KorAP: Find »[drukola/base=obște & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...169 >

4,211 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674

obște folosesce șî nooă în parte ne folosesce, că fieș-care în parte din obște să socotesce. Pentru obște să te silesci”, „Cele dă obște nu cam supără pă nimeni, iar cele în parte pă toți dă obște”, „Cel ce pentru obște mult să sârguesce, pentru sineși muncesce, că șî el parte din obște este”, „Din cele dă obște nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
din obște să socotesce. Pentru obște să te silesci”, „Cele dă obște nu cam supără pă nimeni, iar cele în parte pă toți dă obște”, „Cel ce pentru obște mult să sârguesce, pentru sineși muncesce, că șî el parte din obște este”, „Din cele dă obște nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să socotește șî la obște privesce. D’aceea pentru îndestularea obștii mai mult

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
obște să te silesci”, „Cele dă obște nu cam supără pă nimeni, iar cele în parte pă toți dă obște”, „Cel ce pentru obște mult să sârguesce, pentru sineși muncesce, că șî el parte din obște este”, „Din cele dă obște nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să socotește șî la obște privesce. D’aceea pentru îndestularea obștii mai mult să ne silim, că în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
pă toți dă obște”, „Cel ce pentru obște mult să sârguesce, pentru sineși muncesce, că șî el parte din obște este”, „Din cele dă obște nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să socotește șî la obște privesce. D’aceea pentru îndestularea obștii mai mult să ne silim, că în obște șî noi înșine ne găsim” (Zanne, 1900, 80, proverbele nr. 1401-1403, 1405-1406 și 1408-1409). Fără

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
pentru sineși muncesce, că șî el parte din obște este”, „Din cele dă obște nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să socotește șî la obște privesce. D’aceea pentru îndestularea obștii mai mult să ne silim, că în obște șî noi înșine ne găsim” (Zanne, 1900, 80, proverbele nr. 1401-1403, 1405-1406 și 1408-1409). Fără a intra în complicata problematică a caracterului „familial” al satelor devălmașe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
parte din obște este”, „Din cele dă obște nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să socotește șî la obște privesce. D’aceea pentru îndestularea obștii mai mult să ne silim, că în obște șî noi înșine ne găsim” (Zanne, 1900, 80, proverbele nr. 1401-1403, 1405-1406 și 1408-1409). Fără a intra în complicata problematică a caracterului „familial” al satelor devălmașe românești, menționăm faptul că în cazul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
nici cel mai mic lucru să nă-l însușesci pentru al tău în parte interes”, „Dă obște trebuința cea mai mare dă mâncare să socotește șî la obște privesce. D’aceea pentru îndestularea obștii mai mult să ne silim, că în obște șî noi înșine ne găsim” (Zanne, 1900, 80, proverbele nr. 1401-1403, 1405-1406 și 1408-1409). Fără a intra în complicata problematică a caracterului „familial” al satelor devălmașe românești, menționăm faptul că în cazul românilor conștiința rudeniei de sânge se regăsește în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
egalitate de drepturi. Atâta vreme cât este reunită, șeful său este tatăl familiei; odată ce acesta moare, primul născut dintre fii [devine șef și - n.n.] dispune de întreaga proprietate, atribuind, fără a se consulta cu nimeni, partea ce revine fiecărui membru al familiei. Obștea este familia în mare: ea posedă pământul, fiecare individ neavând decât uzufructul părții sale, iar partea fiecăruia este egală [cu a celuilalt - n.n.]. Lotul tatălui nu revine prin moștenire fiilor săi, dar fiecare dintre aceștia poate să reclame o parte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
părți” (Haxthausen, 1853, vol. III, 149-150). „Rusia (...) supune pământul său unei împărțiri continue, ea dă fiecăruia dintre fiii săi un drept egal de uzufruct asupra pământului, care nu este (...) proprietatea exclusivă a individului, ci proprietatea colectivă a poporului reprezentat de obște. Rusia dorește ca fiecare individ din popor să beneficieze de o bucată de pământ și ca această beneficiere sau drept de posesiune să fie perfect identic pentru toți membrii” (Haxthausen, 1847, vol. I, 129). „Sentimentul de unitate al națiunii, al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
Rusia dorește ca fiecare individ din popor să beneficieze de o bucată de pământ și ca această beneficiere sau drept de posesiune să fie perfect identic pentru toți membrii” (Haxthausen, 1847, vol. I, 129). „Sentimentul de unitate al națiunii, al obștei și al familiei constituie baza vieții naționale ruse. Toate particularitățile poporului se topesc în această unitate, la fel ca toate proprietățile, îndeosebi cele asupra pământului. Nimeni în Rusia nu deține o proprietate veritabilă, cu excepția națiunii și a reprezentantului ei, Țarul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
familiei constituie baza vieții naționale ruse. Toate particularitățile poporului se topesc în această unitate, la fel ca toate proprietățile, îndeosebi cele asupra pământului. Nimeni în Rusia nu deține o proprietate veritabilă, cu excepția națiunii și a reprezentantului ei, Țarul. Restul, proprietatea obștilor, familiilor etc., nu este decât o proprietate temporar concesionată ce nu se sprijină pe principiul stabilității. În toate epocile și în toate relațiile de viață, se poate vedea cum comuniunea de bunuri este principiul fundamental al societății rusești, în timp ce la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
satului alcătuiește o unitate colectivă. La fel, totalitatea terenurilor, fie că este vorba de terenuri cultivabile, pajiști, pășuni, păduri, lacuri sau heleșteie, formează o unitate funciară ce aparține nu fiecărui membru în parte, ci unității colective a țăranilor care alcătuiesc obștea. „Fiecare individ de parte bărbătească [ajuns la vârsta maturității - n.n.] are dreptul să reclame uzufructul unei parcele de pământ egală cu cea a celorlalți membri din care este alcătuită obștea. Pădurile, pășunile, dreptul de vânătoare și de pescuit neputând fi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
membru în parte, ci unității colective a țăranilor care alcătuiesc obștea. „Fiecare individ de parte bărbătească [ajuns la vârsta maturității - n.n.] are dreptul să reclame uzufructul unei parcele de pământ egală cu cea a celorlalți membri din care este alcătuită obștea. Pădurile, pășunile, dreptul de vânătoare și de pescuit neputând fi supuse împărțirii, rămân devălmașe și la dispoziția tuturor. În schimb, țarina sau terenul arabil și pășunile sunt efectiv împărțite. Ce mijloace utilizează așadar obștea pentru a împărți în mod drept

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
celorlalți membri din care este alcătuită obștea. Pădurile, pășunile, dreptul de vânătoare și de pescuit neputând fi supuse împărțirii, rămân devălmașe și la dispoziția tuturor. În schimb, țarina sau terenul arabil și pășunile sunt efectiv împărțite. Ce mijloace utilizează așadar obștea pentru a împărți în mod drept terenurile arabile, atât de diferite ca valoare, după cum sunt mai mult sau mai puțin fertile, mai apropiate sau mai depărtate de sat?” - se întreabă în final Haxthausen (1847, vol. I, 112). Grupul domestic al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
accidentate fiind de obicei lăsate ca rezervă. În spațiul românesc, unitatea fiscală arhaică de strângere a impozitelor era satul (impozitul global astfel perceput purtând numele de cislă), iar în cazul particular al Vrancei, Vrancea întreagă. În acest sistem, al cislei, obștea sătească era cea care repartiza suma ce revenea fiecărei gospodării în parte, ținând seama în principal de numărul de vite și de copii apți de muncă. În cazul Vrancei, „adunarea cea mare a Vrancei” repartiza partea ce revenea fiecărui sat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
a statului, care a impus un impozit individual, pe cap de contribuabil. Astfel, au rezultat situații în care, deși impozitul era perceput de stat individual, de la fiecare contribuabil în parte, totalitatea contribuabililor dintr-un sat continuau să se întâlnească în obște, pentru a redistribui suma ce revenea fiecăruia (Stahl, 1998, vol. II, 68-71). Dacă la români nu există o unitate socială de tipul tiaglo-ului rusesc, se întâlnește în schimb ideea conform căreia odată cu nunta ia naștere o nouă unitate socială. Felul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
ceva mai lung, indică o calitate inferioară și așa mai departe până la cel mai lung, ce indică terenul cel mai prost. Toate loturile sunt în acest fel inegale ca suprafață, dar egale ca valoare” (Haxthausen, 1847, vol. I, 113). „Măsurătorii obștii [les arpenteurs] încep prin a face un inventar general al întregii suprafețe a pământului. Odată încheiată această muncă, ei trec la estimarea comparativă a diferitelor părți ce îl alcătuiesc și la împărțirea acestora în părți egale. În pământurile aparținând coroanei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
muncă, ei trec la estimarea comparativă a diferitelor părți ce îl alcătuiesc și la împărțirea acestora în părți egale. În pământurile aparținând coroanei, cantitatea de loturi ce trebuiesc delimitate este determinată prin numărul de suflete, adică de țărani care alcătuiesc obștea; iar în pământurile ministerului agriculturii sau în cele ale particularilor, după numărul de tiaglo”. Numărul de parcele este așadar egal cu numărul de țărani sau de tiaglo dintr-o comunitate anume, la care se mai adaugă câteva părți de teren

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
Porțiunile neregulate de teren, unghiurile, curbele imposibil de regularizat se numesc zapoloski, adică resturi de benzi sau porțiuni. O bucată de pământ rămasă liberă după moartea unui membru [al comunității - n.n.] revine colectivității, fiind inclusă în rezervă. Cu toate acestea, obștea se străduiește, pe cât posibil, să acorde dreptul ei de folosință fiului sau familiei celui dispărut, pentru ca munca depusă de tată pe acel teren să nu fie pierdută pentru urmași. Din acest motiv, familiile preferă să rămână unite și resping orice

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
era abandonată, pornindu-se în căutarea alteia ș.a.m.d. (Stahl, 1998, vol. I, 272-275). Din dorința de a împiedica izbucnirea unor conflicte, terenurile mai bune decât altele (datorită fertilității deosebite sau apropierii de sat) erau supuse controlului riguros al obștii și împărțite în mod „egalitar și cu caracter statornic” între cei îndreptățiți (indivizi, gospodării sau cete). Loturile astfel obținute, deși egale inițial, puteau ajunge să aibă dimensiuni diferite ulterior, fiind fie subîmpărțite prin moștenire sau vânzare, fie, dimpotrivă, cumulate (Stahl

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
toate direcțiile; ei au obiceiul de a călători cu un lung șir de căruțe și de cai, în lungi caravane, asemănătoare cu cele ale hoardelor nomade. Nu de pământul satului se simt ei legați, ci de familiile, de vecinii, de obștile lor, într-un cuvânt, de persoane. Ei iau cu ușurință decizia de a emigra cu tot bagajul și sunt mereu dispuși să pornească spre cele mai îndepărtate provincii pentru a fonda colonii, cu condiția ca întreaga obște să ia parte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
de vecinii, de obștile lor, într-un cuvânt, de persoane. Ei iau cu ușurință decizia de a emigra cu tot bagajul și sunt mereu dispuși să pornească spre cele mai îndepărtate provincii pentru a fonda colonii, cu condiția ca întreaga obște să ia parte la emigrare și să rămână în societatea părinților și vecinilor lor. Singurul regret pe care îl resimt în asemenea situații este acela de a nu mai avea clopotul satului lor și mormintele strămoșilor”(Haxthausen, 1853, vol. III

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
și la alte populații europene în secolul al XIX-lea. Dintre acestea putem menționa: tehnicile defrișării prin incendiere, formele arhaice de agricultură itinerantă acompaniate de forme de proprietate temporară, sistemul economic și social al celor trei tarlale, rolul hotărâtor al obștii sătești, rolul precumpănitor al bătrânilor, deosebirile dintre loturile cultivate, aflate în proprietate individuală (terroir), și cele devălmașe (communaux) și mai ales atât de importantul principiu al distribuirii egalitare a terenurilor. b) Printre deosebirile cele mai evidente existente între satele românești

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
și activitatea desfășurată de Pavel D. Kisseleff în Rusia, în acest context, vezi Grunwald (1946, 179-182) și Riasanovsky (1961, 209-212). La Russie en 1839, Paris: Amyot, 1843. Despre Kisseleff, Haxthausen (1847, vol.I, 109) notează faptul că acesta dorea menținerea obștii sătești și asigurarea posibilității acesteia de a se guverna singura, din convingerea că astfel se vor asigura nu numai libertatea individuală, ci și ordinea internă în țară. Starr, op.cit., 469. Ibidem, 469-470; Dennison și Carus, op.cit., 567-568. Traducerea engleză va

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
IV (1928-1929), 379. Ibidem, 380-381. Deși subliniază distincția existentă între comunitatea sătească rusească, mir-ul, și conceptul commune din limba franceză, în versiunea franceză a textului lui Haxthausen acesta din urmă este în mod frecvent utilizat în desemnarea deopotrivă a obștei, a satului sau a comunității sătești. Din acest motiv, în traducerile realizate după această versiune, am ales să înlocuim conceptul commune cu obște, comunitate sau sat, în funcție de contextul în care se regăsește. Haxthausen, Études sur la situation intérieure..., vol.III

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]