10,807 matches
-
științei matematice a naturii. O variantă a unei asemenea înțelegeri a temeiurilor legilor șțiinței matematice a naturii este schițată chiar în unele scrieri ale lui Newton. În ale sale Regulae philosophandi, de la începutul celei de a treia cărți a Principiilor matematice ale filosofiei naturale, ca și in corespondența sa, Newton va caracteriza legile mișcării drept principii „deduse din fenomene și făcute generale prin inducție”. Inducția - afirma el - este dovada cea mai înaltă care poate fi adusă în favoarea unui enunț al filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dedusă prin inducție nu ar fi însă destul de sigură, va trebui să o corectăm nu prin ipoteze, ci prin fenomene ale naturii observate pe scară mai largă și cu mai multă grijă.21 Newton socotea, prin urmare, că legile științei matematice a naturii pot să fie mai mult sau mai puțin sigure, în raport cu întinderea și precizia cunoștințelor noastre despre fapte, dar ele nu pot fi niciodată pe deplin sigure, adică certe. În cercetarea temeiurilor legilor fizicii propriu-zise, Kant se delimitează net
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ci și în discipline științifice descriptive cum era în acea vreme chimia. Un domeniu de cercetare ale cărei principii și legi sunt pur și simplu empirice nu merită însă numele de știință 23. Nu acesta era însă cazul noii științe matematice a naturii. Calitatea ei de știință în sensul strict al termenului, nu a fost pusă de Kant sub semnul întrebării. Din cele spuse pot fi desprinse două concluzii. Prima este aceea că delimitarea lui Kant de considerațiile metodologice ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi desprinse două concluzii. Prima este aceea că delimitarea lui Kant de considerațiile metodologice ale lui Newton a avut o anumită îndreptățire în măsura în care în acestea din urmă nu se distingea clar între simple generalizări inductive și legile propriu-zise ale științei matematice a naturii, cum este legea gravitației. Fizicienii matematicieni din generația lui Kant aveau deja o conștiință clară a distincției dintre știința teoretică a naturii și simpla empirie. În acest sens merită să fie amintite unele reflecții ale lui Jean Le
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu informații despre caracteristicile de stare ale sistemelor reale, fac posibilă explicarea și anticiparea faptelor. Este cazul explicării și anticipării mișcării corpurilor cerești, de exemplu a regularităților din mișcarea planetelor sistemului solar. Tocmai asemenea corelații între legile formulate în limbajul matematic al teoriei și rezultatelor măsurătorilor sunt cele care ne îndreptățesc să caracterizăm legi cum sunt legile mișcării formulate de Newton drept legi ale naturii și să afirmăm că ele sunt sub controlul faptelor. O singură observație bine făcută, un experiment
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
legi ale naturii și să afirmăm că ele sunt sub controlul faptelor. O singură observație bine făcută, un experiment controlat, sunt în măsură să le confirme sau să le infirme, sublinia d’Alembert. Din analiza lui rezultă că legile fizicii matematice sunt sub controlul faptelor, dar în alt fel decât regularitățile formulate prin generalizări inductive. Este o concluzie care nu pare să se armonizeze cu unele din afirmațiile cuprinse în Regulile lui Newton, reguli ca aceea că legile mișcării sunt „deduse
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
justificate prin capacitatea de a da socoteală de regularități stabilite prin cercetare empirică, regularități cum sunt legile lui Kepler. Punctul de vedere schițat de d’Alembert era împărtășit de mulți oameni de știință exactă ai epocii. Ei distingeau legile fizicii matematice de regularitățile stabilite prin inducție. Se considera, totodată, că singura justificare a celor dintâi constă în acordul cosecințelor obținute prin aplicarea lor cu datele observației și experimentului. Acesta nu a fost, fără îndoială, și punctul de vedere al lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a întemeia fizica matematică pe principii a priori. Aceasta este o constatare greu de tăgăduit, indiferent dacă vom vedea în ea expresia intenției de a păstra, într-o versiune minimală, „critică”, o ontologie a naturii corporale supraordonată noii științe matematice a naturii 25, în opoziție cu noua conștiință de sine a fizicii matematice, sau, dimpotrivă, expresia unei străduințe, care merită să fie salutată, de a discerne elemente raționale, a priori, în infrastructura conceptuală care susține edificiul acestei științe. Că orientarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
greu de tăgăduit, indiferent dacă vom vedea în ea expresia intenției de a păstra, într-o versiune minimală, „critică”, o ontologie a naturii corporale supraordonată noii științe matematice a naturii 25, în opoziție cu noua conștiință de sine a fizicii matematice, sau, dimpotrivă, expresia unei străduințe, care merită să fie salutată, de a discerne elemente raționale, a priori, în infrastructura conceptuală care susține edificiul acestei științe. Că orientarea gândirii lui Kant se distinge de orientarea mai „empiristă” a unor cercetători reprezentativi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
comparativă, adică o largă aplicabilitate.30 Când vorbește despre legi ale naturii care nu sunt legi a priori ale naturii în genere sau ale naturii corporale, Kant are în vedere, în mod evident, corelații cum sunt cele formulate de știința matematică a naturii. Este vorba de relații presupuse a fi invariante în spațiu și timp, spre deosebire de acele constatări privitoare la relații constante de simultaneitate și succesiune, care pot fi infirmate în orice moment, odată cu extinderea experienței noastre. S-a făcut observația
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterea naturii în genere, tot așa cum în Pmsn interesul său s-a îndreptat spre determinarea condițiilor care fac posibilă cunoașterea naturii corporale în genere. La întrebarea cum sunt posibile legi particulare ale lumii fizice, de genul celor formulate în știința matematică a naturii, numite de Kant și „legi naturale ascunse”35, Kant ar fi răspuns prin considerațiile sale asupra ideilor regulative ale rațiunii și asupra facultății de judecare. Sunt considerații expuse îndeosebi în prima parte a „Suplimentului la Dialectica transcendentală” din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
două medii in contact rezultă, prin urmare, nu din principii transcendentale, ci din utilizarea regulativă a ideilor rațiunii 38. Buchdahl admite că unele formulări ale lui Kant pot crea impresia că analogia a doua a experiențe este temeiul legilor științei matematice a naturii. El crede însă că acceptarea unei asemenea sugestii ar echivala cu ștergerea distincției dintre principiile constitutive și regulative ale cunoașterii, o distincție care este centrală în filosofia teoretică a lui Kant39. Contingente în raport cu legitatea proprie naturii în genere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o căsătorie de conveniență. Principiul cauzalității și legea gravitației universale sunt cunoștințe și rude doar deoarece, deși deosebite, ele sunt focalizate în mod asemănător”47. Ipoteza lui Butts este, desigur, deosebit de atrăgătoare. Ea dă socoteală atât de valabilitatea legilor științei matematice a naturii dincolo de acel domeniu accesibil la un moment dat experienței noastre, cât și de faptul că valabilitatea acestora ar putea să se dovedească, în cele din urmă, ca fiind totuși una limitată. Aceasta este însă o înțelepciune la care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Va trebui să avem permanent în vedere cadrul general în care s-au desfășurat cercetările lui Kant asupra fundamentelor științei naturii, un cadru care s-a constituit prin adaptarea unor teme și concepte ale tradiției filosofice wolffiene la realitățile științei matematice a naturii, inaugurată prin opera lui Galilei și Newton. Pornind de la supoziția că la baza elaborării conceptului cunoașterii propus de Kant stă o analiză a condițiilor de posibilitate ale științei exacte a epocii sale, Friedman va propune o interpretare de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
clasa enunțurilor care nu pot fi formulate independent de informațiile pe care le oferă simțurile (care sunt „bazate pe principii empirice”) aparțin științei numai cele ale căror obiecte pot fi construite în intuiție și pot primi, în consecință, o descriere matematică. A doua precizare este că filosoful contrastează enunțurile fizicii propriu-zise cu enunțurile a priori. Iată două formulări semnificative, în acest sens, din § 36 al Prolegomenelor. „Există multe legi ale naturii pe care nu le putem cunoaște decât prin mijlocirea experienței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
p. 158. 13. Ibidem, pp. 175-176. 14. Ibidem, p. 221. 15. Ibidem, p. 194. 16. Metaphysische Anfangsgründe..., p. 75. 17. Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 555-556. 18. Ibidem, p. 555. 19. Metaphysiche Anfangsgründe..., p. 9. 20. I.Newton, Principiile matematice ale filosofiei naturale, traducere de V. Marian, Editura Academiei, București, 1956, p. 305. 21. Citatele sunt date după Alexandre Koyré, Les Regulae philosophandi, în Al. Koyré, Études newtoniennes, Gallimard, Paris, 1968, p. 319, 326, 322. 22. Vezi Metaphysische Anfangsgründe... , p.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
atât wolffienii, cât și unii dintre adversarii lor, încearcă să ofere o ontologie inteligibilă pentru corpurile fizice și totodată o întemeiere neempirică pentru legile care guvernează mișcarea corpurilor. Principia lui Newton nu încearcă nici unul din aceste lucruri deoarece elaborează principii matematice mai degrabă decât metafizice, iar legile mișcării sunt întemeiate mai degrabă în mod empiric decât a priori.” (The Laws of Motion..., p. 11.) Și, mai departe: „Wolffienii tind să ofere derivări neempirice, ontologice sau logice... Strategia lor standard este să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Century”, în P. Parrini (ed.), Op. cit., pp. 38-39. 55. Într-un studiu consacrat teoriei kantiene a experienței, care rămâne până astăzi incitant, Wolfgang Stegmüller susține, cu argumente originale, că ceea ce a urmărit Kant a fost o „întemeiere defintivă” a științei matematice a naturii din epoca sa. Kant, afirma el, „a fost un teoretician din școala aristotelică pentru care știința trebuie să ducă la episteme, și nu pur și simplu la doxa, adică la presupuneri ipotetice”. (W. Stegmüller, Gedanken über eine mögliche
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
găsite în reflecții epistemologice ocazionale ale unor cercetători ai naturii de cel mai înalt rang, precum și în analize mai sistematice ale unor filosofi cu formație științifică, susțin această concluzie. La fel ca și Kant, dar cu referire specială la știința matematică modernă a naturii, autori ca Hermann von Helmholtz, Albert Einstein sau Moritz Schlick au fost orientați în reflecțiile și analizele lor de interesul pentru evidențierea condițiilor care fac posibilă o cunoaștere cu valoare obiectivă. În mod firesc, considerațiile acestor autori
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
supoziția că descrierea și explicarea oricărui fenomen natural ar trebui să fie înfăptuită în termenii unui model mecanic. Singurele ipoteze admisibile erau considerate cele care explică faptele accesibile observației prin mișcarea unor mase materiale, mișcare susceptibilă să primească o descriere matematică, de preferință geometrică. Blaga utiliza expresia idee mecanistă pentru a desemna această exigență cu funcție imperativă privitoare la forma ipotezelor teoretice. Se poate spune că pentru o anumită epocă din istoria științei moderne ideea mecanistă a reprezentat idealul cunoașterii naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
proriu-zise drept o „cunoaștere teoretică a rațiunii”, cu alte cuvinte drept știință. Cel mai clar s-a exprimat Kant în această privință la începutul „Prefeței” ediției a doua a CRP. El observă că fizicii i-a fost mai greu decât matematicii să „apuce drumul sigur al științei”. Căci spre deosebire de matematică, ale cărei obiecte sunt construite în intuiția pură, obiectele cunoașterii fizice nu ne sunt date independent de experiență. O știință matematică a luat naștere încă în antichitatea greacă, în timp ce fizica a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
El observă că fizicii i-a fost mai greu decât matematicii să „apuce drumul sigur al științei”. Căci spre deosebire de matematică, ale cărei obiecte sunt construite în intuiția pură, obiectele cunoașterii fizice nu ne sunt date independent de experiență. O știință matematică a luat naștere încă în antichitatea greacă, în timp ce fizica a pășit pe acest drum mult mai târziu, abia în secolul al XVII-lea. Atunci ar fi avut loc, crede Kant, „o revoluție subită a modului de gândire”. Dacă până atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și idei ale rațiunii. Căci primele implică cerințe care privesc elementele constitutive ale sistemului care este știința, pe când cele din urmă sunt idealuri de cunoaștere care orientează construcția științei ca întreg. Confruntarea principiilor formulate de Kant cu evoluții ale științei matematice a naturii din secolul XX, precum și cu reprezentări mai generale asupra obiectivelor ultime ale cunoașterii lumii fizice, ne poate conduce la concluzii interesante. Atât pretenția de universalitate a unui principiu cum este principiul kantian al cauzalității, cât și a acelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
țel care s-ar putea dovedi utopic, și nu de realizările și succesele lor palpabile. Într-adevăr, deși marele fizician recunoștea că mecanica cuantică este teoria fizică cu cel mai mare succes din cele pe care le cunoaște istoria științei matematice a naturii, el o caracteriza drept o teorie incompletă, care va trebui să fie depășită prin integrarea ei într-o teorie mai cuprinzătoare, cu o bază mai largă 19. Punctul de vedere al lui Einstein cu privire la unificarea cunoașterii fizice printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
umplere a spațiului. Ei s-ar fi mulțumit totuși să postuleze pur și simplu asemenea principii. fără a le cerceta sursele a priori 26. Sarcina de a întreprinde această cercetare revine metafizicii științei naturii. Prin aceasta, ea constituie fundamentul științei matematice a naturii. Știința matematică a naturii nu s-ar putea lipsi de „partea ei metafizică”, afirmă Kant. Iar cercetătorilor naturii le-ar reveni îndatorirea de a uni metafizica naturii corporale cu teoria matematică a mișcării 27. Indiferent de modul cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]