9,222 matches
-
sau jocuri de cuvinte“. Al doilea se referă la situațiile în care un discurs absurd este citat într-un alt discurs („Ion afirmă că obiectele rotunde sunt pătrate“). Iar al treilea, uzajul extravagant al limbii, pare să comporte o gratuitate neobișnuită. De această dată, „dincolo de orice sens metaforic, se dorește tocmai exprimarea a ceva absurd“. Exact aici ar inter veni o diferență esențială între lingvist și logician. Anume, lingvistul admite ușor cazurile extravagante, socotind că ab 136 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de eliberare ce ar urma lecturii. Însă acest lucru nu explică în întregime caracterul lor captivant. „Farmecul aparte al fantomei constă mai degrabă în aceea că ea este un mirum [ceva miraculos]. Ca atare, ea exercită prin sine însăși o neobișnuită atracție asupra imaginației, trezind interesul și stârnind o vie curiozitate. Ea, această ciudățenie, ademenește prin ea însăși imaginația. Face asta nu pentru că este «ceva lung, alb» (cum a definit cineva fantoma), nici pentru că este un «suflet», sau datorită vreunui atribut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
să confunde lucruri radical distincte. „Fără îndoială, ar fi nebunește dacă l-am 158 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 155. judeca pe Dumnezeu potrivit cugetării noastre“ (Despre trupul lui Hristos, IV, 5). Nebunia judecății omenești nu e de această dată neobișnuită, fiind frecvent întâlnită. Se adresează deopotrivă celor care socoteau nebunie însuși cuvântul Crucii, indiferent că erau oameni simpli sau învățați. Acum lucrurile devin mai complicate, întrucât cuvântul Crucii aduce scandalul ca atare, dincolo de ceea ce ar putea să creadă unii sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
simplu, caută săși ducă viața așa cum crede el că se cuvine. Doar că omul simplu despre care vorbește Franz Kafka în mica povestire În fața legii privește altfel lucrurile. Și regăsește, din câte cred, un alt chip al nonsensului. Povestirea decurge neobișnuit de simplu. „În fața legii stă un păzitor. La acest păzitor vine un om de la țară și cere voie să intre în lege. Dar păzitorul îi spune că acum nu i poate permite să intre. Omul chibzuiește și apoi întreabă dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
caută tot felul de mici strategii, aparent nevinovate. De pildă, mituiește paznicul, îi oferă cam toate lucrurile pe care le luase cu el la drum. Paznicul le acceptă, ceea ce pare să fie o promisiune în plus. Dar justifică în mod neobișnuit gestul său. „Primesc numai ca să nu crezi cumva că n-ai făcut tot cear fi fost cu putință.“ Ciudate cuvinte din gura unui paz nic! Pe de o parte, aceeași amânare indefinită. Pe de altă parte, o anume 186 PRIVIND
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
poate permite luxul conciziei)“. Într-adevăr, în primă instanță această enu merare sfidează orice regulă logică. Nu dispune de un criteriu, de o măsură a celor enumerate. Nici de limite care să oprească proliferarea pluralului, căci lasă cuvântului o libertate neobișnuită. Este ceea ce constată Eco în comentariul său de mai sus. Discuția are loc într-o diviziune intitulată „Enumerarea haotică“. Este vorba despre acea enumerare prin care s-ar reuși „punerea în scenă a eterogenului absolut“. Rabelais, prin câteva locuri din
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
termenului s-au tot multiplicat: „îngrozitor“ „nebunesc“, „elucubrant“, „aiuritor“, „ilogic“, „irațional“. După cum vedem, înțelesuri mai ales negative. Există însă și o altă zonă semantică a cuvântului, întâlnită oarecum mai rar. De pildă, când se are în vedere ceva cu totul neobișnuit, la distanță de cele comune. Sau ceva profund ambiguu, ca și cum ar ascunde o dublă natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
înseamnă transfigurări, „schimbări la față ale locurilor comune“, nu doar creațiile de ficțiune au un sens indeterminat față de cel comun. Pe de altă parte, locurile comune nu sunt în orice privință comune, lucrurile obișnuite nu sunt întotdeauna lipsite de ceva neobișnuit. Cu orice formă de expresie poate să survină o anume distanță - uneori indeterminată - față de faptul comun al vieții. La o primă privire, destule propoziții, idei și imagini pot fi considerate „lipsite de sens“. Înainte de toate, unele reprezentări și idei metafizice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de primă instanță este să observi, nedumerit, absența unui sens. Însă dacă nu vei ceda în fața acestei prime evidențe, poți avea șansa unui alt mod de înțelegere. Asemenea altor gânditori ce cultivă paradoxul, Năgărjuna procedează într-o manieră cu totul neobișnuită. Acceptă unele antinomii tari, orbitoare, chiar dacă în același timp argumentează într-o manieră logică. Acceptă pentru început unele înțelesuri, adevăruri, ca să ne spună în definitiv că nici unul nu este ultimul. Pune în discuție - cu destulă discreție - mai toate pozițiile filozofice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sunt spontane, inocente, altele bine intenționate. Unele te întâmpină cu simplitatea lor primară, altele sunt elaborate cu grijă, subtil chiar. În unele cazuri simți imediat vanitatea lor, golul pe care-l ascund, în altele, dimpotrivă, te vezi atras de lumea neobișnuită pe care o descoperă. Probabil că nimic, în această lume de semne, nu este străin interpretării ca atare. Însă nu decurge de aici că orice deține un sens. Până și această expresie, „a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă a le face ca atare nu-i absurd, nu-i absurd nici a le face în piață (Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filozofilor, VI, 69). Ca nu cumva să credem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
regelui, iar regele se poate vedea fără nume. În fața morții, însă, nu este nici una, nici alta, este ceva și totuși nu este. Ce doresc să spun în cele din urmă? Povestea fiecăruia dintre cei trei regi este stranie. Așadar, nu neobișnuită, ci dea dreptul stranie. Primul dintre ei ridică un labirint fără nici o posibilitate omenească de salvare. Al doilea descoperă un labirint halucinant, deșertul însuși. Iar al treilea își află întrun labirint complicat refugiul vieții sale. Cu fiecare dintre aceste labirinturi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sustras oricărei limite. Așa cum îl lasă să se vadă povestirea lui Borges, reprezintă ceva cu totul altfel (ca să reiau o expresie consa crată). Nu poți spune același lucru despre pustiul pe care îl descrie un geograf, oricât de vast și neobișnuit ar fi. Nici despre cel care, privit de la înălțime, se lasă traversat de șosele, caravane sau conducte. Nu e vorba, așadar, de reprezentarea sa în ordine fizică sau socială, ci de pustiul care se arată el în suși în cuvintele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv, imaginea labirintului apare stranie nu doar întrucât este neobișnuită. Nici întrucât ar fi sumbră, întrun aer sepulcral și misterios. Desigur, un asemenea labirint face ca viața și moartea săși aparțină ca niciunde în altă parte. Însă acest lucru nul transformă întrun loc funebru. Ar fi complet nepotrivit dacă am
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ci numai linii. Sub aspect temporal și spațial, nu se poate da o descriere completă a rizomului. Primește doar descrieri locale, fiecare dintre ele tinzând „către o pură ipoteză privind globalitatea rețelei“<ref id="39">Ibidem, p. 53</ref>. Mai neobișnuit încă, „rizomul justifică și încurajează contradicția: dacă fiecare nod al lui poate fi conectat cu oricare alt nod, din orice nod se poate ajunge la 50 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 38. 39. . orice alt nod“. Destule elemente, așadar, ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
anume inițiere, timpul necesar și mintea liberă. Bucuria de care poate avea parte, în acest caz, este o „bucurie pentru ea însăși“ (980 a-b). 9. Două apariții ciudate: visul și filozofia Ne este cunoscută o afirmație a lui Cicero, neobișnuită întrucât privește chiar lipsa de măsură a celor filozofice. Un LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 67 filozof - și nu unul oarecare - se referă la absurditatea unor enunțuri filozofice. Sunt totuși puțini filozofii care îndrăznesc să afirme deschis acest lucru și, pe deasupra, săși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sau paradoxal. Însă observă bine altceva, un fapt ce ține de dramaturgia vieții comune, cotidiene. Anume, unele apariții și întâmplări ciudate îi atrag enorm pe oameni și îi delectează. Fie că este vorba de vise și vedenii, fie de întâmplări neobișnuite, oamenii sunt sensibili la așa ceva. Îi rețin mai ales aparițiile stranii, cele care anunță ceva prodigios (prodigium), un semn pre ves titor (ostentum) sau ceva miraculos (monstrum). În definitiv, oamenii gustă cu o plăcere aparte ceea ce este fără înțeles, aproape
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
timpul, acestea intră în rolul unor „date prealabile“, ce subîntind percepția și cunoașterea unei epoci (Robin G. Collingwood). Sunt bine cunoscute astfel de credințe - cu privire la sine și celălalt, viață și moarte, lume sau natură. Unele dintre ele dovedesc o rezistență neobișnuită dea lungul timpului. Subîntind întrebările filozofice ale unei epoci și felul în care oamenii sunt pregătiți să răspundă. Așa este, de exemplu, credința întro ordine naturală, înțeleasă diferit de la o epocă la alta.<ref id="80">Robin G. Collingwood, An
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lumea în mod corect“ (§ 6.54). Pot surprinde pe oricine cele spuse aici. Să admitem că este inteligibil acest fragment (autorul însuși crede că poate fi înțeles: „cel care mă înțelege le recunoaște, până la urmă, drept nonsensuri...“). Fapt cu totul neobișnuit, Wittgenstein își consideră propriile propoziții „nonsensuri“. Afirmă singur că așa le va recunoaște cel carel înțelege. Cu alte cuvinte, cel care le află un înțeles le poate vedea ca nonsensuri: acest fel de a vorbi pare perfect contradic toriu. Un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
e vorba de o indiferență pură și inofen sivă în relație cu lumea omului. Dimpotrivă, comportă diferite abateri față de un posibil grad zero al ființării. Vine une ori cu un exces (când apare ca deja dată). Alteori anunță un deficit neobișnuit (lipsă a unei diferențe de ființă). Vine deopotrivă cu o derivă neașteptată și gravă (cum se întâmplă când ajunge amenințătoare). Cea din urmă abatere ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca lipsă originară de temei (Abgrund ). Este ceea ce resemnifică profund înțelesul lipsei de sens. Întradevăr, unele fenomene pot să apară cu totul stra nii, ca și cum ar trimite către o altă lume. Rudolf Otto invocă la un moment dat un episod neobișnuit din narațiunea inti tulată Tragedie profesională, de Max Eyth. Este vorba de con struirea unui pod gigantic peste golful Enno, lucru dus la capăt cu multe eforturi și cu dificultăți imense. Doar că o furtună cumplită distruge podul, pierzânduși atunci
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
glume sau jocuri de cuvinte“. Al doilea se referă la situațiile în care un discurs absurd este citat întrun alt discurs („Ion afirmă că obiectele rotunde sunt pătrate“). Iar al treilea, uzajul extravagant al limbii, pare să comporte o gratuitate neobișnuită. De această dată, „dincolo de orice sens metaforic, se dorește tocmai exprimarea a ceva absurd“. Exact aici ar inter veni o diferență esențială între lingvist și logician. Anume, lingvistul admite ușor cazurile extravagante, socotind că ab 136 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de eliberare ce ar urma lecturii. Însă acest lucru nu explică în întregime caracterul lor captivant. „Farmecul aparte al fantomei constă mai degrabă în aceea că ea este un mirum [ceva miraculos]. Ca atare, ea exercită prin sine însăși o neobișnuită atracție asupra imaginației, trezind interesul și stârnind o vie curiozitate. Ea, această ciudățenie, ademenește prin ea însăși imaginația. Face asta nu pentru că este «ceva lung, alb» (cum a definit cineva fantoma), nici pentru că este un «suflet», sau datorită vreunui atribut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ajung să confunde lucruri radical distincte. „Fără îndoială, ar fi nebunește dacă Lam 158 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 155. judeca pe Dumnezeu potrivit cugetării noastre“ (Despre trupul lui Hristos, IV, 5). Nebunia judecății omenești nu e de această dată neobișnuită, fiind frecvent întâlnită. Se adresează deopotrivă celor care socoteau nebunie însuși cuvântul Crucii, indiferent că erau oameni simpli sau învățați. Acum lucrurile devin mai complicate, întrucât cuvântul Crucii aduce scandalul ca atare, dincolo de ceea ce ar putea să creadă unii sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
simplu, caută săși ducă viața așa cum crede el că se cuvine. Doar că omul simplu despre care vorbește Franz Kafka în mica povestire În fața legii privește altfel lucrurile. Și regăsește, din câte cred, un alt chip al nonsensului. Povestirea decurge neobișnuit de simplu. „În fața legii stă un păzitor. La acest păzitor vine un om de la țară și cere voie să intre în lege. Dar păzitorul îi spune că acum nu i poate permite să intre. Omul chibzuiește și apoi întreabă dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]