricul literar le așază în relief la Heliade-Rădulescu, Duiliu Zamfirescu, E. Lovinescu și îndeosebi la Ion Barbu, ale cărui scrisori către Tudor Vianu „trebuie citite ca literatură, ele fiind investite cu farmecul ficțiunii”. Cel puțin la fel de constant este interesul pentru jurnalul de călătorie, în care descoperă un caracter neașteptat de modern prin detașarea de orice canoane estetice, prin narațiune epică sau meditație lirică, notație sociologică sau „reportericească”, situată la hotarul dintre nuvelă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
2001, 576; Întoarcerea învinsului. Întâlniri cu Mircea Zaciu, îngr. Aurel Sasu și Mircea Petean, Cluj-Napoca, 2001; Cristea-Enache, Concert, 467-471; Manolescu, Lista, III, 187-197; Nicolae Oprea, Opera și autorul, Pitești, 2001, 131-141; Pop, Viață, 42-55; Popa, Ist. lit., II, 1141-1142; Simion, Ficțiunea, III, 384-408; C. Rogozanu, Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar, RL, 2002, 16; Titu Popescu, O comemorare neconvențională, JL, 2002, 5-10; Mircea Iorgulescu, Monument și document, „22”, 2003, 674; Săndulescu, Memorialiști, 319-324. Al. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
și constrângerile organizației, aspectele cercetate fiind cu precădere procesele cognitive și emoționale care contribuie la luarea unei decizii. Dacă discutăm limitele diferitelor tipuri de analize ale luării deciziilor, constatăm că cercetările la nivel macroorganizațional tind să se bazeze pe o ficțiune utilă, aceea că organizațiile în sine iau decizii. Cercetările la nivel mediu supraestimează capacitatea construcțiilor teoretice de a găsi elementele unei ordini într-o situație haotică, în timp ce analizele la nivel micro ignoră, de obicei, faptul că indivizii trăiesc și într-
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
de indivizi neasemănători și publicate la edituri aflate în concurență povestesc aceeași epopee schimbând doar câteva detalii, forma, istoriile filosofiei oferă foarte adesea una și aceeași narațiune. Aceiași autori, aceleași texte de referință, aceleași omisiuni, aceleași neglijențe, aceleași periodizări, aceleași ficțiuni, cunoscute, dar repetate la nesfârșit - cum ar fi existența unui Democrit presocratic, anterior prin definiție lui Socrate, dar care a trăit după el cam treizeci de ani! De ce atâtea manuale diferite pentru a exprima o versiune identică a unei diversități
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
gen, în care domnește de altfel psitacismul. Informații de importanță majoră fac obiectul unei contestații: care este partea voluntară a acestei ocultări? Și unde sunt roadele efortului unui inconștient istoriografic? Să rămânem cu exemplele la Antichitate: de ce este oare întreținută ficțiunea unui corpus închis al autorilor presocratici, în ciuda caracterului ireductibil al celor circa o sută de persoane înrolate în această armată haotică, dintre care unele nici măcar nu aparțin periodizării revendicate? De ce oare Platon nu-l citează niciodată pe Democrit în operele
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
stăpân incontestabil pentru că idealismul, făcându-ne să luăm niște licurici mitologici drept niște lumini filosofice, permite justificarea lumii așa cum este ea, permite îndemnarea oamenilor să întoarcă spatele concretului, vieții, acestei lumi și materiei realului, pentru a-și îndrepta privirile către ficțiunile din care-s făcute poveștile pentru copii la care se reduc toate religiile: un cer al ideilor pure care scapă timpului, entropiei, oamenilor, istoriei, o lume nevăzută populată de vise creditate cu mai multă realitate decât realul, un suflet imaterial
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
printr-o aluzie a lui Sextus Empiricus, care-i atribuie inventarea atomului, o doctrină de filosofie naturală căreia, după toate aparențele, îi putem asocia, în virtutea principiului consemnat la continuatori, de la Leucip la Lucrețiu, trecând prin Epicur, o etică hedonistă. 2 Ficțiune, femeie sau filosof? În lipsa unor informații mai ample despre părintele fenician al atomilor, să convenim că, prin Leucip din Milet, dispunem de un nume și de niște fragmente care permit formularea câtorva ipoteze și să avansăm ideea că, odată cu el
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lui, el satisface cererea surorii sale și, supremă eleganță, își amână sfârșitul cu câteva zile pentru a-i permite cucernicei doamne să aducă sacrificii zeilor conform calendarului. Pentru a reuși o asemenea performanță, Democrit, care probabil nu prea credea în ficțiunile surorii sale, se mulțumește cu mireasma câtorva pâinișoare plasate sub nasu-i. Isprava olfactivă îi permite să supraviețuiască trei zile, timpul necesar pentru abluțiunile familiale și pentru ca sora lui să se pună în acord cu cerul. De un apetit modest, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
6 Epifanie a corpului material. Pe teren filosofic, Democrit îl reia pur și simplu pe Leucip: realul este constituit din atomi înlănțuiți între ei în vid; cauzalitatea este imanentă și materială; nu există rațiune divină; totul trece, eternitatea e o ficțiune - sau, altfel spus, doar schimbarea este eternă; zeii nu există, și nici soarta ca modalitate a transcendenței; efortul îndreptat asupra propriei ființe face posibilă o modificare a individului. Tot atâtea teze care, preluate de la Leucip, nu variază și constituie fondul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
le influența cursul și că există o putere a vrerii, rămâne doar să dăm modul de întrebuințare al procesului care ne permite să ne construim ca înțelepți și să realizăm un proiect de existență senină, debarasată de toate temerile, angoasele, ficțiunile și alte iluzii care stau în calea liniștii sufletești. În mod ciudat, filosoful din Abdera pune bazele unei gândiri utilitariste ale cărei efecte vor deveni vizibile mult mai târziu - în speță, la câțiva anglo-saxoni din secolul al XIX-lea, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
numai foarte puțin - ce figură frumoasă iese din întuneric atunci când umbra lui Platon acoperă tot ansamblul. Socrate însuși are de suferit din cauza mediatorilor săi: voindu-i binele, fără voia sa, ori chiar împotriva voinței sale, ei împietresc pentru eternitate o ficțiune ce se impune asupra realității. Mai rău: o ficțiune pe care toți o iau de atunci înainte drept realitate. Căci Socrate coincide foarte exact, în ochii marelui public, cu ceea ce spun despre el Platon și Xenofon. Până și Aristofan, în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
atunci când umbra lui Platon acoperă tot ansamblul. Socrate însuși are de suferit din cauza mediatorilor săi: voindu-i binele, fără voia sa, ori chiar împotriva voinței sale, ei împietresc pentru eternitate o ficțiune ce se impune asupra realității. Mai rău: o ficțiune pe care toți o iau de atunci înainte drept realitate. Căci Socrate coincide foarte exact, în ochii marelui public, cu ceea ce spun despre el Platon și Xenofon. Până și Aristofan, în Norii, își bate joc de un Socrate platonizat, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
spera la celebritate, a-i frecventa pe mai-marii zilei, pe cei puternici, a călători, a face politică sunt tot atâtea vicii, perversiuni și obiective care corup existența. Căutarea acestor false valori nu poate duce decât la decepție, deziluzie și regrete. Ficțiuni, praf în ochi, frivolități, fleacuri și vanități... În schimb plăcerile bune, cele ale filosofului, întrețin o relație directă cu a fi. De altfel, numiții filosofi pot gusta aceleași plăceri ca și ceilalți - de exemplu, prostituatele trecute ale lui Antistene, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
este de o adâncime insondabilă. Absența detaliilor asupra unuia sau altuia ar putea face să se creadă că filosoful Academiei profesează cuvinte evanghelice: să luăm mai degrabă travestirea platoniciană ca pe o nefastă perdea de fum interpusă între realitate și ficțiune. Dintr-o persoană, Platon face un personaj; cu ajutorul unei figuri, el construiește un actor: pe scena filosofică, Platon fabrică tragedii cu Socrate și, foarte adesea, niște comedii sau chiar bufonerii cu ceilalți actori... Așadar ce se poate spune despre Philebos
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]