3,897 matches
-
nesocotește conștiința, celălalt revolta: în amândouă cazurile, absurdul a dispărut! În inima omenească există atâta încăpățânată speranță! Până și oamenii cei mai desprinși de toate sfârșesc uneori prin a accepta iluzia. Această aprobare dictată de nevoia de liniște este sora lăuntrică a consimțământului existențial. Există astfel zei de lumină și idoli de noroi. Dar noi trebuie să aflăm calea de mijloc ce duce către chipurile omului. Până acum, eșecurile exigenței absurde ne-au arătat cel mai bine în ce constă ea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
intra și reminiscențe de poezie patriotică, sentimentalizata, cu tonalități imnice: „Și cerbii, o, cerbii - frați buni vulcanilor / patriei mele, înserarea vâslind / câmpia sfințită de rod primenindu-i” (Corabie în roșu în altă Donaris). Este folosit metrul popular, baladesc, exulta bucuria lăuntrica ori se instalează pacea sufletească purificata ritualic. Același discurs, transpus tot într-o structură triadică, poate fi întâlnit în Solăria (1982), unde versului cu inflexiuni patriotice îi ia locul lirica orfica. Titlul este sugestiv, poezia devine mai limpede, ideile și
ZARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290709_a_292038]
-
are ca scop ruperea lanțurilor adevăratei opresiuni: sentimentul păcatului, simțul sacrificiului, acceptarea pedepsei îl înlănțuie pe credincios și-l împing la inacțiune. încă din Sfânta Familie (1845), Marx denunță despărțirea omului religios de lumea exterioară, retragerea sa într-un for lăuntric ce trebuie sancționată, în timp ce adevăratul rol al militantului comunist este să arate originea credinței religioase, „iar pentru aceasta să facă opresiunea reală să fie încă și mai dură, adăugându-i conștiința opresiunii”. Chiar și ca sursă de progres, religia rămâne
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
opinia că nu există un asemenea lucru precum dreptul internațional. Tot mai puțini observatori susțin că dreptul internațional, dacă ar fi codificat în mod corespunzător și extins pentru a reglementa relațiile politice ale statelor, ar putea deveni prin propria forță lăuntrică dacă nu un înlocuitor al luptei pentru putere de pe scena internațională, cel puțin o influență restrictivă asupra acesteia. Așa cum s-a exprimat J.L. Brierly: Prea mulți oameni presupun, în general fără a se gândi serios la caracterul sau la istoria
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
puțin? Ce dorești să le transmiți nepoților tăi? Viața interioară și conștiință spirituală Pentru unii viața interioară este esența vieții. Ce se întâmplă în interiorul nostru este de multe ori mai important decât ce se întâmplă în jur. Adesea, reflecțiile, gândurile lăuntrice ne ghidează și ne direcționează în ceea ce urmează să facem și chiar în ceea ce privește modul cum se desfășoară viața noastră. Mulți oameni au senzația că purtăm în noi un sine superior, el însuși ghidat de dragoste, înțelepciune, detașare, compasiune și curaj
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
a istoriei, de sine stătătoare, era semnalată și de filozoful perioadei interbelice Alexandru Mironescu. Acesta dorea o "istorie spirituală a lumii, care să explice succesiunea evenimentelor valorificând o concepție spirituală, o mișcare a istoriei pe centre ale spiritului, o dinamică lăuntrică, dincolo de nevoi economice, de susceptibilități naționale, de impulsuri de posesie, de cucerire etc. O istorie axată pe o viziune metafizică"15. O asemenea istorie, pe care autorul o identifica în Vechiul Testament, corespunde și intenției noastre. Pentru unii teologi sau filozofi
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Astăzi repetăm greșelile trecutului "suprimând eroii ca să punem în locul lor", cum constata cu amărăciune Iorga, "zvonul confuz al mulțimilor"6. Iorga preferă în locul eroului carlylean eroul modern, reprezentat de Ibsen, artistul care luptă pentru realizarea unui ideal printr-un efort lăuntric. Unele personalități fructifică o situație dată angrenând o societate pe calea progresului, altele dimpotrivă, o trag înapoi în trecut. Ce-ar fi fost Roma fără Cezar sau Statele Unite fără Washington? Ori Rusia și Franța fără Stolîpin și Turgot, care au
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
pârghii sunt blocate, rămânând regula "deasupra tuturora se ridică cine poate". Aceasta este o situație care se repetă în zona românității, intrând oarecum în ceea ce am putea numi specificul ei, cu observația că este indus din afară, nu din pornire lăuntrică. În momentul de față aceste stihii modelatoare externe acționează asupra spațiului basarabean în aceeași zonă a elitelor culturale, politice, sociale chiar. Acestea au preluat chiar o doctrină care, ca o umbrelă de protecție teoretică, le permite să persiste, să se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
teoretic. Produsul teoretic al acestei ideologii statale este omul sfâșiat, adică intelectualul "blestemat" să țină de două arheități în același timp, să învețe două limbi, să respire în două culturi etc. Dacă înțeleg bine teoria lui Theodor Codreanu, această "sfâșiere" lăuntrică și conștientă ar însemna resemnarea în dualitate și de aici vine drama: formele statale impun acest intelectual dublu ca model de existență a statului însuși. Nu mai e loc de alegere, de dedublare temporară, ci individul este obligat să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Totuși, în pofida declarațiilor, se putea rupe Cioran de acel "trecut deocheat", uitându-și iubirea "răsturnată"? Dacă Emil Cioran, biciuind, în anii tineri, orgoliul național (mereu în suferință) și denunțând slăbiciunile naționalismului românesc, explica "amânarea" României prin răul interior (anemica forță lăuntrică, neconvergența acțională a Provinciilor), nicidecum prin "piedicile din afară", Theodor Codreanu, și el îngrijorat pentru soarta neamului (confruntat acum cu deromânizarea), vorbește despre o "mutilare" a destinului prin bolșevizare. O altă schimbare la față, așadar, visatul "salt" cioranian în plămădirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
convențiile sociale nenaturale și chiar antinaturale, așa-numita atitudine de jos. În timp ce prin cinism înțelege o represiune, acea atitudine de sus, potentată. Oricum, cert e că "se observă un contrast uluitor între adâncimea tragediei lumești a poetului și o înseninare lăuntrică, rămasă o enigmă pentru toți", subliniază Theodor Codreanu, acesta fiind de părere că Mihai Eminescu, în ultimii ani scurși din propria viață, "va semăna din ce în ce mai mult cu Diogene, câinele, filozofia sa dobândind elementaritatea grosieră a celui care a ales să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literar, cu întreaga sa economie simbolică de producție, circulație și consum de bunuri culturale livrești. Se impune a fi reliefat, în acest caz, condiția de triplă încastrare a manualului, o dată în cadrele literaturii didactice, la rândul ei formând o provincie lăuntrică și tributară structural câmpului literar înăuntrul cărui sistem operează. Al treilea și cel mai cuprinzător cerc de încastrare este trasat de însăși sistemul socio-politic românesc, cel care determină nu numai condițiile structurale de posibilitate existențială a câmpului literar, cât și
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideea la fel de tare a "unității stilistice" a spiritualității românești, care adaugă încă un contrafort doctrinei unității neamului românesc, avem în filosofia lui Blaga o teorie cronotopială a identității etnice românești - cea mai stilată și originală, deși nu scutită de contradicții lăuntrice și ocluziuni intestine (vezi Muscă, 1996, pp. 33-36), doctrină identitară a duhului românesc. Lucian Blaga rămâne vioara întâi într-un concert al românismului în care cugetătorii specificului național se întreceau în acte de virtuozitate intelectuală, unele dintre ele ieșind chiar
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Stăniloae. Teza centrală pe care o degajă fiecare din eseurile broșate în tomul în cauză este indisociabilitatea românismului de ortodoxie. Rezonând intim în aceeași comuniune de idei cu gândurile lui N. Crainic, D. Stăniloae atribuie ortodoxiei calitatea supremă de scop lăuntric al românismului: "Ortodoxia este adevărata entelehie [a] vieții" naționale românești, "legea [spirituală] care o duce spre idealul cuprins virtual în ea" (Stăniloae, 1939, p. 66). Pentru a dezamorsa contradicția în care se închid universalismul creștin și particularismul național, Stăniloae recurge
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
intestine pentru putere profesională care au însoțit acest proces, este detaliată minuțios în monografia Politică și istoriografie în România: 1948-1964 (Müller, 2003). Din rațiune ce țin de economia textuală, analiza noastră va trece cu vederea toate dezacordurile ezoterice și disputele lăuntrice purtate înăuntrul comunității istoriografice, focalizându-se în schimb asupra liniilor de forță care s-au impus în configurarea memoriei oficiale a trecutului românesc. Acapararea puterii de către comuniștii propulsați la cârma guvernului sub ocupația sovietică a teritoriului românesc (6 martie 1945
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
revoluția mnemonică petrecută în național-comunism arată că astfel de mișcări tectonice în structura și conținutul memoriei colective pot avea și un caracter intra-sistemic. Ruptură față de paradigma rolleriană a internaționalismului proletar s-a produs în cadrul aceluiași sistem, fiind o revoluție lăuntrică, intra-sistemică. Cu toate acestea, modelul teoretic nu necesită o revizuire majoră. Chiar dacă formal, regimul comunist a rămas pe toată lungimea existenței sale (1947-1989) același sistem politic unitar, el a suferit o radicală prefacere internă. Placa turnantă a fost acționată
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
propriu) în condiția nimicului (propriu) și pe acesta din urmă în cea dintâi; altfel spus, trecându-se pe sine însuși când în condiția de dat pur și simplu, când în aceea a nimicului acestuia, ca expresie a unei neîncetate lupte lăuntrice a unității fenomenale, adică, în ultimă instanță, ca veritabil hybris al conștiinței constituante. Toate aceste fapte, care vizează atât aspectul operațional al constituirii fenomenale, cât și aspectul obiectual al acesteia, sunt posibile numai datorită intenționalității; fiindcă aceasta are în structura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
În plus, relația de corespondență, atâta vreme cât este luată ca adevăr, iar acesta este luat prin sine, socotit ca o ideea simplă, trece în plan secund față de adevărul însuși; iar acesta, mai departe, pare a fi, paradoxal, ceva unitar, fără sciziune lăuntrică: o unitate simplă. Pe de o parte, acest fapt este de gândit, fiindcă adevărul semnifică și în sens ontologic, așa cum s-a arătat în alte subcapitole ale acestei lucrări și s-a ilustrat cu gânduri ale filosofilor presocratici; prin urmare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
degrabă, pentru cele două, despre o atemporalizare. În fond, reflexivitatea timpului creează în mod firesc două sensuri, în funcție de "locul" în care se petrece (sau ar trebui să se petreacă) întâlnirea sa cu sine: dincoace de sine, într-o zonă propriu-zis lăuntrică, unde capătă rost "partea" (de aici dimensiunile, cele trei, ale timpului), sau dincolo de sine, într-un loc din care timpul însuși se trage. Augustin a construit o bună imagine pentru ambele locuri, susținând, în ultimă instanță, ideea preeminenței locului de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dezordine ideologică fapt prezentat de ideologiile fel de fel ca fiind imposibil -, de exemplu, după normele unei unități de viață pe care istoria a îngăduit-o la un moment dat chiar ca fenomen public desigur, foarte limitat în "publicitatea" sa lăuntrică -, dar pe care a trecut-o, între timp, într-un orizont secund de viețuire omenească, față de cel propriu-zis public, și care tocmai de aceea poate fi reactivată tot public: este vorba despre învățământul filosofic esoteric din Antichitate și din vremuri
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cele proprii dictaturii judicativului, deși în chiar orizontul acesteia s-a înfiripat acest gând despre ne-ființă. Pre-operaționalitatea părtinirii, ordonării și autorizării ține de "locul" în care ele intervin: cel al judicativului regulativ. Nu este vorba, așadar, despre o limitare lăuntrică a puterii de operare proprie celor trei acte, ci mai degrabă despre împrejurările operării. Tocmai de aceea, ele trebuie socotite și după "puterea" lor întreagă de a opera, adică după "locul" în care ele sunt acte ca atare, iar nivelul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un „model“, un ins care și-a făcut datoria. Tipul E: Căutarea de sine și construcția interioară. Ca și cei aparținând tipului C, ești preocupat de propria identitate, dar, spre deosebire de ei, nu reușita publică te interesează. Vrei să obții desăvârșirea lăuntrică, armonia și împlinirea alcătuirii tale de adâncime. Încerci să găsești și să experimentezi felurite versiuni de disciplină spirituală, frecventezi sfera religiosului, cauți, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai șansa unei opțiuni limpezi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
aduce bucurii altora, de a face opere de binefacere, de a crea instituții, pe scurt, de a-i face fericiți pe alții). Că banii nu îți umblă, neapărat, la suflețel, că faptul de a avea bani nu garantează nici liniștea lăuntrică, nici căsnicia ideală, nici buna dispoziție, nici sănătatea, nici înțelegerea superioară a lucrurilor e adevărat. Dar există vreo sursă lumească a unor astfel de „bunuri“? E sărăcia mai productivă? E obligatoriu ca omul cu bani să fie o otreapă sau
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să fie așa. Fără experiența nemijlocită a îndrăgostirii, fără episodul, uneori lunatec, al pierderii de sine în silueta celuilalt, iubirea rămâne o abstracțiune. Accesul direct la „amorul sacru“ e rar. Abordabil și distribuit „democratic“ e „amorul profan“: afectul imediat, incendiul lăuntric, inflamația dulce a minții și a corpului. Nu se poate delimita pieziș între eros și agape. În firea ambiguă a omului „căzut“, ele se întrepătrund euforic, uneori primejdios, alteori în chip salutar. Și totuși, idolatria iubirii, retorica facilă a unei
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nemărturisite sau nevalidate de conștiința diurnă. Cu alte cuvinte, e falsă ideea că iubirile vin asupra noastră ca o pacoste, ca o fatalitate, ca un impuls neptunian irepresibil. Observația atentă și un spirit analitic bine exersat vor descoperi, întotdeauna, motivații lăuntrice și determinări contextuale, de natură să explice disponibilitatea insului față de „atacul“ îndrăgostirii. Inima are - după faimoasa formulare a lui Pascal însuși -„rațiuni“, pe care „rațiunea nu le cunoaște“. Dar ele nu sunt mai puțin rațiuni. Fapt e că iubirea este
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]