KorAP: Find »[drukola/base=latin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...629 >

15,723 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Dunării, în secolul al IV-lea, proveneau din medii sociale diferite, soldați, veterani,orășeni, iar numele lor erau latine sau grecești. În momentul în care, în 313, împăratul Constantin a acordat libertate noii credințe, aceasta era puțin răspândită în ținuturile latine de la Dunăre, la Niceea (325) au participat doar trei episcopi din această zonă. Pe malul Dunării nu se afla pe-atunci încă nici o episcopie și nici între Dunăre și Haemus, înainte de 325, nu erau decât opt comunități (centre) creștine în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopi din această zonă. Pe malul Dunării nu se afla pe-atunci încă nici o episcopie și nici între Dunăre și Haemus, înainte de 325, nu erau decât opt comunități (centre) creștine în aceste părți. Însă după această dată, creștinismul de limbă latină ia un mare avânt: comunitățile se înmulțesc în toate orașele, în prima jumătate a secolului al IV-lea. Astfel, în Moesia Superior, în secolele IV-V, erau patru episcopii, în Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și nu a ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și nu a ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă latine și grecești, episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul ei, reprezentau o populație latină foarte densă-ele întruchipau ordinea imperială ca și viața locală, deoarece episcopul era omul locului ales de credincioși și apărătorul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă latine și grecești, episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul ei, reprezentau o populație latină foarte densă-ele întruchipau ordinea imperială ca și viața locală, deoarece episcopul era omul locului ales de credincioși și apărătorul locuitorilor din dioceza sa. Viața romană la Dunăre era puternică și înfloritoare, episcopatele numeroase o dovedesc.34 Răspândirea creștinismului printre barbari

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locuitorilor din dioceza sa. Viața romană la Dunăre era puternică și înfloritoare, episcopatele numeroase o dovedesc.34 Răspândirea creștinismului printre barbari este opera misionarilor, astfel, Sf. Niceta de Remesiana a contribuit la creștinarea bessilor traci. După apariția ereziei ariene, populația latină, ca și romanitatea răsăriteană, au rămas fidele ortodoxiei Bisericii universale. Episcopatele latine s-au menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopatele numeroase o dovedesc.34 Răspândirea creștinismului printre barbari este opera misionarilor, astfel, Sf. Niceta de Remesiana a contribuit la creștinarea bessilor traci. După apariția ereziei ariene, populația latină, ca și romanitatea răsăriteană, au rămas fidele ortodoxiei Bisericii universale. Episcopatele latine s-au menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și romanitatea răsăriteană, au rămas fidele ortodoxiei Bisericii universale. Episcopatele latine s-au menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a avut loc sub forma unor episcopate latine puternice ce au dăinuit câteva secole. Așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a avut loc sub forma unor episcopate latine puternice ce au dăinuit câteva secole. Așa cum am văzut, adoptarea creștinismului în Dacia nord-dunăreană este urmarea întăririi noii credințe latine, provenite din sudul fluviului, foarte vii în secolele IV-VI. Din această perioadă avem urme edificatoare și în Dacia traiană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a avut loc sub forma unor episcopate latine puternice ce au dăinuit câteva secole. Așa cum am văzut, adoptarea creștinismului în Dacia nord-dunăreană este urmarea întăririi noii credințe latine, provenite din sudul fluviului, foarte vii în secolele IV-VI. Din această perioadă avem urme edificatoare și în Dacia traiană. Pe lângă donariul de la Biertan (jud. Sibiu), binecunoscut, menționăm și sarcofagul păgân cu semnele crucii de la Ampelum (Zlatna), inscripția păgână cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este bazilica creștină din Sucidava (Celei) cu o amforă ce poartă inscripția (greacă): "A lui Luconohu, fiul lui Licatiu, prezbiter", cel mai vechi nume de preot din nordul Dunării. Creștinismul daco-roman s-a născut ca o continuare firească a celui latin din sudul Dunării. Au existat misionari trimiși în părțile barbarilor din nordul Dunării (Sciția), V. Pârvan îl considera pe episcopul Niceta de Remesiana (336-414), apostol al românilor. Este adevărat că poetul Paulin de Nola vorbește despre influența lui Niceta asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din zona Dunării. Știm că după părăsirea Daciei (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din zona Dunării. Știm că după părăsirea Daciei (vezi mai sus), nordul Dunării a rămas sub influența politică, economică și culturală a Imperiului, de aceea creștinismul latin de-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din zona Dunării. Știm că după părăsirea Daciei (vezi mai sus), nordul Dunării a rămas sub influența politică, economică și culturală a Imperiului, de aceea creștinismul latin de-aici este consecința firească a continuării prezenței romane în zonă, în secolele IV-VI. În perioada aceasta, întreaga romanitate răsăriteană era creștină, sub aspect cultural și religios, până la venirea slavilor, în 602. Pe de altă parte, în acest răstimp

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
venirea slavilor, în 602. Pe de altă parte, în acest răstimp, se produce un exod continuu al populației agricole din Imperiu spre părțile "barbare" din nordul Dunării, unde domnea o viață mai liberă. Asistăm la o trecere masivă de populație latină din sud în nordul Dunării, în câmpia Munteniei, în sudul Moldovei și în podișul Transilvaniei, care s-a suprapus vechii populații daco-romane aflată aici între 106-275. Subliniem că originea creștinismului românesc nu se află în opera misionarilor veniți din Imperiu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cât și în migrația creștinilor din Illyricum în Dacia, în secolele IV-VI, ceea ce a consolidat creștinismul local. Creștinismul autohton, cel anterior feudalismului adus de slavi după 602, este un creștinism popular, țărănesc, de jos. Cele aproape 20 de episcopate latine, înființate de la Constantin până la Justinian, își extindeau autoritatea de pe malul drept Dunării și în nord, în Dacia, legăturile fiind neîntrerupte între cele două maluri până la 602. Originea creștinismului de factură latină în nordul Dunării este direct legată de prelungirea prezenței

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
popular, țărănesc, de jos. Cele aproape 20 de episcopate latine, înființate de la Constantin până la Justinian, își extindeau autoritatea de pe malul drept Dunării și în nord, în Dacia, legăturile fiind neîntrerupte între cele două maluri până la 602. Originea creștinismului de factură latină în nordul Dunării este direct legată de prelungirea prezenței Imperiului în Dacia, în secolele IV-VI. Creștinarea daco-romanilor este rezultatul prezenței autohtonilor în circuitul istoriei universale, adică Imperiul roman. În ciuda migrațiunilor (invaziilor) populațiilor nomade de stepă, cu care au intrat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Dacia, în secolele IV-VI. Creștinarea daco-romanilor este rezultatul prezenței autohtonilor în circuitul istoriei universale, adică Imperiul roman. În ciuda migrațiunilor (invaziilor) populațiilor nomade de stepă, cu care au intrat în atingere, românii au rămas atașați de civilizația europeană și latină-un fapt de mare însemnătate istorică.36 Dacă, așa cum arătam mai sus, creștinii predominau în orașe, la sate oamenii se închinau încă vechilor zeități păgâne, autohtone sau romane. Astfel, la Apulum, Napoca, Potaissa, Porolissum, ca și la Drobeta, Sucidava, Romula

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale Daciei. În fapt, convertirea generală a goților la creștinism s-a produs abia după stabilirea lor în Imperiu (sudul Dunării), în 376, acțiunea de evanghelizare a lui Wulfilas, în secolul IV, a avut rezultate nesemnificative. Creștinismul nord-dunărean de origine latină, ca și cel primit de vizigoți în masă, în sudul Dunării, de factură greco-orientală, au evoluat independent, fără influențe reciproce, în împrejurări istorice diferite. Să reținem că, în secolele IV-V, toate vestigiile creștine aparțineau autohtonilor, dintre triburile (populațiile) alogene

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Alexandria, și sentința de condamnare a lui Nestorie. Nu știm în ce împrejurări și-a încheiat păstoria. Urmașul său direct a fost episcopul Ioan, amintit înainte de 448, care s-a implicat în disputele teologice din vremea sa. Marius Mercator, scriitor latin conzemporan, scria că Ioan era "unul din cei mai buni teologi ai timpului" și unul din "cei mai aprigi adversari ai nestorianismului și monofizismului", aflat constant pe linia dreptei credințe. Episcopului Ioan i se atribuie unele traduceri din scriitorii bisericești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
I. G. Coman), formulă afirmată pe fondul disputelor din jurul naturii lui Hristos, adică "doctrina neochalcedoniană". Acțiunea "călugărilor sciți" a reprezentat o importantă contribuție a creștinătății din această provincie romană la păstrarea valorilor Bisericii universale, o cale de afirmare a culturii latine danubiene în fața celei grecești orientale. Progresele evanghelizării, organizarea ecleziastică și amploarea vieții creștine în Scythia Minor au avut drept urmare construirea de biserici numeroase, în secolele V-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei, erau șase biserici, la Histria, cinci, la Callatis

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
greacă și latină. Dar, în Scythia Minor, secolele V-VI marchează o nouă etapă în latinizarea limbajului religios a populației din Scythia Minor (Dobrogea). Contrar celor spuse de Vasile Pârvan, Scythia-Dobrogea este unul dintre nucleele genezei vocabularului creștin de origine latină în limba română. În inscripții, întâlnim unele vocabule latine creștine: Dumnezeu, Fiu, sânt, cruce ș. a. (vezi mai jos). Afirmarea puternică a creștinismului în Scythia Minor, în secolele V-VI, a constituit suportul continuității etnice și religioase din perioada întunecată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
VI marchează o nouă etapă în latinizarea limbajului religios a populației din Scythia Minor (Dobrogea). Contrar celor spuse de Vasile Pârvan, Scythia-Dobrogea este unul dintre nucleele genezei vocabularului creștin de origine latină în limba română. În inscripții, întâlnim unele vocabule latine creștine: Dumnezeu, Fiu, sânt, cruce ș. a. (vezi mai jos). Afirmarea puternică a creștinismului în Scythia Minor, în secolele V-VI, a constituit suportul continuității etnice și religioase din perioada întunecată, ce avea să înceapă în secolul al VII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]