3,294 matches
-
grajdul lor dar Gheorghiță îi mână mai departe la deal, la noua locuință a lui Costache, în fosta gospodărie a lui Ion Gheorghiu, tatăl lui care trecuse și el la cele veșnice. La pornire, smucitura îl face pe Costache să geamă de durerea izvorâtă din rănile de pe picioare, de pe corp și mai cu seamă cea de la cap . − Tată, să mă ierți, nu mi-am dat seama că la pornire caii smucesc în hamuri. Lasă că îndată ajungem acasă, mama și cu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
din lână pe care îl așternu pe prispă, așeză la capăt o pernă și-l ajută cu blândețe pe Costache să se întindă pe spate pentru a se odihni, și să-și mai ostoaie durerile pricinuite de dragii lui nepoți. Gemând dureros când se mai mișca, Costache a adormit dar bolborosea uneori cuvinte neînțelese și în vis își mai mișca brațele și picioarele stârnind astfel durerile produse de rănile oblojite și gemea de durere. Maricica și Ileana erau în spatele casei în
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
-și mai ostoaie durerile pricinuite de dragii lui nepoți. Gemând dureros când se mai mișca, Costache a adormit dar bolborosea uneori cuvinte neînțelese și în vis își mai mișca brațele și picioarele stârnind astfel durerile produse de rănile oblojite și gemea de durere. Maricica și Ileana erau în spatele casei în livadă , împreună cu cei mici, care stăteau pe un preș lung, țesut din fir de cânepă și codițe. Aceste „codițe” erau niște fâșii de material textil din haine și rochii vechi, uzate
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ani ai mei. Pentru 29 iunie, la serbarea de sfârșit de an școlar, revin la Bârlad cu tata, să vedem rezultatul și să luăm bagajele pe care le aveam rămase în școală. La acea dată sala de festivități a școlii gemea de lume - elevi și diferiți cetățeni ai orașului, pe o căldură sufocantă. Iau loc pe un scaun lung din ultimele rânduri și aștept desfășurarea programului foarte bogat și apoi se trece la decernarea premiilor pe clase. Tot timpul anului am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
încearcă la rândul lui să scoată faptul moral de sub incidența mecanismului maniheic al confrun- tării dintre Bine și Rău. Cu alte cuvinte, un personaj imoral poate servi la fel de bine ca unul moral unei Etici superioare. De la argumentul destul de convențional ajun- gem la cheia întregii polemici și anume existența tragicului într-o cultură subscrisă a-moralității precum cultura română. „Eu sunt de acord cu tine că în cultura noastră există zone de amoralitate. Asta nu înseamnă, însă, că pe ici pe colo
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Madmazelia“ - cum Îi spune susținătorul ei - se urcă Încet, cuprinsă de negre presimțiri, agățându-se de el, Înfricoșată de moarte să nu cumva să plece sania Înainte de a-și adăposti În ea formele pline. În cele din urmă, se instalează gemând și Își introduce pumnii În manșonul meschin, din pluș. La Îndemnul suculentului plescăit din buze al vizitiului, cei doi cai negri, Zoika și Zinca, Își Încordează picioarele, dau din copite, se Încordează din nou; apoi bustul Mademoisellei zvâcnește Înapoi, În timp ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
coastele. Este atât de bătrân și somnul lui este atât de bine capitonat cu vise (visează niște papuci buni de ronțăit și ultimele mirosuri adulmecate), Încât nici nu tresare când de afară se aud vag zurgălăii. Apoi o ușă pneumatică geme și se trântește În vestibul. Ea a sosit În cele din urmă; și eu care sperasem atât că nu mai vine! 3 Un alt câine, reproducătorul de elită, cu fire blândă, al unei familii feroce, un mare danez care n-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
motive să-i fie recunoscător tatei, a scris un articol oribil de entuziast despre mine, vreo cinci sute de rânduri debordând de elogii dezgustătoare; a fost interceptat la timp de tata și Îmi amintesc cum scrâșneam amândoi din dinți și gemeam În timp ce citeam manuscrisul - era ritualul adoptat de familia noastră când avea de-a face cu ceva de prost gust sau cu gafa cuiva. Povestea asta m-a lecuit definitiv de orice preocupare pentru gloria literară și a fost probabil cauza
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
țăran-oștean, o arătare cu părul vâlvoi năclăit de glod și sânge, că până și mustețile pe oală îi sunt mocirlite. Doare, Gheorghiță? îl întreabă el cu milă pe tânărul plăieș cocârjat lângă roata tunului, cu pumnii adânciți în burtă. Olecuță, geme el încetișor, cu un zâmbet schimonosit, da' pe 'mnetale țapăn te-o mai otânjit păgânu' Mi s-o întunericit soarele de mi-or steclit numai stele-logostele, răspunde bătrânul clipind șmecherește. M-o miruit el harapu' la scăfârlie, da' și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezeu să-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine, care nu și-au precupețit viața, ca Moldova să fie o țară liberă? Tăcere... Lungă tăcere... Boierii stau cu capetele plecate... Brusc, vocea poruncitoare a Domnului: Hatmane! Mâine! În zori! Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și Constantinopolul Haricleea, îngână Maria, fără să ridice ochii de pe carte, te rog...(în grecește) O dimineață mohorâtă de februarie, în iatacul Doamnei Maria de Mangop. Un vânt hain se strecoară șuierând prin meterezele Nebuisei și zgâlțâie obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și Comneni; deasupra lor, planează acvila bicefală încoronată, stema heraldică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană. Ce să fac? șoptește ea cutremurată. Sfântă Fecioară, ajută-mă!! hohotește ea. Obloanele zgâlțâite de vânt gem din balamale, se izbesc bezmetic de perete. 4 "Atletul lui Hristos" Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți fie calea, presărată cu flori, către slavă... declară, înfocat, frumosul principe Alexandru, sprijinit de fântâna din mijlocul curții, jucându-se cu un fir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mare boier?! îi întoarce vorba Ștefan. Sunt destui ce s-au îmbogățit peste noapte Dumnezeu știe pe ce căi necurate, devenind "Mare boier, Mare Baron". Boieria nu stă în câte moșii are, în câte capete de vită sau cât îi geme haznaua de galbeni. Măreția unui adevărat boier stă în cinstea și în strădania de a face ceva bun și pentru oameni, și pentru țară, nu numai pentru sine și pentru ai săi. Dovadă că nu oropsesc pe nimeni, fie cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șeaua de s-o luat pielița curului numai bășici-bășici, carne vie! Pe brânci, când mă oblojește muierea cu lapte bătut și miere, urlu cale de trei poște, că nu te văd de usturime! Numai pe burtă dorm; mă perpelesc și gem cât îi nopticica de lungă. Îl visez pe Diavol și sar țipând: "Jos burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc ca o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău așa! Alexa și Negrilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea?... Eram... chiar eram la Valea Albă... Îmi amintesc... În dimineața aceea... Pe câmpul de bătălie... Am îngenuncheat cu fața la Soare-Răsare... Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-o noapte, curând după șocul primei revelații: continua să peroreze, dar într-o stare de entuziasm parcă demonic... Visul mi-a inspirat și niște frânturi de versuri pe care le-am uitat, firește, de mult. La cursurile lui, amfiteatrul gemea de lume; nu o dată profesorul (împotriva voinței sale) era aplaudat. Tudor Vianu întruchipa prestigiul și noblețea culturii. Odată, încercând după obiceiul său să lege un dialog cu o sală despre al cărei nivel de cunoștințe nu-și putea face desigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Și când chinul este greu Singur mă închid în casă Și mă rog lui Dumnezeu. Căci Scriptură ne învață Că orice îi cerem Lui Ne va da acum, în viață, Din belșugul Cerului. Cand furtună se-ntețește Și când valurile gem Sufletu-mi se odihnește Cu Iisus și nu mă tem. Căci Scriptură minunată Ne arată cum Iisus Marea-a potolit odată Cu-un Cuvânt ce-atunci i-a spus. Când e noapte înnorata Și nu văd în calea mea Mă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
trebuit ca ochiul stâng, să fie scos. Bătrân, cu un ochi de sticlă, ofta și slăbea mereu. Nu avea poftă de mâncare și nici nu mai vrea să mănânce. Ziua se culca pe pat, cu fața în jos, ofta și gemea: „Of mamă, la ce m-ai mai făcut”?!. Cam un an a stat numai la pat, nu bolnav, ci atât de slab că nu mai putea să se țină pe picioare. Aștepta moartea ca pe o binefacere. Îl întreba pe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mort. Victima era un om tînăr și deprins să învingă greutăți mari. Când și-a revenit, nu și-a dat seama că se află într-un mormânt, că deasupra lui este pământ. S-a întors cu fața-n jos. A gemut, a strigat, a urlat. Eforturile lui au fost zadarnice. N-a putut nici să spargă sicriul nici să ridice în spate pământul care- l acoperea. A stat inconștient mai bine de două ore fără să mai facă eforturi. Prin pământul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
a tatălui meu, pentru care nu exista nici un viitor în lumea deformată și brutală de atunci. Fugind din toate puterile ca să prind avionul pentru Constanța și București am trecut în revistă „geografia” dureroasă a locului, am văzut și auzit suflete gemând și corul robilor jelind nevinovăția lor. Mi-am făcut reproșuri amare că mă dusesem cu colegii scriitori în acel loc care pentru mine trebuia mereu să rămână un memento pentru tot ce poate născoci bruta umană în materie de suferință
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
punte și au deschis o luptă cu săbiile și pistoalele împotriva tâlharilor de pe Adventure. Maynard a tras cu pistolul în Teach, și-a rupt sabia de cea a vestitului pirat, dar tot nu a reușit să-l doboare. Blackbeard, rănit, gemând groaznic și încă agitându-și sabia, a căzut numai când trupul său a fost străpuns de zeci de tăieturi de lamă și de câteva gloanțe, din partea soldaților. Capul piratului a fost atârnat de bompresul vasului Pearl, al aceluiași Maynard, iar
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
punte și au deschis o luptă cu săbiile și pistoalele împotriva tâlharilor de pe Adventure. Maynard a tras cu pistolul în Teach, și-a rupt sabia de cea a vestitului pirat, dar tot nu a reușit să-l doboare. Blackbeard, rănit, gemând groaznic și încă agitându-și sabia, a căzut numai când trupul său a fost străpuns de zeci de tăieturi de lamă și de câteva gloanțe, din partea soldaților. Capul piratului a fost atârnat de bompresul vasului Pearl, al aceluiași Maynard, iar
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
le făcea bagajele lăcrămând, eu umblam din cameră în cameră și dădeam din colț în colț, văitându-mă cât mă lua gura că trebuie să plec și eu la Iași: „Mă iau nemții dacă rămân! Mă iau nemții!” era leit-motivul gemut printre suspine și lacrămi. Nu știu dacă era la mijloc numai teama (se zvonise nici mai mult nici mai puțin, că „nemții” taie mâna dreaptă tuturor băieților ceva mai răsăriți!), sau și un dram cam mare de dorință de necunoscut
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Radu Gyr, doctorul Veselovsky și cu mine. Manifestațiile de simpatie ale publicului se înmulțeau, entuziasmul sporea și coloana se lungea pe măsură ce înaintam. Cotind pe str. Gr. Alexandrescu, am intrat din nou pe Calea Victoriei, întorcându-ne spre centru, printre trotuarele ce gemeau de publicul care manifesta zgomotos la trecerea noastră. Steagurile se făceau tot mai numeroase și atmosfera devenise pe nesimțite una de sărbătoare națională: toată capitala înțelegea că țara a scăpat de un suveran dement și se aștepta la o nouă
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
așa încât mă refer numai la București) și singurul în felul acesta. Pe fișele noastre figura fiecare casă și fiecare familie din sectorul primit în grijă, precum și toate lipsurile acestor oameni: lemne, alimente, îmbrăcăminte, cărți de școală, bani. Sediile de la școli gemeau de tot felul de obiecte și pentru sfârșitul lunii Ianuarie se hotărâse începerea operei de ajutorare. De la aceste sedii le-au luat și le-au fotografiat după „rebeliune” agenții lui Antonescu, declarându le obiecte provenite din jafurile legionarilor, spre a
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]