9,132 matches
-
le-a permis americanilor să recupereze atât mesajele cu caractere obișnuite, cât și versiunile lor criptate. John Ranelagh. The Agency: The Rise and Decline of the CIA (Simon and Schuster, New York, 1986), p. 140. Murphy și colaboratorii săi, Battleground Berlin, neagă existența acestui „efect de ecou” (pp. 206-207). Este imposibil să lămurim acest aspect în lucrarea de față; relatarea din text are menirea de a ilustra tipul de implicații la care poate da naștere acest gen de operațiuni. 64. Murphy et
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
25. 72. US Senate, Select Committee on Intelligence, An Assessment, pp. 46-53. Clayton Lonetree, un pușcaș marin care asigura paza Ambasadei Statelor Unite din Moscova, a avut o relație cu o rusoaică ce lucra la KGB. Un coleg a declarat inițial (negând ulterior) că Lonetree i-a permis KGB să pătrundă în clădirea ambasadei americane. Acest incident a produs confuzie în cadrul anchetei și a distras atenția de la posibilitatea - pe care CIA se temea oricum să o ia în considerare - ca sursa problemelor
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
adică Retractationes), Augustin va încerca să limiteze semnificația pe care filosofia ar fi avut-o în aceste opere. Acestea sunt: un dialog în trei cărți, Contra Filosofilor Academici (Contra Academicos), care combate scepticismul acestora și susține că nu îi este negată omului cunoașterea adevărului; o carte despre Viața fericită (De beata vita), care demonstrează că adevărata fericire constă în cunoașterea lui Dumnezeu; două cărți Despre ordine (De ordine), în care se discută despre ordinea care domnește în univers și despre semnificația
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
La problema pelagianismului în general ne-am referit în paginile ???-???. Doctrinele lui Pelagius au fost însă răspândite imediat de Celestius, prietenul și discipolul său, care a început fără nici o ezitare să repună în discuție semnificația botezului și, mai ales, să nege necesitatea acestuia pentru copii: ei, într-adevăr, nu erau atinși de nici un păcat, dat fiind că nu erau afectați de cel originar (botezul, așadar, potrivit lui Celestius, era celebrat din pură obișnuință). Celestius a fost denunțat lui Aureliu pentru unele din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Despre pedepsirea și iertarea păcatelor și despre botezul copiilor (De peccatorum meritis et remissione et de baptismo parvulorum): în prima carte este reconfirmată doctrina păcatului lui Adam; în starea prefigurată de acel păcat se nasc toți copiii; cartea a doua neagă că omul ar putea să scape de această condiție. Nu e adevărat că perfecțiunea omului ar deveni imposibilă, așa cum susțin pelagienii, atunci când nu este admisă posibilitatea de a nu păcătui; pur și simplu liberul arbitru nu poate exclude intervenția harului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din 429-430 trimisă unui anume Rufin (Epistula ad Rufinum de gratia et libero arbitrio), Prosperus spune că unii membri ai comunității monastice din care face el parte scriseseră prelegeri (collationes) contra lui Augustin, pe care el, însă, îl apăra. Prosperus nega că Augustin ar fi propovăduit într-adevăr lucrurile de care era acuzat, și anume că, sub pretextul doctrinei harului, n-ar fi făcut altceva, în esență, decât să introducă destinul în viața omului și să elimine liberul arbitru. Punctul central
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu s-a mulțumit doar să provoace ostilitatea creștinilor de tendință ariană incendiindu-le biserica, ci, dezvoltând tezele cristologice ale antiohienilor - care, pentru a apăra integritatea naturii umane în Cristos, subliniau distincția dintre Fiul lui Dumnezeu și omul Isus - a negat Fecioarei Maria titlul de Theotokos, „mamă a lui Dumnezeu”, foarte prețuit de credincioșii din Constantinopol și, de altfel, solid atestat deja în tradiția teologică. Chiril l-a atacat întâi într-o scrisoare trimisă călugărilor din Egipt, apoi în epistola sărbătorească
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Thesauros pentru că „adună în sine ca într-un tezaur o mare cantitate de contemplații divine”, adică de știință teologică. Cele 35 de capitole încep cu chestiunile legate de născut și nenăscut pentru a trece apoi la respingerea tezei ariene care neagă eternitatea Fiului. Autorul abordează apoi homousia, oprindu-se asupra interpretării din textele biblice clasice privitoare la relația dintre Tată și Fiu, fie că e vorba de cele (precum Ioan 14, 11; 10, 30; 5, 26) care sunt temelia caracterului pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
credinței ortodoxe și apostolice”, și, în special, al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutațiuni a opiniilor cristologice eronate. După ce enumeră câteva dintre ele (6), Chiril respinge concepțiile docetiștilor (7-9), ale celor care neagă nașterea din Fecioară și afirmă că divinitatea s-a transformat în carne omenească (10-13), ale celor care spun că Logosul divin nu are existență în sine, proprie, și îl consideră un simplu cuvânt pronunțat de Dumnezeu care apoi și-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
s-a supus operațiunii de naștere după trup de către o femeie, rămânând în același timp ceea ce era, adică o entitate de origine celestă, superior întru totul, pentru că e Dumnezeu, chiar și prin trup. Cine nu acordă Mariei titlul de Theotokos neagă, în realitate, calitatea de Dumnezeu și Fiu a lui Cristos. După ce a devenit om, asupra Logosului acționează limitările specifice condiției umane; nici nu exista alt mijloc de a răscumpăra pe cei ce erau în sclavie în afară de apropierea a ceea ce aparține
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fragmente rămase, expunea și ataca sistematic tot ceea ce s-a transmis despre Isus prin Evanghelii. Nu ne vom opri aici asupra operei lui Iulian și asupra ideilor fundamentale pe care le conține. Ne vom mulțumi să amintim că el nu neagă valoarea iudaismului, însă îl consideră inferior tradiției religioase și culturale elene, singura care, prin contemplarea universului, a putut să se înalțe până la ideea de Bine, suprema divinitate din care emană și zeii și în primul rând cel mai important dintre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ar fi fost compusă la Constantinopol la începuturile secolului al VI-lea, în cercuri de orientare calcedoniană însă legate de tradiția cristologică antiohiană cum era mănăstirea Acemetilor. Invers, L. Scipioni, deși recunoaște că cele două scrieri sunt, la origine, independente, neagă faptul că unica aluzie din dialog la o singură ipostază ar fi neapărat calcedoniană și propune ca ambele scrieri să fie atribuite lui Nestorios; acesta, după ce a fost nevoit să părăsească Antiohia și să plece în Egipt, ar fi vrut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în foarte mare măsură polemică. Pe de o parte sunt combătute doctrine condamnate deja ca erezii: marcioniții (Teodoret), arienii și eunomienii (Chiril din Alexandria, Teodoret), macedonienii care negau caracterul divin al Sfântului Duh (Teodot din Ancyra, Teodoret), apolinariștii (Chiril, Teodoret). Mult mai vie este lupta pentru doctrinele cristologice, în special aceea care începe după Calcedon. Autori ca Sever de Antiohia scriu opere teologice de bună calitate, dar numai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
10; etc.); nu este menționat numele celui căruia îi este dedicată (poate tot Lausus?). Teodot afirmă că menționarea unui singur Domn Isus Cristos în Crezul de la Niceea este deja o dovadă în sine suficientă pentru a respinge doctrina nestoriană care neagă cele două naturi ale Fiului (9). Crezul exclude, în opinia sa, ideea că, după unirea lui Dumnezeu cu omul, ar exista două lucruri (pragmata), ceea ce nu înseamnă însă a confunda naturile (physeis), ci a arăta că sunt unite (13); de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin a doua parte a frazei tocmai pentru a evita o posibilă interpretare „eretică”. O Epistolă către toți episcopii din Occident, păstrată în latină (și fragmentar în greacă) conține reflecții despre Trinitate, întrupare, liberul arbitru și botez; autenticitatea ei fusese negată de E. Schwartz, însă astăzi este acceptată. Un fragment intitulat Tratat despre tradiția divinei liturghii, dedicat celor care au dat o formă scrisă liturghiei, de la Clement din Roma la Basilius, a fost compus cu siguranță mult după Proclus. Proclus a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
înainte. Devenit ulterior - nu știm când - episcop de Dorileos în Phrygia salutaris, i-a prezentat patriarhului Flavian, în cadrul unui sinod ținut la Constantinopol la 8 noiembrie 448, un denunț contra lui Eutihie (deși îi fusese cândva prieten), acuzându-l că neagă consubstanțialitatea trupului lui Cristos cu acela al celorlalți oameni. Contra voinței sale, Flavian a trebuit totuși să ia în seamă acuzația și l-a convocat pe Eutihie pe care l-a și excomunicat la 22 noiembrie. Când așa-zisa „tâlhărie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din prima carte, citite la Niceea în 787, și altele, mult mai numeroase, incluse de Ioan Damaschinul în Sacra Parallela (unde sunt citate însă după numărul capitolelor și nu al cărților). Antipater recunoaște meritele lui Eusebiu ca istoric, dar îi neagă competența în materie de dogmatică. Lasă în mod clar să se înțeleagă că, prin Eusebiu, vrea să lovească în maestrul său, în Origen. Ca atare, el atacă doctrina preexistenței sufletelor, exegeza alegorică a istoriei lui Adam și a Evei prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și acțiunile trupului respectiv ale Logosului în cadrul unirii ipostatice; sau cea trimisă lui Maron (păstrată fragmentar) unde natura și ipostaza individuală sunt considerate identice; sau cea adresată locuitorilor din Emesa pentru a respinge teza unui membru al acelei comunități care nega faptul că Logosul înviase cu trup de carne. Din scrisorile privitoare la evenimente contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea, bogată în citate biblice, prin care sunt consolați și încurajați călugării monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de exemplu, poate suferi și muri), care continuă să existe după unirea ipostatică fără ca esența specifică a unora (poiotês physikê) să poată fi transmisă celorlalte (deci, fără confuzie: contra opiniei gramaticului Sergius); însă, dată fiind unitatea subiectului, a Logosului, Sever neagă ideea că ar putea fi repartizate atât omului, cât și lui Dumnezeu. După întrupare, există o singură ipostază sau natură a Cuvântului și ca atare și o singură acțiune (energeia). Pe de altă parte, tocmai distincția dintre proprietăți și dintre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mod abstract, astfel încât „nu înțelegem cele două naturi separat, ci spunem că există una a unei singure ființe”; însă pentru Efrem „una” desemnează ipostaza și nu natura. El dezvolta apoi, cu ajutorul unui dosar de extrase patristice, o argumentare prin care nega echivalența dintre physis și hypostasis. Această scriere ar putea fi aceea din care se cunoaște un fragment ce ar proveni „din a treia carte contra lui Sever”, dedicată celor două tipuri de voință, divină și rea, care se nasc din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
p. ???). În a doua parte a anului 533, Hipațiu s-a dus la Roma cu un alt episcop, tot din însărcinarea lui Justinian, pentru a obține de la papa Ioan al II-lea acordul pentru condamnarea unor călugări din Constantinopol care negau teza potrivit căreia Cristos care a pătimit și a murit ar fi parte a Sfintei Treimi. De la 2 mai la 4 iunie 536, Hipațiu a participat la sinodul prezidat la Constantinopol de către patriarhul Mena și menit să-l condamne pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un călugăr Isaia, monofizit, care se găsea în Egipt, la Scheti, în 431, și ulterior în Palestina și a murit într-o mănăstire de lângă Gaza în 491; există și o Viață a acestuia scrisă de Zaharia Retorul. Acest lucru e negat de R. Draguet care nu acceptă nici ca discursurile să-i fie atribuite lui Isaia din Gaza. Publicarea corpusului și studiul manuscriselor siriene ale Discursurilor îl făcuseră într-adevăr să ajungă la convingerea că există în această operă două straturi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mijloc de elevație spirituală, autorul îl evocă pe veneratul său maestru Hieroteos care l-a ajutat să înțeleagă adevărurile divine. Sunt apoi rând pe rând trecute în revistă atributele divinității și acțiunile puterilor ce corespund acestora; în acest context, este negată existența autonomă a răului care nu este altceva decât absența parțială a binelui. Tratatul Teologia mistică este în schimb foarte scurt (5 capitole). Pentru a ne apropia de divin, trebuie să ne eliberăm nu numai de senzații, ci și de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a lui Socrate va fi explicată chiar de către autor în prefața la cartea a cincea unde expune planul lucrării sale care probabil stârnise deja critici din cauza atenției excesive acordate istoriei împăraților, văzută ca parte componentă a istoriei Bisericii. Socrate nu neagă că a inclus și evenimente din isteria profană în istoria Bisericii și spune că a avut trei motive pentru a proceda astfel: în primul rând, procedeul permite o relatare precisă a faptelor; totodată, scriitorul nu vrea să-l plictisească pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Das Zeitalter des Erzbischofs Andreas von Cäsarea, „Hist. Jarbuch” 18 (1897) 1-36; O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 102-105. ∗ Mișcare eretică de tip ascetic, apărută în Spania în jurul anului 370 d.C. din inițiativa episcopului Priscillianus; priscilienii atribuiau diavolului crearea trupurilor și negau învierea cărnii. (N.t.). * În original, abecedario, adjectiv care în italiană desemnează un tip de poezie latină creștină (carmi sau inni abecedari) ale cărei strofe sau versuri încep cu litere care se succed în ordine alfabetică (n. trad.). * Creștini care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]