5,195 matches
-
spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a acelui mic univers. La ei mă gândesc când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cartea pe care o lăsasem seara lângă pat, deschisă; o istorie a împăraților romani. Mi-am amintit, în schimb, ce-mi șuierase la ureche individul care mă strânsese de gât... Era posibil oare așa ceva? Era posibil oare ca zgomotul valurilor izbite de țărm, pe care-l auzeam foarte limpede, să fie vis? iar eu să fiu acasă, învelit cu două pături ca să nu mai simt frigul? Mi se întâmplase doar și altădată ca în plin vis să mă gândesc că visam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pătura peste cap, fericit că individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, „cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici?” sau fereastra deschisă și izbită de pervaz, „ce aer împuțit, cum să nu mă înăbuș?” mă trezeau de fiecare dată. Săream speriat din pat. „Iertați-mă”, zicea mieros individul, aprinzând lumina, făcându-mi un semn amical cu mâna și părând jenat de gafa săvârșită, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asemenea situații o luam de mână și mă arătam tandru. Uneori mă grăbeam să plec, culmea, ca să beau o cafea proastă lângă pescarii cufundați în tăcerea lor arhaică. Mă atrăgea mereu ceva acolo, deși de fiecare dată regretam, de cum mă izbeam de tăcerea aceea cu multe capete care la început mi se păruse o curiozitate, dar ajunsese să mă sâcâie și chiar să-mi dea fiori de teamă fiindcă n-o înțelegeam. Un om care vorbește știi ce vrea; te înjură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chiar dacă ar fi fost dracul în persoană. Pe la amiază sau poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcându-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un alb veșted, parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, ce-i făcea trupul și mai dizgrațios. A intrat în apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În clipa următoare am auzit și zgomotul șalupei care trecea prin apropiere. Nu mai înțelegeam nimic. Deci, mă căutau în continuare. Dar, acum, totuși, trecuseră foarte aproape de mine, în mod normal ar fi trebuit să mă observe. Alt val a izbit barca din nou. Și din nou m-am prins cu disperare de marginea ei ca să nu mă răstorn. „Ajutor! Ajutor!” am început să răcnesc, dar strigătul mi-a înghețat pe buze. Tocmai atunci șalupa trecea prin dreptul meu și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: „Magazie”. A trebuit s-o iau la dreapta. Am mers apoi un timp, până când m-am trezit, fără să înțeleg cum ajunsesem acolo, pe coridorul unde se aflau biroul Moașei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat de această tăcere încă și mai mult decât de rușinea pe care o pățise Marta și am zbierat: „Cine sunt nemernicii? Arătați-mi-i”. Întrucât nimeni nu mă auzea în continuare, am izbit cu patul puștii în masa de care mă sprijineam. Atunci Profetul mi-a aruncat o privire neagră și cât eram de beat tot am citit în ochii lui că dacă mai făceam scandal se va scula de la masă și va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
creștet, iar cel rămas împrejurul capului îi atârna, rar și cenușiu, în neorânduială. Purta un costum alb, cu cravată și își ținea piciorul stâng pe o pernă de postav roșie. La acest picior gheata era uriașă și diformă. Ceva mă izbea în aerul Bătrânului făcându-mă să-l bănuiesc nefericit. N-aș putea preciza ce anume, poate ochii, înghețați, fixați ca două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era cu putință, că nimic nu mai putea fi îndreptat, îmi dădea o nesuferită senzație de gol de care nu reușeam să scap. Încercam să mi-o închipui pe Laura bătrână, ofilită, plină de riduri, dar fiecare val care se izbea de țărm îi ștergea ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care revedeam masa de piatră pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
revedeam masa de piatră pe care era pus, sub cerul înstelat, trupul Laurei plin de alge și cu burta umflată, pentru ca totul să se prăbușească în gol... Abia în asemenea momente îți dai seama că nu poți înțelege moartea. Te izbești de ea ca de un zid vâscos. Cum adică? Ochii care au văzut nu vor mai vedea? Urechile care au auzit nu vor mai auzi? Buzele care ți-au vorbit nu vor mai vorbi? Niciodată? Așadar, totul a încetat? Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scurt: „Ucide-l!”. Câinele țâșni, ajunse din câteva salturi la oglinzile în care mă reflectam, sărindu-mi la beregată. Am închis ochii, dar un hohot de râs umplu sala și am deschis ochii ca să văd ce se întâmplase. Câinele se izbise cu colții și cu ghearele de oglinzi și se tăvălea pe jos de durere, în vreme ce Bătrânul se distra. 34 M-am întors la vanitatea mea care, ca totdeauna, îmi rămăsese credincioasă, și abia atunci am observat că golul din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învârt ca un cal de moară prin cameră, mă izbeam din ce în ce mai tare de un adevăr pe care altădată doar îl bănuisem: bătându-mă cu lumea, n-am reușit decât să depind de ea. Așteptam să fiu invitat, rugat să-mi reiau locul obișnuit pe peluză, să fiu ascultat, admirat, flatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deoarece n-a adus mai multă modestie pe lume, oricum nu în cazul meu... nu mă sfiisem să mă doresc un eretic, să-l înfrunt pe tata și apoi ambițiile cele mai nesocotite, fără să reușesc altceva decât să mă izbesc de mediocritatea mea ca de un zid și să mă smiorcăi ca o babă de dorul unor sentimente pe care nu eram în stare nici să le trăiesc, nici să le uit cu totul... Soarele îmi ardea creierii, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-i spun. Am simțit că alunec și m-am trezit. Sau am visat că m-am trezit. 39 Mă durea capul și-mi era frig. De-afară venea un vânt rece, cu ploaie, valurile se îngălbeniseră, deveniseră lutoase, tulburi. Izbeau puternic în stânci. Într-o zi o să mă acopere apa, m-am gândit. Mirosea violent a putreziciune. Probabil, peștii morți, scoși de valuri pe plajă se descompuneau. Sau algele. M-am ridicat și am închis fereastra, după care m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iertare? Nu, asta nu. Aveam și eu un rest de mândrie pe care nu-l puteam călca în picioare. Luând din nou creionul și jucându-se cu el, mi se adresă pe un ton veninos: „Poate ne spui - și mă izbi formula «ne spui» - ce anume ai căutat în atâtea nopți în sala cu oglinzi”. „Cum adică ce-am căutat?” m-am mirat. Și nu m-am putut stăpâni să adaug: „Dar tu ce-ai căutat?” Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca pentru a Închipui un cingulum, un cordon ombilical Între poziția aeriană a mâinilor și suprafața, sau poate adâncimea pământului. — Jezebel, Malkuth, Smoke Gets in Your Eyes! zise el. Și dintr-o dată Golemul se topi ca un castel de nisip izbit de o rafală de vânt, am fost aproape orbiți de particulele corpului lui de cretă ce se fărâmițau ca niște atomi În aer, iar până la urmă ne rămase la picioare o grămăjoară de cenușă arsă. Dee se aplecă, scotoci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vrei să realizezi transmutarea și dizolvarea În apă sau În Lapte Virginal a Mercurului sublimat, pune-l pe lamă Între dinți și cupa cu Lucrul acela sârguincios pulverizat, nu-l acoperi, ci fă În așa fel ca aerul cald să izbească materia nudă, administrează-i un foc de trei tăciuni și ține-l aprins timp de opt zile solare, apoi scoate-l și pisează-l bine pe marmură până ce va fi devenit impalpabil. După ce faci asta, pune materia Într-un alambic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Dumnezeului lui crud și răzbunător În timp ce moare, străpuns ca Hiram, și-i destul de neîndemânatic În proferarea blestemelor, căci Dumnezeului lui n-apucă nici măcar să-i rostească numele. Naiv ce eram, credeam că am dus Marea Operă la bun sfârșit. Ca izbită de un vârtej, Încă o dată se deschide ușa magherniței și apare o făptură cu chipul livid, cu mâinile chircite pios pe piept, cu privirea fugind În toate părțile, ce nu reușește să-și ascundă natura, pentru că poartă hainele negre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
povestise tot Planul, așa cum Îl concepuserăm noi, ca și cum ar fi fost revelația acelui manuscris Îndepărtat. Îi spusese, pe un ton din ce În ce mai circumspect și mai confidențial, că până și un polițist, unul De Angelis, era gata-gata să afle adevărul, dar se izbise de tăcerea lui ermetică - era cazul s-o spună - a lui, a lui Belbo, custodele celui mai mare secret al omenirii. Un secret care, la urma urmelor, se reducea la secretul Hărții. Și În acel moment făcuse o pauză plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
prin ferestrele Înalte, dacă-mi Închipuisem un muzeu devenit spectral În lumina lunii, mă Înșelasem. Vitrinele primeau de la ferestre reflexe incerte. Dacă nu m-aș fi mișcat cu băgare de seamă, aș fi putut să răstorn pe jos vreun obiect, izbindu-l, cu zgomot de cristaluri sau de fierărie. Aprindeam lanterna din când În când. Mă simțeam ca la Crazy Horse, localul de strip-tease; ici-colo o lumină neașteptată Îmi arăta câte-o nuditate, dar nu de carne, ci de șuruburi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
experiențe chimice“. Gheața aluneca dintr-o dată pe gât și-ți dădea dureri În mijlocul frunții, de parcă aveai sinuzită. Pe urmă urcaseră din nou către cimitir, unde aștepta o furgonetă. Urcaseră În ea gălăgioși, și deja se aflau toți Înghesuiți, În picioare, izbindu-se cu instrumentele, când ieșise din cimitir același comandant și zisese: „Domnule reverend, pentru ceremonia finală ne trebuie o trompetă, știți, să sune cum cere ritualul. Chestie de cinci minute“. „Trompetă“, zisese don Tico, profesional. Și nefericitul titular al acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu al regretului În New Mexico chipul lui Iisus a țîșnit pe o trotilla În Plaquemine Fecioara s-a arătat Într-un copac În Santuario de Chimayo noroiul s-a dovedit a fi tămăduitor un tip din Texas s-a izbit de un zid cînd Dumnezeu i-a zis Dă’ și mie volanul! Și alții aud tot timpul voci care le spun să stea sub un copac sau să sară de pe o rîpă sau să aducă un coș mare de ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
facă o femeie fără copii fericită? Cazul special al lui Fran s-ar putea să necesite o intervenție ceva mai serioasă decât se aștepta de obicei din partea unui doctor, dar, din perspectiva Henriettei, acest lucru era un amănunt neînsemnat. O izbi deodată singurul potențial obstacol în calea acestei fantezii. — Acest domn doctor Westcott. E căsătorit cumva? Asistenta oftă. — Domnul doctor Westcott s-a dedicat cu trup și suflet clinicii. Henrietta zâmbi radios în timp ce-și încheia nasturii costumului bej de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
v-ați cunoscut? Henrietta zâmbi larg. — Când eram cu picioarele în scări de fapt. Fran părea nedumerită. — Nu știam că te-ai apucat de călărie. Nu mă refeream la genul acela de scări. Grozăvia sugerată de cuvintele prietenei ei o izbi în plin pe Fran. — N-ai făcut una ca asta, Henry! — Ba da. L-am zărit aplecat deasupra unui col uterin înconjurat de lume. Am fost să-mi pun diafragma și l-am văzut pe culoar. Era prea bun ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]