6,900 matches
-
masa susținută la mijloc de un picior de bronz cu gheare de leu, un televizor alb-negru cu lămpi, sovietic, de mărimea unui Trabant. Din învățătoarea de 120 de kilograme n-a mai rămas decât o bătrână deșirată, buclată și cu ochelari fund de sticlă. - Numai prostii, numai tâmpenii la televizor. Da’ ce să faci altceva? Din casă nu pot ieși, că sparg ăștia strada să bage tramvai. Nici geamurile nu le mai pot deschide de frica prafului. Într-adevăr, casa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
salam Victoria. Atrasă de mirosul apetisant, haita Zuzei vine în salturi mari. Bunicile țipă, nepoțeii plâng. Pentru că e iunie și nu putem să ne apărăm cu bulgări de zăpadă, aruncăm cu ce găsim prin buzunare: brichete, buletine, prezervative, tocuri de ochelari. Când vine 205 ne urcăm organizat, în ordine alfabetică, de-a stânga femeile, de-a dreapta bărbații. Sabina deschide poșeta să caute un bilet. Dinăuntru țâșnește un șoricel. Un bătrân cu aer de fotograf amator se sperie groaznic și, prinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
îi crăpaseră capul ca pe un bostan și-i descâlciseră încrengătura de mațe din creier, îl vizitase la spital un individ care se recomandă Arthur. Părul și mustața îi erau albe, vorbea stricat românește. Stătu puțin și nu-și scoase ochelarii de soare, deși din cele șase neoane de pe tavanul salonului doar două mai luminau. Vizibil emoționat, acel Arthur îi spusese să-l caute pe Leonard - de la el ar putea afla tot ce îl va nedumeri în următorii ani. „Nedumerire” e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
căruțașii veniți la târg. După două ore de așteptare și zeci de căruțe care au trecut pe lângă noi fără să ne bage în seamă, Sabina s-a schimbat după un tufiș în niște colanți roșii, iar eu mi-am scos ochelarii de soare și am luat un aer bolnăvicios. Așa am reușit să păcălim un țăran tras de o gloabă pistruiată. Ne-am aruncat gențile peste pieile de oaie pe care nu reușise să le vândă și ne-am aburcat: eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pantaloni și pulovăr gri, de lână. E tunsă scurt, pierdut la spate și în părți - oarecum stilul lui Mike Tyson. Are ceafa groasă, umeri lați și picioare subțiri-subțiri. Peste fața cu trăsături mărunte - gen Rocky Graziano - are o pereche de ochelari pătrați. O lentilă e neagră - să-i acopere ochiul de sticlă sau bandajul cu leucoplast, când pune ochiul în portofel, să nu-l piardă. Urcăm cu greu într-un 205 aglomerat. Șoferul pornește înainte să urce toată lumea. Partea din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un gardian public, dă din cap revoltat: dacă nu stai locului, mamaie, uite ce pățești! Moartea vă caută pe-acasă și voi baaateți coclaurile așa, de nebuni. În timp ce vorbește, omul dă din mâini și o lovește pe tanti Cucu peste ochelari. Ochelarii se strâmbă. Victima își aranjează repede instrumentul optic de marcă piratată și îi țipă făptașului în ureche: ce faci, domle, vrei să mă nenorocești de tot? Da’ chiar nu te uiți ce faci cu mâinile alea? Cetățeanul își cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gardian public, dă din cap revoltat: dacă nu stai locului, mamaie, uite ce pățești! Moartea vă caută pe-acasă și voi baaateți coclaurile așa, de nebuni. În timp ce vorbește, omul dă din mâini și o lovește pe tanti Cucu peste ochelari. Ochelarii se strâmbă. Victima își aranjează repede instrumentul optic de marcă piratată și îi țipă făptașului în ureche: ce faci, domle, vrei să mă nenorocești de tot? Da’ chiar nu te uiți ce faci cu mâinile alea? Cetățeanul își cere scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
e unii, critică bătrânii, da pe ei nu se vede! Aoleu da’ ce mă doare unde m-ai lovit! Aoleu, aleo! Scuze, cucoană, scuze!, se precipită posibilul gardian public, speriat de revolta populară care se înfiripă împotriva lui. Și nici ochelarii nu-mi mai stau pe nas cum trebuie. De unde mai găsesc eu acuma rame din astea speciale, pentru lentile groase? Zi, domle, de unde? Da’ hai, cucoană, că doar te-am atins puțin cu cotul Puțin? Așa crezi tu, că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în baie, dădeau jos capacul de W.C. și stăteau și ele de vorbă ca fetele, la un pipi. Armonia a durat până într-o seară, când Sabina ațipise ascultându-l pe Celentano, La terza guerra mondiale. Eu îmi căutam niște ochelari de soare și, nu știu cum, m-am trezit în mâini cu o borsetă pe care tocmai i-o trimisese maică-sa de la Botoșani. Sabina ura să-i cotrobăie cineva prin poșete, borsete, mape. Eu n-aveam nimic împotrivă să-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
înăuntru. - Da, dar are și-n afară. - Eee, o plăcințică mică acolo... L XXI La începutul lui august am luat trenul spre Cluj. Mama Sabinei ne aștepta deja acolo, rezervase o cameră la hotel Haiduc. Își cumpărase o pereche de ochelari cu rame aurii și umbla sub braț cu o mapă din vinilin verde. Ne-a arătat entuziasmată orașul: băncile vopsite în roșu-galben-albastru și uriașa statuie a lui Avram Iancu, care costase vreo două milioane de euro. Primarul orașului, Hunar, și președintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pantocrator, Stoica înmulțind pâinea și peștii, Stoica la nunta din Cana Galileii, transformând apa în Feteasca Regală. Pe la prânz se apropie de Casa de Cultură o coloană de limuzine negre. Frânează în fața intrării principale. Mai întâi coboară câțiva ornitorinci cu ochelari de soare și bicepși cât o roată de cașcaval. Coboară apoi însuși Stoica. Îl recunosc de la televizor: ten pământiu, chelie, chip dur, inexpresiv. Nu prea are figură de Iisus. Mai degrabă de Caesar de mahala. Lumea ovaționează: să-ți dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
olandez. Corespondează de multă vreme cu el. Are cam șaizeci de ani și a fost implicat în acțiuni caritabile pe tot globul. Acum e în România. Nu prea îmi surâde ideea unei întâlniri. Mă gândesc la o figură rotundă, cu ochelari, care o să-mi răspundă la salut cu un citat din Biblie, eventual Ezechiel, 1:5-28: „Făpturile vii însă când alergau și se întorceau...”. Sabina are altă părere. Cel mai tare mă uimește că fiecare tânără româncă are unul sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
țipătoare, hainele îi veneau ca picate din lună. Cu colanți roșii, pulovăr negru, cizmulițe turcoaz și pălărie de pai verde arăta ca o paparudă. Toate privirile alergau spre ea. Ca să pună un scut între ea și realitatea perplexă, purta niște ochelari de soare enormi, care îi acopereau jumătate din față. Pentru românul de rând, abia scăpat de uniformele stupide în care era nevoit să se deghizeze la parăzile proletare de 1 Mai și 23 august, Sabina avea efectul unui marțian venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fotoliu. Rămase năucit timp de câteva minute, după care introduse parola de mail. Un mesaj de la Ionică Roja, incredibil! Deschise attachment-ul. Îl downloadắ. Era o fotografie cu două bătrâne. Una avea țeasta alungită, ca o minge de rugby, cealaltă purta ochelari cu lentile groase cât fundul unei sticle de whisky. Cea cu capul țuguiat ținea în brațe un pechinez cu privire fixă și blană jerpelită. De fapt nu-l ținea propriu-zis în brațe pe el, ci o scândură pe care băbuțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lenevit. S-a aranjat minuțios, dichisindu-se, deși era în șort și a cumpărat gustări și două sticle cu limonadă rece, cum era atunci. Când a văzut-o Alexandru venind agale, i-a făcut semn cu mâna, că ea, cu ochelarii de soare, îl tot căuta și nu-l găsea. — Aici, Teofana! Vino aici. Săru’ mâna! Ce-ai stat atât de mult măi, fată măi! Te-am știut pe tine că ești aici. De ce să mă fi grăbit că loc am
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cu guler dantelat, încălțată cu papuci de atlaz, cu vârfuri întoarse ienicerește și având picioarele elefantiazice înfășurate în fâșii așijderi de atlaz, de aceeași nuanță. Părul, vopsit tot mov, îl poartă strâns într-un coc monden, probabil pentru a contra-balansa ochelarii uriași, cu lentilele precum fundul buteliilor uzate de sifon și care, cățărați cu parapon pe șaua îngustă a nasului ei, coroiat ca un plisc, o fac să semene la perfecție cu o bufniță. O bufniță negriciosă, grasă, de hambar, un
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
apariție, a unui bărbat sărit de cincizeci de ani, de statură peste medie, cu membre herculene, chelie lucie, cu fața trasă, smeadă și cu barbișon doctoral, vegheat de sus, de sub fruntea de enciclopedist, exagerat de bombată, de o pereche de ochelari cu rama neagră, groasă, de bagà. Cum neagră în întregime este și costumația ineditului amfitrion, care poartă cu distincție aristocratică un smoching rasat, doar plastronul alb, orbitor de alb, al cămășii sale de mătase (cu bumbi minusculi de agată și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
poreclise el în glumă. Totuși se bucura de trecere la Palatul de justiție, pentru că era socotit om politic de viitor și făcea multe servicii prin influența lui la mărimile zilei. Celălalt tovarăș de masă, Constantin Dumescu, directorul Băncii Române, cu ochelari de aur, spân, părul blond-cărămiziu, smead și puțin adus de spinare, parcă trupul i-ar fi fost prea lung, părea un taciturn. Era burlac și prieten bun cu tatăl lui Grigore. Cei doi primiră pe Titu fără entuziasm, ca și când le-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
automobilul stopă scurt în fața scării. Grigore, care auzise zgomotul eșapamentului și semnalele sirenei, aștepta pe trepte împreună cu Titu Herdelea. Șoferul închise motorul, sări jos și se repezi de deschise portierele să poată coborî boierii cotoșmăniți în blănuri, pleduri, măști și ochelari ca niște exploratori polari. Cel dintâi, Gogu Ionescu, izbuti să se descurce din învelitori și să ia contact cu pământul. Stătuse lângă șofer. Era enervat și plictisit din pricina emoțiilor călătoriei. Strânse mâna lui Grigore, declarând ursuz: ― Dragul meu, bine te-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de experiențe! M-am săturat! ― Ce s-a întîmplat, Gogule, de ești așa de supărat? întrebă tânărul Iuga, nepricepând nimic. ― Dacă nevastă-ta are poftă de emoții tari, să-și aleagă alți clienți, nu pe mine, urmă Gogu Ionescu, smulgîndu-și ochelarii de pe față. ― Gogule, ești un caraghios! strigă un glas vesel de femeie. Ți-e frică să mergi cu automobilul!... Să-ți fie rușine! Toți râseră, numai Gogu se înfurie: ― Desigur. Eu n-am temperament pentru aventuri și nici n-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rușine! Toți râseră, numai Gogu se înfurie: ― Desigur. Eu n-am temperament pentru aventuri și nici n-am chef să-mi frâng gâtul pe șosele de dragul sportului automobilistic! Supărarea lui învioră pe ceilalți, care între timp își scoaseră măștile și ochelarii. O clipă mai stătură în fundul mașinii toți trei, așa cum călătoriseră, Nadina la dreapta, Eugenia la stânga și între ele Raul Brumaru. În sfârșit, Nadina se ridică în picioare, zicînd: ― Toate ca toate, dar cu baba, adineaori, a fost serios! Dacă Rudolf
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
i-e coleg de Cameră și prieten. Hai la Deliceanu! El, drăguț și fin, acceptă fără nici o dificultate, dar îl trimite să se înțeleagă cu administratorul. Hai și la el! Acolo, răceală și văicăreală. Administratorul, un ovrei gras și cu ochelari de aur, îl ia cu teorii și cu cifre, că ziarul are cheltuieli formidabile și nu se vinde deloc, deși e scris superb, fiindcă cititorii de azi nu mai sunt capabili să guste verva stilistică și spiritul polemic, ci umblă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
buzelor ei, ca o ispită neașteptată și cu atât mai atrăgătoare. A doua zi se duse la Drapelul. Un băiat îl introduse la secretarul de redacție. Într-o cameră vastă, singur, la un birou voluminos, un domn neras, ursuz, cu ochelarii după urechi, manevra într-un morman de jurnale cu niște foarfeci uriașe. Aruncă o privire spre vizitator și își continuă operația. Când isprăvi, mătură jos resturile de gazete, ca să-și libereze masa. Aflând că Herdelea caută pe Deliceanu, zise plictisit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată brusc de o răpăială furtunoasă de aplauze ce nu mai încetară decât atunci când regele, luând o hârtie din mâna șefului guvernului, scoase ochelarii, îi așeză tacticos pe nas și începu să citească: ― Domnilor senatori! Domnilor deputați! La mai fiecare frază aplauzele reizbucneau, când mai liniștite, când mai impetuoase, și regele trebuia să se oprească și se uita pe deasupra ochelarilor la mozaicul de figuri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâna șefului guvernului, scoase ochelarii, îi așeză tacticos pe nas și începu să citească: ― Domnilor senatori! Domnilor deputați! La mai fiecare frază aplauzele reizbucneau, când mai liniștite, când mai impetuoase, și regele trebuia să se oprească și se uita pe deasupra ochelarilor la mozaicul de figuri cu privirile îndreptate spre dânsul, ca mii de raze în focarul unei lentile miraculoase... ― ...grija mea statornică pentru propășirea țărănimii muncitoare, temelia puternică și sănătoasă a statului, de care depinde viitorul națiunii. În ropotul aplauzelor se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]