15,513 matches
-
am auzit doar lucruri pe care nu le pot înțelege. E ca și cum am fi fost transportați dintr-odată pe altă planetă. — Nu-i vorba că am fost duși pe altă planetă, spuse Laila, surprinzător de serioasă, ci că această altă planetă ne-a invadat dintr-odată. — Poate că nu ei sunt vinovați, îi răspunse fiul său, fără nici o urmă de amărăciune în glas. Poate că o parte de vină o avem noi, pentru că n-am știut să progresăm. În ultimii ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu e vorba de o glumă proastă, ținând cont mai ales că legătura se întrerupea exasperant de des. Așezat pe ghizdul fântânii și ascultând acea voce distorsionată, dar care se auzea perfect, ce părea că vine din celălalt capăt al planetei după ce trecea printr-un satelit artificial suspendat în aer, Gacel Sayah se întreba ce se întâmplase cu omenirea pentru ca lucrurile să se fi putut schimba într-atât, doar într-o singură generație. Deși refuza să accepte, era evident că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ultimul lucru „ civilizat“ pe care o să-l vadă? Era cu adevărat zdrobitor și cu totul aiurea. Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale civilizației de consum și ale progresului omenirii dansând în ritmul vântului, în cel mai dezolant peisaj al planetei. Cum era posibil? Puțin câte puțin, întrebarea începu să-și facă loc prin ceața ce-i învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce scânteieri în bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
valoare și ar fi avut Într-adevăr ceva de spus și-au luat tălpășița. De ce crezi că asistăm la exodul ăsta? Se scufundă corabia, domnule, cine are stofă de sinucigaș rămîne aici și tace, cine nu, se mută pe altă planetă. Auzi, bomba mea cu efect Întîrziat! Iluzii, mon cher, iluzii. Păi sigur, scepticismul tău funciar, Înțelepciunea ta pasivă de om care n-a făcut niciodată nimic țși tu care te bălăcești Într-o apă, mai călduță așteptînd să cadă fulgerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
concursuri aș mai putea ridica pretenții de participare? La un distins concurs de bună cuviință de pildă, la care se călătorește totdeauna cu trenul - ai scuza vertijului - unde ți se servește o cafea cu frișca și o conferință despre poluarea planetei, după care urmează discuții, totul desfășurîndu-se moderato cantabile, se strîng mîini, se promit revederi și vreme de cîțiva ani primești, și trimiți felicitări de Paști și de Crăciun. Ai făcut o impresie bună, nu ai contestat nimic, nu ai combătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o sacoșă sau o damigeană uitată la tine, un flacon de parfum primit În dar, o ilustrată care-ți readuc mici Întîmplări de demult, fragmente amestecate Într-un reflux continuu la fel cu trupurile morților dizolvîndu-se În rapacele noroi al planetei. Clipe, infinituri de viață sensibilă, simțurile noastre rețin la Întîmplare atît de puțin, atît de nesemnificativ, de parcă amintirile despre un om li s-ar potrivi tuturor oamenilor În egală măsură. Dar poate că există o lege deasupra zbaterilor noastre, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
teferi și robuști a căror boală nu se prea vede. De fapt, nici nu e propriu zis o boală, ci mai degrabă o ușoară deviație calitativă de la ceea ce Înțelegem noi prin comportament normal sau atitudine sănătoasă față de viață. Pe o planetă mai tolerantă și mai democratică, acești pacienți ar putea fi considerați niște originali. Iată de pildă cum a acostat-o pe Anna, În după-amiaza aceea cînd venise să-l caute pe Marcel Albu, un tînăr cu ochelari, de vreo 25
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care nu este pentru nimeni acasă și de fapt aceasta e lumea. Un peisaj care rămîne mereu pe loc Într-un timp trecut În nemișcare, uitat acolo ca un burlan care nu reține nimic, un burlan prin care se scurge planeta. O mulțime gălăgioasă, pestriță, chipuri neasemănătoare ce se reînnoiesc fără Încetare corpuri palide, corpuri cu pigmenți, galbene, negre, alungite, rotunde, Într-o continuă vibrație, agitate, lente, obosite. Identice. Molecule ale unui organism reglat perfect la semnalul unui robot poliglot. „Călătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În podul palmei, Îl urmărește o imagine dintr-un film țucigașul Își ia servieta diplomat și se grăbește să prindă avionul); amuzat de forfota cosmopolită din jur, tipul ăla slăbănog zîmbește În gol de parcă ar interpreta un mesaj de pe altă planetă; doamna corpolentă Își scoate din cînd În cînd călcîiele din pantofii prea strimți țradiază se crede deja acolo Înconjurat de ziariști și fotoreporteri ne dă interviuri); fata În negru nu-și poate lua privirea de la bărbatul În blaser țpentru Niki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ducea nicăieri și de atmosfera încărcată. întorcându-mă pe călcâie am ieșit pe ușă în cea mai demnă manieră de care eram capabilă, având în vedere faptul că dormisem doar câteva ore și încă mă simțeam un pic pe altă planetă, în urma comportamentului destrăbălat de noaptea trecută de la petrecere. Am luat-o pe niște coridoare galbene ca și linoleumul, care păreau fără sfârșit, mult prea nervoasă ca să mă opresc și să întreb pe cineva unde este ieșirea, ca într-un final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și a vorbit cu Lee. Așa că în nici un caz Claire nu ar fi putut să aibă vreo legătură cu ce i s-a întâmplat lui Lee, pentru că în momentul în care Lee a murit Claire era fericită undeva în stratosfera planetei Valium. —A, da, a spus Paul inexpresiv. Atunci, bine. înseamnă că ne-am lămurit. Excelent. S-a întors către omul de după tejghea și a cerut nota. Am spus: —Claire e ștearsă de pe listă, da. Dar nu despre asta voiai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lui Reli. Ceea ce se întâmplase fusese un lucru între mine și mine. Nimeni n-avea dreptul să mă tortureze cu întrebări. Totul devenise absurd, inexplicabil. Când s-a înserat, am văzut prima stea a nopții prin fereastra pătrată. Am recunoscut planeta Venus cu lumina ei albă. Am fost uimită, parcă venise la patul meu roșu, „râzând“, bineînțeles nu în felul oamenilor. Și cât de ușor m-am molipsit și eu de la „veselia“ ei. Ne-am fixat - două materii atât de diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să ceară iertare. Apoi a început că danseze, semănând cu un curcan cu spatele explodat într-un evantai roșu. Când focul a devenit mai puternic, corpul s-a înnegrit de tot, devenind greu și căzând în foc ca o mică planetă consumată. Am început să râd ca o apucată. Mama a vrut să-mi dea o palmă, dar mâna i-a fost oprită la jumătatea drumului de mâna lui Nunu. La ieșirea din Crematoriu am văzut fumul negru și un miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lumea se va salva cu ajutorul literaturii. Că poezia ar fi drumul de salvare din marasma în care lumea s-a băgat singură. În finalul cărții chiar și Cel Rău e mântuit și inclus în îmbrățișarea cosmică, făcând soarele și celelalte planete să se miște armonios. Satan însuși va fi scos din hăul adânc eliberat de lanțuri, numai ca să se poată închina creației și Creatorului universal. Cred că toate astea sunt extrem de exagerate, dar Zaharel a crezut în acest sfârșit frumos în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
liber, fără răspunderea unei ființe, cât de mică ar fi fost ea. Eu mi-am închipuit imediat că venea direct din pădurile Braziliei, părea a fi la fel de străin și exotic ca și mine, soțul meu și alte ființe de pe suprafața planetei. Ești mai puțin străin numai acolo unde te-ai născut, dar pe măsură ce crești îți dai seama că acel loc, în mod ciudat, începe să se înstrăineze de tine, pe măsură ce dorința ta de a călători peste mări și țări devine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lucru se află însuși Ionel Dumitrescu, acum în vârstă de 43 de ani, unul dintre cei mai importanți oameni din lume, președinte al Statelor Unite ale Americii, împărat al binecuvântatului Ionescu Land, insula celor luminați, ce plutește deasupra Californiei, și întâiul președinte al planetei Pământ. Ne vine să credem sau nu, dar, da, iată, bănuielile noastre se adeveresc, este vorba despre același băiat răsfățat toată copilăria cu prăjiturele. Destinul său s-a împlinit însă aproape în totalitate, iar acum privește mândru pe geam, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
citim în noua expresie de pe chipul lui Ionel. Ticălos nenorocit! Cu mâinile în șolduri, marțial, Ionel este străbătut de gânduri criminale. De mult îl enervează dobitocul ăsta, cel mai mare și mai sinistru de altfel, pentru că este principalul ordinator al planetei, la care sunt cuplate toate celelalte computere din lume. Cum de nu s-a putut gândi din vreme că poate nu e bine ca absolut totul să fie înmagazinat în memoria acestui maldăr de siliciu? Niciodată în viață n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
blondă și plină de pistrui, căreia îi clănțăneau dinții asurzitor, atât de tare tremura de frică. Într-adevăr, nimic nu era bine, de asta își putea da seama și Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și dacă vrei asta, vită, nu-i normal să-ți trăiești viața și să mergi mereu și mereu înainte? - Ba da. - Păi și dacă mergi mereu și mereu înainte, nu-i normal să cauți soluții să supraviețuiești, imbecilule? Până la urmă planeta se va termina, dar copiii tăi vor vrea să trăiască și ei cu femeile lor, nu-i așa? - Acum, că pui problema așa, văd și eu că da. Așa e. - Păi nu-i normal să pun problema așa, băi Abdulah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dezgoleau apoi pe cele pline, lăsau din loc în loc cele cerute de oameni și, împreună cu nebunele timpane ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții Sayan, Bulnajn Nuru, imensitatea de stâncă Altay Shan, Tian Shan, zidul pământului, munții Gilgit, Kashmir, necuprinsul Tibet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ei și vrând acum să mă nimicească? Iată că... într-adevăr, ceva se întâmplă... iar eu nu par să-mi revin. Mă scufund mai repede probabil decât ar face-o cel mai dens astru existent căzând în oceanele și mările planetelor. Ce se petrece, Fiu al Domnului, tocmai eu, despre care credeam că aș putea muta munții din loc cu puterea și credința mea, tocmai eu să rămân ferecat pe veci în lăcașul acesta fără margini al plângerii și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nicăieri... ce bine! Nici măcar nu doare... Acum! Acum, în curând trebuie să fie gata, câtă bucurie simt pătrunzându-mi sufletul și totodată cu cât de multă ură împotriva a orice sunt încărcat, cred că aș putea umple mările și oceanele planetelor cu ea, cu ura aceasta sublimă și cumva totală, care l-ar putea mânia probabil până și pe cel mai blând dintre zei. Ceva nu e bine, însă. Ceva nu e cum trebuie, nu știu cum de simt asta atât de precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și tot astăzi o pregătim pe aceea din 2100. în funcție de ceea ce facem noi acum, copiii și nepoții noștri vor locui întro lume în care se va putea trăi sau vor traversa un infern blestemându-ne. Pentru a le lăsa o planetă locuibilă, trebuie să ne dăm osteneala să gândim viitorul, să înțelegem de unde vine și cum trebuie acționat asupra lui. Nu-i un lucru imposibil: Istoria respectă niște legi care, odată cunoscute, ne permit s-o prevedem și s-o orientăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
gândim viitorul, să înțelegem de unde vine și cum trebuie acționat asupra lui. Nu-i un lucru imposibil: Istoria respectă niște legi care, odată cunoscute, ne permit s-o prevedem și s-o orientăm. Situația e limpede: forțele pieței au luat planeta în stăpânire. Ultima expresie a triumfului individualismului, acest marș victorios al banului explică esența celor mai recente convulsii ale Istoriei: pentru a o accelera, refuza sau stăpâni. Dacă această evoluție va continua, banul va spulbera tot ce i-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]