3,499 matches
-
vor cânta despre asta! Și Sucki al nostru, care nu putea vorbi, a început să cânte cu triluri puternice, capabile să acopere vocile tuturor. Irealitatea intervenise acolo unde realitatea nu putea nimic. Cuvintele soțului meu fuseseră ca o pauză în partitură, după care urmase partea „solistului“ încântător, încercând să ridice totul la un nivel înalt de înțelegere. Totul crease brusc un fel de veselie printre directorii de bancă. Era clar că America trecea drept țara cea mai bogată de pe pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și umor. Dialogurile sunt bibilite, iar actorii se vede că joacă cu plăcere. Ratner a cooptat și vedete serioase, din altă familie de cuvinte decât Jackie Chan. Și chiar dacă a reușit să-l convingă pe Max von Sydow să reia partitura personajului rău de la nivel înalt (adică președintele corupt al Tribunalului Penal Internațional), regizorul ne-a rezervat o mare surpriză distribuindu-l pe Roman Polanski în rolul redus, dar colorat al unui polițist francez un pic șui, un fel de inspector
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
s-o pună) cele câteva fraze ale melodiei, care la acest instrument barbar și totuși rafinat sunau inedit, pătrunzător. Surescitat, își notă în jurnal că "același maniac" reușise bizara performanță de a reinventa, notă cu notă, prin cine știe ce intuiție parapsihologică, partitura singurului imn orfic care ne-a parvenit din Antichitatea grecească. Trebuie într-adevăr, scrise mai departe Profesorul, să fie vorba de ceva asemănător "vorbitului în limbi" sau acelor viziuni detaliate pe care unii oameni le au cu privire la orașe pe care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ascultător. Ce carieră frumoasă i s-a deschis în față! Petre era înduioșat și în același timp îndurerat de viața lui, despicată în două. Auzi din nou sunetul surd al pianului și-și aminti de sora Clotildei, care-și exersa partitura. Se ridică, coborî treptele. Nici el nu mai știa cât timp trecuse. De pe culoar ajunse din nou în sala de baie, de marmoră neagră. Acum observă că pe unul din pereți, într-o firidă, era o sculptură, o siluetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
tradiție gidiană a actelor gratuite, o transformă pe Irina într-o eroină de tragedie. Femeia pe care o căutase se afla lângă el, și deși o prezintă ca fiind „fadă”, aceasta este capabilă de sacrificii, învățând de la Sandu să interpreteze partitura tragică a eroinelor lui Racine. Profesorul de franceză le ghicește fetelor „en fleurs” destinele și le analizează. Magda, premianta, cu „chipul ei net, perfecta ei cărare din mijlocul capului, cu silueta proporționată, care trăiește exact, fără nici o îndepărtare de a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
unduioasă” dirijată de Molinari, și naratorul ar dori să facă din sunete o rochie pentru iubita cea îndepărtată. Ca și în romanul lui Proust, cei doi ar trebui să aibă un imn muzical al iubirii lor, iar bărbatul alege o partitură a unei piese de Brahms, Gute Nacht, mein Kind, pe care o trimite prin poștă în îndepărtatul Tirol. Faptul că, ulterior, Elisabeth Schumann va bisa într-un cocert la București tocmai acest lied, iar el și Dania vor asculta în
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
al provincialului. Este așa cam cum ar fi să fie în emisiunile de varietăți, din acelea realizate pe vremuri la TVR, la care priveam cu toții duminică seara. Acolo vedeta (atunci de muzică ușoară, astăzi altfel, în sens, adică, politologic) cântă partitura ei și dansează așijderi, între timp anonimatul provincial, imaginați-l că se exprimă în spate sub forma acelor balerini, sau coruri, sau ce-or fi ele, care degrabă și la timp execută pașii care trebuie, se învârte anonimatul provincial frumos
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
din preview a fost prezentat la Radio România Cultural, la emisiunea „Vorba de Cultură“, în interpretarea lui Ion Dumitrescu, Attila Vizauer și a mea. M-am gândit să vă propun un spectacol cu preview în paginile ziarului, sub forma unei partituri. Privesc partitura ca pe o permanentă interpretare a scriiturii coregrafice, și nu ca pe o semnătură a Autorului. În felul acesta, noțiuni precum „authorship“ sau „ownership“ sunt puse în discuție și subminate. Oricine poate interpreta preview, poate schimba textul, spațiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
a fost prezentat la Radio România Cultural, la emisiunea „Vorba de Cultură“, în interpretarea lui Ion Dumitrescu, Attila Vizauer și a mea. M-am gândit să vă propun un spectacol cu preview în paginile ziarului, sub forma unei partituri. Privesc partitura ca pe o permanentă interpretare a scriiturii coregrafice, și nu ca pe o semnătură a Autorului. În felul acesta, noțiuni precum „authorship“ sau „ownership“ sunt puse în discuție și subminate. Oricine poate interpreta preview, poate schimba textul, spațiul și tipul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
compozitorului materiale autografe ale Duo-ului concertant pentru două viori și orchestră și o importantă colecție de corespondență. În aceeași prezentare a operelor lui Martinu, citeam și că violonista Blanche Honegger Moyse, o elevă a lui George Enescu, a donat partitura autografă a Concertului pentru flaut, vioară și orchestră, Institutului Martinu de la Praga. Violonista elvețiană a fost soția lui Louis Moyse, fiul celui mai prestigios flautist interbelic, iar familia acestuia a făcut cadou institutului praghez și alte partituri. Dacă muzica din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
Enescu, a donat partitura autografă a Concertului pentru flaut, vioară și orchestră, Institutului Martinu de la Praga. Violonista elvețiană a fost soția lui Louis Moyse, fiul celui mai prestigios flautist interbelic, iar familia acestuia a făcut cadou institutului praghez și alte partituri. Dacă muzica din Cehia este atât de cântată, iar istoria muzicii cehe atât de studiată astăzi în lume, faptul se datorează, în mare măsură, lobby-ului discret al unor asemenea prieteni. Muzica românească își are și ea prietenii ei răspândiți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
și la vioară, violă, orgă. Până la 10 ani urmează cursurile școlii primare. Apare de câteva ori în concerte publice, impresionând asistența prin promițătorul său talent. Lipsa de mijloace nu-i permite să urmeze cursurile învățământului mediu dar paralel cu studiul partiturilor marilor clasici Bach, Haendel, Haydn, Mozart, micul Beethoven soarbe cu nesaț zeci de lucrări de cultură generală, își înobilează spiritul citind pe Homer, Shakespeare, Cicero, Plutarh, și întreaga literatură clasică germană. Muzica devine pentru Ludwig sensul vieții, mijlocul de a
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
mulțimilor, purtând flacăra ce le luminează viitorul. Dar omul de voință fermă, ale cărui însușiri concentrau hotărârea și însuflețirea, avea să-i producă compozitorului german o cumplită deziluzie. Primul consul se proclamă împărat. Furios, Beethoven nu a mai acceptat ca partitura să fie trimisă la Paris. Rupând cu mânie dedicația, a strigat: Nu e prin urmare decât un om obișnuit!...de acum el va călca în picioare toate drepturile umane și nu va mai trăi decât pentru ambițiile lui. Se va
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Deschizătorilor de drumuri agresivi în atingerea țelurilor. Este mai puțin posibil să își fixeze o țintă majoră pentru a deveni faimos sau creativ asemeni unui artist sau muzician. Este mai puțin posibil să fi primit o distincție pentru interpretarea sau partitura unui cântec, poezii sau istorii în anul ce a trecut, pentru a fi servit ca și căpitan al unei echipe de sport, pentru a fi participat la realizarea unei producții de teatru sau să fi scris un articol pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Remarca aceasta, un fel de cerere în căsătorie exprimată tardiv, naște în Mihai un gust acru, urmat de dorința isprăvirii cît mai repede posibil a întîlnirii. A renunțat chiar și la plăcerea de-a o auzi vorbind. Îi ascultă totuși "partitura", știind din experiența lui de viață că nimic nu o bucură mai mult pe o femeie nefericită și el înțelege că Liliana este în situația asta decît să-și împărtășească unui prieten eșecul vieții conjugale. Află astfel că-n urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aici, pe acasă. Discutăm de una, de alta, ca doi oameni civilizați, apoi se așază la pian. De fiecare dată spune că se va ține de promisiune și, doar, va improviza ceva. Întotdeauna însă, cînd mă aștept mai puțin, atacă partitura asta. O face calm, fals. Eu mă înfurii. El se ridică și pleacă liniștit. În urma lui, fără să-mi dau seama de ce, izbucnesc în plîns. De ce v-ați despărțit? întreabă Mihai. Liliana îl privește deschis și saltă ușor din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
S-o auziți cîntînd oratoriul Florile!... Floriile, dragă, o corectează bărînul de alături, sau fragmente din Pontica, spune el către Mihai, dar soția lui îi duce degetul la buze, semn să păstreze tăcerea, că pianista s-a reașezat și reia partitura la cererea publicului. Mihai nu se mai simte în stare să spună nimic; doar gîndurile lui se agață mereu de ideea că s-a îngropat la Valea Brândușelor... N-a mai fost la Ateneu din vremea studenției, cînd Doamna Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
proiectului, ca împlinitori și realizatori, stăm pe ne-temeiul nimicului. În sfârșit, în al treilea rând, jocul nostru nu are cine știe ce calitate: el se înscrie în tiparele prestabilite ale faimosului das Man ― impersonalul "se" ― și cam toți actorii joacă aceeași partitură. Fac și spun cam aceleași lucruri, sânt minați de aceleași idealuri, mode și curente. Cad în aceeași mediocritate, adică reușesc să obțină un caracter mediu al existenței în categoriile căruia intră cu toții. Chipurile lor încep să semene între ele, până
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prevestitor, în alertă, căpătase finețea unui scaner. Disjuncția dintre expresia de pe fața doamnei, împrumutată de la membrii asistenței (privire absorbită, concentrare maximă, interes vădit pentru spusele oratorului), și jocul mâinilor, care avea logica lui și care dezvolta o cu totul altă partitură, m-a fascinat. Pe antebrațul stâng, colega mea ținea o poșetă pe care a mutat-o discret cu mâna dreaptă mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenești că începe să mănînce!" în dreptul ei, farfuriile și tacâmurile erau frumos
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
neputincioasă conturează acea eschivă pudică de o mare ipocrizie. Bineînțeles că, în cele din urmă, eroina cedează, mîna-pavăză e coborâtă din dreptul ochilor și prințul o ia în brațe. Cam acestea erau lucrurile pe care încercam să le sugerez în partitura mea coregrafică, alcătuită deopotrivă și din câteva figuri preliminare ― poziția de pornire având ceva falnic în ea: piciorul stâng răsucit cu vârful în exterior, laba piciorului drept căzând perpendicular pe el, cu Călcâiul lipit în scobitura labei piciorului stâng, pieptul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
totală pe care mi-o dă cea mai proaspătă, mai egală, mai neobosită iubire a mea. vineri, 9 august Astăzi, trecând pe Boulevard Hausmann, în fața magazinului Lafayette văd cinci-șase inși îmbrăcați în frac, toți blonzi, cântând marșul din Aida, cu partiturile puse pe trepiedele aliniate la marginea trotuarului. E miezul zilei și sânt 30 de grade. Spectacolul unor oameni îmbrăcați în negru în plin soare, suflând de zor în alămurile strălucitoare, cu sudoarea curgîndu-le de pe față pe gulerul tare al cămășii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe covorul cu nuanțe sângerii, re-făcînd, patetic și "expresiv", toate locurile comune ale coregrafiei clasice. O clipă mai târziu, Andrei țâșnea lângă mine: "răpiți" de furorul propriului nostru joc, am dansat asemeni unui cuplu îndelung versat, trecîndu-ne unul altuia când partitura Prințului, când pe cea a Lebedei Albe. Cum arătam oare, amândoi îndesați și negricioși, încercînd să despicăm aerul cu grație sporită și avansând unul către altul pe vîrfuri? După "spectacol", unul dintre pictorii băcăuani, aflat în salon, a venit la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
uită Înspăimîntat la măicuță: parfumul, lipsea parfumul; se simțea complet năucit și În spatele lui lumea Începuse să murmure; lipsea parfumul și ăsta nu era pianul lui și ea nu stătea lîngă el, așa nu putea cînta. Își aminti cum arăta partitura, dar uitase notele; parcă cineva ștersese totul cu buretele; Începu să cînte din nou și greși Îngrozitor... Nu-i nimic, Susan nu se simți de loc rușinată. Era foarte sensibil și emoționat, desigur. Două săptămîni mai tîrziu părăseau palatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
era cu siguranță de aceeași părere. Cunoștea editorii: tatăl lui era unul dintre ei. Îi plăcea mult cel al următoarei lui cărți, cel care semăna cu un dirijor și care se apleca asupra unui manuscris precum Otto Klemperer asupra unei partituri. François Îi spusese: „Dumneavoastră vă compuneți autobiografia cu cărțile pe care le alegeți spre publicare. Catalogul editurii este autoportretul dumneavoastră. Numai Dumnezeu știe ce efect o să aibă cartea asupra Înfățișării dumneavoastră!“. Nu anunțase că va vorbi În cartea aceea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
căile/ Spre/ Cel mai tânăr filosof/ Al timpului zero/ Am povestit alături/ Despre atingere/ În abstractul fără chirie/ Din Lexicon/ De atunci/ Ne căutăm prin cuvinte” (,,El”). Asumându-și o ,,duritate” proprie literaturii ,,feminine”, de la Hortensia Papadat-Bengescu Încoace: ,,De ce cânt partituri,/ Adică: nechez/ De ce repet că un cuc/ Adică: singur/ De ce calchiez că o scoică/ Adică: limitată/ De ce filosofez că vântul/ Adică: În fugă/ De ce luminez ca mine/ Cea mai «nuă dintre toate?” (,,Alte Întrebări”). Nu plac poemele ,,demonstrative” (gen Haiku
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]