KorAP: Find »[drukola/base=plictisi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...204 >

5,084 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

se foia nerăbdător. în lumina ecranului gura lui Ozenfant părea atît de încremenită în surîs, că părea lipsită de expresie, în timp ce sprîncenele își schimbau forma, trecînd de la o expresie gînditoare la una de uluială sau nefericire profundă. — Pe Lanark îl plictisesc toate aspectele astea tehnice, spuse el. O să-i arăt mai mulți pacienți. Vorbi în microfon, și pe ecran apăru un cadru cu dragoni pe mese metalice. Unii aveau pielea lucioasă, unii aveau carapace asemenea țestoaselor, unii aveau solzi ca peștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
întrebă dacă fuseseră și înainte. încercă să apuce mîna care se mișca, dar aceasta se încleștă. — Da, sînt lipsită de apărare în partea aceea. De ce nu faci uz de forță? — Rima! — Nu sînt Rima ta. Continuă să citești. M-am plictisit de cartea asta. N-ai vrea să stai de vorbă cu mine? Probabil că te simți singură. Eu, unul, mă simt. Nu-i răspunse. — Povestește-mi ceva despre lumea de dinaintea venirii tale aici. — Era ca aici. Nu era. — Ai grijă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
acoperite cu o cuvertură pe care se afla o pipă cu muștiucul spart, un papuc mic și o carte cu pagini dintr-un material strălucitor. Eram pe deplin fericit și cîntam un cîntec pe un singur ton: ulululululululu. Cînd mă plictiseam, schimbam tonul în dadadadada pentru că descoperisem deosebirea dintre lu și da, și acest lucru îmi trezise interesul. Mai tîrziu, plictisindu-mă de cîntat, am luat papucul și am bătut în perete pînă a venit mama. în fiecare dimineață, ea stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pagini dintr-un material strălucitor. Eram pe deplin fericit și cîntam un cîntec pe un singur ton: ulululululululu. Cînd mă plictiseam, schimbam tonul în dadadadada pentru că descoperisem deosebirea dintre lu și da, și acest lucru îmi trezise interesul. Mai tîrziu, plictisindu-mă de cîntat, am luat papucul și am bătut în perete pînă a venit mama. în fiecare dimineață, ea stătea în pat cu un tînăr slab și grav, de cealaltă parte a peretelui cu trandafiri. Căldura ei ajungea la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
linie dreaptă, Duncan. Ar fi, dacă l-ai vedea dintr-o parte. Domnul Thaw luă o minge de golf și o veioză și încercă să-l facă să înțeleagă cum pămîntul era ca mingea și soarele ca veioza. Thaw era plictisit și contrariat. — Și oamenii nu cad de pe margine? întrebă el. — Nu, sînt susținuți de gravitație. — Ce-i ga... gavitația? — Grrravitația e ceea ce ne ține pe noi pe pămînt. Dacă n-ar exista, am zbura prin aer. — Și atunci am ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de-atîta cenușiu mort și verde crud. Peticele de galben și violet ale florilor care apăreau intermitent pe marginea drumului erau țipătoare ca niște tonuri discordante într-o orchestră în care fiecare instrument cînta la nesfîrșit aceleași două note. — Te-ai plictisit, frățioare? îl întrebă Ruth. — Oleacă. E din ce în ce mai rău. — Fruntea sus! O să te simți bine cînd ajungem. Nu-i ușor. Ah, ești prea pesimist. Sînt singură că nu ți-ar fi atît de rău, dac-ai fi mai puțin pesimist. Autobuzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Dumnezeu nu este un om rezonabil, așa ca băcanul sau directorul de bancă, care să dea un gram de mîntuire pe un gram de credință. Nu te poți tîrgui cu el. Nu oferă nici un fel de garanție. Văd că te plictisesc, Duncan, și regret, deși n-am spus altceva în afară de lucrurile pe care orice scoțian le-a luat de bune, de la John Knox pînă acum două sau trei generații, cînd oamenii au început să creadă că lumea poate fi îmbunătățită. Thaw

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pice. Se gîndi c-ar sări în ochi dacă s-ar ridica și ar pleca, așa că se amuză încercînd să rezolve două sau trei probleme, folosind cuvinte în loc de cifre și rescriind ecuațiile ca pe niște argumente dialectice, dar curînd se plictisi și, înfruntînd c-o privire distrată sprîncenele ridicate a reproș ale profesorului care-i supraveghea, îi dădu lucrarea și urcă în sala de artă. Celelalte examene au fost ușoare, așa cum se așteptase. Doamna Thaw se întremase treptat-treptat, dar în timpul examenelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pădure, iar băieții stăteau pe scaune și conversau nonșalant doi cîte doi. Unii fumau, iar Thaw îi invidia, pentru că o țigară i-ar fi ocupat mîinile. Ar fi putut deschide o carte șezînd să citească în spatele vreunui obiect, dar se plictisise să fie luat drept un pustnic dedicat cititului și intenționa să-și făurească o figură nouă, încrezătoare, sardonică, misterioasă, așa că se sprijini de perete încruntat, prefăcîndu-se că nu vede pe nimeni, deși se uita pe furiș la una din fete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
tehnici înainte de a le pune în practică? — Dar tehnica și practica sînt unul și același lucru! Nu putem desena nimic bine dacă lucrul nu ne interesează, și învățăm să desenăm bine desenîndu-l mai întîi prost, nu desenînd ceva ce ne plictisește de moarte. A învăța să desenezi becuri arse și cutii e ca și cum a-i învăța să faci amor cu cadavre. Unul dintre studenți rînji și zise că depinde de cadavru. Iar celălalt îl întrebă grav: — Ești comunist? — Nu. — Ești bevanit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și se întrebă dacă e cazul să alerge după ea sau s-o lovească. Nu încăpea îndoială că-l văzuse! De ce se prefăcea că nu-i așa? Sau el era de vină? Poate că în seara în care ieșiseră o plictisise sau o dezamăgise și-i era imposibil să-l ierte acum. Peste o oră, în magazinul școlii, îi spuse: — Salut, Duncan, și-i zîmbi veselă și amuzată. — Salut! îi răspunse el întorcîndu-i privirea bucuros. — Ai fost bolnav, Duncan? — Puțin. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
este biserica de după colț. Mă urmărești? — Da. — Cele două congregații sînt egale ca mărime, așa că Arthur Smail s-a gîndit că, dacă am face curățenie și am schimba instalația electrică, presbiteriul o să trimită congregația de la St. Rollox la noi. Te plictisesc? — Nu. — Domnul Smail lucrează la o firmă de decorațiuni de magazine, iar noi îl avem pe domnul Rennie, pictor și decorator, și doi electricieni, așa că am avea mîna de lucru specializată și mulți voluntari. Biserica e mai curată și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Povestirea oracolului despre viața mea înainte de a ajunge în Unthank. Tocmai a terminat-o. — în primul rînd, zise Rima tare pe poziție, oracolul a fost femeie, nu bărbat. în al doilea rînd, povestea se referea la mine. Erai atît de plictisit, că ai adormit și, evident, ai visat altceva. El deschise gura s-o contrazică, dar ea îi vîrî o smochină în gură, zicînd: — E păcat că nu te-ai trezit, pentru că mi-a spus multe despre tine. Erai un băiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
multă vreme. în cele din urmă, simțindu-și capul gol, Lanark se prefăcu că fredonează un cîntec. Ea se opri și strigă: — O, Lanark, hai să fim prieteni! Te rog, te implor, de ce nu putem să fim prieteni? — M-am plictisit să fiu prietenos. Vreau să dorm. Ea îl privi lung, apoi trăsăturile feței i se îmblînziră și zîmbi. Credeam că mă urăști și că vrei să pleci de unul singur. — în acest moment, e total adevărat. — Hai să ne așezăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
rătăcită cu tine, cu picioare care s-ar putea să alunece, cu spatele care mă doare, merit toate astea. Conducea prostește ca să mă impresioneze. Mă dorea, știi, și la început mi s-a părut un tip drăguț, apoi m-a plictisit, era atît de înfumurat și sigur pe el. Cînd ne-a forțat să coborîm, mi-am dorit să moară, așa că a continuat să conducă prostește și a fost zdrobit. Nu-i de mirare că vrei să mă închizi într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
al împăratului, o răpește pe Elena din Troia și mai are un fiu, simbolic, care explodează. Fură pămînt de la țărani pentru a-și crea propriul imperiu și-l finanțează prin piraterie. Criticul dă replici Interminabile Abandonează lucrurile de care se plictisește, pune mîna pe tot ce vrea și moare crezîndu-se un binefăcător. E primit în Rai la fel ca italianul, pentru că „omul trebuie să se străduiască și străduindu-se, trebuie să greșească“ și pentru că „acela care se străduiește necurmat poate fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ta pentru a te întoarce acasă, pentru că acum te gîndești la Unthank ca la căminul tău. Soarele răsare. Te precede pe cer și apăreți împreună deasupra centrului orașului la ora prînzului. Cobori și te împaci cu Rima, care s-a plictisit de Sludden. Sfîrșit fericit. Ce zici? Lanark își lăsase jos cuțitul și furculița. Dacă îmi dai un asemenea sfîrșit, zise el cu voce scăzută, voi considera că ești un om foarte mare. — Dacă îți voi da un asemenea sfîrșit, voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mă simt fața ei ciudată, plină de viață, și cum îi invidiez cusăturile din jeanși care o iau în jos, peste stomac și peste mica ridicătură dintre coapse și apoi sus între... dac-ar ști ce lider neînsemnat sînt, aș plictisi-o. Trebuie să-i adresez același zîmbet ca și cheliosului care face aluzie la ceva: zîmbetul atotștiutor care le spune că știu mai mult decît știu ei că știu.“ — Ei? zise Kodac chicotind. O vezi pe zambilica aia de-acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
făcu același lucru la jumătatea celei de-a doua. Lanark îi spuse iritat: — N-ai de ce să te odihnești atît de mult. — Știu eu de cîtă odihnă am nevoie. — Soarele n-o să stea pe cer tot timpul, Sandy. Și mă plictisesc să stau nemișcat prea des. — Mă plictisesc să merg tot timpul. — Ei bine, atunci o s-o iau încet, și o să mă prinzi din urmă cînd îți convine, spuse Lanark ridicîndu-se. — Mda! strigă Alexander, pe un ton plîngăcios. Tu trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
a doua. Lanark îi spuse iritat: — N-ai de ce să te odihnești atît de mult. — Știu eu de cîtă odihnă am nevoie. — Soarele n-o să stea pe cer tot timpul, Sandy. Și mă plictisesc să stau nemișcat prea des. — Mă plictisesc să merg tot timpul. — Ei bine, atunci o s-o iau încet, și o să mă prinzi din urmă cînd îți convine, spuse Lanark ridicîndu-se. — Mda! strigă Alexander, pe un ton plîngăcios. Tu trebuie să ai dreaptate tot timpul, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
spre dimineață o să mă trezesc cu o erecție, ea mă va mîngîia și o să facem dragoste fără griji sau prea multă agitație. Vom petrece toată ziua în pat, mîncînd, citind și îmbrățișîndu-ne fericiți, vom face dragoste, dar nu ne vom plictisi unul de celălalt. — Așa deci. Vrei o figură maternă. — Nu! țipă Lanark. Nu vreau o figură maternă sau o figură de soră sau de nevastă, vreau o femeie, una atrăgătoare, care mă place mai mult decît pe oricare alt bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
planete sînt încă într-o fază incipientă, și nu ne strică să recunoaștem că unor tipi deștepți ca noi nu trebuie să le fie rușine de străbunii noștri. în egală măsură, această lume mic-burgheză de vînători și meșteri țărani mă plictisește. Da, mă plictisește. Tînjesc după exuberanța nesperată a Ziguratelor, a Zimbabwenilor, a Marilor Ziduri și Catedralelor. Ce lipsește din acest parc natural preistoric în care homo sapiens a trăit atît de mult fără prea multe roade? Lipsește surplusul - acel surplus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
într-o fază incipientă, și nu ne strică să recunoaștem că unor tipi deștepți ca noi nu trebuie să le fie rușine de străbunii noștri. în egală măsură, această lume mic-burgheză de vînători și meșteri țărani mă plictisește. Da, mă plictisește. Tînjesc după exuberanța nesperată a Ziguratelor, a Zimbabwenilor, a Marilor Ziduri și Catedralelor. Ce lipsește din acest parc natural preistoric în care homo sapiens a trăit atît de mult fără prea multe roade? Lipsește surplusul - acel surplus de hrană, timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912

rosti cu un ton ferm: ― Doamnelor și domnilor, acum câteva momente Mașina jocurilor a fost distrusă printr-o lovitură în plin. Atacul său perfid și sălbatic îndreptat împotriva Palatului a fost... Clic! De mult voia el să închidă radioul... Îl plictisea... Îi tot vorbea despre ceva... Despre ce? Întins în pat, continuă să-și pună aceeași întrebare. Ceva în legătură cu... ce?... cu cine?... Ce obosit sunt!... TREBUIE SĂ MĂ SINUCID! Toată lumea mă urăște, Sunt ruinat. De ce să mai trăiesc? Trebuie să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257

se culca lângă mine, în beznă, cred că închidea și ochii, întunericul devenea cald și moale. Zenobia citea cu degetele, cuvintele picurau când limpezi, când tulburi, le intuiam exact pe cele care trecuseră dincolo. Altă dată, când pohemele mele mă plictiseau (simțeam fiecare literă-frână, fiecare cuvânt menit să mă întoarcă, să readucă îngerul în closetul comun al mentalului și rătăceam prin imensul pustiu al revanșei), o rugam să-mi citească din cine știe ce carte, uitată de Maria. O dată, a nimerit niște poeme

Zenobia by Gellu Naum (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]