3,713 matches
-
de muniție, azvârlindu-l, În cele din urmă, În aer... Și Olimpia arăta la fel, dar asta numai și numai pentru că noua credință a pus la index Jocurile Olimpice, pe la anul 380: deh! acelea erau dedicate lui Zeus, concurenței carevasăzică. Și, pândind o vrabie obraznică, acolo, În actuala Olimpie, am aflat un paradox: Știam de pe vremuri că, la vremea Jocurilor, toate cetățile se Împăcau, chiar dacă spartanii de pildă erau deja pe zidurile Atenei. Pace generală carevasăzică, În vulcanul războinic care era Elada
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cel voinic, E trunchios la-nfățișare, dârz la chip, măreț la fapte, A primit să stăpânească Țara cea de miazănoapte... Și-au domnit așa-n unire multe sute de văleaturi, Până când, de la o vreme, ale Patriei lor vaduri Începur-a fi pândite, rând pe rând, cu gând de moarte, De barbarii asiatici, ce curgeau puhoi de hoarde. Crăcănați, cu gambe strâmbe, cu ochi mici și frunți înguste, Pârjolind în cale totul, ca și norii de lăcuste, Ei cuprinseră-mprejurul ca-ntr un cerc
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
undelor pe lac135. Stâlpul din Floare albastră, părând împietrit în lumina lunii, este în fapt cutia de rezonanță a întregului univers chimeric în care se adună, întocmai ca într-un creuzet fantastic, cele mai sensibile dintre toate sunetele: Urechea mea pândește să le-auză / Abia-nțelese, pline de-nțeles / Cum ascultau poeții vechi de muză136. Toate sonurile acestea misterioase sunt înglobate (și învățate) din cântecul elementelor naturii: Melodica șoptire a râului ce geme/ Concertul ce-l întoană al paserilor cor/ Foșnetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cerneala în zadar. Prea mi-au fost respectuos dragi acești oameni despre care povestesc, ca să nu-i doresc mereu și aevea în memoria generațiilor noi." Cartea, scrisă într-adevăr cu dragoste și respect, e-o poartă către o lume nedrept pândită de uitare. * "J urnalul Național" ne face surpriza unui supliment, cu CD-ul de rigoare, dedicat lui Nichita Stănescu, după alte câteva "ediții de colecție" consacrate unor cântăreți de muzică populară probabil, urmându-se realitatea cronologiei: la început a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
accepte o discuție axată pe altceva decât pe ideea de valoare unică a scriiturii. Îmi voi reproșa în veci că n-am dat curs ofertei: la urma urmei, "Junimea" se autofinanța (cu ceva profit) încă de pe atunci și n-o pândea falimentul dacă tipărea opera lui Ion Luca mai ales că era vorba de o ediție de autor, definitivă. Am fost și nerecunoscător, și pripit. Aflat în pragul sfârșitului, Ion Luca merita o satisfacție târzie, chiar dacă opul urma să îngălbenească în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
glumea, spunea bancuri, se vorbea chiar că fusese până nu demult un ditamai crai. Acum, însă, de numai câțiva ani, se potolise. Își găsise ac de cojoc. I se închiseseră toate cărările. Se căsătorise cu o fostă studentă. Găsise după ce pândise și ochise mulți ani o partidă specială. Fata era din oraș. Avea casă. Doar că locuia împreună cu mamă-sa. Încolo, o mie și unul de avantaje. Era la o azvârlitură de băț de Universitate. Și vila soției era pe strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și lăsați-mă pe mine să-l prostesc. Știu io mai bine. Și mai dă-l În gâtu’ mă-sii de boșorog! se Înfoie Laur peste cana de cafea pe care-o ține la nas cu amândouă mâinile. Adulmecă și pândește și deja a prins curaj: Îți spun io, vere, io știu mai bine. Îl știam pe Laur mai mult În preajma lui tac-su, Gilbert Trandafir, care-i primul soț al Motănicăi, sora cea mai mică a mămicii mele Felicia, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
sunt acolo și-mi spune cum Năsoasa a prins momentul și i-a furat actul din geantă tocmai când Își băga În groapă comoara ei de avocat, Aurele, păi dacă trăia Voicu nu mai eram io acuma așa. A tot pândit-o cățeaua aia de Năsoasa, vezi, și-acuma ține cu dinții de țidulă. N-ar fi mare lucru să se preteze la așa o porcărie față de sora lor cea mare, să facă pe proasta că habar n-are și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
zi cu zi cu toate simțurile pe jumătate amorțite, fără să observ prea multe din ce se petrece În jurul meu, dar trebuie făcută ordine, trebuie neapărat, da, hoții și vandalii și țiganii. E ceva vreme totuși de când am Încetat să pândesc vreo schimbare, iar la o adică ea s-ar fi putut petrece și-n lipsa mea. Dacă ceva scârțâia acolo-n șalele lui, asta se trăgea mai ales de la haosul din jur. Zi și noapte trebuia vegheată bătătura asta de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
zici, vere? Mergi cu mine pe litoral după tata, s-o mai Înnădim vara asta cu nămol și floricele? Și-l luăm și pe părințelu’, să-l lăsăm p-ăsta-n pielea goală cu tuburile lui. Mă uitam la Andrei care mă pândea la rându-i circumspect pe sub genele blonzii. Un cuvânt de-al meu ar fi fost de-ajuns, l-ar fi convins, ar fi contat infinit mai mult decât valul de văicăreli și promisiuni ce deborda din Laur. I se aplecase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-ntreb, Tanso, ce aș fi putut eu să-i ofer acelei fete? Bineînțeles că m-aș fi putut lăsa ispitit de șansa pe care viața mi-o scosese În cale. Dar nu trebuie să cădem În plasa ispitei care ne pândește la tot pasul. Tot era bine că nu scotea nici un sunet. Se ferea din calea gurii mele și se zbătea În tăcere zgâriindu-mi umerii și brațele. În ciuda Îndârjirii și sforțărilor ei, n-o simțeam mai puternică decât o pisică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și ceva. Se strecurase prin Întuneric și prin toată sfada noastră din curte cu șoferii. Stinsese lumina fără să-și facă probleme că ne-ar putea atrage atenția, iar noi nu observasem În tot balamucul ăla cu sacii de ciment. Pândise și ascultase, desigur, luase aminte la tot ce puneam noi la cale, de-acolo din pat, până-l luase somnul. Uite-l cât e de ostenit, cine știe cât or fi umblat piciorușele lui toată vara? Doarme somnu’ morții, nenorocitu’ de el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ce s-a-ndurat să-i lase Gilbert. Bine barem că l-a Îmbrăcat, nu i-a dat drumu-n lume În fundu’ gol, iar Laur n-arată deloc rău astfel costumat. Mustăcește din botul lui de maimuțică tuciurie, clipește des și parcă pândește pe sub gene, sfios și deopotrivă provocator. E ca o fetișcană prostovană. Eu l-am Întrebat de bani și el se uită la mine ca și cum l-aș fi Întrebat dacă se fute, că uite-o, nu-i, pizd-am pus-o-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mea mai dură până am pus și eu mâna pe o țeavă de sub patul lui, acolo-și ținea părințelul armamentul paznicului care era, apărând zi și noapte averea moșului și-a Unității de Prefabricate și Confecții Metalice a Cooperativei Glina. Pândeam din marginea ferestrei. Cât aș fi putut vedea ferindu-mă să nu fiu văzut, și deja vedeam ca ziua În Întuneric cele două siluete apropiindu-se. — Stai că trag! Țipătul lui Andrei irupse Într-un hohot de râs. Parcă ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se mișcă. Păi chiar așa. Din felul cum ne tot duce și ne amețește bou’ ăsta de Andrei, n-am cum să-nțeleg altceva, și n-aveam altceva de făcut decât să ne holbăm la ușa aia și s-o pândim pe Steluța și pe bărbatu-su. — Și ce nu-ți convine, Relule? vezi doar că n-avem Încotro. Pepino ne bagă pe fir cu văr-su. Pepino ne scapă... Andrei scutură din cap să-și alunge somnul, i se Închid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
apropia și se depărta dosul ei. Avusese boală s-o dezbrace de tot, iar el doar că se descheiase la șliț. Șlițul meu trebuie că se descheiase singur. Nu-mi mai țiuiau urechile, dar Încă simțeam Între picioare vietatea Îndărătnică pândind și adulmecând pe sub masă pe jumătate Întărită. M-am ridicat să i-o arăt lui Laur, care abia surâse. Vântura de zor cu lingura prin fiertura din cratiță și o Înjumătățise deja. Renunțase să mai pună În castroane. Îmi făcu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
uitătură ca de cățel bătut, de-ai fi zis că-și cere iertare continuu, mă rog, vedeam c-a Întârziat, dar Îi era de-ajuns cât Îl mustra Steluța cu mâinile. Era ca dezlănțuită Într-o demonstrație de arte marțiale, pândind doar o tresărire a adversarului ca să-l desființeze, că de când Îl așteaptă oamenii ăștia, le-ai promis că-i aștepți și-i ajuți și dacă știai c-ai aranjat o treabă cu ei de ce nu nu te-ai grăbit? Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vedeam ca ziua În Întuneric și nu era nimeni. Am tras după mine ușa de la bucătărie și am deschis fereastra. Nu simțeam și nu vedeam vreo mișcare nici În Întunericul de afară. N-or fi ei atât de proști ca să pândească doar la ieșirea din bloc, să nu păzească și ferestrele, dar nici până Într-atât de deștepți... Atunci i-am auzit pe trepte, Împiedicându-se la ușa țarcului și Înjurând teroriștii. La dracu’, ușa asta de la bucătărie am mai vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
strigă cineva din mulțime, stârnind un potop de glasuri Înecate de indignare. - Eroii noștri n-au murit În parcuri! - Ne trimit În parcuri ca să-și facă ei guvernele lor comuniste! - Nu vă lăsați mințiți, oameni buni! Fiți vigilenți! Fiara comunistă pândește din umbră ca să-și facă mendrele! Apărați Revoluția, oameni buni! Prin tot orașul se perindau astfel de profeți solitari și oratori În vânt care tocmai Începeau să vorbească despre Revoluția Furată. Pasajul Universității și zidurile clădirilor din Împrejurimi se umpluseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lor și eu de a mea, ca și Înainte de Revoluție și ca și acum, și azi am rămas fidel acestui crez care mi-a mâncat mai bine de jumătate din viață. Trecuse un an și noi tot aici, În subterană, pândeam o schimbare, Împreună sau fiecare pe cont propriu, care schimbare stătea de altfel să se Întâmple de la o săptămână la alta. După socotelile noastre, rămăsese cel mult o lună. Mărimea și conformația burții Ortansei ne spunea În mod cert că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-le morții-n gât de jeguri nemernice și să le fie țărâna În gura și-n ochii, eh, de cinci sau șase veri n-am mai văzut ce se-ntâmplă pe-aicea pe plajele astea. Mă ridicasem Într-un cot pândind pentru o clipă o schimbare, năpădit de o dorință tulbure. Marea de un roșu murdar se zbătea Între zidurile coșcovite ale cazematei. O fi fost furtună aseară, dar nu-i nici o scamă de nor pe cer. I-au vânat ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ritmul ce zguduia boxa de pe tejgheaua barului cu gemetele precipitate de deznădejde ale lui Michael Jackson, irupând ca un contrapunct visceral al năzuințelor noastre. Presimte el că o să meargă sezonul până-n septembrie Încolo, și la fel presimțeam și eu În timp ce pândeam contrapunctul zgomotului de sticlă spartă din mijlocul melodiei. Se duse să mai ia două halbe de bere, și o pizza, tot pentru mine, s-o mănânc toată eu, văru’ lui bun, neamu’ lui și sângele lui, cât de dor i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
rău, de care Nică știe dar nu i-a spus. Și, fără voia lui, se pomeni că pașii o luară înapoi, întâi rar, trecând în trap..și se îndreptă spre sat..direct în gura lupului. La riscul posibil care-l pândea, nu se mai gândi. ... După înserarea care se lăsase.. veni repede și înnoptarea.. întunericul. Luna înălțată pe cer, îi era călăuză, ca și „Stâlpul de Foc”, lui Moise în pustie. „.. Încă puțin !..”, se auzi el murmurând.. să pară, că nu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
importanță socială. „ - Ei bine, domnule, a venit un cutremur care a dărâmat toate adevăratele valori... le-a măturat ca un ciclon !”, spuneau ei. „ - Nu mai cred în nimic, domnule, totul e pierdut, trebuie să te aștepți la orice, comunismul ne pândește!” Asistau cu toții, la dărâmarea societății și neamului românesc, chiar sub ochii lor. Valoarea se confunda cu nonvaloarea. O anumită intelectualitate, agronomi, ingineri, chimiști, fizicieni, lucrau în fabrici.. la „munca de jos”, adică muncă necalificată. Totuși, acești oameni continuau să surâdă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nu vor să vadă; urechi au, dar nu vor să audă...!”, asat-i domnule. O fac din patimă, ori din ignoranță.. Și, nu vor să vadă și să audă, făcând pe orbii, și pe surzii, în fața realității.. și primejdiei care ne pândește..” Senatorul avea dreptate... Ideile false, comuniste, prindeau repede în popor, întunecându-i mintea, introducând anarhia în spiritul poporului de jos, fără vreo speranță de întoarcere pe calea cea dreaptă... Haosul cuprindea mințile oamenilor întunecându le... pieirea nu era departe... În
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]