3,306 matches
-
al curentului art nouveau, Hector Guimard. Au fost folosite 3 tehnici de construcție: pentru părțile de adâncime mică s-a folosit metoda decopertării străzilor; scuturile care au reprezentat prima opțiune a constructorilor dar au fost puțin folosite din cauza inconstanței subsolului parizian și tehnica tunelelor ranforsate cu lemn, preluată din mine. Linia 1 a fost construită într-un timp record, între 30 martie 1898 și 19 iulie 1900. Linia a fost inaugurată foarte discret deoarece CMP dorea o creștere graduală a încărcării
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
către constructor. Metroul din Paris are 302 stații și 383 puncte de oprire (date din 23 martie 2013). Fiecare din stații trebuie să asigure călătorilor cele mai bune condiții. De aceea, mai multe generații de arhitecți au lucrat la metroul parizian. Majoritatea stațiilor sunt subterane, platformele fiind conectate cu nivelul străzii prin rețele complicate de tunele. Stațiile au în general tavan jos la nivelul platformei. Intrările stațiilor mai vechi, mai ales cele din centrul orașului, au o arhitectură stil art nouveau
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
de tunele. Stațiile au în general tavan jos la nivelul platformei. Intrările stațiilor mai vechi, mai ales cele din centrul orașului, au o arhitectură stil art nouveau, fiind proiectate de arhitectul Hector Guimard. Acestea sunt un simbol binecunoscut al metroului parizian, deși în ziua de astăzi sunt din ce în ce mai puține, multe din ele fiind modernizate.
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
în 1868 devine membru al juriului concursului pentru ""Grand Prix de Rome"", ceea ce nu împiedică însă, în 1869, criticile defavorabile pentru "Prometeu" și "Jupiter și Europa", care-l determină pe artist să se țină în acel an deoparte de expozițiile pariziene. Nu renunță însă la proiectele de mare anvergură, lucrează în această perioadă de exemplu la un poliptic alegoric consacrat Franței învinse de prusaci. Acest proiect rămâne însă în stadiul de eboșă. În 1875 primește "Ordinul Legiunii de Onoare". Zenitul carierei
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
profesor", publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe
Eugen Ionescu () [Corola-website/Science/297105_a_298434]
-
versiune a "Sărutului", temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu "Poarta Sărutului" parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la "Rugăciune", o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și
Constantin Brâncuși () [Corola-website/Science/297109_a_298438]
-
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen. În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul
Constantin Brâncuși () [Corola-website/Science/297109_a_298438]
-
să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele "Emile" are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. "E. Cioran" ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, "Nori peste balcoane" - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei "M". Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie
Emil Cioran () [Corola-website/Science/297107_a_298436]
-
la Bruxelles mai multe familii din nobilime. Sub regimul francez rolul de centru al orașului Bruxelles s-a mărit. La nașterea Belgiei, în 1830, orașul era populat de flamanzii autohtoni, dar și de valoni, germanofoni, precum și de francofoni de origine pariziană. Sub Leopold al II-lea al Belgiei orașul a cunoscut o restructurare importantă datorită numeroaselor clădiri moderne construite pentru administrația națională. În această perioadă s-au amenajat numeroase parcuri și șoselele importante, iar o serie de noi cartiere moderne au
Bruxelles () [Corola-website/Science/297192_a_298521]
-
și Vergiliu în Infern. În 1832 călătorește în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă. Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează și biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase. Natura a avut pentru Delacroix o mare însemnătate; adesea își vizitează prietenii care locuiau la sat. Îndeosebi, îi apreciază pe scriitoarea George Sand (1804-1876
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
septembrie 1927 pleacă în Franța și se stabilește la Perreux-sur-Marne lângă Paris. Stabilește contacte cu câțiva artiști plastici, printre care Hans Arp, Joan Miró, Salvador Dalí și cu poeții Paul Eluard și André Breton și se încadrează în grupul suprarealist parizian. Din această perioadă datează compoziția ""Îndrăgostiții"" (în mai multe versiuni). Vălurile care ascund chipurile personajelor sugerează universalitatea iubirii și aduc totodată în discuție tema dualității și a reflectării existenței. În 1929 operele sale sunt prezentate la o expoziție colectivă organizată
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
următorii 24 de ani va locui în Bruxelles, creează din ce în ce mai mult, se înmulțesc expozițiile și aparițiile sale editoriale. Începând din anul 1932 reînnoiește legăturile cu prietenii săi din Paris, în anul 1933 ia parte la expoziția suprarealiștilor organizată la galeria pariziană "Kolle", ca reprezentant oficial și activ al grupului de suprarealiști belgieni. Magritte dobândește renume internațional. Participă la importanta expoziție ""Le Nu dans l'art vivant"" ("Nudul în arta vie", 1934), organizată la Bruxelles, execută compoziția ""Violul"" pentru coperta cărții lui
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
primele stațiuni litorale în stil european au fost amenajate în Atlantic City, New Jersey și Long Island, New York. În Europa continentală, printre primele stațiuni s-au numărat: Ostend, devenită populară datorită locuitorilor orașului Brussels ; Boulogne-sur-Mer (Pas-de-Calais) and Deauville (Calvados) pentru parizieni; și Heiligendamm, fondată în 1793, ca primă stațiune de litoral pe malul Mării Baltice. "Turismul adjectival" se referă la numeroasele forme de turism de nișă sau de specialitate care s-au afirmat de-a lungul anilor, fiecare definită fiind de propriul
Turism () [Corola-website/Science/297475_a_298804]
-
sunt dotate cu o rețea feroviară urbană, de tip metrou, tramvai sau expres regional (RER); Metroul din Paris, înființat în 1900, formează una dintre cele mai dense rețele din lume. În ceea ce privește transportul aerian, acesta este deosebit de centralizat: cele două aeroporturi pariziene — și — au deservit în 2008 peste 87 de milioane de călători, în vreme ce principalul aeroport din provincie, , a deservit doar puțin mai mult de 10 milioane. Aeroporturile din provincie fac, de fapt, concurență TGV-ului pentru trafic intern, în vreme ce aeroporturile pariziene
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
pariziene — și — au deservit în 2008 peste 87 de milioane de călători, în vreme ce principalul aeroport din provincie, , a deservit doar puțin mai mult de 10 milioane. Aeroporturile din provincie fac, de fapt, concurență TGV-ului pentru trafic intern, în vreme ce aeroporturile pariziene adună cvasi-totalitatea traficului de cursă lungă. Franța este locul unde funcționează una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, în termeni de pasageri transportați () și unde funcționează primul constructor aeronautic civil (Airbus) din Europa. În Franța se mai utilizează
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
Laturile nord și sud găzduiesc o parte a serviciilor Ministerelor Ecologiei, Energiei, a Dezvoltării Durabile și a Amenajării Teritoriului (MEEDDAT) precum și Fundația Internațională a Drepturilor Omului. Începând cu 2009, Institutul de Economie Știintifică și Gestiune (IÉSEG) și-a instalat campusul parizian în localuri situate în soclul Grande Arche. O parte a acestor localuri va fi ocupată de o secție a Facultății Libere de Drept a Institutului Catolic.
Grande Arche () [Corola-website/Science/317066_a_318395]
-
profeți cu aspect imobil, fețe austere, trupuri aproape fără șolduri și umeri. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, sculptura reapare în interiorul edificilor; în timpul domniei lui Ludovic cel Sfânt, se dezvoltă la Paris un stil grațios numit Stilul Parizian. În siluetele elegant unduitoare, pe fețele fine, cu ochi migdalați, cu pomeți proeminenți, nas mic si surâs suav, apare un oarecare manierism. Acest stil se regăsește la "Îngerul surizând" din Catedrala din Reims, stil care evoluează pe durata întregului secol
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
majoră și influentă a secolului al 20-lea, Art Nouveau. După o perioadă de ezitare firească datorată celor patru ani de război (1914 - 1918), mișcarea artistică crește în intensitate și amploare și apoi, fiind eficient și generalizat propulsată de expoziția pariziană din 1925, trece triumfător Oceanul Atlantic, ajungând pe pământ american, unde în Canada și Statele Unite ale Americii atinge culmi de rafinament și amploare nebănuite anterior, influențând decisiv arhitectura urbană a Lumii Noi. Fuziunea dintre Art Deco și zgârie-nori, dintre arta rafinată
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
a revenit la PSG, clubul unde făcuse junioratul. Paris Saint-Germain a plătit pentru el 22 de milioane de lire sterline. Aici a intrat în conflict cu antrenorul Luis Fernández, care a renunțat la el în ciuda meciurilor bune făcute la formația pariziană. Astfel că, după 8 luni, în decembrie 2001, Anelka a revenit în Premiership, într-un împrumut la Liverpool. A revenit în Premier League după 30 de luni, fiind împrumutat până la sfârșitul sezonului. Deși și-a ajutat echipa să termine campionatul
Nicolas Anelka () [Corola-website/Science/317700_a_319029]
-
vitralii de origine, pictură murală Zuber în sufragerie, stucaturi și fresce ce încântă privirea. Printre proprietarii acestui castel se numără André Malraux, jurnalist și istoric, și cantautorul , iar cel de la care Angela Crăciun l-a cumpărat este un renumit expert parizian, Jean Renoncourt, vecin și prieten a lui Jacques Chirac, cunoscut și pentru procesul pe care l-a pierdut cu celebrul Elton John. - aprox. 1,5 km spre Vest de Sully-sur-Loire - aprox. 40 km spre Est de Orléans - aprox. 40 km
Château de la Huardière () [Corola-website/Science/317772_a_319101]
-
an de exil a fost finanțat de bijuteriile cu care a scăpat din Rusia. Mai târziu, ea a deschis un magazin de cusut de calitate și de textile numit "Kitmir" la Paris, devenind un antreprenor de succes în industria modei pariziene. Și-a scris memoriile despre felul cum a crescut în Rusia. Căsnicia cu Putiatin s-a destrămat în 1923 deși ea a continuat să-i ofere lui Putiatin și rudelor lui asistență financiară. În timpul exilului ei, a locuit în special
Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (1890–1958) () [Corola-website/Science/318030_a_319359]
-
care nu i-o cunoșteam”", un "„viraj vocal”" pe care solista l-a luat după ce s-a confruntat cu probleme vocale în turneu. Lhasa își lansează albumul la „Teatrul Corona” din Montréal pe 21 aprilie 2009 și îl prezintă publicului parizian într-un concert de o oră, la începutul lui mai. Albumul se bucură de succes în presa europeană și nord-americană. După două concerte în Islanda la finele lui mai 2009, turneul care anunța marea să întoarcere pe scenă în toamna
Lhasa de Sela () [Corola-website/Science/318038_a_319367]
-
sportivului maghiar situat pe locul patru, Kellner, împotriva sportivului de pe locul trei, adolescentul grec Spiridon Belokas, acuzat că a făcut o parte din probă în spatele unei căruțe. În cele din urmă, prințul l-a descalificat pe Belokas.. În urma unui prânz parizian între regele George I al Greciei și prințul Roland Bonaparte în septembrie 1906 în cursul căruia regele este de acord cu căsătoria copiilor lor, la 19 iulie 1907, prințul George o întâlnește pe fiica lui Roland, prințesa Marie, la reședința
Prințul George al Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/318237_a_319566]
-
familiei Greffuhle, în stil pur neogotic. În data de 21 mai 1804 cimitirul a fost deschisă oficial printr-o prima înmormântare: aceea a unei fetițe de cinci ani, Adélaïde Paillard de Villeneuve, originară din Faubourg Saint-Antoine. Cimitirul fusese inițial destinat parizienilor din zona celor patru arondismente de pe malul drept al Senei(al cincilea, al șaselea, al șaptelea și al optulea, la acea dată). Dar cimitirul nu corespundea dorințelor parizienilor, care au fost reticenți să fie înmormântați intr-o zona înaltă, din afara
Cimitirul Père-Lachaise () [Corola-website/Science/319543_a_320872]
-
Adélaïde Paillard de Villeneuve, originară din Faubourg Saint-Antoine. Cimitirul fusese inițial destinat parizienilor din zona celor patru arondismente de pe malul drept al Senei(al cincilea, al șaselea, al șaptelea și al optulea, la acea dată). Dar cimitirul nu corespundea dorințelor parizienilor, care au fost reticenți să fie înmormântați intr-o zona înaltă, din afara Parisului, într-un cartier sărac. În 1804, cimitirul Père Lachaise avea doar 13 morminte. În anul următor, cimitirul numără 44, apoi 49 în 1806, 62 în 1807 și
Cimitirul Père-Lachaise () [Corola-website/Science/319543_a_320872]