3,923 matches
-
un obiect al educației, ci subiectul. În învățarea-proces, subiectul nu se vrea o sumă de obiecte, o însușire, posesie de exteriorități, ci o asumare a valorilor ființiale pentru el; astfel deprinde valorile, virtuțile, se deprinde pe el însuși, forma sa lăuntrică și, totodată, proiectivă în orizont nelimitat, în conformare, relație rezonantă și rezonabilă cu „ceilalți”. Cu natural talent (Kant), conform principiului măsurii în toate pe care și l-a ales/asumat drept vector al vieții și operei sale, autorul reliefează - în
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
vrea entitate de sine, ca imagine, e deja la sfârșitul procesului, neformator ori deformator. În bună tradiție, perenitate clasică veșnic tânără, Fericitul Augustin atrăgea atenția că de fapt cuvintele nu te învață de la sine; cel ce te învață este învățătorul lăuntric, lumina-caracter. Vasile Fetescu, șlefuitorul de diamante vii - atâtea generații i-au trecut și îi vor trece prin viața-opera lui -, iată că preface prin demers transfigurativ, de sublimare, esențializare, lapidaritate însăși proza (proza vieții de zi cu zi), dându-i chip
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
românul îmbogățit în aceste vremuri e, în general, un troglodit, un primitiv sufletește, șmecher, viclean, dibaci, dar nu inteligent și, cu atât mai puțin, sensibil. Mintea lui alunecoasă și rece nici nu concepe să facă altceva cu banii, golul lui lăuntric nu poate fi compensat decât cu un lux porcesc pe dinafară. Asta înseamnă pentru el Frumusețea și Fericirea. Ani de-a rândul am opus, în ce-am scris și ce-am spus, țoapelor ajunse pe săracii, tot mai mulți, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
această situație se află și Radu Voinescu, criticul avizat, cunoscut în speță din coloanele revistei "Luceafărul", pe care-l comentăm acum ca autor al volumului de versuri intitulat Hierofantul. Hierofant, firește, al poeziei, d-sa pleacă de la simțămîntul unui gol lăuntric pe care se străduiește a-l acoperi cu un decor rafinat, de picturală factură, ce ni-i evocă, pînă la un punct, pe Adrian Maniu și pe Ion Vinea. Materiile încep să viseze, consolînd spiritul bolnav cu ajutorul prețiozităților: "Ți-a
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
de lac otrăvit a plachetei de versuri este mai unitară și, implicit, mai greu suportabilă. E ca și cum un monstru s-ar întrupa din apele întunecate ale ființei și ar avansa, într-un balet oribil, până la deplina ocupare a spațiului nostru lăuntric: ,pești răpitori de-a lungul și de-a latul sângelui meu/ și păsări mici țopăind peste oasele mele/ și eu cu cleme de carne înțepenindu-le tuturor gâturile./ sunt un cuib galben și sunt o suculentă hrană galbenă./ dar mai
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
Genetica Plantelor din Borna, devine, prin alunecare de accent, un fidel Pavel, alter-ego al lui Opreanu, moștenitor al revelației sale doar aparent modeste: atingerea unei stări de spirit în armonie cu firea, a replierii sferice, închidere triumfală a unui traseu lăuntric, prin care se reface acordul cu pierduta prospețime a copilăriei. E o "nouă lumină", perpetuată aidoma în modul de a recepta lumea al lui Petru Pavel: "totul e altfel, și formidabila acuitate cu care redescopăr freamătul lumii neînsuflețite, și modul
Transferul magic by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9918_a_11243]
-
se despart aparent, înfiorate de o nostalgie în care nu putem citi decît inexorabila lor comuniune. Pe urmele romanticilor, suprarealiștii vorbeau despre "senzațiile elective", deosebite de cele ce vin din exterior, produse chiar de centrul ființei, un soi de senzații lăuntrice. Iată-le în caracterizarea (atît de suprarealistă, avant la lettre!) a lui Novalis: "Asta nu înseamnă nici a vedea, nici a auzi, nici a simți; ci o combinație a acestor trei lucruri și mai mult decît suma lor; senzația unei
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
a acelui destin istoric care a risipit prin vreme orice tentativă de a ne lua și păstra locul în rândul țărilor așezate. Un fenomen ușor de urmărit în îmbucarea tuturor etapelor lui, de catastrofe istorice - ce nu șterg însă culpele lăuntrice. Și nici măcar nu le atenuează... În calea tuturor răutăților s-a aflat o țară în care vrăjmașul a găsit întotdeauna vătafi, o lume ce nu și-a putut stivui chiverniseala, zidi cetăți și catedrale, ci a căzut mereu de pe locul
Pragul de jos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16606_a_17931]
-
trădeze, totuși, cu plan sau cu bună știință. Ceva indelebil în caracterul sau mereu clătinat, de a trădă... * Aici, anume, citatul din Henri Michaux: "Adevăr al visului. Nimeni nu vede limpede de unde poate veni trădarea, de unde îl scrutează ochiul trădătorului lăuntric." * * * "Nebun nu este cel ce și-a pierdut rațiunea. Nebun este cel ce a pierdut totul, în afară rațiunii." (Chesterton) * Un mort care nu se lasă, care nu se dă bătut, întrebînd de dedesubt: - O mai fi ningînd pe pămînt
Ochiul interior al trădării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18058_a_19383]
-
de un reflex al epocii tulburate, dînd semne de epuizare a unui ciclu istoric? De o sforțare compensatoare a „originalității” cu orice preț, acompaniind extravaganțele ce se țin lanț în mass media? De o depersonalizare, de o reducție a ființei lăuntrice în favoarea unor prestații uscate, mașinale? De o depreciere a valorilor „înalte”, ducînd la un egotism cinic? Greu să mă opresc la una singură din asemenea cauze, la urma urmei verosimile, ori la altele ce s-ar mai putea dibui. Prefer
Recepția trecutului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5620_a_6945]
-
viteză se dezmembra risipindu-se/ Și eu continuam să călăresc/ Un cal tînăr de aer/ într-un secol care nu mai era al meu" (Un cal tînăr). O asemenea intemporalizare e necesară pentru a jalona altitudinea poeziei care simte nevoia lăuntrică de-a se identifica cu sine însăși tocmai pentru a putea da glas convingător fondului său moral intrinsec. Exterioritatea se înfățișează mistuită de-o chemare orientată spre interior a subiectului liric, iar acesta reflectă structura adîncurilor ontologice. Drept care, actul liric
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
visului său./ în capitala Dublei Țări mîinile lor/ tăiate piramidă s-au făcut" (Ou Topos). E aci o pornire spre abstractizare și geometrizare, ca o "filosofie" a cruzimii și totodată o "formă" a ei, ilustrare duală a simțămîntului de mutilare lăuntrică ce apasă ființa modernă. Poetul e atras de raportul - atît de primejdios - dintre existență (ori prezență, cum ar spune Maurice Blanchot) și text. Cel din urmă se nutrește din "tulburarea" celei dintîi, cu toată aparența de independență a ambilor factori
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
fiindcă în atîtea ape au ars peștii/ în atîtea păduri a secat verdele/ și maturi copiii acestui poem prin cîte vieți/ au trecut îi vezi tăcînd în spatele cuvintelor/ (pentru a li se pierde urma) obosiți de/ mărșăluirile prin landele singurătății lăuntrice// pe acest drum al emoției poți să-ți fii o călăuză/ pentru a-ți defini lumea îmblînzită:/ de cînd începe viața de puterile ei atîrnat/ ca o piatră scrisă/ nu știi dacă ești învinsul/ dacă te gîndești pe sine printre
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
e exemplul tipic de tom calofil care nu lasă urme în memoria cititorului, cauza stînd în neputința de a-i frapa mintea printr-o tensiune vitală. De aceea, cuvintele lui Creția au rigoare și n-au vigoare, lipsindu-le mocnirea lăuntrică. Proza lui este ca un mileu cu arabescuri dese și enumerări multe, pe care le admiri pentru finețea țesăturii, dar pe care le uiți de cum ai închis cartea. E o eseistică de gingășie și rafinament, dar fără zvîcnet și fără
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
în favoarea parvenitului politic, în comparație cu care păcatele lui Tănase Scatiu apar ca venale. Morga îl caracterizează pe acest nou parvenit, trăindu-și amurgul de-a lungul nesfârșitei tranziții, în încercări grotești de a-și menține forma, dar măcinat de un rău lăuntric. Văduv, el trăiește în amintirea chinuitoare a frumoasei Sonia, soția rusoaică pe care o cunoscuse în studenție, la Moscova. O iubise nebunește, dar femeia murise în condiții neelucidate, doar de el știute, oficial într-un accident. Va fi fost, în
Portret de tânăr la bătrânețe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7786_a_9111]
-
sinuoasa a acestuia, care astfel se definește și redefinește. De aceea, cel mai interesant aspect al cărții este nu atît tematica la care scriitoarea se raportează, cît modul absolut personal și uneori aproape obsesiv în care o face. Hermafroditul ochi lăuntric al Simonei Popescu (pentru a evocă o metaforă care îi este dragă) vede și revede aceleași imagini-obsesii în jurul cărora își construiește un discurs ce poate părea manierist și reflectînd o constantă preocupare pentru propria persoană. Vei privi însă imediat altfel
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]
-
poartă cu sine, reprezentându-și prin ea pe acel exponent al neamului care, în timpurile de azi, sau poate în toate timpurile, a ajuns mai departe decât ceilalți. Fiecare poartă în sine statuia lui Mircea Eliade. Poate că aceste imagini lăuntrice nu seamănă prea mult una cu cealaltă; cum spune formula scolastică, quidquid recipitur, ad modum recipientis recipitur, tot ce este primit, se primește după chipul și asemănarea recipientului. Într-o zi, probabil, se va face un concurs de statui pentru
Mircea Eliade la 70 de ani by Ioan Petru Culianu () [Corola-journal/Journalistic/4626_a_5951]
-
original, Andrei Ionescu a tradus poemele borgesiene cu o admirabilă empatie, pătruns de înțelesurile adânci, cunoscute în amănunțime, ale acestei poezii complexe. Versurile curg firesc și rafinat, în sonuri muzicale și formulări subtile, a căror reverberație continuă, nedefinit, în auzul lăuntric al iubitorului de poezie. *Jorge Luis Borges, Poezii, traducere și prefață de Andrei Ionescu, ilustrații de Tudor Jebeleanu, Ed. Polirom.
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
anumit moment istoric. Dacă imaginea familiei ar putea fi lăsată în sarcina unui narator pentru a putea fi bănuită, îmbogățită, înfrumusețată sau sărăcită, față de mersul evenimentelor, autorul ar avea o datorie morală, deoarece aceasta fusese trăită, înregistrată în aspectele ei lăuntrice, iar el trebuia să devină ecoul ei. Ca memorie a istoriei, romanul Delirul îi înregistrează „veritabilul delir”, iar Marele singuratic este imaginea metafizică a acestui delir. în prefață la romanul Delirul, I. Cristoiu afirmă: Acest adevăr istoric a fost trăit
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
de spițerii, piper negru, scorțișoară, ceai. O candelă proptită de un trepied de sârmă ardea în fața unei icoane bătute în argint și rezemate deasupra unei mari case de bani. Rămași singuri, cu excepția lui Demirgian, care intra și ieșea din odăile lăuntrice, însoțind oamenii cu sacii, Saferian și Rapig începură a vorbi armenește și amândoi arătau foarte preocupați, iar cel dintâi chiar trist. Încetul cu încetul, semănară frazele armenești cu cuvinte românești, iar în cele din urmă, după examinarea sumară a fondului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
firească discreție, nu le putuse da față de Erminia toată extinderea. Compară pe Sultana cu Ioana. Între ele era o anume analogie fizică, același glas de alto, complexiunea planturoasă. Deosebirile erau cu toate astea mari. Sultana părea consumată de un foc lăuntric, ochii ei negri, părul tumultuos și creț reprezenta craterul, fumigația unui vulcan. Sultana era activă în pasiunile ei și, cu toate că n-avea niciodată ieșiri propriuzis dezordonate, ci aparent rezonabile și intelectualizate, ea punea toate facultățile spiritului în slujba unei obsesii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la flacăra felinarelor, preotul întinse mâna și și-o lipi de palma sfîn-tului. În clipa aceea toți simțiră cutremurul și se lăsară-n genunchi. Nu aveau să se dumirească niciodată dacă fusese o tresăltare a pământului sau a duhului lor lăuntric, sau amândouă dintr-o dată. Fapt este că, în zvonul pătimaș al rugăciunilor, fulgi de foc coborâră din cer și se-așezară peste capetele fiecăruia, și deodată, oameni, muieri și prunci, începură să profețească și să vorbească-n limbi, cu ochii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în sală nici un fel de altă mobilă?) și apoi se-ndrepta către adevărata ei țintă, către care un fel de preștiință - mai fusese acolo? într-un vis? în altă viață? în prima copilărie? sau în acea ordine a ființei noastre lăuntrice în care cele trei surse de vertij și de nostalgie se dovedesc a avea un izvor comun? - o condusese încă din prima zi, când o altă târfă, din Crucea de Piatră, îi arătase trecerea către cealaltă ușă, punînd-o să jure
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
undeva de deasupra. Moartea-mi e aproape. Numai când sunt în preajma morții, oamenii se privesc din ceruri pe ei înșiși. Abatele-actor nu era însă la fel de pesimist precum Abatele-spectator. Părea mai degrabă pătruns de o febrilitate ciudată, un soi de tremur lăuntric. Se grăbea undeva. Abatele se văzu intrând în bibliotecă și apoi ocolind de câteva ori prin tainițele de acolo. Într-un târziu ajunse în fața unui basorelief care îl înfățișa pe Hristobal, cel de-al patrulea Abate, primind ceva chiar din
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lui tumefiată era aproape de nerecunoscut, dar ochii, ochii păreau două vietăți de sine stătătoare gata să muște pe oricine ar fi avut nesăbuința să se apropie. Abatele tresări când Aloim scoase primul sunet. Era mai mult un muget, un tremur lăuntric care izbucnise prin laringe făcând aerul să vibreze. Rim își duse mâna instinctiv spre lama de accun. Gestul ăsta aproape că-l făcu să fie bucuros. Era încă quint imperial. Atunci când Maria nu se afla lângă el, era Rimio de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]