4,850 matches
-
proptit cu bărbia Într-o bîtă de baseball artizanală pe care e scrijelit Democrație originală, se uită la clipul lui Roxette, Joy Ride, și face comentarii grețoase despre o posibilă Întîlnire cu anatomia cîntăreței. Toată scena se Întîmplă pe prispa micuței clădiri a corpului de gardă, unde a fost scos televizorul pentru a vedea meciul României cu Argentina, la Cupa Mondială. Și, În ciuda euforiei provocate de meci și de ziua superbă de vară, tuturor ne stă În gît atitudinea ofițerului, care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
atîrnată de o sîrmă), pictată cu vopsea roșie, pe un carton: Haute cuisine Ritz. Și toate au fost bune și frumoase pînă am descoperit unele inconveniente: ciorba de fasole cu afumătură. Asta pentru că după un astfel de festin, seara, În micuțul dormitor din pavilionul de vară, am cunoscut clipe de oroare. Mațele lui Jordache ne-au vorbit limba morții. Lunganul slăbănog din Constanța rînjea tăcut, urmărind ușor amuzat cum faptele curului său otrăvit ne stîrneau o panică oribilă. S-a ales
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
uită la ceas, căutând să descifreze ora în lumina palidă. Șapte și jumătate. Pe urmă își aduse aminte că nu mai avea slujbă. Într-un acces de furie, distrusese mica, dar foarte prețioasa colecție de sticlărie romană a muzeului. Numai micuța cupă albastră-verzui supraviețuise accesului lui George, ricoșând miraculos pe dalele de piatră. George revăzu în fața ochilor groaza sfioasă care se zugrăvise pe chipul directorului când, gata parcă să izbucnească în plâns, culesese de pe jos, cu mare precauție, unicul supraviețuitor. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sănătoase să degenereze în plăcere pură persistă. Oricum ar fi, oamenii din orașul nostru profită din plin de această binefacere naturală. Fiecare cetățean înoată. Pruncii învață să înoate de la șase săptămâni, în bazinul bebelușilor, unde mamele urmăresc cu fericită uimire micuțele făpturi bălăcindu-se curajos în apă, mișcându-și brațele plăpânde și plutind fără teamă cu năsucurile abia mai sus de suprafața apei. Bătrânii înoată, fără să se rușineze de diformitățile lor: bărbați burtoși și femei zbârcite, în bikini. Totuși, decența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu ușurință elegantul Diane.) Mai exista și o a treia fată, soră sau verișoară. Tatăl sau tații țigani erau făpturi legendare, dintr-o altă eră, și nu existase niciodată o viață de familie. Diane avea picioare foarte mici și mâini micuțe, cu degete pătate de nicotină. Uneori purta rochii de mătase neagră, foarte scurte, și ciorapi negri străvezii, imaginându-și că arată ca o femeie-vampă de prin anii ‘20. Așa era îmbrăcată și azi. Peste rochia neagră, purta un colier barbar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe care i-l dăruise George. Singurele lui daruri, în afară de bani, erau bijuteriile ieftine, exotice. Uneori, când era îmbrăcată în pantaloni, adopta o poză diferită, cu picioarele larg desfăcute, și își punea câte o cămașă lălâie, înțepată de sânii ei micuți. O sfidătoare femeiușcă-pirat. Își pronunța numele „Di-an“ și nu Dai-an“. Diane fusese frumoasă în tinerețe și avusese pretențiile pe care le are de la viață orice femeie frumoasă, mai ales când e săracă. Acum se apropia de patruzeci de ani. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fusese o criză, una din acele crize în care morala obișnuită pare să fi fost abrogată, așa cum se întâmplă, de pildă, în timpul unui război. Dar acum, în unele momente, simțea că se apropie „la lutte finale“. Se uită la mâinile micuțe ale Dianei, cu degetele pătate de nicotină, asemenea degetelor unei școlărițe care-și mușcă unghiile. Îi ridică mâna, i-o mirosi, apoi i-o sărută și continuă să i-o strângă distrat. — Ce-i cu tine? îl întrebă Diane. Venirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să intre numai mamele, dar a trebuit să se țină seama și de dezideratele taților, astfel încât sala a devenit deschisă pentru oricine. O supraveghetoare controlează numărul spectatorilor, iar în apă nu sunt admise decât femeile. În picioare, în mijlocul bazinului, printre micuțele forme înotătoare și brațele ude, protectoare, ale mamelor, se afla Nesta Wiggins, oferind ajutor și încurajări absolut inutile. Se simțea atrasă de această sală pentru că era un loc de întâlnire al femeilor. Micile țipete și exclamații, reverberate de cupola tavanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel ținea să fie toată ziua ocupată. Îi plăceau treburile gospodărești. Îi făcuse plăcere să pregătească și să deretice camera Stellei și să-i aranjeze o vază cu narcise. Existau trei dormitoare la Como, două de dimensiuni mijlocii și unul micuț. Adam ocupa dormitorul mic, și pentru că îl prefera, și pentru a lăsa liberă o „cameră de oaspeți“ normală. Deși primeau foarte rar oaspeți, întrucât Brian îi detesta, Gabriel își dăduse plăcuta osteneală de a face camera de oaspeți atrăgătoare, alegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în bucătărie, deschizând un sertar și scoțând un ciocan. Se uitase la ciocan, legănându-l și cântărindu-l în mâini; apoi urcase scările în goană și intrase în camera Stellei. Cu câtva timp în urmă, Stella mutase în camera ei micuța colecție de figurine netsuke, daruri de la tatăl ei, care împodobea înainte consola căminului din camera de zi. Le înșiruise pe pervazul alb al ferestrei din fața patului ei. Și în această dimineață, George dăduse buzna în cameră, înarmat cu ciocanul, gustând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să facă o plimbare. Aruncase o privire în biserica metodistă, mare, luminoasă, curată, unde fusese dus în copilărie, ca să se roage. Nu mai fusese acolo de multă vreme și încercase un șoc bizar când recunoscuse numerele imnurilor. După aceea vizitase micuța capelă romano-catolică, din tablă ondulată, despre care maică-sa îi spusese cândva că acela e locul unde se duc oamenii să-i aducă jertfe unei zeițe. Oare de ce-l speriase spunându-i acest lucru? Să fi avut intenția de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mai există câini mici, dar ăsta-i ridicol. Un țâșt-bâșt pișăcios, care n-ar fi în stare să se apere singur. În Ennistone, câinii nu au nevoie să-și apere viața. Apoi, Gabriel adăugă: Vai, dragă, o făptură atât de micuță, lipsită de apărare, fragilă! Vai, dragă! Nici măcar nu-i câine, e-o jucărie răzgâiată. Adam îl tratează ca pe o jucărie. Adam tratează orice ca pe o jucărie. Cum poate un animal atât de caraghios să știe că e câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unde ședeau Brian și Gabriel. Bună dimnieața. A, uite-l pe Omega. Ce dovadă a iubirii divine ne înfățișează acest animal, ce umili ar trebui să ne simțim... De ce, mă rog? întrebă Brian. Câtă izbucnire de spirit în animalul ăsta micuț, câtă voioșie, ce inepuizabilă bună dispoziție, câtă generoasă afecțiune arde în ochișorii ăștia... Vax! făcu Brian. E o bestie egoistă, egocentrică. Domnul este vizibil peste tot, în creația lui. Și în ceașca asta de ceai? Da. Atunci nu văd de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nou la pândă. Mișcările lui dereglate o oboseau, o umpleau de presimțiri. Trecând pe lângă pian, George luă în mână o maimuțică de metal negru, foarte mică, pe care Diane o purtase cu ea peste tot, de când își putea aduce aminte. Micuțele obiecte, substitutele copiilor ei, așa cum le numise cândva, cu răutate, un bărbat străin, erau ca niște amulete magice care supraviețuiseră într-o nouă ambianță, pentru a dovedi că cea precedentă nu fusese doar un vis; dovezi pentru subconștientul Dianei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vedea clar botișorul ținut cu disperare în sus, ochii înspăimântați, labele care abia mai mișcau. O clipă mai târziu, câinele dispăru, ridicat cu forță pe coama unui talaz. George îl urmă cu repeziciune, încordându-și disperat ochii ca să poată desluși micuța creatură neajutorată. Dar privirea îi fu distrasă de imensitatea cerului, de imensitatea oceanului din jur, brăzdat de munți și de văi mișcătoare, scuipând trâmbe de spumă. Îl zări din nou pe Zet, îl ajunse și, călcând prin apă, îl prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
curând neplăcut. Diane cedă, îl lăsă să intre, închise repede ușa după el și-i spuse: — Nu trebuie să rămâi, nu ai voie să te găsești aici, nu ar fi trebuit să-ți dau drumul înăuntru. Trecu, grăbită, din holul micuț în cămăruța luminată din spatele acestuia, unde un aparat de radio transmitea muzică pop. În încăpere plutea un miros îmbâcsit, de fum de țigară și de vin. Diane se învârtea de colo-colo, aplecându-se și culegând de pe podea articole de lenjerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mâinile, îi erau foarte mici. Gâtul subțire îi era înconjurat de un cerc cu dinți de oțel argintat, care-i înțepau pielea, lăsându-i urme roșii. Se uită la Tom, care o privea de la înălțimea lui, găsind-o atât de micuță și de patetică. O văzuse adeseori în costum de baie, dar acum, în „șocanta“ ei toaletă neagră și cu colierul dințat, părea mult mai obscen „dezbrăcată“. O clipă, uită cu totul pentru ce venise. Nu trebuie să rămâi, nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nimic. Nu fac decât să-mi înec zilele în băutură. Tom își spuse: „Sunt nebun, nu pot să discut despre Hattie în felul ăsta, e oribil, ce minte pervertită am, n-ar fi trebuit să vin deloc aici. Și ce micuță e femeia asta, aproape pitică, și cât e de nefericită!“. Spuse apoi cu glas tare. — La urma urmei, dă-mi și mie puțin whisky. Inspirat de exemplul ei, își turnă whiskyul în vin, sorbi o înghițitură și încercă o senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cârdășie cu George și cu prostituata lui. Orice eventuală posibilitate de a reveni asupra acestor concluzii, fusese zădărnicită de îngrețoșătoarea declarație de dragoste pe care Pearl i-o făcuse în final. Aceasta îi pecetluise soarta. A fi împreună cu Hattie în micuța casă din Hare Lane se dovedise o experiență uluitoare și înfricoșătoare, deși nu trecuse decât o singură noapte. Acum era vineri dimineața. Nu-și imaginase, nici măcar când se urcase alături de ea în taxi, ce extraordinar va fi totul. Cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Acum era vineri dimineața. Nu-și imaginase, nici măcar când se urcase alături de ea în taxi, ce extraordinar va fi totul. Cât era de neîncăpătoare casa își dăduse seama abia în timpul nopții, când el zăcuse treaz pe divanul cam umed din micuța cameră de oaspeți, ascultând-o pe Hattie întâi cum plângea, apoi cum se zvârcolea și ofta în patul lui de fier, din camera învecinată. Vineri dimineața, John Robert se trezise ca de obicei la șase și patruzeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un coșmar, o cavernă tenebroasă din care se ramificau nenumărate drumuri ce duceau, toate, de-a dreptul în iad. Se întreba întruna dacă nu cumva, după plecarea lui, George o strangulase în tăcere pe biata femeie. Vedea parcă trupul ei micuț, cu fusta franjurată și pateticele cizme de lac, zăcând neînsuflețit pe șezlong, în timp ce George se uita în jos la el, cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prostesc, nesăbuit, el nu reușise să înțeleagă, să răspundă, să vadă. Chiar și la început, când își dăduse seama că e ceva important, fusese doar vulgar ațâțat, măgulit și amuzat. Revedea silueta mătăhăloasă a lui John Robert în camera aceea micuță și își amintea cât de surprins se simțise el, Tom, și cât de alarmat și de flatat, când își dăduse în sfârșit seama de scopul urmărit de omul acela bizar. Și emoțiile facile pe care le încercase atunci i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
promisese solemn lui John Robert că se va întoarce, alergase la Papuc, unde constatase că Pearl plecase. Revenise cu fața scăldată în lacrimi. John Robert o măsurase în tăcere, cu ochii lui teribili. Încă de pe acum, conviețuirea în casa aceasta micuță, urcatul și coborâtul scărilor, mâncatul și băutul împreună, mersul la toaletă, așezatul pe scaune și ridicatul în picioare, deveniseră o rutină de coșmar, ca aceea a pușcăriașilor. Din când în când, ca s-o scutească pe Hattie de prezența lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lăuntric e totuna cu exteriorul, iar ceea ce-i exterior e totuna cu lăuntricul: o poveste veche, dar cine o înțelege cu adevărat? Pentru mine, acum, e de o importanță vitală faptul că locuiesc într-o peșteră. Mă rog, e o micuță capelă abandonată, săpată într-o stâncă. Nu mă întreba cum am descoperit-o. Trăiesc într-un loc singuratic, lângă mare, înconjurat de stânci albe și de pini de un verde strălucitor. Mi-am cioplit o cruce de lemn. Noaptea, lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
toate fete bătrâne. Cu două excepții, mătușa Nana și mătușa Rozalia. Dar îndeosebi își amintea de mătușa Liliana. Atunci, pe la începuturi, ea era emblema casei. De ce asta nu mai ținea minte. În orice caz, era slăbuță, copilăroasă în multe privințe, micuță, cu un corp de adolescentă, altminteri, culmea! destul de ștearsă. Și fiindcă mătușile aveau la ușă o sonerie electrică ceea ce prea puțină lume avea la vremea aceea -, maică-sa nici nu-l tenta altfel să accepte o vizită la toate acele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]