3,454 matches
-
perindă personaje cu destine ce se încrucișează, între care Vincent Renda (prin intermediul căruia Z. își exprimă aspirația de a scrie „o carte totodată sentimentală și cinică, brutală și subtilă, descriptivă și dinamică”), Zulnia Balasam, Marie-Rose și Iorgu Sumariotis, patriarhul locului. Incursiunile în biografiile protagoniștilor, ca și descrierile minuțioase de întâmplări și cadre imprimă tetralogiei un caracter balzacian, cu forța dată de documentul uman și social. Coordonate temporale precise marchează firul narativ, străin de rupturi și derapaje. Z. constată lucrurile, nu încearcă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290713_a_292042]
-
Veblen) în aceeași paradigmă explicativă; numărul redus al lucrărilor care recurg la metodologii de cercetare; ignorarea unor direcții de cercetare care au fundamentat științific fenomenului modei (de exemplu, cercetarea cantitativă a modei, inițiată de Alfred L. Kroeber). În acest sens, incursiunea în analiza fenomenului modei vestimentare, precum și numărul redus al unor lucrări interesate de clarificarea acestei teme în sociologia românească au motivat alegerea fenomenului modei ca subiect pentru prezenta carte. Capitolul 1 Preliminarii pentru o sociologie a modei 1.1. Moda
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
sinonime, la fel cum obișnuim să le asociem în limbajul curent: Când se vorbește despre modă, mai toată lume se gândește, aproape exclusiv, la moda vestimentară ignorând celelalte sectoare ale vieții, care sunt la rândul lor, afectate de modă. O incursiune în modă este imposibilă fără cunoașterea moravurilor epocii, a personalităților care puteau lansa moda, a arbitrilor eleganței, a caselor care aveau saloane deschise și ore de primire, a distracțiilor, a spectacolelor. De altfel, un asemenea studiu nu poate fi rupt
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
naționalitatea, locul de proveniență, vârsta, ba chiar și caracterul și starea de spirit. Ce-i drept, în vechime acestea se citeau mai bine decât astăzi căci atunci erau reguli clare în privința îmbrăcăminții (idem). Inedită și amuzantă în același timp este incursiunea autorului în literatura și caricaturile epocii, menită a satiriza diferite comportamente considerate la modă. Iată cum comentează Adrian-Silvan Ionescu (2006, 539) modul în care Ion Luca Caragiale își portretiza personajele prin îmbrăcăminte: "Pentru I.L. Caragiale, costumul este un mijloc de
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
a avut cu întreruperi, controlul eficient sau stăpânirea efectivă asupra teritoriilor din nordul Dunării, din Banat și până în sudul Moldovei. Istoricul Procopius vorbește despre menținerea fortificațiilor și a stăpânirii romane la nordul Dunării, chiar și pe timpul lui Attila, care, prin incursiunile armatelor sale, a distrus fortificațiile de pe linia Dunării și a pustiit sudul fluviului. Armata romană din cele două Moesii avea numeroase unități pe teritoriul Daciei. Astfel de fortificații existau la Sucidava, Drobeta, Dierna ș. a. Teritoriile controlate de romani în nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aflat aproape de Istru (Dunăre), au loc lucrări de întreținere a fortificațiilor și drumurilor. După 395, vizigoții pleacă spre Italia sub conducerea lui Alaric, dar în locul lor apar hunii, care sub conducerea lui Uldis cutreierau teritoriile din nordul Dunării, de unde organizau incursiuni în sud. În Sciția Mică, ca urmare a prezenței hunilor, este întărit limesul, iar flota imperială a pătruns pe Dunăre. Hunii organizează în această zonă acțiuni de pradă, pe vremea când Tomisul era condus de episcopul Teotim I, prieten cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării), după 275, este către sud-vest-primele elemente ale noii credințe au pătruns în Dacia din sud și sud-vest (Illyricum). Dar, la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, după așezarea hunilor în Panonia și în urma marilor incursiuni ale acestora spre apus și valea Dunării, situația politică și economică în regiunea carpato-dunăreană a fost bulversată. Astfel, izolate de Imperiul de Apus, în plin declin, după 450, aceste regiuni au intrat în sfera de influență a Imperiului de Răsărit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 449. Păstoria lui a început contextul marilor frământări și dispute provocate de monofizism, învățătură greșită a călugărului Eutihie. Episcopul Alexandru a participat la sinodul de la Constantinopol din 449, în schimb n-a participat la Sinodul IV Calcedon, probabil din cauza incursiunilor hunilor în Scythia Minor. Ulterior, după încheierea dezbaterilor, a semnat hotărârile sinodului. Nu știm cât a durat păstoria lui, dar în 458, episcopia Tomisului era condusă de Teotim II. Numele este menționat în legătură cu frământările provocate de monofizism, nepotolite nici după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru a putea desfășura uriașele herghelii de cai. Între 375, înfrângerea goților pe Siret (Întorsura Buzăului) și 527, revenirea Imperiului la Dunărea de Jos, Dacia făcea parte nominal din Confederația hunilor și a urmașilor lor, gepizii, după 454. Hunii organizau incursiuni episodice pentru încasarea dărilor (dijmelor) de la autohtoni, dar ei n-au avut locuințe stabile și tabere în Dacia romană. Cele mai multe resturi hunice (urme arheologice) se află dincolo de Tisa, în Crișana și vestul Banatului, dar nu și în Transilvania și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a venit în fruntea armatei în Cappadocia, dar nu i-a putut opri. În 267, goții organizează o nouă expediție în Asia Mică, unde cuceresc Heracleea Pontică, apoi pradă Bithynia, Galatia și Cappadocia. În 268-269, goții și herulii organizează o incursiune în zona Mării de Azov, unde sunt pustiite regiuni ale Regatului bosporan, orașe din Kerci și Taman. În vremea împăratului Claudius II, goții împreună cu peucinii și herulii pornesc de la gurile Nistrului pe mare spre Tomis și Marcianopolis, ele au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
feudalitate mongolă, în sate se află și elemente hune, nu doar localnici cultivatori de mei. Pe lângă Panonia, centrul puterii hune, cedată de romani prin tratate, Attila urmărea să-și adauge tot șirul centrelor romanice dunărene până la Novae, reședința ostrogoților. În timpul incursiunilor hunice la Dunăre, răsar satele localnicilor de străveche origine, prezente peste tot pe malul nordic al ei. Patronatul turanic al hunilor este, de fapt, un nou și mare factor de sinteză, regalitatea lor nu înseamnă o veritabilă administrație, ci "un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
organizat noi atacuri la Dunărea de Jos, iar în 586, avarii au trecut Dunărea, în Dobrogea, unde au cucerit Durostorum și Tropaeum, au fost cucerite sau avariate Axiopolis, Callatis, Histria, Sucidava (pe Dunăre). În 597, ei au efectuat o nouă incursiune de-a lungul Dunării, au pătruns din nou în Dobrogea și au asediat Tomis, unde au iernat.29 Apărarea provinciilor Moesia și Scythia a rezistat la acea dată, iar după încheierea păcii cu perșii (591), bizantinii au intervenit la Dunăre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reușit decât să întârzie prăbușirea graniței dunărene. Uciderea împăratului Mauriciu (582-602), în anul 602, și revolta militară condusă de centurionul Focas, care a devenit împărat, au dus la prăbușirea limesului danubian, dar unele fortificații au continuat să reziste până în 614. Incursiunile avaro-slave au fost reluate, după 614-615, sub împăratul Heraclie (610-641), fiind vizate importante orașe din Balcani, Constantinopol, Thesalonic, Naissus, Serdica. Tot atunci sunt distruse ultimele fortificații romane de (pe) la Dunăre, iar slavii s-au așezat masiv în sudul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
supunându-i pe slavii care se așezaseră aici. Această zonă îi interesa pe avari sub aspect strategic și datorită tributului pe care puteau să-l perceapă de la slavi și populația romanică. În ceea ce-i privește pe slavi, ei au sprijinit incursiunile organizate de avari, iar uneori acționau pe cont propriu. Existența unui centru stabil al puterii avare în aceste regiuni, care implica prezența unor cete militare, nu este confirmată de izvoare istorice (literare) și descoperirile arheologice. Se cunoaște un singur mormânt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în nordul Dunării, "nu departe de țărm". Astfel, în anul 530, generalul bizantin Chilbudios duce lupte cu slavii (sclavinii) timp de trei ani, dar, în 533, el este ucis într-o acțiune militară, încât "barbarii puteau trece fluviul nestingheriți" (Procopius). Incursiunile slavilor izolați sau aliați cu alte populații se intensifică între anii 545-550. În 550-551, izvoarele menționează invaziile pustiitoare ale sclavinilor, hunilor și kutrigurilor în Tracia și Iliria. În 559, kutrigurii sub conducerea lui Zabergan, în alianță cu bulgarii și slavii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
loc pe la Ulmetum și Aldina, prin Sciția Mică. Iorga adaugă detaliul că despre"prădăciunile slave" vorbesc și Ioan din Efes și Mihai Sirianul. Iordanes scrie și el despre lupta continuă cu "bulgarii (avarii), anții și sclavinii". Dar, constant, în spatele acestor incursiuni slave se află voința și interesul Hanului avar. Până și cronicarul franc Fredegarius, din secolul al VIII-lea, vorbește despre slavi luptând sub conducerea avarilor. Doar Pseudo-Caesarius vorbește despre slavii de la noi (din nordul Dunării) ca fiind "autonomi" față de avari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mutație politică-teritorială în Europa centrală: chaganatul avar s-a prăbușit sub loviturile francilor și bulgarilor (796-803). Moștenirea avară era disputată între hanatul (statul) bulgar și cnezatul moravian. Pe fondul litigiilor între statele rivale vecine avarilor, în 862, este organizată prima incursiune a ungurilor în Europa centrală, fiind prădate domeniile lui Ludovic II Germanicul, aflate la apus de Dunăre. 22 În anul 881, ei organizează o nouă expediție, când ajung până în apropierea Vienei. În același timp, a avut loc o incursiune a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prima incursiune a ungurilor în Europa centrală, fiind prădate domeniile lui Ludovic II Germanicul, aflate la apus de Dunăre. 22 În anul 881, ei organizează o nouă expediție, când ajung până în apropierea Vienei. În același timp, a avut loc o incursiune a cabarilor, care desprinși de chaganatul chazar în urma unor divergențe, s-au repliat în teritoriile controlate de unguri și s-au subordonat lor. Expedițiile organizate de unguri, în 862 și 881, s-au produs prin pasul Verecke din Carpații Păduroși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în câțiva ani. După ce și-au consolidat stăpânirea în Panonia, ei au organizat expediții (atacuri) de pradă în Europa centrală, apuseană și sud-estică. La instigarea lui Arnulf, o primă expediție a avut loc în 899, în Lombardia (Italia). După alte incursiuni în Austria și Bavaria, la începutul secolului al X-lea, ungurii au atacat Moravia Mare, aflată în imediata lor vecinătate, care a fost ocupată și a dispărut ca stat. Încercând să-i înlăture pe acești migratori (maghiarii), sursa noilor atacuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în teritoriile germane, Bavaria, Saxonia, Turingia, Franconia, Suabia, Burgundia, Alsacia, apoi în Lorena (Franța), Lombardia, Toscana, Campania (Italia), care s-au încheiat cu prăzi bogate. Ei nu atacau, în general, cetăți importante și orașe mari, ci doar orășele, sate, mănăstiri. Incursiunile lor erau fulgerătoare, fiind efectuate de cavaleria ușoară.24 Pentru a scăpa de aceste atacuri, tot mai frecvente și mai devastatoare, suveranii italieni și germani au fost siliți să plătească tribut ungurilor, pentru a-și proteja domeniile și locuitorii. Izvoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
an, ale ungurilor. Momentan, jafurile au fost stopate de regele Germaniei, Henric I Păsărarul, care, în 933, a înfrânt pe unguri la Merseburg. Dar, în 934, în alianță cu pecenegii, ei au organizat o mare expediție împotriva Imperiului Bizantin, alte incursiuni au loc în 943, 957 și 961. După moartea regelui Henric, în 936, ungurii au reluat atacurile spre apusul Europei și au pătruns în Germania, Italia, Franța și chiar Spania. Dar sfârșitul atacurilor lor distrugătoare în Apus era aproape! Regele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu vlahii și slavii care locuiau țările acestea".25 Creștinarea ungurilor După așezarea lor în Panonia, pe văile Tisei și ale Dunării, ungurii au continuat o vreme expedițiile de pradă spre apus dar și spre est. Dar, treptat, după încetarea incursiunilor și sedentarizarea lor, în evoluția ungurilor s-a produs un eveniment decisiv: creștinarea lor. La început, ungurii au primit printre ei în vederea convertirii, misionari greci (bizantini). În a doua jumătate a secolului al X-lea, ducele (principele) Gyula mergea la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înfrângerea provocată de goți la Abrittus, în Moesia, în 251, situația din Dacia nu mai putea fi menținută, iar evacuarea era necesară. Cele două legiuni, cantonate în provincia Dacia, trebuiau retrase altminteri riscau să fie izolate printre barbarii care organizau incursiuni în sudul Dunării. Dar ceea ce este mai dificil de evaluat este proporția (numărul) acelor provinciales, care au părăsit provincia după plecarea armatei și administrației. După Leo Homo, biograful lui Aurelian, formulările "provinciales", în opoziție cu "armata", "populi Romani", se aplică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În secolul al V-lea, ca și în perioada anterioară, Dunărea nu constituia o barieră și nu împiedica influența exercitată de civilizația romană. 22 Pe la mijlocul secolului al VI-lea, presiunea slavilor se făcea tot mai mult simțită la Dunăre, iar incursiunile lor în sud se înmulțesc în perioada următoare. În ultimii ani ai domniei lui Justin I, triburile slave invadaseră deja sudul Dunării. Supuși avarilor, noii stăpâni ai stepei, sau răzvrătiți împotriva lor, slavii înaintează în mase compacte spre sud. Sub
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Nistru se afla grupul anților). Primele lor pătrunderi au avut mai mult un caracter militar, însă, spre sfârșitul secolului al VI-lea, în partea de est (Moldova), s-au întemeiat o serie de așezări stabile slave. După o serie de incursiuni în sudul Dunării, în urma prăbușirii limesului danubian, în 602, slavii s-au stabilit în regiunea balcanică. Dar o parte însemnată a slavilor au rămas în nordul Dunării, în timp ce din sud și din est o parte a lor au pătruns în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]