3,133 matches
-
Națiunile Unite la Începutul anului următor. După ce croații și musulmanii din Bosnia s-au pronunțat pentru independență În martie 1992, sârbii bosniaci au declarat război noului stat și au trecut la crearea unei „Republici Srpska”, din nou cu sprijinul armatei iugoslave, asediind o serie de orașe bosniace și mai cu seamă capitala, Sarajevo. În paralel, În ianuarie 1993 a izbucnit un alt război civil Între musulmanii și croații din Bosnia: aceștia din urmă au Încercat să creeze un mic stat efemer
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Sarajevo. Când Bosnia (adică liderii croați și musulmani; sârbii au boicotat referendumul și votul În parlament) și-a declarat independența În martie 1992, soarta republicii a fost pecetluită. Luna următoare, liderii sârbilor bosniaci au proclamat Republica Srpska, iar armata iugoslavă a intervenit, ajutându-i să Își apere și să-și „curețe” teritoriul. Războaiele sârbo-croat și sârbo-bosniac s-au dovedit cumplite pentru popoarele În cauză. Deși la Început au avut loc confruntări deschise Între armate mai mult sau mai puțin obișnuite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și delincvenți, Înarmate de Belgrad și conduse fie de criminali plătiți ca „Arkan” (Željko Ražnatoviæ), a cărui Gardă a Voluntarilor Sârbi („Tigrii”) a măcelărit sute de oameni În regiunile estice din Bosnia și Croația, fie de foști ofițeri din armata iugoslavă precum colonelul Ratko Mladiæ (descris de diplomatul american Richard Holbrooke drept un „ucigaș charismatic”), care s-a declarat din 1992 șeful sârbilor bosniaci și a organizat primele atacuri asupra țăranilor croați din comunitățile majoritar sârbe din Krajina. Obiectivul lor strategic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
azil de la 256.000 de refugiați. În primul an al războaielor din Bosnia și Croația, trei milioane de oameni din Iugoslavia (o optime din populația fostei federații) s-au refugiat În străinătate. Comunitatea internațională era așadar la curent cu tragedia iugoslavă - transmisă, de altfel, În direct de televiziunile din lumea Întreagă, cu imagini cutremurătoare ale musulmanilor Înfometați din Închisorile sârbe - și chiar mai rău. Europenii au fost primii care au Încercat să intervină, trimițând În Iugoslavia o delegație de miniștri ai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semnat la Paris, pe 14 decembrie 19957. Tudjman reprezenta Croația, Alija Izetbegoviæ vorbea În numele musulmanilor din Bosnia, iar Slobodan Miloševiæ a semnat atât pentru Iugoslavia, cât și pentru sârbii bosniaci. Din perspectiva americanilor, Dayton Însemna găsirea unei soluții la războaiele iugoslave care să nu implice o Împărțire a Bosniei. Divizarea Bosniei ar fi Însemnat o victorie pentru sârbi (care puteau apoi să se alipească la republica vecină, formând Serbia Mare din visul lor naționalist) și ar fi echivalat cu o acceptare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
griji instituționale, iar Clinton, acaparat mai Întâi de alegerile din țară, apoi de expansiunea NATO și de instabilitatea Rusiei lui Elțîn, nu a mai dat atenție crizei din Balcani. Dar, cu toate că Bosnia, Croația și Slovenia erau acum state independente, problema iugoslavă nu era rezolvată. Slobodan Miloševiæ controla ce mai rămăsese din țară, iar problema pe care o exploatase pentru a ajunge la putere era pe punctul de a exploda. Albanezii din Serbia erau În continuare victimele discriminării și represiunii - ba chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai târziu, Miloševiæ era la curent cu opiniile occidentale și convins că-i poate manipula pe politicienii străini. Nu era exclusiv vina lui. Flatat de vizitele frecvente ale unor diplomați americani - teribil de mândri de talentele lor de negociatori -, dictatorul iugoslav putea crede că era privit În Vest nu ca un dușman de moarte, ci ca un interlocutor privilegiat 10. și el cunoștea prea bine dorința supremă a comunității internaționale de a evita orice altă redesenare a frontierelor dintre state. Chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puternică opoziție din partea Chinei și a Rusiei - al cărei parlament a votat o rezoluție ce condamna orice acțiune viitoare a NATO drept „agresiune ilegală”. În cadrul Uniunii Europene și al NATO, Grecia se opunea din motive proprii oricărei intervenții În afacerile iugoslave. Iar Ucraina și Belarus Își ofereau „solidaritatea necondiționată” și „sprijinul moral” fraților slavi din Serbia. Poate că impasul nu ar fi fost depășit dacă Belgradul nu ar fi supralicitat la Începutul anului 1999cu o serie de măceluri brutale: mai Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În care au murit 45 de albanezi (dintre care 23 se pare că au fost executați), a declanșat În sfârșit - precum masacrul din piața Sarajevo - reacția comunității internaționale 11. După negocieri zadarnice la Rambouillet Între Madeleine Albright și o delegație iugoslavă, blocate de refuzul previzibil al autorităților de la Belgrad de a-și retrage trupele din Kosovo și a accepta prezența unor trupe străine În regiune, intervenția era inevitabilă. Pe 24 martie, deși nu aveau acceptul oficial al ONU, navele, avioanele și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a-și retrage trupele din Kosovo și a accepta prezența unor trupe străine În regiune, intervenția era inevitabilă. Pe 24 martie, deși nu aveau acceptul oficial al ONU, navele, avioanele și rachetele NATO au intrat În acțiune pe teritoriul iugoslav, declarând efectiv război regimului de la Belgrad. Ultimul război iugoslav a durat mai puțin de trei luni: forțele NATO au produs pagube serioase În Serbia propriu-zisă, dar nu au reușit să frâneze exodul albanezilor din Kosovo: În timpul războiului, 865.000 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
accepta prezența unor trupe străine În regiune, intervenția era inevitabilă. Pe 24 martie, deși nu aveau acceptul oficial al ONU, navele, avioanele și rachetele NATO au intrat În acțiune pe teritoriul iugoslav, declarând efectiv război regimului de la Belgrad. Ultimul război iugoslav a durat mai puțin de trei luni: forțele NATO au produs pagube serioase În Serbia propriu-zisă, dar nu au reușit să frâneze exodul albanezilor din Kosovo: În timpul războiului, 865.000 de refugiați (jumătate din populația albaneză din enclavă) au fugit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bosnia, Albania și regiunile albaneze din vestul Macedoniei. Deși președintele Clinton a comis imprudența de a solicita public ca NATO să nu desfășoare trupe la sol (obligând alianța să poarte un război aerian, cu inevitabile erori care au alimentat propaganda iugoslavă și cultul martirilor sârbi), rezultatul final nu era greu de anticipat. Pe 9 iunie, Belgradul a acceptat să Își retragă trupele militare și poliția din Kosovo, NATO și-a Încetat atacurile, iar Națiunile Unite au dispus ocuparea „temporară” a provinciei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și poliția din Kosovo, NATO și-a Încetat atacurile, iar Națiunile Unite au dispus ocuparea „temporară” a provinciei de către KFOR, o forță internațională de menținere a păcii coordonată de NATO. Ocupația provinciei Kosovo a marcat sfârșitul unui ciclu de războaie iugoslave lung de un deceniu - și Începutul sfârșitului pentru Miloševiæ. Ultimul și cel mai devastator eșec al proiectului naționalist sârb Îi subminase definitiv credibilitatea. La alegerile prezidențiale din septembrie 2000, el a fost Învins de candidatul opoziției, Vojislav Koštunica. Miloševiæ a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult. Deși Londra a sprijinit În cele din urmă politica americană de intervenție, autoritățile britanice au Împiedicat discret, În primii ani de conflict În Iugoslavia, orice implicare directă a Comunității Europene sau a NATO. Iar britanicii le-au aplicat refugiaților iugoslavi un tratament rușinos: În noiembrie 1992, când fluxul de bosniaci disperați și fără adăpost a ajuns la apogeu, Londra a anunțat că ei nu pot intra În Marea Britanie fără viză. Perfidul Albion se Întrecea pe sine. De vreme ce În Sarajevo nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asta a făcut) că, de vreme ce au găsit azil În altă țară, Regatul Unit nu era obligat să Îi primească. Astfel, În vreme ce Germania, Austria și țările scandinave au devenit Între 1992 și 1995 gazde generoase pentru sute de mii de refugiați iugoslavi, În aceiași ani Marea Britanie a Înregistrat chiar o scădere a numărului celor care solicitau azil. Deși Washingtonul a acordat atenție evenimentelor din Balcani foarte târziu, Statele Unite s-au implicat În regiune mai serios decât celelalte țări. În fiecare etapă a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nimic de Împărțit - nu era ușor de acceptat. Cum a observat Secretarul de Stat Warren Christopher În toiul războiului din Bosnia, era o „problemă infernală”. Cât despre iugoslavi, nimeni nu a ieșit din război cu fruntea sus. Căderea sistemului federal iugoslav a fost precipitată de Belgrad, dar Ljubljana și Zagrebul nu s-au plâns. Musulmanii bosniaci, ce-i drept, au avut puține ocazii să comită crime de război - fiind, În cea mai mare parte a timpului, ținta agresiunii altora. Pierderile lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un simbol al trecutului integrat și ecumenic al orașului. Croații nu aveau așadar motive de laudă - iar printre liderii răsăriți pe ruinele comunismului, Franjo Tudjman era extraordinar de neplăcut. Mai mult decât oricine, el și-a propus să șteargă trecutul iugoslav din memoria concetățenilor: până În martie 1993, Însuși cuvântul Iugoslavia fusese scos din manualele, antologiile, hărțile și enciclopediile publicate În noua Croație. Abia după moartea lui Tudjman statul croat fondat de el și-a putut revendica În mod credibil apartenența la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cuvântul Iugoslavia fusese scos din manualele, antologiile, hărțile și enciclopediile publicate În noua Croație. Abia după moartea lui Tudjman statul croat fondat de el și-a putut revendica În mod credibil apartenența la comunitatea internațională. Dar responsabilitatea ultimă pentru catastrofa iugoslavă le revine până la urmă sârbilor și liderului lor ales, Slobodan Miloševiæ. Tentativa sa de a acapara puterea a Împins celelalte republici la secesiune. Miloševiæ i-a Încurajat apoi pe frații sârbi să constituie enclave pe teritoriul Bosniei și Croației și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încercat să se desprindă) nivelul lor de trai a atins minime istorice. Evenimentele au exacerbat vechea tendință a sârbilor spre autocompătimire colectivă În fața nedreptăților istoriei și e adevărat că, pe termen lung, ei ar putea fi marii perdanți din războaiele iugoslave. Ca să ne facem o idee despre starea țării lor, Bulgaria și România depășesc În prezent Serbia ca nivel de trai și perspective de viitor. Dar această ironie a sorții nu trebuie să oculteze vina sârbilor. Ferocitatea și sadismul Înfiorător al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altă parte. În fiecare capitală occidentală, preocupările dominante erau trecerea la o nouă monedă comună și transpunerea În practică a planurilor de integrare instituțională elaborate la Maastricht. În Germania, creșteau neliniștile privind costurile și dificultățile integrării fostei RDG. Iar catastrofa iugoslavă - care la Început servise drept avertisment pentru politicienii din Occident că era riscant să subestimezi problemele postcomuniste - devenise o adevărată obsesie. Intelectualii marcanți aveau deja alte preocupări (un barometru sigur al modelor politice trecătoare). Cu numai câțiva ani În urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Occidentală, era Încă un factor demografic major: o treime dintre copiii din cartierele londoneze sărace nu vorbeau engleza ca limbă maternă. E vorba despre copiii refugiaților („azilanți”, cum li se spunea În jargonul vremii, al căror număr explodase În urma războaielor iugoslave), dar și ai muncitorilor imigranți din Asia Centrală și de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa, mulți dintre ei ilegali. În Germania, a cărei politică față de azilanți era (și rămâne) de departe cea mai generoasă din Europa 22, dar unde e foarte greu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
complet false despre crime inexistente. Majoritatea pledau pentru intervenția În Bosnia și Kosovo pe principii generale, continuând argumentarea bazată pe drepturile omului Începută cu 20 de ani În urmă și subliniind actele de genocid ale forțelor sârbe. Dar nici măcar chestiunea iugoslavă, oricât de imperioasă, nu a izbutit să readucă intelectualii În centrul vieții publice. La Paris, Bernard-Henri Lévy era invitat la Palatul Elysée pentru consultări cu președintele, așa cum și Tony Blair organiza periodic Întâlniri selecte cu jurnaliștii britanici preferați și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
genocidul” populației armene În 1915 va fi un impediment pentru aderarea ei la UE, așa cum Serbia va continua să lâncezească În pragul Europei până când clasa ei politică Își va asuma răspunderea pentru omuciderile În masă și celelalte crime din războaiele iugoslave. Dar aceste crime au astăzi o asemenea Încărcătură politică (iar Europa s-a angajat să le recunoască și să Îi declare „europeni” numai pe cei care le recunosc) fiindcă sunt cazuri particulare (ante, respectiv post factum) ale crimei prin excelență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Monetar European (SME) 424, 485; efectul privatizării asupra sectorului public 511 Șkvorecký, Josef 403 Slánský, Rudolf 178 Sling, Otto181 Slovacia 583; crearea 604-606; Înapoierea 603-604; probleme istorice 603-604; reforme economice 626; tranziția de la comunism la capitalism 626 Slovenia 583; atacurile iugoslave 615; declararea independenței 614-615 slujbe În minerit, dispariția 422 SME - vezi Sistemul Monetar European (SME) Smith, Adam 277, 644 Smith, Walter Bedell 147 Soares, Mário 472-473, 510 social-creștini 242-243 social-democrați; adepți 338; sarcina 338; transformări radicale 343-344; vezi și state
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
președinte (din 1988) al Comunei literare Vârșeț, membru în redacția revistei „Lumina” (1974-1981) și (din 1984) redactor corespondent pentru Vârșeț al Postului de Radio Novi Sad. Colaborează la numeroase reviste literare din România și din Iugoslavia. A primit Premiul Festivalului iugoslav de poezie (Titograd, 1980), al Societății Scriitorilor din Voivodina (1995) ș.a. Debutează precoce, cu poezii în ziarul „Libertatea” (1968), și editorial, cu volumul Menire în doi (1970). Așezându-se pe direcția avangardei românești receptate prin grila propriei sensibilități, C. nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]