16,610 matches
-
jos și stătea drept cu țigara În gură, iar flacăra mică a unui chibrit licări În căușul palmelor sale cafenii. Atunci cel care arunca niturile, cu gîtlejul Încă plin de hohotul stîrnit de vreo glumă ce nu-i spunea nimic oțelului, prinse În clește un nit Încins și, pe cînd hohotul Încă-i vibra În gît, aruncă cu Îndemînare, cu indiferență, pe traiectoria obișnuită cuiul de foc. Țipătul i se suprapuse peste ecourile propriilor sale hohote, trimițînd spre marea de mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se tîrască În sus și-n jos pe stradă: o armată de licurici uriași, dirijată de o maimuță. Apoi vuietul mașinilor de nituit reîncepu, sus, deasupra străzii, pe cerul albastru, brațul lung al macaralei se mișcă, lanțul cu greutatea de oțel suspendată se legănă și coborî. Trupul fusese deja dus În clădire, polițiștii se repezeau ca niște tauri asupra privitorilor insistenți, vrînd să-i Împrăștie. Într-o mașină Închisă, o femeie, strălucind de poleiala scînteietoare a eleganței orășenești, privea afară, strîngînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se ofilească ajungînd un pumn de țărînă rece și care totuși era nobilă ca o stea, eternă ca un rîu, nesupusă de groaza oarbă a universului și mai măreață decît cele mai mărețe turnuri Înălțate de om, mai trainică decît oțelul și piatra. Iar apoi Întruchipările morții s-au trezit și-au Început să-i dea tîrcoale și nu mai puteam s-o văd acum decît Încremenită și Încătușată de-o putere infamă și arogantă, care nu putea fi Înfruntată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șoptește fioros: — Luați-l! Luați-l, domnu’ Bartlett! Trageți În ticălos, dacă-ncearcă să vă lovească! Între timp negrul se tot retrage Încet, dar acum nu mai are privirea ațintită asupra dușmanului său, ci asupra licăririi diabolice a cilindrului de oțel albăstrui din fața lui; Își ține brațele Întinse Înainte, orb și inutil, În timp ce dușmanul său se apropie, iar fața neagră, brăzdată la Început de dîre de roșu aprins, se transformă Într-o masă zdrobită și sîngerie pe măsură ce bîta izbește Întruna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se sfărîmă sub lovitură - ... dacă un negru blestemat Îndrăznește să-ntoarcă vorba unui alb! Trosc! O lovitură stîngace și distrugătoare se abate peste gura care se transformă brusc Într-o masă sîngerie, din care negrul, cu ochii țintă la licărul oțelului, scuipă automat fărîme de dinți. — O să-i zdrobesc creierii blestemați... cioroiul dracului... Îl Învăț eu minte dacă... trosc! Lovitura cade pe creștetul lînos al capului și acum, cu craniul despicat pînă la baza frunții Înguste, trupul negru și puternic se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sînge, fără cunoștință, iar apoi tăcere, nu se vede nimic, nu se aude nimic În afară de răsuflarea greoaie, Înecată, gîfÎită, a bărbatului buhăit, fața albă de șobolan din spatele lui, cu colții de șobolan dezgoliți de groază și licărirea stinsă, albăstruie a oțelului otrăvit. Din nou, sufletul plin de ură și teamă al lașului, plăcerea lașului de a ucide Într-un anumit fel - crima care nu-i pune În primejdie viața - de data aceasta Înarmat cu un pistol, Îmbrăcat În kaki, călare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acela pe care-l simțise el prin căptușeală. E adevărat că un om îngropat în pământ nu ar fi putut să forțeze și să-și deschidă sicriul; pământul de deasupra opunea destulă rezistență Dar nu ar fi o rezistență de oțel. Capacele se așezau ceva mai deasupra sicrielor, mai ales când era vorba de unul luxos, cum era ăsta. Gândurile acestea nu îi luară multă vreme. Pentru că, dacă s-ar fi aflat într-un sicriu, pentru el nu era o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
răspuns va circula între el și Vocea Patru. Urmă iar o pauză. O pereche de ochi galbeni portocalii priveau fix într-ai săi - de culoare nedefinită; decât dacă ochii tuturor Gosseyn-ilor erau la fel, caz în care culoarea albastru ca oțelul era ceea ce vedea Vocea Patru. Ochii galben-portocalii se îngustară, pe neașteptate. După care vocea dură, obișnuită să comande, spuse: - Noi punem întrebările aici. Cum te numești? Gosseyn nu comentă. Avea senzația că numai adevărul ar scoate de la indivizii aceștia informațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
altul mai bun, mai puternic, antrenat pentru această muncă. Sîntem departe. A început. Trebuie luate toate deciziile. Ritm. Capul sus. Respirație controlată. De-a lungul țărmului se deplasează o procesiune de bicicliști. Deasupra fiecărui culoar, prinsă de un fir de oțel întins peste parcurs, atîrnă o placă numerotată. Are înscrisă distanța. Cinci sute de metri. Un sfert e parcurs. Scările nu mai sînt acolo, dar în mintea mea încă le mai văd conducînd la ușile duble decorate cu valuri de lemn
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și îndurerate erau încă trupurile noastre, am ridicat privirea și am văzut că se oprise la jumătatea drumului dintre apă și terasă, cu părul lui tuns periuță, fața cărnoasă, cu costumul maroniu și, cu ghetele în ciuda căldurii, pe treptele de oțel. Ne-am îndepărtat și curînd, el a fost doar o siluetă cu forme ușor rotunjite pe fundalul alb al clubului. A ridicat mîna. A fost ultima oară cînd l-am văzut pe Doctor Alfred Schneiderhahn. Iar acum nici măcar treptele nu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
care visam îndărătnic să-l fericesc cu obositorul și abramburitul rezultat al muncii mele. Dădeam tot la două, trei curbe cu săpun peste lamă ca să-mi ușurez calea și să evit inevitabilul: ruperea lamelei firizului cu pocnetul lui sec de oțel friabil. Nu era la fel cu oamenii muncii, ei făceau totul bine și cu îndemânare. Acest lucru ne era confirmat de grafica alb-negru a clasei muncitoare, cu profilurile abstract colțuroase ale oțelarilor lângă lingurile lungi cu care scormoneau în furnal
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
oamenii muncii, ei făceau totul bine și cu îndemânare. Acest lucru ne era confirmat de grafica alb-negru a clasei muncitoare, cu profilurile abstract colțuroase ale oțelarilor lângă lingurile lungi cu care scormoneau în furnal. Îmi amintesc că lumina șuvoiului de oțel topit făcea ca bobițele de sudoare să strălucească pe fruntea lor asemenea unor mărgăritare de preț. Tot așa încinse de vipie erau și femeile de la seceriș din cadrul alianței clasei muncitorilor cu țăranii care își legau baticul cu nodul la spate
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
va întâmpla? - Nu are rost să știi. Execută doar instrucțiunile mele. Janasen cumpăni și protestă. - Ați spus adineauri că "noi" ar trebui să ne asumăm niște riscuri. Am impresia că numai eu risc. - Prietene, zise Discipolul cu o voce de oțel, te asigur că greșești Dar să nu discutăm Alte întrebări? De fapt, își zise Janasen, niciodată nu-și făcuse probleme și răspunse: - Nu. Tăcere. Și apoi Discipolul începu să dispară. A fost imposibil pentru Janasen să definească momentul desăvârșirii evaporări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
bine sub ghimpi, sub această fantastică încâlceală de ghimpi, și n-avea decât să țină bine. Se ținu bine. Când ajunse în dreptul ferestrei, văzu exteriorul. O curte în prim plan, un grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După o uitătură rapidă, de ansamblu, își fixă atenția asupra curții. Într-un moment de agonie, memoriză structura superficială a unui element de pavaj. Apoi, considerând că și-a atins scopul își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
o decizie într-o chestiune importantă, trebuia să pară că-și concentrează atenția pe un aspect secundar. Atâta vreme cât va da impresia că avea spiritul axat asupra lui Jurig, ca și cum el constituia pericolul. Discipolul va aștepta rezultatul. Zise cu glas de oțel: - Jurig, m-am săturat de vorbăria asta. E timpul să te hotărăști pentru sau contra mea. Și-ți spun imediat că ar fi cuminte să fii pentru. Yalertanul, care se pregătea să se arunce, se opri. Mușchii feței se contractară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de o transparență limpede, Gosseyn zăbovi o vreme, privind marea care se întindea jos, cât vedea cu ochii, apele-i înfiorate, fără nici un petec de pământ. Își luă ochii de la priveliștea marină pentru a-și continua examinarea. O scară de oțel se ridica într-un colț. Ea ducea într-o înclinare rigidă la o trapă închisă. Gosseyn urcă degrabă. În încăpere - o magazie, Gosseyn privi etichetele lăzilor și cutiilor, nu prea știind ce anume căuta, dar fiind gata să urmeze orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
trebuia să spună ceva. Ce? Fără să-și miște ochii, Gosseyn o văzu pe Leej mergând cu luare aminte spre fotoliu. Ajunse și se prăbuși suspinând. Asta-l amuză pe Gosseyn, se stăpâni, iar Discipolul continuă cu vocea lui de oțel: - Așadar? Un început de hotărâre se înfiripa în mintea lui Gosseyn, pe jumătate decis să pună la încercare forța celuilalt. Să-l pună la încercare pe loc. Dar mai întâi de toate, să strângă cât mai multe informații cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
să și-l asume. Putea fi oricând o conexiune cu panoul de control. Apăsă pe buton fără să mai stea pe gânduri. Se auzi metalul duruind, folii groase lunecară pentru a obtura deschiderea și se întâlniră cu un pocnet de oțel. - V-ar deranja dacă aș vorbi cu colegul de afară? întrebă Olerdon. Gosseyn se gândi la acest lucru. - Ce vrei să-i spui? - O, doar că am închis și că poate să se odihnească și el puțin. - Firește, zise Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
iar Enro rămase așezat, reținând pe toată lumea. Pentru prima oară dictatorul îl privi direct pe Gosseyn-Ashargin cu ochi reci și neprietenoși. - Secoh, zise el, fără să se întoarcă. - Da? răspunse celălalt cu promptitudine. - Adu un detector de minciuni. Ochiul de oțel rămase ațintit pe Gosseyn. - Prințul a cerut o anchetă și sunt fericit să-l îndatorez. Având în vedere împrejurările, era normal, oarecum adevărat, numai că Gosseyn ar fi schimbat două cuvinte. În loc de "a cerut" ar fi spus s-a așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Nu era chiar negru, ci de un verde intens. Părea ceva bolnav pentru că se dezvolta la un om, dar, luat în sine, pielea rece și lucioasă, ghimpii roșii de la buricele degetelor și de la cot, ghearele curbate ca niște lame de oțel păreau foarte sănătoase. începu să cultive fantezii despre cît rău putea face. Se imagina intrînd la Elite, ducîndu-se drept spre clica lui Sludden, cu mîna vîrîtă la pieptul hainei. Le-ar zîmbi din colțul gurii și și-ar scoate brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
stinseră și o imagine încețoșată se arătă pe ecran, după toate aparențele, un cavaler în armură gotică, întins în efigie pe o piatră de mormînt. Imaginea deveni mai clară și văzură mai curînd o șopîrlă preistorică pe o masă de oțel. Pielea îi era neagră, iar la încheieturile noduroase avea ghimpi roz și violet, o tufă de spini purpurii îi ascundea organele genitale și un șir dublu de țepi de pe spinare îi țineau corpul la douăzeci de centimetri deasupra mesei. Capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
coridorul. Aici, diferențele între luminos și întunecos, cald și rece erau insesizabile, iar vocile erau asemena unui susur într-o scoică: „Liliac și salcîm galben... marmură și miere... rețeta constă în a separa...“ Coridorul se termina într-o suprafață de oțel, în centrul căreia se afla o rețea metalică. — Te rog, dechide. Mă numesc Lanark, spuse el posac. — Doctor Lanark? întrebă ușa. O secțiune circulară se rabată spre interior din balamale. Trecu prin ea, își ridică fruntea, se lovi cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-l vadă. Domnul McDade, din stînga lui Thaw, era un om mărunțel, al cărui piept se bomba ca o burtă grasă, ajungîndu-i pînă la bărbie. Avea părul roșu sîrmos și o față severă, cu o expresie funcționărească din pricina ochelarilor de oțel fără lentile. Aceștia susțineau în fiecare nară un furtun de cauciuc care venea de la un cilindru de oxigen din spatele patului. îi scotea ca să doarmă, și uneori noaptea se scula în patru labe ca un cîine și emitea un sunet ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu minciuni ca aici. Ești un caz periculos. Dar te voi ajuta. Deschide spațiul de refugiu, domnișoară Thing. în fața biroului era o carpetă cenușie din lînă. Domnișoara Thing îngenunche și o trase la o parte, dezvelind o placă rotundă din oțel afundată în linoleum. Vîrî degetul mare și arătătorul în două deschizături mici din mijloc și o ridică ușor, deși avea un diametru de șaizeci de centimetri și o grosime de cinci centimetri. — Iată drumul spre acasă, spuse Monboddo. Uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apucat să citiți romane din acelea Aristoteliene, în care eroul câștigă de fiecare dată? Până la urmă s-a văzut cine avea ultimul cuvânt. Fură chemați câțiva oameni care îi transportară pe Gosseyn cu tot cu fotoliu și cătușe, într-o celulă de oțel masiv, situată pe undeva, 4 etaje mai jos. Ultimele trepte se terminau chiar în celulă și, după ce oamenii care-l aduseseră făcură cale întoarsă până la etajul superior, un motor făcu să dispară întreaga scară în tavan, 7 metri mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]