6,963 matches
-
gârbovite (osteoporoza care mănâncă din femeia românească, fără ca ea să știe ce i se întâmplă) vând țelină, morcovi și păstârnac. Tarabele, câte-or fi, sunt clisoase și ele. Big-ul s-a umplut de 100 de magazine în care vânzătorii păzesc câte ceva de cumpărători. La trei buticuri, istoria conținutului se repetă: papuci, cămăși, cosmetice. Mă întorc acasă într-o binecuvântată stare de sațietate. Lasă-mă să-mi pun o întrebare. Dacă la comerț și la primării erau femei cu experiență de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
puneau dimineața caseta video cu exercițiile de aerobic și se căzneau pe covoraș să le imite, câteva mașini de-ți rupeau fața, o seră, camerele care nu se încuiau, că de, era transparență de mănăstire, două căprioare, un nene care păzea codrul învecinat și m-a amenințat că trage: „No mam’am, this is private property!”. La chestia asta am rămas crucită. Cum adică să nu intri în orice codru, pe orice plajă, pe orice munte? Habar n-aveam că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mai spun că engleza mea era învățată din cărțile de filosofie unde termeni precum: curry, mango, camambert nu prea se foloseau. În memoria mea foarte activă, precum și în imaginea prezentului de atunci, supermarketul era o autoservire în care trei-patru vânzătoare păzeau borcane cu muștar, compot de mere, cutii de mazăre, sticle de bulion. Din când în când, vânzătoarele deveneau superputeri. Se băga rația de ulei, de zahăr sau de carne. Ne căutau în catastife lungi, ne studiau buletinele, certificatele de naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ni s-au împlântat cuțite în spate din partea oamenilor celor mai apropiați. La acea vreme, ea avea deja o carne a sufletului bine tăbăcită de suferință, de trădare, de înfrângere a dorinței de a dispărea. Tot ce și-a putut păzi când nu mai avea nimic de păstrat a fost demnitatea. Ursula nu poate să se târască. În ani, am învățat și eu că pot să mor sufletește, dar mor cu demnitatea de gât. Atunci încă nu știam cu ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
chinuitoare, la care mă gândesc câteodată, în nopți de nesomn. La un moment dat a venit la mine căpitanul Moldovan, se mai liniștise, căpătase încredere, și-mi spune: „Dom’ profesor, pe ăla care l-ați pus acum în post să păzească intrarea spre depozitul de carburanți îl cunosc, dom’le. E borfaș, are câteva furturi la activ, a fost eliberat azi-dimineață din arestul miliției... le-am dat drumul la toți, că ne-a fost frică”. Mă uit la ăla; ăla chilug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Azi am înotat și a fost bine. Fac asta, cum am mai scris, într-un bazin liber în care mă pot juca. Ceilalți se înghesuie câte doi pe culoarele celui de concurs și merg de colo-colo contracronometru. O fată ne păzește pe toți să nu ne înecăm. Dar când ies din bazin, sunt ca nou-născută. Mă bucur că nu fumez, altminteri, în alte situații, regret sincer. Îmi e tare dor de o țigară după cei 30 de ani de fumat profesionist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
post mai „strecoară” câte o imagine de tipul următor: Bush în vizită de lucru într-unul din statele Statelor. Coboară în public, strânge mâini, primește flori și aclamații. O altă imagine înfățișează protestatarii anti-Bush, după un gard foarte lung, bine păziți de polițiști cu bastoane. La întrebarea de ce nu îi lasă să protesteze liber, răspunsul autorităților locale este: din motive de siguranță. Da, nici un președinte nu e în siguranță față cu protestatarii, dar e mereu în siguranță față cu aplaudacii. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
le, n-auzi? Cel apostrofat spuse ceva, nu se auzi. Eram în iulie 1946. 3. Trecuse o lună și ceva de când mă mutasem aici, venind din partea opusă a orașului. Ocupam încăperea din față și antreul hol ale unei lungi clădiri, păzită de salcâmi, din colțul situat la intersecția celor două bulevarde - bulevardul mare, circular, ce începea și sfârșea la fluvii iar al doilea, mic, perpendicular pe acesta, spre partea de răsărit a orașului. Clădirea avea ușa de intrare în curte - deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
scurt, roba ce vă atârna pe umeri, jurământul meu din primăvara anterioară acelui an, căldura insuportabilă și modul solemn și prietenesc în care m-ați întâmpinat, crucifixul de pe biroul dumneavoastră dinaintea căruia, întâmplător, mă aflam, toate, aici, la porțile Orientului, păzind latinități uitate. Greu de priceput, domnule președinte; eu însumi nu pricepeam. 5. Ce să pricep? Trecuseră cinci ani de când tot aici, în orașul acesta, în grădina publică de care mă despărțeau acum mai puțin de patru sute de metri de casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
descoperii acum, puteam să trăiesc în tihnă până la sfârșitul acestei vieți. Mai erau oamenii cu care mă salutam când treceau prin fața casei sau mă întâlneam în drum cu ei, păduricea și iazul și ulițele acelea străvechi, de sute de ani, păziți de câini dormitând în praful din fața porților sau cutreierând, părând ai nimănui, printre cotloane. Un regret adânc, săpând, în ziua aceea și a doua zi la fel și-n zilele vieții până azi, răzbătând, e adevărat, tot mai rar, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la câțiva pași. O împrăștiere tăcută, se vorbea în șoaptă, mai mult nu se vorbea, o prudență generală, ridicată la gradul ei maxim, aproape vizibilă, materializată, apăsând carnal, după ce ani de zile stătuse în fiecare ca o a doua natură, păzind și garantând existența celei reale, adevărate, o formă a instinctului de conservare, fără de care societăți întregi s-ar fi prăbușit. Este greu după atâția ani să refaci timpul în toate fibrele lui, nimeni nu le va mai putea aduce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ar trebui un scriitor... Numai că eu nu am puterea miraculoasă de a urca la lumina posterității adevărul în complexitatea lui umană și subumană. Un regim în care parte din paznici erau la fel de arestați ca și cei pe care îi păzeau. Cei mai mulți se prefăceau a crede în așa-zisa dreptate. Epoca celei mai uriașe ipocrizii. Mi se va reproșa că acestea nu sunt frazele unui romancier, nici ale unui povestitor, - așa e, știu dar sunt totuși strigătul unei disperări pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
s-a șters, valurile au venit, au trecut, înotătorii de excepție de altădată au murit înecați deoarece s-au văzut nevoiți să înoate în mocirlă, n-au rezistat. Se nasc și acum dar nu se mai încumetă, iar cei care păzesc malul așteaptă, vicleni, făcând pe salvatorii, ziua când nu se vor mai naște înotători. Și eu mă aflu mai departe în slujba unei aberații pentru că e una cu puterea, iar înotătorii nu vor mai îndrăzni, dezorientați, ei mă privesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pentru Europa (C.E.E./O.N.U., Geneva). În acea perioadă, mă ocupam în minister de relațiile României cu această Comisie. La Chișinău, am ajuns noaptea și am plecat noaptea. Îmi amintesc culoarea cenușie care învăluia clădirea gării, militarii ruși care păzeau scările vagoanelor trenului internațional, pentru ca noi, călătorii din tren, să nu putem stabili vreo legătură cu localnicii. Trist, foarte trist! Un amănunt semnificativ pentru mine: în februarie 1992, prin decret prezidențial, am primit gradul diplomatic de ambasador. Prin același decret
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
spre lanuri. Nu zăream pe nimeni în juru-mi: înaintam la trap prin ierburile pline de rouă. Treceam printr-o vălcică, unde se ridicau abia la fața pământului cele câteva bordeie ale haidăilor și ale feciorilor boierești. Le lăsam pustii, goale, păzite de doi dulăi albi, și, cum dădeam în lumina lanurilor, zăream la stânga, pe un muncel lutos și sterp, morile de vânt. Aveam două mori vechi de vânt în care-mi făceam nutreț pentru vite, pentru mascuri și pentru paseri. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Petrache, să nu vă supărați, voiam să vă spun că a venit nevastă-mea... M-a găsit... —Ei, foarte bine... Cred că nu-ți pare rău... —Cucoane Petrache, eu nu-s așa de bucuros... Eu sunt un om care-mi păzesc onorul meu, cucoane Petrache... Eu am făcut oastea la vânători, am fost sergent, și domnu maior Vintilă ne zicea așa: Onoru, domnilor, fără de asta un om nu poate trăi pe lume... Neculai Dragoș înghiți ceva greu și mă privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un flăcău. Ai mai prins-o și cu alții?... Am mai prins-o și cu alții - ș-am tot iertat-o... vorbi oftând Dragoș. Ce să fac? Mi-e rușine, da’ ce să fac? Am iertat-o. Nici nu se păzea. Am prins-o. Am alungat-o și pe urmă iar venea la mine, și eu o iertam. Da’ de-acu n-o mai iert. I-am spus. Ș-acu mă port altfel cu dânsa... Las’ că și nainte tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Eu aici n-am fost de când sunt, dar a pus dracu pe boieru meu, pe boieru nostru cel mare de la Cornul Caprei să poposească aici... Ș-a văzut pe hangiță... Anița asta am auzit că-i năstrușnică muiere... Ș-o păzește ungurul de comedie, cu farmece și cu câte drăcii sunt pe lume. Mă chiamă boieru. Zice: Măi Petrișor, poți tu să duci o veste până la hanul cel mare? Pot, stăpâne, zic. N-am fost acolo niciodată, da’ o veste pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și cu băieții iștia vezi de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-o vreme uitându-se pe sub sprâncene la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
odată cu găinile - după ce-și pune comanacul peste chelie... Dinspre partea lor poate să ardă și să se înece toate. Boierul petrece departe cine știe unde... poate s-a dus prin străinătăți... și iaca a ajuns un hoț ca Faliboga să-i păzească averile... Sunt și lucruri pidosnice în lumea asta, măi Niță... Noapte bună! du-te și te hodinește și tu... Lepădatu își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în samă și grijile altora. Facă Serafina ce va ști; treaba ei! Mai bine ar fi avut un fecior vrednic, decât ceea ce are. Un fecior aduce spor; o fată pagubă. Pe lângă pagubă, și rușine. Bucuroasă mă aflu că am fost păzită de astfel de năcaz. După ce nana Floarea tăcu, ornicul din părete răspunse: Tic-toc-tic! Câteodată paznicul lua cu el în pădure pe Onu Bezarbarză, mai ales când se ducea să cerceteze teascurile. Căpcăni de jder clădea Culi la locuri unde aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
palier, toată lumea și-a răsucit gâtul să se uite; această prezentare ultraconfidențială era unul dintre cele mai prost păzite secrete din toate timpurile. Intrați, vă rog, ne-a zis Shannon, asistenta personală a Ariellei. Ariella vă așteaptă înăuntru. Eu o să păzesc ușa. Să se asigure că nu ieșim, mai degrabă decât că nu intră altcineva. Stați, stați, a zis Ariella din capul mesei. Acum, uimiți-mă. Wendell a fost prima și ceea ce a propus n-a fost cine știe ce surpriză. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
jefuiau din fuga calului și nu știau ce înseamnă pacea, și triburile roxolanilor, care în urmă cu mai multe luni trecuseră Danubius-ul și decimaseră două cohorte, și triburile dacilor prădători, care veneau din delta Danubius-ului, gata să atace legiunile ce păzeau granițele Imperiului și să se alieze cu quazii, a căror cruzime, se zicea, era pe măsura vitejiei lor în luptă. În aerul limpede și rece se vedea printre corturi un du-te-vino de oameni - de la diatanța aceea păreau furnici - și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întotdeauna să ucidă adversarul pe care l-a învins? Dar eu îl am deja pe Skorpius... Nimeni nu-i mai puternic decât el. Skorpius e cu neputință de învins, iar sângele celor pe care îi învinge îl închin lui Marte. — Păzește-te de Orpheus - glasul vrăjitoarei devenise răgușit și profund, părând că iese din gura unui monstru aflat în adâncul infernului. — Orpheus! strigă Vitellius. Spune-mi cine este Orpheus! Cel mai puternic gladiator? Unde-l pot găsi? — Orpheus... Da, este cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Orpheus - glasul vrăjitoarei devenise răgușit și profund, părând că iese din gura unui monstru aflat în adâncul infernului. — Orpheus! strigă Vitellius. Spune-mi cine este Orpheus! Cel mai puternic gladiator? Unde-l pot găsi? — Orpheus... Da, este cel mai puternic. Păzește-te de Orpheus, repetă glasul ce devenise un mârâit teribil, în vreme ce soarele dispărea printre crengile frasinului înalt, iar întunericul se lăsa în pădurea scuturată de vânt. Vitellius se afla acum prins într-un vârtej care lua cu el primăvara, smulgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]