3,133 matches
-
al unui uad, În apropiere de Guelta Zemur. Când așteptau momentul potrivit ca să părăsească refugiul dintre stânci, fugind cincizeci de metri fără acoperire (Cine iese primul? Întrebase, neliniștit, luptătorul care avea să-i acopere cu gloanțele din Kalașnikovul lui), Olvido pipăise buzunarul lui Faulques cu o strâmbătură batjocoritoare, privindu-l foarte fix, cu irisurile verzi ieșite din orbite din cauza strălucirii soarelui deasupra nisipului și cu stropișori minusculi de sudoare pe frunte și buza superioară. Sper că ai obolul pentru Caron, spusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Acum Înțeleg. E o chestiune de amoralitate geologică. Trebuie fotografiată siguranța utilă a fragilității noastre. Trebuie pândită ruleta cosmică a zilei exacte În care nu va funcționa iar mouse-ul computerului, Arhimede Îl va Învinge pe Shakespeare, iar omenirea Își va pipăi, deconcertată, buzunarele, să vadă dacă are mărunțiș pentru barcagiu. Trebuie să fotografieze nu omul, ci urma lui. Omul nud care coboară pe o scară. Dar Înainte eu nu-l văzusem nicicând așa. Era doar un tablou Într-un muzeu. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zerouri. - Înțeleg. Vorbești despre un joc unde regulile nu-s linia de start, ci cea de sosire. Nu? - La naiba! Definiția asta chiar că-i bună. Markovic a pus jos cutia de bere, și a scos o țigară. Și-a pipăit buzunarele, căutând un foc, iar Faulques i-a aruncat o brichetă de plastic, de pe masă. — Păstreaz-o dumneata, a zis. Celălalt a prins-o din zbor. - Bine, a conchis, Într-un nor de fum. Cred că acum știu ce faci aici
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sărise În sus mina din apropiere, pe când geaca și pantalonii femeii se Îmbibau cu roșu-Închis În partea de trup care era În contact cu pământul, Faulques Întinsese mâinile, mai Întâi În căutarea locului unde să poată pune stavilă hemoragiei, apoi pipăind gâtul inert și pândind pulsul deja imposibil. - O iubeai? a Întrebat Markovic. Faulques a privit spre răsărit. Nu se simțea briza, dar linia luminii era mai concretă: vira În tonuri albastre și cenușii, pe când lumina stelelor era mereu tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
că, În afara morții, nu mai are de sperat nimic: O, splendoare a singurătății și a morții mele. Singurătatea mea binecuvântată este deja moartea pe care Încep s-o gust ca pe un fruct aflat Încă În pom, pe care Îl pipăi cu buzele și care În curând Îmi va cădea În mâini. Ce bine că am urmat drumul pasiunii mele ce mă conduce la moartea aceasta timpurie. Mă felicit că m-am legat de ceva care În infirma ordine politică semăna
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
copilărie) (b) "Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb, zice Sfânta Duminică ieșind și lăsându-l în pace să se liniștească." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb) (c) "Dară împăratul, mulțumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să știe de hoți. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoțului, îi spuse că se duse să
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
nedrept. De asemenea, copilul pedepsit nemeritat se poate izola sau se poate închide în sine, devenind un copil necomunicativ. Jocurile și jucăriile Pentru cei mici orice activitate este un joc. Bebelușul a făcut cunoștință cu primele sale jucării, le-a pipăit, le-a gustat sau le-a aruncat. Numărul și tipurile de jucării trebuie să crească gradat, odată cu trecerea timpului, dar este de preferat să nu fie prea multe. Ascunde o parte din ele din când în când și arata-i
Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
să dubleze realul - „preot al lui Hermes” e pentru că nici un alt poet român de azi nu izbutește, ca el, să dea un corp atât de concret, de plastic enigmei, să ne pună „în situația” ei, să ne facă să-i pipăim parcă încheieturile fizice, să ne inculce - măcar pentru o clipă - încrederea că am putea să ajungem „la zidul complet străveziu al nimicului”. ȘTEFAN AUG. DOINAȘ SCRIERI: Inel cu enigmă, Iași, 1970; Missa Solemnis, București, 1971; Poezii, Iași, 1972; Poemul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
mama a privit florile și ia spus: Mia, sunt foarte frumoase florile! Pentru cine sunt? Le-am cumpărat pentru tine, mamă. Îți mulțumesc, Mia! Le-a așezat într-o vază în camera ei și i-a spus: Miroase florile, Mia! Pipăie petalele! Ce simți? Păi nu au chiar un miros plăcut, iar petalele nu sunt catifelate ca la florile naturale. Acesta este farmecul unei flori naturale. Să simți în palme petalele catifelate și mirosul plăcut. O floare artificială este lipsită de
JURNALUL BUNELOR MANIERE by RALUCA OTILIA CUCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1613_a_3049]
-
Asachi, Stamati cultivă miturile naționale, însă cu mijloace superioare, cu un mare simț al fabulosului, cu umor satanic și desen teratologic. Lui Dragoș, vrăjitorul Vronța i-a furat pe Dochia. În o cetate veche cu poarta îmbulzită de scai el pipăie prin întuneric, gata să lovească, cu sabia goală în mînă: Unde ți-i lacașul, o, dușmane Vronțo? În bizunie, peșteri, în codri nămornici, În făr' de fund hrube, în hiola mării Te ascunzi cu dânsa, cu a me Dochie? Dragoș
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
În Pașii Profetului, Zamolxe, panteismul, superior artisticește, ia forme virgiliene. Pan întrupează voluptatea de a participa la toate regnurile, de a surprinde cele mai mărunte mișcări vitale: Ah, Pan! Îl văd cum își întinde mâna, prinde-un ram - și-i pipăie cu mângâieri ușoare mugurii. Un miel s-apropie printre tufișuri, Orbul îl aude și zâmbește, căci n-are Pan mai mare bucurie decât de-a prinde-n palme-ncetișor căpșorul mieilor și de-a le căuta cornițele sub năstureii moi de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Împărați a lumii cu a stemelor odoară A statornici putut-au pre amori vrodinioară?” Remarcăm faptul că Amoriul a devenit amoriu: zeul a fost identificat cu simțirea lui, mitul cu semnificația sa. Poetul erotic vrea proba materială a existenței („să pipăi a ta credință”), Însă, ca și poetul de mai tîrziu care caută dovada divinității, nu află decît nălucire. El se adresează, atunci, omenirii avertizind-o asupra marelui rău ce-o amenință: „Deșteaptă-te, omenire, din visui ce te orbește Și, cunoscînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urmă și sufletul care se predă. Părțile corpului sînt mesagerii și instrumentele posesiunii În dragoste: Pieptule ce pînă azi Știu și decît să arzi, Aflînd acum unde mergi, Bate În ceasuri Întregi. MÎinilor nu vă-nlemniți, Ci vă dați să pipăiți Și să strîngeți binișor Acel minunat trupșor. Picioarelor, alergați, Săraci, nu mai trepădați, Duceți-vă să-ntîlnesc Stăpîna care-mi slăvesc.” Cum voi arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu desperare", până când, dominatoare, femeia îi poruncește răspicat: "-Sunt a ta; ia-mă!", iar poetul se conformează cu resemnare, nevoit să accepte, finalmente, inevitabilul 178. Odată consumat actul fatal, femeia cu trup delicat, "feciorelnic încă", și piele mătăsoasă, "dulce la pipăit și sărutat", "își puse capul mic pe pieptul lat și păros și începu să plângă ușor", satisfăcută că-și împlinise dorința, și nicidecum îngrozită de gândul că ar fi păcătuit cu ceva. Prozatorul găsește și explicația cuvenită: "îndrăgostită și posedată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
căzut în ea și a murit îmbălsămat. Cîți oameni au căzut oare în capul plin de miere al lui Platon și și-au găsit o moarte dulce în el? Capitolul LXXVIII PRERIA A scruta fața acestui leviatan sau a-i pipăi gîlmele de pe cap, e o treabă pe care nici un fizionomist sau frenolog nu a întreprins-o pînă-n prezent. Iar dac-ar face-o, ar avea tot atîția sorți de izbîndă cît ar fi avut Lavater, dac-ar fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
prova ascuțită a luntrei sale. Consider că frenologii au omis un fapt esențial limitîndu-și investigațiile la cerebel în loc să le extindă asupra canalului medular, căci după părerea mea șira spinării unui om îi explică în buna măsură caracterul. Aș prefera să pipăi coloana vertebrală decît craniul unui om, oricine-ar fi acesta. O coloană vertebrală subțire n-a susținut niciodată un suflet bogat și ales. Sînt mîndru de coloana mea vertebrală, cum sînt mîndru de solidul și îndrăznețul suport al drapelului pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
măcar neutre, încît nici el nu-și dădu seama la început de prezența lui. Ă Odată era cît pe ce să mă-mpuște, își spuse el în șoaptă. Da, chiar cu flinta aia ghintuită... Ia s-o iau, s-o pipăi... Ce ciudat, eu, care am mînuit atîtea lăncii ucigătoare, tremur acum. O fi încărcat? Ia să vedem. Da, da și magazia i-e plină de pulbere! Asta nu-i bine... S-o golesc? Nu, mai aștept puțin. Vreau să mă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în viață! Tu atingi coarda cea mai ascunsă a ființei mele, băiete, ești legat de mine prin frînghii împletite din corzile inimii mele. Hai, să coborâm în cabină. Ă Ce-i asta? exclamă băiatul, privind ținta mîna lui Ahab și pipăind-o. Ia uite ce piele de rechin, catifelată! Vai, dacă sărmanul Pip ar fi fost dezmierdat de o mînă ca asta, poate că nu s-ar mai fi pierdut! E ca o parîmă trainică, de care se pot agăța sufletele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ca niște foci care se tîrăsc dintr-o grotă de pe țărm. Din cauza șocului, balena își schimbă fără să vrea direcția, ieșind la mică distanță de centrul prăpădului pe care-l pricinuise; cu spatele la epave, rămase o clipă așa, încercînd parcă să pipăie cu coada într-o parte și-n alta și trăgîndu-și-o brusc înapoi, ori de cîte ori atingea vreo vîslă răzleață, vreo scîndură sau măcar o fărîmă din ambarcațiunile nimicite; atunci, coada ei se abătea pieziș peste apă. Dar în curînd
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
implicate numai două persoane (P1 și P2), poate fi concepută în felul următor (Figura 7): Figura 7. Identitate și identificare socioculturală Din punct de vedere empiric, încercăm ca identitatea socioculturală să fie o noțiune pragmatică, demetaforizată, cu ajutorul căreia încercăm să "pipăim" sau să surprindem în planul actualizărilor, al concretului acțiunii umane, dimensiunea latentă a existenței. Orice măsurare se va face în consecință pe acest nivel al actualizărilor, al identificărilor. 5.2.2. Schimbare, identitate-nucleu și identitate proteică Am arătat, până aici
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
omului din Vancouver. Mă și trezesc spunîndu-i lui Andrei Pleșu isprăvi cu individul care s-a ivit aseară, în ușa camerei de la Peleș, cu automatul în bandulieră, apoi cu midineta-cameristă, care în timp ce-mi gîngurea fierbinte la ureche, îmi pipăia buzunarele, cu șoferul de la Cota 1400, ofensîndu-l, diversionist, nu? pe domnul Iliescu, mă rog, cu chelnerul care, la masă, ține pistolul sub prosopul din stînga, și dă-i și dă-i. Surprind pe fața ilustrului personaj rictusul îndoielii și graba
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
gorjanul, ca să poată înjura în prezența (m)ucenicelor sale, le dădea nume de bărbați de pe Jii. Chestia asta, cu înjurătura, o fi fost singura explicație? Fugosul Erwin Kessler, de la 22, nu a putut rezista tentației de a vedea, de a... pipăi expoziția Masculin-feminin: Sexul artei și s-a repezit pînă la Paris. De unde, cu o concupiscență (intelectuală) bine temperată, a detaliat, incitant-excitant, spectaculoasa desfășurare de la Centrul Pompidou. Despre ce e vorba. Expoziția mamut, care a succedat, la același Centru Pompidou, retrospectiva
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
era frică de cineva moștenitorilor întru spirit ai lui Ceaușescu, ăsta era desantul occidental, cu topica lui interbelică, atît de spăimos sunătoare vechilor urechiști. Mă vedeam cu unul din ăștia pe la Hală și simțeam cum, provocîndu-l cu subiectul Câmpeanu, își pipăia reflex buzunarul de la spate. Ceilalți doi îi binedispuneau strașnic pe noii călușari scorniceșteni. Fiecare în felul lui. Lăzărescu, enciclopedie ambulantă, reușea să-i țină atenți pe tropăitori chiar dacă, sau tocmai, le servea din cînd în cînd cîte-un citat din Tacit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
îi iubea atît pe Rafael și pe Giorgione, extrem de vizibil acum, în... pompierismul fidelității anatomice, în întîrzierea, nepermisă, acolo de unde, altfel, urma să șocheze, să scandalizeze. Nu îmi pot refuza, iarăși, tentația tactilă: mă apropii hoțește de copleșitoarea pînză și pipăi, medical, degetul mare al despuiatei între cei doi domni îmbrăcați: ei, bine, e aceeași materialitate a pastei ca la Rafael, ca la Giorgione. Poate un pic mai... Mai cum? Dar nu asta, sigur, i-a scandalizat pe filistinii juriului, ci
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sensurile celor notate de mine. V-aș sustrage, o secundă, de la trebi (eminescian, nu?) ca să vă mărturisesc ceva. Din rîndurile dumneavoastră nurlii ar reieși, ce mai!, ramolismentul meu în materie de noutate de ultimă oră. Vă spun că n-ați pipăit prea bine ombilicul chestiunii. Mai întîi, o scurtă mărturisire: eu însumi am apărut într-un Iași în care cei cîțiva maeștri ai picturii aveau deja statut prea bine definit; nerămînîndu-mi decît soluția insolitului. Pe care l-am și produs (nu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]