KorAP: Find »[drukola/base=găti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...156 >

3,883 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

să spun că, de exemplu, În baracă, seara se discutau de toate, dar Întotdeauna discuțiile se terminau cu problema „mâncării” - se discuta despre mâncare, pentru că noi mâncare n-am avut. Și atunci „se gătea”: erau bărbați care știau cum se gătește și spuneau cum se face aia, aia, aia... Ascultam toți, pentru că ideea era că dacă vorbim despre mâncare poate visăm că mâncăm și asta era extraordinar. Nu știu dacă am visat că mănânc, poate că da, Însă nu-mi amintesc

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
zile groaznice, fără mamă la vârsta aceea, fără tată, fără familie, nemâncată și Înjosită mereu, și bătută... Prima palmă am primit-o Împreună cu doamna Diamantstein: una ea și una eu. Pentru că am auzit că În bucătăria aceea În care se gătea pentru „conducători”, să zic așa, Între ghilimele, acolo au aruncat niște frunze de varză la lada de gunoi. Și noi am vrut să mergem să adunăm frunzele acelea și să le mâncăm. Și când m-au Întrebat ce căutăm acolo

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mai În vârstă discutau despre soți, despre copii, despre părinți... Una spunea: „Veți vedea, vom reuși, ne vom Întoarce”, alții: „Nu ne vom Întoarce niciodată”... Asta era - se discuta, apoi din cauza foametei vorbeam totdeauna despre mâncăruri și una spunea că gătește așa, alta așa, despre muncă, povesteau despre viața lor, despre copii... Păi, au fost acolo femei care aveau copii mici pe care-i ducea În brațe bunica - și ea a rămas fără copil și atunci vorbea mereu despre copilul pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ci comandantul fasciștilor din Ungaria, și ea a aranjat-o la un azil care avea vreo 25 de bătrâni. Și În casa aceea a venit verișoara cu o fată. Și a avut nevoie de un bărbat, o femeie care să gătească pentru bătrâni și de o fată care să facă curățenie. Și așa a rămas și familia aceea În viață, și bătrânii - la fel. Deși fata aceea avea o comportare foarte urâtă, fiindcă se Împrietenea... Noi ne uitam foarte urât la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acolo Împreună? Da, sigur. La Început am mâncat Împreună, că n-aveam ce mânca și ne-a ajutat Asociația Evreilor din Lumea Întreagă, așa că era o bucătărie unde mâncam, că n-aveam ce mânca, n-aveam oale În ce să gătim... Ne Întâlneam acolo și discutam. Erau oameni care veneau cu fel de fel de probleme, erau unii care cereau sfaturi de la oameni mai În vârstă... Și despre ce discutați? Fiecare voia să lucreze ca să câștige bani. Și atunci au căutat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
tot timpul: era un cântec nemțesc, care avea refrenul „Totul se va termina odată”. Cânta acolo lângă noi, voia să ne dea speranță. Când aveați mai mult timp liber, când nu munceați, cam despre ce vorbeați, cum vă Încurajați? (râde) „Găteam”. Toată lumea era extraordinar de bună gospodină - eu nu știam să gătesc, dar acolo eram o bucătăreasă extraordinară. Am avut niște colege cu care discutam despre cărți, despre muzică... Erau unii plini de amărăciune și se tot gândeau. Noi, câteva, nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
va termina odată”. Cânta acolo lângă noi, voia să ne dea speranță. Când aveați mai mult timp liber, când nu munceați, cam despre ce vorbeați, cum vă Încurajați? (râde) „Găteam”. Toată lumea era extraordinar de bună gospodină - eu nu știam să gătesc, dar acolo eram o bucătăreasă extraordinară. Am avut niște colege cu care discutam despre cărți, despre muzică... Erau unii plini de amărăciune și se tot gândeau. Noi, câteva, nu ne-am lăsat purtate de tragedia noastră. Am discutat cum o să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
durat până s-a ajuns la noi. - Și În afara faptului că munceați, să zicem seara, când vă adunați În lagăr, despre ce vorbeați, care erau temele centrale? - (Râde) Asta da, interesantă Întrebare... Cea mai centrală temă era cartea de bucate - „găteam”. Fiecare făcea meniul și spunea ce ar vrea să mănânce. Acesta era visul nostru: să ne săturăm. Apropo de treaba asta cu săturatul... La eliberare americanii ne-au dat mâncare cât am vrut. Rezultaul: În primele zile ale eliberării Buchenwaldului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și cum. Unii spuneau că vom fi duși Într-un loc unde vom munci... Se vorbea și despre o posibilă exterminare, ceea ce nimeni nu a crezut - dar era o perspectivă. Despre Gherla prea mult nu aș putea să spun... Se gătea, iar ce se gătea aia mâncam - se aduceau fasole, cartofi și mâncam cu toții. La 18 ani nu realizai grijile și problemele care te așteptau mâine, nu puteai să realizezi. Eu eram după bacalaureat și eram fericită, mulțumită că dădusem bacalaureatul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că vom fi duși Într-un loc unde vom munci... Se vorbea și despre o posibilă exterminare, ceea ce nimeni nu a crezut - dar era o perspectivă. Despre Gherla prea mult nu aș putea să spun... Se gătea, iar ce se gătea aia mâncam - se aduceau fasole, cartofi și mâncam cu toții. La 18 ani nu realizai grijile și problemele care te așteptau mâine, nu puteai să realizezi. Eu eram după bacalaureat și eram fericită, mulțumită că dădusem bacalaureatul. Mă durea sufletul văzându

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era o distanță... Era un apel de dimineață care dura vreo trei-patru ore, un apel de prânz și unul de seară. DAVIDOVICI: Da, da... ADLER: Un apel de prânz și unul de seară. Nu mai țin minte. Știu că se „gătea”... ipotetic. - Câți erați la Gherla? DAVIDOVICI: Nu știu, Nu-mi dau seama - dar acolo erau și din Dej, din toate Împrejurimile. Nu-mi dau seama câte persoane, dar eram un convoi destul de mare. Domnul Adler a spus un lucru foarte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
plus, că fusesem lector - și mai erau câțiva care știau poezii, spuneau la poezii că nu știai de unde dracu’ le mai scot... Pe urmă bancuri... - Vă aduceți aminte niște bancuri de atunci? - Nu mai știu. - Îmi spunea cineva că se „gătea” - de fapt mi s-a spus că vorbeau despre cum mâncau ei acasă. Și toți Începeau să spună că uite, pe vremea asta mama sau soția făcea nu știu ce... - De mâncare nu prea Îi lăsam să vorbească, pentru că eram flămânzi, rupți

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că și asta ar fi fost o modalitate de distragere a atenției de la acele realități imediate și urâte. Altcineva spunea că cei care vorbeau foarte mult despre mâncare au murit printre primii. Dumneavoastră cum vedeți aceste lucruri? Era bine să „gătești”? - Eu cred că nu, nu era bine. Eram prea flămânzi. Muream de foame. Nu era o chestiune: „Nu am mâncat decât o bucată de pâine” - dacă mâncai o bucată de pâine era deja ceva... Sau: „Nu am mâncat de ieri

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494

mai bine cu planurile spirituale cele mai înalte. Reîntors de la bal, mă așezai la fereastră și privii cerul; îmi păru că norii erau enorme capete de bătrâni așezați la o masă și că li se aducea o imensă pasăre albă gătită cu pene. Un mare fluviu îl traversa. Unul dintre bătrâni își coborî ochii spre mine, se pregătea să-mi vorbească ci vraja se risipi, lăsând singure stelele scânteietoare pure1310. Memoria subconștientului Strict interzis e spre-a răzbi În ținutul meu

Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433

Wal-Mart, am rămas cu gura căscată văzând, ca prin vis, un uriaș restaurant japonez de sushi la doi pași mai Încolo. Atunci când i-am spus ospătarului care m-a condus la masă că nu mă așteptasem niciodată să mi se gătească sushi tocmai aici În Bentonville, acesta mi-a răspuns: „În curând vom deschide alte trei restaurante japoneze aici“. Mai multe restaurante japoneze În Bentonville? Cererea de sushi În Arkansas nu e Întâmplătoare. Ea are legătură cu faptul că În jurul tuturor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

nu ating niciodată o brânză străină. Brânzeturile noastre sunt cele mai bune din lume. Am stropit acest festin cu o sticlă aproape întreagă de Muscadet, scos din modesta mea „pivniță“. Am mâncat și am băut pe îndelete, așa cum se cuvine (gătește rapid și mănâncă încet), și, slavă Domnului, fără ca atenția să-mi fie distrasă de alte îndeletniciri precum conversația sau lectura. A mânca este o ocupație atât de plăcută în sine, încât ar trebui să încercăm a suprima până și gândirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
încercat multă vreme, și de obicei în zadar, să-mi conving prietenii să renunțe la bucătăria complicată, însăși pierderea de vreme e o absurditate; deși presupun că, într-adevăr, unele nefericite femei n-au nimic altceva de făcut decât să gătească. Mai stăruie și iluzia că gătitul unor mâncăruri foarte elaborate e mai „creator“ decât gătitul simplu. Firește (dați-mi voie să clarific acest lucru), nu sunt un primitiv. Mâncărurile franțuzești gătite țărănește, pe care încă le mai poți gusta uneori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
i le semnalez agentului imobiliar. E misterios de umedă, expusă intemperiilor și izolată. Are canalizare și apă curgătoare (slavă Celui de Sus, pentru că în America nu m-am bucurat de aceste comodități), dar nu are electricitate și sistem de încălzire. Gătesc pe o sobă de gaz. Mai există și unele ciudățenii de construcție, pe care le voi descrie la timpul cuvenit. Agentul, zâmbitor, și-a dat seama că eram încântat de loc și că dezavantajele nu aveau nici o importanță. „E unică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
strașnic de pricepută din sat le vinde din când în când prin intermediul prăvăliei. Mi s-a spus că face și pâine, și i-am comandat câteva. Așa că la masă am mâncat feliuțe de șuncă rece, îndulcită, și ochiuri cu urzici. (Gătiți urzicile întocmai ca spanacul. De obicei, le toc într-un soi de piure cu linte.) Iar la desert, am savurat cornurile fragede cu unt și gem de zmeură. Am băut din cidrul local și m-am străduit să-l găsesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mă ducă la pierzanie? N-a spus niciodată așa ceva. Refuzul ei m-a împins pe calea rătăcirilor. I-aș fi fost oare credincios? Cum aș fi putut să nu-i fiu dacă ar fi trăit alături de mine, mi-ar fi gătit, mi-ar fi cârpit rufăria? Am fi devenit unul și același, iar pactul sacru al căsătoriei ar fi constituit siguranța și căminul nostru pe vecie. Ea era o parte integrantă, o evidență a acelei pure, neștirbite, plenare încrederi în bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de mâncare, tocmai mi-am adus aminte că ieri (când am fost la Perry) era tocmai seara în care trebuia să cinez cu Lizzie și cu Gilbert, și am uitat să contramandez vizita. Probabil că și-au pierdut întreaga zi gătind pentru mine. Rațiunile care m-au adus la Londra au fost următoarele: în primul rând, cred, necesitatea unui foarte important interval în problema lui Hartley: un interval destinat gândirii, planurilor, și unei anumite nevoi de purificare a intențiilor. Dar ceea ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mâncare proastă de către niște chelneri disprețuitori, și siliți să eliberăm masa înainte de a fi avut noi chef să plecăm. Pe când așa, am petrecut o seară lungă și relaxantă, am mâncat un delicios curry (preparat de mine, Perry habar n-are să gătească), cu orez, și o salată verde, urmate de o orgie de fructe proaspete, biscuiți cu cremă, și am băut trei sticle din excelentul vin roșu al lui Perry. (Nu sunt un purist cu vederi strimte, care să refuze să bea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
poate ai să mă lași să stau aici pentru un timp și să-ți fiu de folos. Nu pot suporta să stau singur acasă, unde fiecare lucrușor îmi amintește de... — Să-mi fii de folos? — Da, aș putea să-ți gătesc și să-ți fac curățenie, să fac diferite munci, de ce nu? Am simțit întotdeauna nevoia de a aparține cuiva, de a aparține ca un fel de posesiune legală, un bun mobil, fără să-i produc necazuri, adică fără drepturi. M-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
atitudini constante. Și, chiar în acest stadiu, îmi era util; mai târziu s-a dovedit esențial. Nivelul meu de viață a crescut. Gilbert făcea curățenie în casă, ba a reușit chiar să înlăture petele de pe cadă. L-am lăsat să gătească într-un stil care era un compromis între maniera mea și a lui. Nu l-am putut aduce la nivelul meu de simplitate culinară și ar fi fost o cruzime să i-l impun. Heringi la grătar pe pâine prăjită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și mult mai doritor, din fire, să-mi fie de ajutor (s-a oferit, chiar, să aducă flori în camera lui Hartley), numai că eu îl țineam, pe cât puteam, la distanță. Desigur, îmi era în continuare de un ajutor esențial. Gătea. Făcea cumpărăturile în timp ce Titus se prăjea la soare. Dar nu-i îngăduiam să se apropie de palierul de sus. O trăsătură curioasă a acelei etape, și care contribuie încă să mi-o readucă cu vivacitate în memorie, a fost faptul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]