3,209 matches
-
pontifului se explică foarte bine. Probabil, pentru mulți contemporani, Ioan al XXII-lea părea „depășit” sau un „dușman al progresului”, așa cum și astăzi anumiți istorici, puțin atenți, tind să-l considere. Pontiful, însă, abordează problema doar din punct de vedere liturgic și pastoral, fiind preocupat de cadrul muzicii ecleziastice și, deci, al rugăciunii creștine. Intervenția sa cădea în mijlocul disputelor docte ale muzicienilor și ale teoreticienilor, însă acesta le depășește pe toate. Nu a făcut prea multă distincție între vechi și nou
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
preocupant fenomen: acela al cântecului gregorian tradițional pus în discuție și manipulat în prea multe maniere. Așadar, condamnarea mijloacelor noului limbaj muzical nu este radicală, ci trebuie considerată în cadrul unei perspective mai largi, și anume, conștientizarea degradării nivelului spiritual și liturgic. Ceea ce îl interesează mai mult pe pontif este ca „sunetul dulce” să se reîntoarcă să răsune pe buzele oamenilor, astfel încât, prin intermediul cântecului, Dumnezeu să fie primit în inimi și să se aprindă devoțiunea față de El. Din muzică, este combătut ceea ce
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de reflecție în toată istoria muzicii sacre. Documentul va rămâne un punct de referință, cel puțin până la Conciliul din Trento (1545-1563), și îl găsim citat și în alte intervenții ulterioare. Toate aceste teme și problematici vor continua să caracterizeze practica liturgică și dezbaterea legată de aceasta până în secolul al XVI-lea. 4.2 Capelele muzicale Când papalitatea era exilată în Franța, au avut loc două evenimente strâns legate între ele. La Avignon, neexistând „bazilicile și numărul de biserici din Roma, și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
vogă de atunci, și nu a mai simțit nevoia de a readuce la viață desființata schola cantorum din Lateran”. Astfel, pontiful avea capela sa muzicală, care executa noul gen de muzică polifonică; și tocmai pentru că uzanța de a celebra funcțiunile liturgice pontificale în capelă s-a instaurat și la Roma, tot aici s-a născut și figura cantorului de capelă, diferit de cel din vechea și abolita schola cantorum, fie datorită tipului de muzică pe care îl practica (polifonie în loc de gregorian
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
au devenit și rămas adevărate instituții muzicale. Răspândirea capelelor muzicale a fost favorizată de episcopi, întrucât aceștia considerau că muzica bună putea să dea naștere emoțiilor sănătoase în sufletul credincioșilor, și, astfel, puteau să se roage mai bine în celebrările liturgice, unde se simțeau puțin solicitați din cauza limbii latine pe care nu o înțelegeau și a rolului marginal de simpli spectatori pe care îl aveau în cadrul unor ceremonii somptuoase. Între secolele XV și XVI, școlile muzicale abațiale și ale catedralelor au
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
puncte de atracție erau Roma și Veneția. 4.3 Misa polifonică În secolul al XV-lea, misa se afirmă în mod definitiv, înțeleasă ca o compoziție unitară a celor cinci părți din Ordinarium. Acestea au pierdut aproape complet trăsăturile lor liturgice și funcționale în interiorul celebrărilor. Misa în cantus firmus se naște din alegerea unui motiv melodic, măsurat cu valori lungi, cu rolul de tenor, dispus imediat deasupra basului, și în jurul căruia se desfășoară celelalte voci. Această misă ciclică putea să aibă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sine stătător. Fiecare secțiune era formată din mici episoade imitative, construite pe o idee tematică ce migra printre voci. Frazele melodice se identificau cu cele textuale și se întrepătrundeau una cu cealaltă. Arta polifonică a fost folosită și pentru imnele liturgice, realizate sub forma motetului polifonic imitativ sau sub forma izoritmică, sau prin strofe alternate cu cântul gregorian, imitându-i melodia. Același lucru a avut loc și pentru psalmodia solemnă, în special pentru Magnificat, Benedictus și Nunc dimittis. Arta polifonică s-
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
1623) și Școala venețiană, cu Giovanni Gabrieli (+ 1612). 4.5 Lauda polifonică Nașterea artei polifonice a coincis cu nașterea și afirmarea în Europa a limbilor moderne. Cele două situații au dus la excluderea credincioșilor de la orice participare activă la ceremoniile liturgice: limba latină devenea tot mai enigmatică, capabilă să fie înțeleasă numai de clerici, iar muzica, devenind polifonică, era accesibilă numai unui grup restrâns de cantori și muzicieni calificați. În aceste condiții, poporul a dat naștere unor forme de pietate și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
compune mise și motete pe tema melodiei unui cântec profan (parodia), cu valori de notă dilatate și de nerecunoscut în audiție; - folosirea exagerată a tehnicii contrapunctice și prezența numeroasă a vocilor întrepătrunse în polifonie, împiedicând și îngreunând astfel inteligibilitatea textului liturgic; - inserarea unor fragmente muzicale (motete) în cadrul ceremoniilor, fără a se respecta natura acestora, ori pentru că nu erau bine alese, ori datorită virtuozismului execuției, ori pentru că erau excesiv de lungi; - interpolarea textelor originale cu altele străine, mai mult sau mai puțin compatibile
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
încercând readucerea lui la puritatea originară. Astfel, s-a decis abolirea tuturor tropilor și aproape a tuturor secvențelor. Papa Grigore al XIII-lea, prin decretul din 25 octombrie 1577, a încredințat responsabilitatea de a realiza o nouă ediție a cărților liturgice muzicale în cânt gregorian celui mai autoritar compozitor care lucra atunci la Roma, G.P. da Palestrina, ajutat de un alt muzician, Annibale Zoilo: După ce s-a publicat noul liturghier și breviarul, s-a constatat că melodia (cantus firmus) antifonarelor, a
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
oameni de credință și de pietate probată, responsabilitatea de a corecta, purifica și reforma tot ceea ce vi se va părea oportun, cu depline puteri .... Aceste expresii arată că autoritatea ecleziastică de atunci recunoștea că nu întotdeauna exista o perfectă funcționalitate liturgică a gloriosului cânt latin medieval; la fel de clar rezultă, că, prin criteriile indicate - „vă încredințăm vouă responsabilitatea de a corecta, purifica și reforma tot ceea ce vi se va părea oportun, cu depline puteri” -, cântul gregorian nu ar fi fost readus în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
prin criteriile indicate - „vă încredințăm vouă responsabilitatea de a corecta, purifica și reforma tot ceea ce vi se va părea oportun, cu depline puteri” -, cântul gregorian nu ar fi fost readus în mod sigur la integritatea, frumusețea muzicală și la funcționalitatea liturgică originară, dar ar fi fost în mod arbitrar deformat, mutilat și denaturat. De fapt, munca de revizuire a cărților muzicale a fost întreruptă și a fost reluată la începutul anului 1600 de alți doi muzicieni, foști elevi ai lui Palestrina
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
naștere astfel unor serii de mise sine nomine (fără titlu). În sfârșit, Conciliul din Trento a insistat asupra inteligibilității cuvintelor: intercalările și întrepătrunderile polifonice trebuiau simplificate, astfel încât să se respecte, ca o prioritate absolută, dicția clară și corectă a textului liturgic; în fond, era aceeași exigență care l-a determinat pe Papa Ioan al XXII-lea, cu mai mult de două secole în urmă, să elaboreze bula Docta sanctorum patrum. În secolul al XV-lea, cererile de reformă ecleziastică includeau o
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Prin convergența acestor elemente se realiza o muzică solemnă, grandioasă, foarte expresivă, colorată și ornamentată, spectaculară și fastuoasă. Multor oameni ai bisericii această muzică li se părea, deseori, departe de motivațiile religioase, de exigențele autentice ale rugăciunii și ale celebrării liturgice. Prin urmare, ierarhia privea cu îngrijorare afirmarea acestui tip de muzică, motiv pentru care a solicitat reîntoarcerea la polifonia corală din Cinquecento, consacrând-o în mod definitiv sub expresia stile antico alla Palestrina. Toți marii compozitori din Seicento au scris
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
afirmarea acestui tip de muzică, motiv pentru care a solicitat reîntoarcerea la polifonia corală din Cinquecento, consacrând-o în mod definitiv sub expresia stile antico alla Palestrina. Toți marii compozitori din Seicento au scris mise, motete și psalmi pentru uzul liturgic, fie în stile antico - actualizat, evident, cu noile sensibilități armonice -, fie în stil concertant. Rezultatele artistice au fost, deseori, semnificative, precum Vespro della B. V. Maria de Claudio Monteverdi (+ 1643). Acesta a scris și trei mise în stile antico cu
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
lui Francesco Cavalli (+ 1676) și compozițiile religioase, îndeosebi oratoriile, ale lui Giacomo Carissimi (+ 1674), ale lui Girolamo Frescobaldi (+ 1643), Alessandro Scarlatti (+ 1725), Angelo Corelli (+ 1713) și mulți alții. Deja în perioada renascentistă, orga era unul dintre protagoniștii principali ai muzicii liturgice. Practica de a acompania melodiile cu acest instrument in alternatim a devenit o obișnuință tot mai acceptată și reglementată. Aproape fiecare biserică era mândră de a poseda o orgă, ajunsă acum la un nivel tehnic ridicat; aceasta, prin sunetul său
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a acompania. Muzica instrumentală, uneori, suplinind cel de-al doilea cor, dialoga cu vocile, creându-se un amalgam timbral cu efecte sonore originale și fascinante. Alteori, compozițiile exclusiv instrumentale înlocuiau în totalitate cântul antifonelor din Proprium sau al altor părți liturgice. Muzica a obținut astfel un rol principal și domina asupra ritului cultual propriu-zis, care era privat tot mai mult de spațiul său legitim. Liturgia barocă a reprezentat un moment de provocare estetică, o experiență hedonistă și o ocazie pentru a
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
unde sunt reprezentate vanități și obscenități scandaloase, locuri de distracție și teatre ale falsității”. Au existat și tentative de a împăca exigențele noului tip de muzică cu exigențele liturgiei, prin compunerea unor fragmente de dimensiuni mici, simple, deasupra unui text liturgic și cu un caracter funcțional. Repertoriul cel mai vast și mai bine reușit, a fost cel al franciscanului Ludovico Grossi da Viadana (1560-1627), care a realizat colecția de motete în noul stil concertant pentru întreg anul liturgic, intitulat Cento concerti
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
deasupra unui text liturgic și cu un caracter funcțional. Repertoriul cel mai vast și mai bine reușit, a fost cel al franciscanului Ludovico Grossi da Viadana (1560-1627), care a realizat colecția de motete în noul stil concertant pentru întreg anul liturgic, intitulat Cento concerti ecclesiastici (Veneția, 1602). Melodiile sunt încredințate vocilor individuale sau unor mici grupuri vocale, cu acompaniament de bas continuu. Acest gen de muzică s-a răspândit și a avut succes pe toată durata secolului al XVII-lea, îndeosebi
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
și erau adevărate temple ale artei, căutate de cei care voiau să se afirme și de cei pasionați de muzică. Congregația Riturilor, în anul 1643, denunța abuzul că în „misele solemne sunt introduse execuții muzicale care nu se potrivesc actului liturgic; sunt așa de lungi, încât preoții, trebuind să aștepte prea mult, se plictisesc și își distrag atenția; cursul ceremoniilor este întrerupt, încât nu muzica este cea care slujește liturghia, ci liturghia este în serviciul muzicii”. Exhibiția și abuzurile muzicale în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
instrumental din secolul al XVIII-lea era nepotrivit muzicii sacre. Nu se poate nega faptul că adoptarea pe scară largă a stilului teatral, din partea compozitorilor de muzică sacră, a produs adevărate capodopere de artă, însă din punct de vedere funcțional liturgic, acestea, fără îndoială, erau nepotrivite. Charles Burney a fost unul dintre numeroșii „muzicologi” care au criticat muzica sacră a timpului său datorită mondenității acesteia: Eu nu numesc orice oratoriu, misă sau motet modern „muzică de biserică”, întrucât aceleași compoziții, cu
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
4 Enciclica „Annus qui”, de Benedict al XIV-lea Pe parcursul secolului al XVIII-lea, abuzurile s-au înmulțit: abandonarea cântecului latin medieval, invazia muzicii teatrale și instrumentale; superficialitatea și mondenitatea execuțiilor exhibiționiste (afirmarea soliștilor vocali și a instrumentiștilor); înlocuirea textelor liturgice oficiale (precum Gloria sau Pater noster) cu altele neaprobate; cântecul confuz și precipitat al psalmilor; lipsa de atenție a clericilor în timpul rugăciunii și în cor etc. În mod evident, s-au înmulțit și protestele, în special în sinoadele locale și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
franciscanul G.B. Martini în Storia della musica (1757) și în Esemplare o sia Saggio ... di Contrappunto (1774). Însă vocea oficială cea mai autoritară a fost aceea a Papei Benedict al XIV-lea. În apropierea anului jubiliar 1750, preocupat de situația liturgică a principalelor bazilici romane în care răsuna o muzică profană, și pentru a nu-i scandaliza pe pelerinii ce urmau să sosească în orașul papal, pontiful a încercat remedierea situației. A publicat astfel, în anul 1749, o lungă enciclică numită
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
bula lui Ioan al XXII-lea, este documentul cel mai important în materie de muzică sacră. Atentă la fenomenele timpului său, enciclica este o descriere interesantă a situației liturgice-muzicale a barocului târziu, în care sunt tratate diferite teme de muzicologie liturgică și este prezentată o analiză istorică, în vederea unor concluzii serioase și echilibrate. Problemele muzicale diagnosticate sunt cele care au ieșit deja la iveală și în perioadele precedente, acum adăugându-se și noile instanțe legate de noua sensibilitate muzicală. Sintetizăm prevederile
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
asupra valabilității sau nu a noului tip de muzică, „nu există nimeni care să nu dorească o diferențiere între cântecul bisericesc și melodiile teatrale”; - cântecul polifonic și instrumental sub formă de motet este acceptat, cu condiția de a convinge adunarea liturgică și de a fi proporționat în baza actului de cult; - textele motetelor trebuiau să fie luate din Scriptură, din tradiția liturgică și din operele Sfinților Părinți ai bisericii, inclusiv Sf. Toma de Aquino, pentru textele euharistice; - muzica trebuia să fie
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]