3,495 matches
-
clipa când armata lui Puarem începu să iasă pe țărm, din corăbii, un țăran uscățiv și tăcut și-a lăsat plugul în țarină și s-a aruncat în apele râului Hapi, printre crocodili. Nimeni însă nu știa ce spaimă îl mânase pe țăran la asemenea moarte. Țăranul se numea Hunanupu. Se scurseră multe luni de război și de jaf, și țara Ta Kemet fu în sfârșit închegată. Într-o zi de mare sărbătoare, în noul templu al zeului Tot, alături de Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de Robert Louis Stevenson și 21 autori celebri. Prefațată cu o povestire de Jerome K. Jerome. Bietul Louis! Mort la patruzeci și șase de ani În Samoa. Și se părea că nu bronșita care Îl chinuise toată viața și Îl mânase până În Mările Sudului, În căutarea unei clime mai blânde, Îl ucisese, ci o hemoragie cerebrală, care ar fi putut afecta pe oricine, oriunde. Vestea ajunsese În Anglia În prima săptămână de repetiții la Guy Domville, de aceea nu avusese timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
m-am gândit că e mai bine să nu le vezi, răspunse Alexander pe un ton care nu suna deloc bine. O să ne bizuim pe ce spune publicul. Te țin la curent. Întorcându-se spre Kensington, regretă impulsul care Îl mânase la teatru. Se simțea supt din nou de vârtejul amețitor, epuizant, de emoții care părea să Învăluie orice proiect teatral, provocând o alternanță nesfârșită de speranță și deznădejde care ucidea sufletul. Ce repede abandonase hotărârile luate după-amiază! Se jură Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fiica lui Norris, Effie, umplea aceste pauze vorbind despre cai și vânătoare, singurele subiecte care păreau să o intereseze. Era o tânără Înaltă, blondă, cu obraji roșii, În vârstă de douăzeci și trei de ani, arhetipul englezoaicei sănătoase și vioaie, mânată de instincte și lipsită de gânduri ca un animal de rasă, ca, să zicem, un cal. Găsea util să se gândească la ea atunci când evoca personajul denumit Mona Brigstock, energica dar estetic insensibila rivală a eroinei principale din Frumoasa casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bărbieresc pe domnu’ James. — Nu știu cum poți, Burgess, zice Joan Anderson, cutremurându-se ușor. Să bărbierești un cadavru. — Nu mă deranjează, spune Burgess. Nu vreau să las să o facă altcineva. El m-a Învățat să-l rad. Zicea că am mâna ușoară. Nu l-am tăiat nici o singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
viteză stropeau nepăsătoare, trecând prin bălți. Unii oameni aveau să te lovească, nesimțiți, și, aveau să treacă mai departe, înjurând. Îndrăgostiți, inși uniți de fapt de viață, aveau să-și zâmbească nefolositor, deznădăjduit. Tineri în gașcă aveau să facă panaramă, mânați de necazuri și fericiți cu prietenia lor, ignoranți la un pericol mai mare. Persoane în vârstă aveau să se certe și să se să ciocnească un pahar cu ură în suflet. Iar alții mergeau plângând de ciudă că încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cultivați, inteligenți și pentru a avea un trai comod, modern ce ne oferă timp suficient pentru odihnă, plăceri, și, cel mai important, perfecționare. Avem la dispoziție o întreagă diversitate umană(și materială ) care, în loc să se bucure de ea însăși încearcă, mânată de o frustrare pe care nu mi-o explic (țiganii care dau în cap altora , dar au pretenția de a fi respectați, când e alegerea oricui dacă ignoră cultura sau o adoptă) să schimbe lumea, fiecare în felul său. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
tocmai de aceea pline de confort. Timpurile se îmbină, totul e aproape, dar există și puterea de a continua drumul pe care te poartă viața, regulile, interpretările, răspunsurile. Și lumea te mai întreabă de ce zboară păsările, și ce anume le mână! Tu ai răspunsul. Trebuie să știi să privești. Și că veni vorba, eu am un soț, pe undeva, și verigheta, care simbolizează împlinirea, perfecțiunea. Ia stai! Un cerc, adică toată viața la același nivel de împlinire, sau ajungi să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
aminteam atunci de cît de genial e Caragiale cu "O scrisoare pierdută" și "Vizită" și de ce bine era pe vremea lui. Îmi amintesc de unchii și de nașii mei. Cât despre viitor, vreau nemurirea, prin ea atingând fericirea, spre ea mânându-mă foamea și după aceea voi trăi în plăceri nobile. · Zic, suflă un "nu" încet, iar eu mă las purtată de pasiunea mea și îl sărut. Și el vrea mai mult, mi-e foame de el. Îmi cere mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
scurtcircuitate adică, policlinicile secrete, piscinele arogante și disprețuitoare în care înotau odrasle speciale, transparente, fără vezică, destinate încă din pungile seminale sau din mistica cursului scurt de materialism-dialectic să devină pe viață prim-secretari. Deasupra Împotrivitorului, cârd de norișori gri-trandafirii, mânați de la spate de suflul unor guri nevăzute, sinchisindu-se doar de-a face umbră Stăpânului actual al Lumii și al Pământului. Când șarjă peste Combinatul poligrafic "Casa Scînteii", has-Satan se abătu un moment pentru a se marghioli cu poporul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi, să-i curenteze pe zvăpăiați și, la un semnal al ciohordoaicei, să ne mâne cu forța printre cele două focuri vii. Pentru că, în trecătoarea dintre casele lui Jubilău și cele ale lui Spasmatu, fermecătoarea aprinsese cele două focuri vii, iscate nu cu scânteie cordită de la chibrit sau brichetă. Ci cu scânteie sfântă, slobozită de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-l studiaseră decât pe Victor Socaciu, lălăiau, chirăiau, își zburleau bărbile și mustățile, răcneau până își făceau franjuri bojocii, făcând 80 DANIEL BĂNULESCU Fulgerător, din direcția pistelor pentru avioane, își făcu apariția, în zbor, o trăsură de jucărie. Caleașca era mânată de loviturile de bici ale unui vizitiu de jucărie. De asemenea, vizitiul purta pe pântecul revărsat, gol, prinsă într-un singur nasture, o livrea de jucărie. Deșănțatul surugiu blestema îngrozitor. Iar pe măsură ce se apropia, suduielile sale mitocănești se transformau, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul de pași îi ajunse. Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe o mână de chiștoace fumegânde. Îi mână înapoi însiropați în propriul lor sânge. Obligîndu-i ca, lipindu-se de bara din spate a taximetrului și alcătuind un soi de piramidă sportivă, să-și prăvale făpturile, primii doi (Fiorosul Marcel și Gabi cel Norocos) în prăpastia metalică a portbagajului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le zărească), cupele și tărășeniile de argint ale serviciului de masă. Instrumentele subțiate ale hărmălaiei de lăutari. Paftaua frunții și umerii Pulheriei Cocorăscu, iuțită, către budă, de nevoile cafenii ale cărnii. Trupul bălegos și zburlit al stăpânului casei, Vatracan Cocorăscu, mânând porcii dintr-un jilț, cu furtunul ciubucului de cireș îmbrobodit în jurul gâtului și cu piesa de chihlimbar, de introdus în gură, înșurubată în fund. Zece metri mai gios, pe mâna dreaptă, Casa Oștirii. Tot pe dreapta, lăfăindu-se ca o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin pietrăriile altor tărîmuri). Cotea pe dinapoia altarului bisericuței Răzvan, mânând, de la coadă, flotilele de gâște, peste zona străzilor Stelea Spătaru, Decebal, Armenească, Paleologu și bulevardul Hristo Botev. Secționând Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor). Tăind de-a curmezișul Cișmeaua Seacă, până la numărul 18 (niște alea de zăplazuri ursuze pe care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
desfundase sinusurile și canalele, îi ondulase cartilagiile. Și, ieșindu-i pe partea cealaltă, i se așezase, mușchi tegumentos, să zacă alături de limba sa, precum doi dulăi somnoroși, pe planșeul vascularizat al cavității bucale. Pe la ora 15,20, Ho diábolos îl mână printre casele indisciplinate, neconstruite în linie, ci după profunda știință a bunului plac, de-a lungul curților garnisite cu troace, cotețe de porumbei, automobile stricate și hârdaie, către gurile pârâiașului Bucureștioara. Adică de unde Bucureștiul, cu asfalturile și cartierele lui, țâșnea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nici un ținut de pe glob, nu mai reușise până atunci să aclimatizeze picior de rafinărie în Mozambic... ...Mi se ordonase deci, pe un ton ce nu admitea replică, să plec, în numai într-o zi și jumătate, într-acolo unde mă mâna politica Partidului de industrializare a lumii... Și, dacă prima perioadă de pregătiri mi-am consacrat-o rezolvării unor chestiuni administrative relativ domestice (procurarea pașaportului și-a tichetului de avion), a doua zi, către seară, după ce, în ultima clipă, am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
duce la reîmpropietărire, într-atîta se îmbrăca de vioi tata-mare. Trăznetul ăla, uite, că se potrivise la manieră mai mult cu un ofițer de Securitate și, prin negura timpului, nu mai apărea deloc clar, la ei, în familie, către ce-l mânase pe bunic, către împropietărire, reîmpropietărire sau cooperativizare. - Ba nu. Către spiritualizare! îi căzuse nepotului Doru fisa, după atâta amar de ani de zile. Pentru că, imediat ce-ai trecut pe spiritualizare, te-ai și ars! cugeta pentru sine Sinistratul, contemplând cozile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceaușist-pe jumătate mitic, în luna aprilie 1988. Has-Satan nu face nimic altceva decât să-și inventarieze fidelii, să le îndosarieze basmele fantastice într-o enciclopedie zăpăcitoare, alcătuită - poate - pentru a exorciza senzual (?) Răul. Este, oare, Ho diábolos masochist? Ce-l mâna pre el în luptă, dacă - așa cum mi se pare mie - cu cât se ia tot mai în serios ca producător de convenție ficțională, cu atât își subminează mai abitir menirea sa de corupător? De fapt, Diavolul nu prea mai are
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în urma lor: mintea distrusă, izolată, a lui Dolores O’Toole, părăsită de dragoste chiar în momentul când i se dăruise. în fața lor, K și orice-ar fi adăpostit el. între ele două: povârnișurile neprimitoare și Pădurea din Calf. Ce-l mâna pe Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar fi dorit să știe ce-l mâna pe Virgil Jones. Un vuiet ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și Pădurea din Calf. Ce-l mâna pe Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar fi dorit să știe ce-l mâna pe Virgil Jones. Un vuiet ușor îi răsuna în cap. Avu impresia că devenea tot mai sonor pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Virgil și îi era dator cât pentru două vieți. Și totuși vocea a fost convingătoare. De-acum se cunoștea și știa că nevoia de a se integra, de a fi acceptat, îi înlocuise spiritul de aventură și pasiunea ce-l mânase în îndelungata lui căutare se stinsese în el. — Mâine, își spuse. Sau poate în seara asta, ceva mai târziu. O să mă duc să-l găsesc pe Virgil și o să-mi cer scuze. Da, asta e. Mâine. încă-i mai răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prețuită a omului. Faptul că ai ajuns aici te face, probabil, să simți un imens sentiment de împlinire. Vultur-în-Zbor își privi sora: zdrobită, servilă, ghemuită slugarnic într-un colț, ignorată de stăpânul ei. Poate că e mai bine să călătorești mânat de speranță, zise el. Prepelicarul, cea care îl servea pe Grimus de o veșnicie, o veșnicie în care fusese ignorată. Vultur-în-Zbor a presupus că îndurase totul fiindcă așa măcar se putea simți unică, singurul tovarăș al omului pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Unei femei Ești un mister de nedescris, Te-admir din creștet până-n poale, Și-atunci când ții un ochi deschis, Cu celălalt mă bagi în boale! Femeia - o permanentă tentație Zic, gândind în chip firesc Când apare la vedere: Deie-mi mâna s-o iubesc Fără, însă, a i-o cere. Misterul femeii E ades de nepătruns, Însă înțelegi îndată, Că ceva îți ține-ascuns, După felul cum arată. „Una caldă, alta rece” Între cald și rece este Cotă de contraste-nalte, Ca
VASILE DARIE by VASILE DARIE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83946_a_85271]
-
sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 29} Pe râul dorului, mânat de vânture Veni odat- Pe-un vas cu vâslele, muiate-n cînture, Lin-împărat. Venit-a Regele să calce văile Cătând o sor, Eroi se-ninimă și plâng femeile De-a lui amor. El fură nunților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]