4,930 matches
-
înțelept decât ceilalți”, Cioran mărturisește: „În chiar acest moment, nici un reproș venit din partea oamenilor sau a zeilor nu m-ar putea atinge: am conștiința atât de împăcată, că parcă n-aș fi existat niciodată” (III, 144). Să fie acesta semnul Indiferenței, al înțelepciunii? Înțelepciunea, în care Cioran speră să găsească o salvare și spre care tinde, e asociată inevitabil renunțării la eu, mortificării. Își spune: „Ama nesciri (Imitațiunea lui Iisus Cristos); să-ți placă să fii neștiut. Nu te simți fericit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-i așa. Dar cine știe? / Alunecare funestă către înțelepciune...” (I, 85). Și, deși-și dorește înțelepciunea anonimatului, simte cum în el zvâcnesc încă patimile eului. Iar fericirea ieșirii din lume și din istorie nu-l satisface: Cel care-a cucerit Indiferența tânjește în taină după beneficiile la care a visat, ale energetismului. Cioran n-a putut fi, însă, om al faptei. O neputință amânată printr-o schimbare de traiect, printr-o mutație a identității. Numai că noul Cioran și-a rămas
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Un Lucifer ramolit” (III, 403). Or, dacă uneori caută înțelepciunea, Cioran o face pentru a da un sens pozitiv neputinței. O lașitate ar putea fi luată drept eroism. Daca nu cumva e valabil lucrul acesta și atunci când e vorba despre Indiferență... În fine, într-un loc Cioran spune: „Știu ce trebuie să fac: să fiu un înțelept, dar nu am stofă să devin așa ceva” (II, 8). Din stofa aceasta ar fi trebuit să lipsească orgoliul. Or, „Sunt cât se poate de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
altminteri, de ani de zile nu fac decât să-mi abandonez vechile poziții, să tăgăduiesc cu înverșunare” (idem). „Vreau să fiu lăsat în pace!”, exclamă el. Să nu ne înșelăm, însă: Cioran nu poate fi înțeleptul care să fi cucerit Indiferența, chiar dacă își dorește nu numai să fie lăsat în pace, ci mult mai mult. Dacă nu se va fi ascunzând și aici un orgoliu suprauman, își spune: „Să fii la fel de inactual ca o piatră” (I, 67). Cum să fie, însă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi cunoscut: „Iar când ezit să-mi recunosc un merit cât de mic, râvnesc la o celebritate cosmică, aș vrea să fiu cunoscut de tot ce trăiește, de-o musculiță, de o larvă” (idem). Chiar când crede că a cucerit Indiferența, Cioran constată că nu se poate elibera tocmai de rădăcinile acestei neîncrederi: „Iarăși chinurile îndoielii de sine, își spune. De ce? De unde pot să vină? La ce bun să mă îndoiesc de mine câtă vreme, în principiu, m-am exclus din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e în toate mințile, crede că rugăciunea lui Reverdy, „Fă, Doamne, să rămân neștiut!”, deși frumoasă, nu e sinceră. La câteva rânduri distanță, constată acest lucru pornind de la sine: „Cu fiecare zi, imaginea pe care mi-am făcut-o despre Indiferența mea pălește un pic. // Voi fi vrând eu să nu mai fiu nimic, dar nu-mi place ca ceilalți s-o ia în serios. Hotărât lucru, nu voi suporta niciodată să fiu considerat un fitecine. Rușine și disperare. Vai de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toată lumea, dar mi-am revenit repede, căci nu-mi iese din minte ideea că nu trebuie să te lași amăgit” (III, 113). Cert este că, deși păstrează încă zgura vechiului eu, Cioran își dorește masca unui anonim care a cucerit Indiferența. Dar o mască pe care și-o pune intrând în conflict cu sine însuși: „Paradox incalificabil: sunt pe cale să încropesc un eseu despre... glorie, în chiar momentul când ineficiența, lașitatea și decăderea mea au atins punctul maxim, când mi-am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
geniu. Este motivul pentru care ceea ce pare victorie este eșec, iar ceea ce pare eșec e împlinire. Și dacă Cioran nu se poate vindeca încă de vanități, lucrul se datorează faptului că e o ființă vie, care n-a cucerit încă Indiferența. Iată: „Citit câteva scrisori ale lui Proust în care solicită decorații. Altădată, acest gen de slăbiciuni m-ar fi îngrețoșat, acum însă face ca interesul meu pentru scriitor să sporească. Căci aceste slăbiciuni sunt ale unei ființe vii, concrete, nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sporească. Căci aceste slăbiciuni sunt ale unei ființe vii, concrete, nu ale unei măști sau ale unui simbol” (III, 177). O ființă vie, care se supune unei veritabile torturi de construire a identității. Oricum, după ce a luptat atât pentru cucerirea Indiferenței și a detașării, după ce a făcut eforturi teribile pentru a se retrage din lume, după ce și-a spus eul unei denunțări nemiloase, Cioran constată că tot ce înseamnă construcție se datorează eului. Mărturisește: „E o tâmpenie să pretinzi că renunți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ți închipui că le-ai depășit, cazi într-un șir nesfârșit de minciuni. Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci” (III, 77). De fapt, Cioran își spune așa ceva nu după ce a luptat pentru Indiferență, ci chiar în același timp. Abia simultaneitatea aceasta e sfâșietoare. La numai câteva rânduri, pe aceeași pagină, Cioran își spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să trăiască reveria aceea de idiot, altcândva blamată. De altfel, își dorea să fie ca piatra, incomunicabilul însuși. După luni petrecute la Paris, își spune: „Duminică petrecută la țară, după două luni de claustrare la Paris. Să te cufunzi în indiferență ca arborii, să fii la fel de mut ca ei. Îmi vine tot mai ușor să-i imit Ă din fericire” (I, 102). Altundeva, notează: „A exista e totuna cu plăcerea de a nu gândi. Să fii un obiect care privește: atât
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
gândești. Pura contemplare a vidului” (I, 334). Cioran mărturisește într-un loc că fericirea pentru el este să umble la țară și să privească: „atât, să mă istovesc în percepția pură” (I, 360). Or, o astfel de istovire înseamnă și „indiferența față de mântuire” (II, 176), a cărei revelație o are contemplând un munte. Rupt de lume, postura aceasta ar vrea Cioran să o întruchipeze; ea i-ar da senzația că nu mai este un exclus, că nu mai trăiește în afara paradisului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu ca să mă închid într-o cameră, la o masă de «lucru», aplecat peste o hârtie veșnic albă” (I, 95). Altundeva: „Eram făcut să fiu rândaș într-o gospodărie țărănească, să huzuresc în bălegar” (I, 167). Nu poți trece cu indiferență pe lângă notațiile lui Cioran, consecvente în acest sens. Precizează într-un loc: „Am petrecut o săptămână dedicată numai grădinăritului, lângă Nantes, la familia prietenilor mei Nemo. Să nu gândești este o fericire; să știi că nu gândești e-o fericire
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe care toți îl caută prin toate mijloacele Ă iar singurul extaz adevărat nu se obține decât prin renunțare. Renunțarea nu e un «mijloc»; renunțarea e «totul»” (II, 100). Mai mult decât renunțarea la vanitate, e vorba aici de cucerirea Indiferenței; pentru aceasta, e nevoie de abandonarea eului social, dar și a prezenței în lume. Își spune la un moment dat, după cinci zile de stat în natură: „Ambiția mă istovește, competiția mă acrește. Contactul cu omul stârnește tot ce e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu e o iluzie completă: e o iluzie știrbită, un început de realitate” (idem). Frumusețea poate, deci, să salveze lumea. E un început de realitate, deci de sens. Munții îi dau și altă dată senzația nu a sublimului, ci a indiferenței absolute, a existenței lumii sau lucrului în sine. Notează Cioran: „Influența liniștitoare a culmilor. Cinci zile în comuniune cu ele. Victorie asupra dorinței. Ce lecție de indiferență! Cât de puțin înseamnă ura, remușcarea, regretul, refrenul lui la ce bun și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sens. Munții îi dau și altă dată senzația nu a sublimului, ci a indiferenței absolute, a existenței lumii sau lucrului în sine. Notează Cioran: „Influența liniștitoare a culmilor. Cinci zile în comuniune cu ele. Victorie asupra dorinței. Ce lecție de indiferență! Cât de puțin înseamnă ura, remușcarea, regretul, refrenul lui la ce bun și toate celelalte! / ș...ț / Senzație clară, materială și metafizică în același timp, a depășirii contingentului. Nu mai e nevoie să caut, să vânez mântuirea. Liniștire deasupra vieții
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care Cioran îl recunoaște: „Bolile mele, spune, îmi servesc drept scuză: mă scutesc de corvoada de a mă realiza, sunt un alibi în propriii mei ochi, îmi justifică ineficiența” (I, 125). Mai mult decât o scuză, e soluția pentru atingerea Indiferenței. Căci de la modestia neputinței la Indiferență nu-i decât un pas: „Acum aproape doisprezece ani, o gripă gravă. După câteva zile, toate instinctele îmi sunt atrofiate. Nu mai am nici o teamă, de nici un fel. Dacă mi s-ar fi spus
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spune, îmi servesc drept scuză: mă scutesc de corvoada de a mă realiza, sunt un alibi în propriii mei ochi, îmi justifică ineficiența” (I, 125). Mai mult decât o scuză, e soluția pentru atingerea Indiferenței. Căci de la modestia neputinței la Indiferență nu-i decât un pas: „Acum aproape doisprezece ani, o gripă gravă. După câteva zile, toate instinctele îmi sunt atrofiate. Nu mai am nici o teamă, de nici un fel. Dacă mi s-ar fi spus că voi muri peste o oră
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spus că voi muri peste o oră, n-aș fi avut nici un fel de reacție. Nu cred că înțeleptul cel mai «desăvârșit» poate atinge o asemenea stare, chiar dacă ar avea la activ ani și ani de exerciții întru detașare. Era Indiferența în punctul ei cel mai de sus, sau mai de jos (cum doriți)” (II, 291). Oricum, boala diminuează instinctul vieții, permițând, în schimb, supraviețuirea. Dar boala însemnă chiar proximitatea lui Dumnezeu: „boala te face să pierzi contactul cu mulțimea. Boala
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
piesă foarte bună, cu elemente de fantastic și umor... Regulamentul de bloc Actor, poet, dramaturg, absolvent al facultății de filosof ie, înzestrat cu lirism și sarcasm, tandru și ironic, gentilom și boem, cabotin și grav, dînd impresia de egoism și indiferență exact atunci cînd este mai generos și solidar, visînd mereu la propria-i autenticitate, Constantin Popa nu și-a publicat decît versurile care puteau fi publicate și nu și-a văzut jucată decît una din piesele de rezistență; "Calul verde
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
idealistul își pierde la un moment dat forța de a spera. Interogațiile lui (despre adevărul și minciuna în care trăim, despre legitimitatea prezenței printre noi a strigoilor din trecutul nefast, și încă, și încă) se izbesc de un zid de indiferență, visele lui, luat de unii în răspăr, par celor încuiați și celor neîncrezători simple aiurări. Într-o lume anapoda varianta neserioasă a absurdului el, integrul, ajunge să fie socotit un bezmetic. Încît, vine vremea cînd dezesperatul Octav, îngrețoșat de vicleimul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
aș aprinde: / Pe trei părți cu lemne verzi / Și pe-o parte cu uscate, / Că de tine nu am parte; / Pe deasupra cu puzderi / Să meargă fumul la ceri, / Să vadă și Dumnezeu / Ce noroc am avut eu!"215 Părăsirea în fața indiferenței lumii, ilustrată prin intermediul singularizării "numai eu", transformă discursul poetic în blestem, ca ek-stazie a zbuciumării și suferinței: "Arde-te-ai lume-ntr-un ceas, / Că-s sătul de-al tău necaz. Câtă lume-i pentru mine, / Dă-i foc, Doamne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de viață delirant: "Butoaie mari plesnesc cu detunare/ Butoaiele cu vinul de Cotnari/ cu vinul cel înălțător și tare". Nu lipsită de retorism, uneori dezlănțuirea entuziastă cuprinde protestul împotriva viciului, a minciunii, a decadenței, a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aniversare"). În 1970 publică volumul "Poezii", în care îl reînvie pe mopete în douăsprezece sonete. Sunt reluate și personajele v înnopteanu, marele prieten Vasile K., în scopul de-a le folosi ca pretexte ale stărilor psihice prin care trece mopete: indiferența, tristețea, refuzul existenței, neliniștea, apăsarea, false examene de conștiință. Într-un poem intitulat " Reversibilitate", sfârșitul emoționează tot atât de mult ca și sfârșitul poemului "Ireversibilitate". Primul înseamnă izolare și singurătate: "O, dacă arunc/ o piatră spre apa întunecoasă, nici n-am cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
soi". Menirea poetului este de a pune în evidență puntea de dulceață între poeți și omenire: "și toți poeții se răsfață/ trecând-o în închipuire." El caută în poezie un drum care să-i ridice statuia râvnită, în ciuda atitudinii de indiferență simulată de-atâtea ori: "alt drum spre Hexametri/ mai pur și simplu nu-i/ Unde-am ajuns nu-i nimeni/ în candeli arde vin". Elegia se convertește într-o artă poetică prin care tristețea, melancolia percepute în fiecare vers își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]