6,186 matches
-
cine știe ce lume care poartă vuietul destinelor sale deasupra capului meu; oare dacă mor eu, moare și ea, această lume din zenit (...) Sufletele oamenilor sunt ființe de îngeri înamorate de forme de lut..."3 Dar "geniul de aur" insuflat corpului de lut se va pierde în timp, slăbind contactul omului cu divinitatea, creînd prin aceasta o ruptură dramatică "cu cât generațiile se îndepărtează de clipa originară" (M. Eliade), acel dor ("știința morții a reînturnării"; Demonism) propriu liricii eminesciene, de refacere a Unității
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cât generațiile se îndepărtează de clipa originară" (M. Eliade), acel dor ("știința morții a reînturnării"; Demonism) propriu liricii eminesciene, de refacere a Unității cosmice, așa cum reiese din acest fragment care explică părăsirea sufletului 4 de către trup: " Când omul risipitu-i un lut fără suflare Sufletul în afară rămâne surd și orb..." (Povestea magului...) Fără "scânteia divină" lutul e "inert" (Ce suflet trist...) și devine doar un "vas de lut, un sac de viermi" Iar fața ta e străvezie), căci partea adamică e
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Demonism) propriu liricii eminesciene, de refacere a Unității cosmice, așa cum reiese din acest fragment care explică părăsirea sufletului 4 de către trup: " Când omul risipitu-i un lut fără suflare Sufletul în afară rămâne surd și orb..." (Povestea magului...) Fără "scânteia divină" lutul e "inert" (Ce suflet trist...) și devine doar un "vas de lut, un sac de viermi" Iar fața ta e străvezie), căci partea adamică e rău alcătuită dintru început, ea conține germenii perisabilului, a prafului: "Fiindcă tina5 lumii e rea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
acest fragment care explică părăsirea sufletului 4 de către trup: " Când omul risipitu-i un lut fără suflare Sufletul în afară rămâne surd și orb..." (Povestea magului...) Fără "scânteia divină" lutul e "inert" (Ce suflet trist...) și devine doar un "vas de lut, un sac de viermi" Iar fața ta e străvezie), căci partea adamică e rău alcătuită dintru început, ea conține germenii perisabilului, a prafului: "Fiindcă tina5 lumii e rea, fiindcă tină Și praf e universul întreg..." (Andrei Mureșanu) Ultima imagine a
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Noi reducem tot la praful, azi în noi, mâine'n ruină... Toate-s praf...Lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi". (Epigonii) " Același praf, aceeași adâncime, Iar moștenire ta și-a tot: uitarea". (Oricâte stele) c. colbul este "lutul" în timp, este zidul măcinat devenit o "urmă", o hieroglifă în pulberea lumii: "Orice popor, oricât de prăpădit / O piatră va găsi, sau o bucată / De fier, ori de aramă, ca să sape / Cu ea urme, adânci ce le-ați lăsat
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
-n ruine". El coincide cu "moartea seminței", cu stingerea oricărui elan vital: Fiindcă tina lumii e rea, fiindcă tină / Și praf e universul întreg..." (Andrei Mureșanu). Fără "substanța" sa geneza și apocalipsa nu pot fi înfățișate. Pentru că ea subsumează atât lutul biblic, "de-alcătuire" ("Un om se naște un înger din cer aprinde / o stea / Și pe pământ coboară în corpul lui de lut"; Povestea magului...), cât și perisabilitatea materiei originare "consumată în arderi, "străluciri de-o zi", care stă la
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
întreg..." (Andrei Mureșanu). Fără "substanța" sa geneza și apocalipsa nu pot fi înfățișate. Pentru că ea subsumează atât lutul biblic, "de-alcătuire" ("Un om se naște un înger din cer aprinde / o stea / Și pe pământ coboară în corpul lui de lut"; Povestea magului...), cât și perisabilitatea materiei originare "consumată în arderi, "străluciri de-o zi", care stă la temelia faptei umane: "Păstori de nații cu strâmbă cârjă-n mâini, / Pulbere-s astăzi. / Pulbere-s chiar fiind vii" (În van căta-veți
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
aruncă hlamida interpretului astrelor, a celui care tălmăcește doar "semnele vremii", și se arată în toată postura de Iov necredincios, revoltat titanian care nu ezită să bată la poarta zeilor și să-și strige refuzul strâns într-un pumn de lut: "O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele? De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol?... Și să
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
oarba întâmplare" (Memento mori). Axioma acestei omologii (cer pământ) este un fundament al eșafodajului filosofiei eminesciene bazat astrologic pe credibilitatea stelei: "Un om se naște un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în corpul lui de lut, ... Și îmblă scriind soartea a omului născut. Când moare a lui suflet aripele și-a 'ntins Și renturnând în ceruri pe drum steaua a stins." (Povestea magului călător în stele) Suntem "stelari" fii ai cerului, gândește omul eminescian. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
spre resurecția unui supraom. El dă valoare trecerii omului (sofianicului blagian, de mai apoi): pe fiecare treaptă prin care "pulberea trece" se întâmplă un eveniment (istoric, individual), un "complex al lui Ghilgameș", un cutremur care a străbătut ființa umană: În lut și-n cenușă te prefaci, o oame" (M. Costin Vieața lumii). În expansiunea "formelor" piatră zid ruină pulbere, poetul ne atrage atenția că fiecare treaptă merită cucerită, că fiecare treaptă este o rivalitate împotriva extincției, este memorie, prefacere a formelor
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
fiecare "stă în legătură cu toate lucrurile lumii". În consecință, omul influențat de puterea unei stele stă în centrul nemărginirii ("unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunși de puterea suprafirei unei stele"), pe când ceilalți "născuți din lut și nefiind în legătură decât cu coaja pământului, sunt robi cu duhul". De aceea, uneori la Eminescu sunt și accente de dușmănie față de textul "cărții lumii", ca și cum ar putea fi un semn de egalitate între destinul guvernator al sorții individului
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
existau doar câteva case bine zidite. La 1849, în Tg. Piatra, situat într-o zonă unde materialul de construcții se putea obține cu ușurință, se aflau numai 20 case de piatră, iar restul - 220 - erau din lemn și 800 de lut. Târgurile erau, înainte de toate, centre de schimb, mai mari sau mai mici; aceasta explică și rămânerea lor în urmă sub raportul evoluției economice și sociale în condițiile stăpânirii lor de către feudali dar, totodată, și premisele favorabile ale dezvoltării lor urbanistice
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
triste suferințe Printre aceste vălvătăi neîncetat trudind? stăpînii noștri aspri rîd 220 De toată-ndurerarea noastră. Sîntem silite să-nvîrtim roată pentru apa, Coșul cel greu să îl purtăm pe-ai noștri umeri pîrjoliți, să dăm prin sita Nisipul și cenușile, si lutul să-l amestecăm cu lacrimi și cu pocăința. Acuma timpurile asupră-ne s-au fost întors; ne-am dat Disprețului, și-acum disprețuite sîntem de sclavii dúșmanilor noștri. 225 A noastră frumusețe acoperită-i de țarina și cenuși, si ni
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
să cerșească. Pe hoț l-am învățat un tainic drum spre casă celui drept. Am dat învățătură palidului vicleșug să iși întindă mrejele asupra dimineții. 395 Îmi sînt arama 105 cerurile, pămîntul mi-este fier, luna-mi, un bulgăre de lut, Soarele-mi, urgie arzătoare la amiază și pîclă-a morții noaptea. Care e prețul Experienței? o cumpăra c-un cîntec oamenii? Sau (poate)-nțelepciunea c-un dans în stradă? Nu, ea este cumpărată cu prețul A tot ce are-un om
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
jos și-n jos 155 În groaznicul neant fără de capăt, căzînd, căzînd, căzînd, Intru Neantul de la Răsărit, lumea pustie-a lui Luváh. Îndurătorul veșnic, cel care vede toate, căderea i-o văzu, Si in neantul sumbru făcut-a sîn din lut; Cînd, istovit, el căzu mort, atuncea mădularele-i în sînul cel de tină164 se-odihniră; 160 Și cum sămînță cade din mină semănătorului, la fel căzu și Urizen, și moartea Puterile i le închise în uitare; apoi așa cum și sămînță
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
picioare omenești? căci Iată, ochii noștri sînt în ceruri". 230 El înceta, căci despicat verigă cu verigă, țîșnind din sine Universul explodează 314. Și toate lucrurile răsturnate zburară din centrele lor: oase ciocnindu-se Oaselor se-Alătură: tremurînd, zbătîndu-se, înfioratul lut răsúflă: Fiece fir de praf se cuibărește învîrtindu-se mereu în jurul centrului Pămîntului 315 În chinurile unei Nașteri Veșnice: în suferință și-adorație și teama, 235 Toate spiritele moarte, eliberate din temnițe-reptile, sosesc în cîrduri: Furii sălbatice din creierul de tigru
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
arcul, tunul și mortarul; netezesc forturile. În icuri bat mașinăriile de fier ale prăpădului; 305 Ei le dau fiilor lui Urthona; bătînd ciocanele răsună În hrube ale morții să făurească tîrnăcopul, lopată și securea, Greul tăvălug să sfarme bulgarii de lut, să treacă peste neamuri. Fiii lui Urizen răcnesc. Tatăl lor se ridicắ. Caii cei Veșnici 319 fiind acuma Înhămați, Ei către Urizen strigat-au; se clintiră cerurile la chemarea lor. 310 Mădularele lui Urizen străluciră cu ardoare. Își puse mîna
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
după-amiază (nouă ore după răsăritul soarelui). 19 (I, 200) Scris cu majuscula goat semnifică semnul zodiacal al Capricornului. 20 (I, 200) Sau "țarina, huma"; există însă și sensul de "matrice", "tipar" (cf. lat. modulus = măsură), indicînd probabil rolul formator al "lutului" că receptacul al ideilor divine. 21 (I, 222) Este sensul creației față de Dumnezeu: Dumnezeu voiește să se arate Celuilalt, Prietenului, voiește să dezvăluie Taină cea din Veci ascunsă. Acesta este un fundament al creștinismului. 22 (I, 253) Cf. lat. porticus
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
aici lecția despre lipsa de realitate a omului blocat în sine, redus fie la condiția de simplu fenomen (doar locuitor al lumii fenomenale) fie ridicat în slăvile inteligibilului (doar locuitor al lumii inteligibile, înger pe pământ, lipsit de picioarele de lut ale condiției sale fenomenale, totuși, necesare). De asemenea, finalitatea apare ca un concept necesar care leagă "sectoarele" ființei umane (condiția fenomenală și cea inteligibilă). Iar ideea omului ca scop final al existenței lumii pune într-o relație de complementaritate cele
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
țară, care Își amenaja un univers ludic din te miri ce (mingea din păr de vacă, arcul cu săgeți din nuiele de alun, ciocălăul și cârpele adiacente ce deveneau păpușă, hainele mamei sau bunicii ce ne făceau să devenim altcineva, lutul moale după ploile de vară, jocul de-a „v-ați ascunselea” de prin crânguri sau hârtoape etc.). Toate acestea Îi puteau rezerva acelui copil un câmp de acțiune și de interacțiune pe care, s-o recunoaștem, actualul arsenal de jocuri
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
economia și experiența sacrului. Profanul este contaminat de „miresmele” sacrului Înainte de ivirea sau săvârșirea lui. Motivul Învierii (sau al trezirii) este des Întâlnit atunci când se are În vedere formarea și educarea omului. Alături de metafora cioplirii pietrei de către sculptor, a modelării lutului de către olar, a iluminării de la o torță sau de la un foc, a corăbierului ce Înfruntă marea și furtunile, a grădinarului ce ajută pomii și florile să crească etc., acest motiv le Înglobează pe toate acestea, datorită forței transfiguratoare ce rezultă
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
participanții au părăsit festivitățile primind ca amintire portretul șahului țesut în covor de artiștii azeri. Pentru posteritate, a rămas însă un cadou mult mai important, cu o semnificație deosebită, plin de surpriză: Mesajul lui Cyrus înscris pe un cilindru de lut ars, care se află la British Museum căci despre acesta este vorba, a fost reprodus și înmânat participanților. Acesta se adresează tuturor suveranilor, indiferent de credință, să-și respecte supușii, să se îngrijească de confortul și de bunăstarea lor, să
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
război, va apărea doar postum (1998). Lirica sa, de o mare bogăție imagistică, dezvăluie o sensibilitate înclinată spre reflexie și visare. Poemele din cuprinsul volumului transpun, într-o ambianță feerică, elanurile unui suflet însetat de lumină și puritate (Apropiere, Peste lut, Domnița apelor). Accentele religioase, convertite pe alocuri în exaltări panteiste, amintesc de Arghezi și Blaga. Crezul artistic capătă o nuanță mesianică, poeților atribuindu-li-se cea mai nobilă menire (Biserica versului, Poeților). Excesul imagistic pare uneori obositor. În genere, însă
ANDERCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285349_a_286678]
-
Fragmentul publicat din Ispita tratează, cu mijloacele melodramei, un malentendu. SCRIERI: Dochia, București, 1916; ed. București, 1927; ed. București, 1929; Meșterul Manole, București, 1916; Dragoste nordică, București, 1929. Repere bibliografice: I. C. Bacalbașa, „În preajma tronului”, LUP, 1894, 2413; Victor Eftimiu, „Dochia”, LUT, 1928, 1926; H. Blazian, „Dochia”, DEP, 1928, 159; Horia Furtună, Antonescu N. Emanoil, în Fr. Stanetti, Fresca justiției contemporane române, București, [1935], 161-164; Alex. Velescu, Emanuel Antonescu, „Gazeta tribunalelor”, 1937, 4; Massoff, Teatr. rom., III, 343; Ciompec, Motivul, 77-81; Emanuel
ANTONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285391_a_286720]
-
aspră de cazarmă și cu bârfa vulgară a popotei, și se reîntoarse la Linden House plin de acest nou entuziasm pentru cultură. O boală grea, În timpul căreia, ca să folosim propria lui expresie, a fost „făcut cioburi, ca un vas de lut”, l-a lăsat sleit pentru o bucată de timp. Construcția lui delicată, oricât de indiferentă ar fi rămas la provocarea durerii În alții, era deosebit de sensibilă la propria durere. El fugea de suferință ca de ceva ce deteriorează și schilodește
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]