4,107 matches
-
figurație de eden primitiv, sugerînd o vîrstă a unității cosmice originare, ca În aceste Bucurii Îngăduite: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglica nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a ființei, solicitată de toate orizonturile: Iată: avîntați-vă acum ochiul asemeni uliului peste șesurile Europei Rătăciți pe drumurile somptuoase ale Babilonului Scăldați-vă În fluviile galbene ale cerescului imperiu Stați la pîndă cu haiducii bronzați de pietrele pleșuve ale Abisiniei Legănați-vă pașii În dansul cu pene și măști de groază ale Congoului Primiți În auz evantaiul languros al vocilor havaiene Buciumul prevestitor al vulcanilor din insulele Japoniei... Tot așa, Incantații-le proclamă că „Nu ni-e străină nici o Înfățișare-a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
putea fi luat drept text emblematic pentru o astfel de viziune, animată de sentimentul universalei comuniuni: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglicile nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism, oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca o ceașcă”, „mă răscolește ca-n arie /.../ mă-mprejmuiești, mă treieri, mă-nchizi ca un hectar”, „mă vînturi precum spicul / mă-mparți cu dumicatul /.../ te-nfigi ca-ntr-o gingie, mă clatini ca un lanț”, „și sîngele-n desfaceri se leagănă de cer” - sînt doar cîteva ilustrări ale acestei reciproce Împărtășiri a tensiunilor sufletești traduse În imagini marcînd trezirea (răscolirea) tuturor forțelor eului, voința de osmoză și identificare. Nu mai puține sînt, tot aici, semnele „deplasării liniilor” pe o hartă a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca unicronotop ideal, sinonim cu poezia, scriind că: „descălecat de pe Înțelesul imediat și util”, cuvîntul se cuvine să capete „o existență și o respirație proprie, care merită o atenție În sine și În scrînciobul căruia se cuvine să ne lăsăm legănați fără considerațiuni de ordin practic, ca Într-o zi de sărbătoare”. Dar această „sărbătoare” Înseamnă și deschidere, liberă comunicare cu Totul: poemul e „un al doilea auz deschis la toate zvonurile văzduhului”, iar „În fulgerul unei imagini” apar, cum am
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață, Un farmec fără nume se varsă p-a ta față. Pe valurile tale, ce ne-ncetat murmur, M-ai legănat tu dulce, sînt element d-azur, D-o patrie frumoasă, dar dată moștenire Tiranilor din secoli, respins, a mea iubire Pe sînul tău, o, mare, se leagănă cu dor; Tu i-ai luat ei locul În sîntul meu amor, Și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
varsă p-a ta față. Pe valurile tale, ce ne-ncetat murmur, M-ai legănat tu dulce, sînt element d-azur, D-o patrie frumoasă, dar dată moștenire Tiranilor din secoli, respins, a mea iubire Pe sînul tău, o, mare, se leagănă cu dor; Tu i-ai luat ei locul În sîntul meu amor, Și valurile tale, sălbateci, furtunoase, N-au fost atît de aspre, atît de fioroase Ca fiii țării mele, ca cruda tiranie Sub care pleacă fruntea sărmana Românie! Eu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată de „tinere plăceri”. În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește amorului „tinerele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urgii, este acum un vînător de melodii divine: „Cercînd a le prinde Din veselul lor zbor.” Marea este În poezia lui Alecsandri și o cale de acces spre un univers exotic. Poezia se deschide, atunci, spre Bosforul În care se leagănă molatic delfinii, spre Veneția cu decorurile fastuoase și senzuale. Poezia Îmbrățișează și legendele iberice, un Pastel chinezesc și un poem În stil parnasian (Mandarinul) evocă eleganța și smalțurile Extremului Orient. Proza (Călătorie În Africa) relatează despre o lume total inedită
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a lucra În echipă, În colaborare, să cunoască principiile acestei activități, să mai fi lucrat cu metodele activ participative: brainstorming, investigația comună, eseul de 5 minute, conversația euristică, S/V/ A. 4. Evaluare: Explicați semnificația textului: „Glasul ei dulce mă legăna; genele mi se prindeau și adormeam; uneori tresăream și o Întrebam câte ceva; ea Începea să spuie și eu visam Înainte”. Scrieți un eseu de 5 minute În care să realizați portretul bunicii. 5. Managementul resurselor și al timpului: Timp de
EDUCAȚIA INCLUZIVĂ – VALOARE ŞI ALEGERE EDUCATIVĂ. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Maria DIACONU, Silvia MICU, Petronela POPOVICI () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2132]
-
meargă, chiar și cu un somnambul. Apropie-te. Închide ochii. Gândește-te la valurile mării, din răsputeri, fixează acum spuma valurilor și lasă-te dus ca și cum ai înota. Așa da, așa, ești tu însuți un val ce se destramă, ce leagănă peștii, ești un pește, nu mai ești tu. Rămâi cu ochii închiși. Tommaso frecă tâmplele lui Ignazio cu buricele degetelor mari. Delicat, apoi cu un ritm tot mai sporit, până la a-i provoca un soi de durere. Îi luă capul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
câteva ture, Petrache își dădu seama de potriveala gleznelor și a brațelor ei. Aurica dansa în ritmul muzicii care se auzea ca o flașnetă. Mai continuă câteva clipe și după ce călușeii se opriră. Poate că aștepta ceva, pe căluțul ei, legănându-și capul și înălțând umerii, când unul, când celălalt, și atunci Petrache se încu metă, întinse brațele și o luă de subsuori. Fata chicoti, stătură așa, câteva clipe, îmbrățișați, obrajii li se lipiră, dar bărbatul nu mai știu ce să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe alții ca el, care păreau, tocmai datorită întunericului, niște iluminați. Se apleca din când în când după câte un obiect ce sclipea în lumina felinarelor, îl ștergea cu mâneca și, dacă rezista acestei cercetări, îl băga în tolba vânătorească, legănată pe umăr. Răscolea cu răbdare prin coșurile ori tomberoanele de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă, pentru ca lumina electrică să nu dea naștere la străluciri lipsite de rost. Răsturnă tolba, apoi luă un ștergar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și își strecură mâna pe după mijlocul ei, pentru a ajunge la aparat. — Te încumeți ? Cosmina încuviință și Pantelimon porni aparatul. Ascultară toți trei, Cosmina, cu fruntea în palme, chirurgul, întins în patul prea scurt pentru el, lăsându-l să-și legene ghetele în voie, și moartea. Apoi moartea dispăru, așa cum venise. — Crezi că are vreo importanță ? întrebă fata, când muzica încetă. — Ar putea să aibă, răspunse Pantelimon, răsfoind absent hârtiile pe care le găsise pe masă. — Vreau să spun, faptul că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bărbații gesticulau, femeile râdeau, încurajându-i. Câțiva ospătari strângeau paharele goale și scrumierele pline, pe tunicile lor albe se învârteau culorile curcubeului. Vocile se adunau deasupra, în punctul de fugă, apoi se reîntorceau, ca un năvod. Pescarul de oameni se legăna, atârnat de cupolă, ca un glob rotitor, iar oamenii se priveau, prin ochiurile plasei sale. — Am un vecin care tot așa zice, interveni Cosmina. Că m-am țicnit ? pufni Filip. Te pomenești că or fi dat la știri... Zâmbi : Filip
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi tăie cu o sclipire buzele, lăsând verdele părului să se întunece. Nu ne rămâne decât să dansăm, spuse Filip, luând mâna Cosminei, pe care fata i-o lăsă moale în palmă și îl urmă. Papi se luă după ei, legănându-se. Deși muzica nu îndemna la această apropiere, Filip o luă pe Cosmina pe după mijloc și o trase aproape. Ea îi evită apropierea obrazului și-și sprijini capul de umărul lui. Bărbatul spera ca fata să închidă ochii și să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
seama că pe „nu știu ce“-ul ăsta stă pământul întreg ? Dacă am ști, lumea ar arăta cu totul altfel și moneda mea de argint n-ar avea decât o singură față. — Concertul pentru violoncel al lui Penderecki... — Doamne ferește ! Cu ăsta își leagănă moartea pruncii. Nu e cântecul de leagăn de care să aibă nevoie, a dormit destul... Cosmina se ridică : — Un medic n-ar trebui să se lege sufletește de pacienții lui, nu-i așa ? Trebuie să le vrea binele, așa zice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
două personaje care stau la aceeași masă. Întâi de toate, poșeta, pe care am întâlnit-o adesea și ne-a ajutat să înțelegem câte ceva în plus. E o poșetă neagră, din piele moale, poate fi ținută de baretele scurte și legănată în timpul mersului, poate atârna cochet, la încheietura cotului, dacă mâna cealaltă ar prinde brațul unui bărbat, sau, folosind breteaua cea lungă, ar putea fi pusă pe umăr. Poșeta e legată de stările de luciditate. Atunci când femeia e stăpână pe sine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
curiozitate. — Să zicem că și eu sunt curioasă. Atunci mă înțelegi, da ? Ionuț clătină din cap, mișcarea asta îl duru și-și duse mâna la ceafă. Spune-mi, ce este atât de ciudat cu balconul tău ? Ionuț începu să se legene. Părea absent, Cosmina îl lăsă până ce se opri singur. Sunt prea mulți oameni jos, spuse el, într-un târziu. Nu poți să le vorbești tuturor deodată și nici ei nu te ascultă. Acolo sus e ca pe un munte, poți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceasta în care, deși lucrurile par lipsite de importanță, el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipsit de alte încheieturi decât a gâtului, pe care-l răsucea, privind speriat într-o parte și în alta. Iar în urmă, Ologu, înfigându-și talpa în caldarâm, pentru a trage cârjele după el și din nou trupul care se legăna proptit în cârje, ca într-un scrânciob. Orbul țintea doar înainte, își întorcea capul nu ca să privească mai bine, ci ca să audă mai bine, ca lupii. Coltuc, neputându-și răsuci decât gâtul, vedea doar spre dreapta și stânga, și nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
colțul foii. Hârtia era poroasă, ca o piele privită prin lupă. Avea și un gust nou, ciudat, parcă ar fi fost petale pisate de flori de primăvară. Povestea începea cu propoziții lungi, leneșe, care, după două-trei pagini, începură să se legene. Literele se alungeau, începuturile încolțeau, crescând neînchipuit, ca niște tulpini firave, apoi cât niște trunchiuri, cu scoarța încrustată. Florile strivite erau ale unui cais ori ale unui migdal și chiar și paginile, întoarse cu limba, căpătau gust de sâmbure de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nume. Cum el nu răspunse decât cu restul de spumă care-i sufocase gâtlejul și care, în rostogolire, îi cursese nestingherit pe bărbie, Melania nu mai știu ce să facă decât să-i ia capul în poală și să-l legene. Golea se ridică hotărât, ca un om care are multă treabă. — Gata cu boceala, spuse. Cum Melania păru că nu-l aude, o scutură puternic de umeri : Hai, scoală-te, repetă el, avem treabă ! — Ce... ce treabă... ? bâigui fata, continuând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se ridică hotărât, ca un om care are multă treabă. — Gata cu boceala, spuse. Cum Melania păru că nu-l aude, o scutură puternic de umeri : Hai, scoală-te, repetă el, avem treabă ! — Ce... ce treabă... ? bâigui fata, continuând să legene capul înțepenit în poală. — Uite, adăugă Golea. Cum ar fi cartea asta... Fugi repede și arunc-o la gunoi ! Melania lăsă cu blândețe capul fratelui ei, nu înainte de a-i așeza o pernă sub ceafă. Se ridică, nedezmeticită. S-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]