3,799 matches
-
normal. Cred că nu am făcut nimic imoral chiar și după standardele unui orășel de provincie. No, stai blând măi ficior, că n-am nimic cu tine! N-aveți decât să vă plimbați ori să stați de vorbă cât vă poftește inima. Mie personal, îmi placi și după cum văd eu că stau lucrurile nici ea nu te-ar trimite la plimbare. Dacă ai fi ceva mai puțin încăpățânat și ți-ar place pălinca noastră, chiar n-aș avea nimic să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prea sfinția sa are alte treburi, îl mai năcăjîți și voi cu prostiile voastre lumești! se mânie cuviosul călugăr Pahomie. Părintele Ioan ne așteaptă! strigă mâniat bătrânul. Atunci, călugărul deschise drugul cel mare, din lemn de stejar, cu care ferecase porțile lăcașului, poftind drumeții în curtea mănăstirii. Tihna îmbietoare a mănăstirii îi fermecă pe musafirii mănăstirii. Cei trei se repeziră la icoanele lăcașului, mai ales închinându-se la icoana Sf. Gheorghe, cel care scăpa omenirea de prigoana balaurului cu șapte capete. Un foșnet
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
aduse. Apoi, porunci logofătuluiDumitrașcu să vestească aprozii începerea Divanului. Lângă domn, Radu diacul, un tânăr înalt, cu nasul coroiat și ochi pătrunzători, însemna, cu slove meșteșugite, deprinse la mănăstirile de la Muntele Athos, jalbele ticluite ale boierilor și ale norodului. Domnul pofti pe primul împricinat, postelnicul Trifan: Apropie-te postelnice și deslușește pricina ta! porunci voievodul, așezându-și sabia în dreapta tronului. Mărite stăpâne, noi avem acte de la Ștefan Vodă, iar pârcălabul Boghiu umblă să ne scoată din pământurile noastre! Unde-i pârcălabul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
se băgă în vorbă și Condică, pârcălabul Hotinului. Tăceți, cinstiți boieri, îi îndemnă logofătul, hai mai bine să auzim ce pricină are boier Iordache, că Domnul o fi obosit, iar Divan pentru norod l-a ține și spătarul Vasile! Să poftească boierul Iordache! trâmbiță un aprod bătrân, la îndemnul logogătului. Să trăiești întru mulți ani, Măria Ta! rosti lingușitorul grec, descendent al unei familii eline din Macedonia. Ia spune, Iordache, ce durere te mai scoate din crama Cotnarului? întrebă, cu răutate
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ultimii doi ani. Dușmănia fățișă asupra domnitorului găsea o cale de izbândă! Putea să-l lovească în mândria lui de tată de familie. Ce s-ar mai bucura să știe toți boierii despre isprava domniței! Cu aceste gânduri, hatmanul îl pofti la sfat, a doua zi, pe diacul Radu: Frumos mai scrii, diece! Mulțumesc pentru cinstea ce mi-o arăți, cinstite hatmane, dar cred că pentru alte pricini m-ai chemat! stărui tânărul slujitor. Am știut că ești dezghețat la minte
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cu dovleac și la rachiul îndulcit cu miere ale preutesei. Te-om aștepta până la miezul nopții, rosti hotărât părintele, în timp ce-și îndesa căciula și-și potrivea șiacul gros. După plecarea popii, Fetea mai cinsti o cană de vin, pofti și pe vecinul Dimitrie, ba veni și soața lui, Ileana, o femeie bună la suflet, dar urâtă din pricina urmelor lăsate de vărsatul de vânt. Natalița trebăluia deasupra plitei, potrivind focul pentru a fierbe sarmalele și rumenind carnea pentru pomana porcului
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Ce să facă bietul țăran, încolțit din toate părțile de datorii, cu trei suflete acasă, fără nevastă, istovit de rănile trupești, nins de durerile sufletului?! Se hotărî să accepte târgul, dar să fie lăsat ca să-și vadă fata, de câte ori va pofti, jurându-se să nu-i spună că-i este tată drept. „Cu banii primiți, poate voi trimite băieții la școală, să învețe carte!” își spuse înseninat Gheorghe, simțind, totuși, o durere surdă în dreptul inimii. Inginerul îl pofti în casă, unde
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
fata, de câte ori va pofti, jurându-se să nu-i spună că-i este tată drept. „Cu banii primiți, poate voi trimite băieții la școală, să învețe carte!” își spuse înseninat Gheorghe, simțind, totuși, o durere surdă în dreptul inimii. Inginerul îl pofti în casă, unde o fetiță blondă, pistruiată, îl privea cu nedumerire: Matale ești noul căruțaș? intrebă ea sfioasă, privindu-l cu ochișorii încă somnoroși. Nu, eu sunt moș Gheorghe din Sticlăria. Am venit să-ți aduc mere domnești, culese din
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
că nu voi face lucrul acesta." 12. David a zis lui Urie: "Mai rămîi și astăzi aici, și mîine îți voi da drumul." Și Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea și a doua zi. 13. David l-a poftit să mănînce și să bea cu el, și l-a îmbătat, și seara Urie a ieșit și s-a culcat cu slujitorii stăpînului său, dar nu s-a coborît acasă. 14. A doua zi dimineața, David a scris o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
foarte tare. 22. Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău, cu Amnon, dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe soră-sa Tamar. 23. După doi ani, pe cînd Absalom avea tunsul oilor la Baal-Hațor, lîngă Efraim, a poftit pe toți fiii împăratului. 24. Absalom s-a dus la împărat, și a zis: "Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul și slujitorii lui la robul tău." 25. Și împăratul a zis lui Absalom: Nu, fiule, nu vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
sculat, și a plecat la Hebron. 10. Absalom a trimis iscoade în toate semințiile lui Israel, să spună: Cînd veți auzi sunetul trîmbiței, să ziceți: "Absalom s-a făcut împărat la Hebron!" 11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiți, au însoțit pe Absalom; și l-au însoțit în prostia lor, fără să știe nimic. 12. Pe cînd aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, și poporul se îndrepta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
B. Elvin, Modernitatea clasicului I. L. Caragiale, București, E.P.L., 1967, p. 51. 49 categorie psihologică a micii burghezii birocratice române” footnote>. B. Elvin explică ridicolul acestui personaj din care mecanismul social a făcut un „bufon într-o bufonadă”. Cetățeanul, care nu poftește pe nimeni, dacă e vorba de pofte, se lasă mințit intrând în jocul celor ce conduc mașinăria puterii și astfel devine încă un personaj ridicol, dar o figură, memorabilă, una din cele mai vii din întreaga suită a timpurilor caragialești
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
i-a Însoțit pâna la biroul președintelui i-a lăsat Într-o anticameră și a plecat. Secretara le-a spus să se așeze pe scaune liniștiți și să aștepte că președintele este ocupat, deocamdată. După o jumătate de oră sunt poftiți Înăuntru. Primarii, emoționați, intrară În cabinetul președintelui. - Care dintre voi, este primarul Deveselului? - Eu sunt domnule președinte, mă numesc Mărina lu’ Spânzuratu! zise acesta puțin emoționat. - Hă, hă, hă, am uitat că la voi/ s-a răsturnat carul Pete de
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
care se află În livadă. Îi culese câțiva pumni de cireșe, i le dădu și Îi spuse zâmbind: - Se vede că ăla mic este foarte pofticios! Îi plac cireșele! Și soția mea când a fost Însărcinată cu unul din fii poftea la murături iar acum fiului meu Îi plac la nebunie, murăturile. Să vă trăiască! Eu am patru copii și toți sunt sănătoși. Dintr-o dată, femeia acuză dureri mari și se simți umedă, semn că i s-a rupt apa. Paznicul
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
sat a mormăit. Doar când am ajuns la ușa mătușii a vorbit tare și clar. L-am adus de la crucea lui Codruț... A umblat iar cu lupii în brațe... Știi dumneata ce ai de făcut. Mătușa a vrut să-l poftească în casă, să-l mai calmeze cu o țuică de prună, dar Badea Vasile n-avea putere să mă mai vadă, așa că a plecat, salutând respectuos și luând-o la goană, după ce ușa se închise în urma lui. De ce spusese că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
urmat-o în jos, pe trepte, ducând una din sacoșe, într-un coridor semiântunecat, mirosind familiar a uzină termică. A descuiat o ușă, apoi s-a descălțat, lăsându-și pantofii pe covorașul din fața ușii, a aprins lumina și m-a poftit înăuntru. M-am descălțat și eu, mi-am așezat pantofii lângă ai săi și am intrat. Camera era pătrată, fără ferestre și, din cauza tavanului jos, părea mai mare decât trebuie să fi fost în realitate. Mirosea plăcut, a cafea proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
electric. În colțul opus mesei, o chiuvetă minusculă, cu un robinet care picura ritmic, iar pe peretele din dreapta un cuier din care atârnau cele două rochii ale Veronicăi și un combinezon de nailon mov. Cum nu existau scaune, m-a poftit să stau pe pat (care s-a dovedit a fi neașteptat de tare) și mi-a proptit două perne sub șale. A început să se agite în jurul sacoșelor, al chiuvetei și al reșoului, iar eu m-am cufundat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ouă. Probabil ca să nu se taie puișorii în ele, ori să nu se sufoce în cuib. Curând, ea se plimba țanțoșă cu puii prin curte. Clo, clo, clo! îi striga ea când găsea ceva de mâncare. Clo, clo, clo! îi poftea să le arate cum se bea apă. Clo, clo, clo! îi chema când zgârma pământul și găsea vreo râmă. Iar puii veneau fuguța și o trăgeau de câte un capăt încercând să o înghită. Dar, pentru că nu reușeau de la bun
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
omnibuzul până la casele ospitaliere ale literaților. În timiditatea mea, de multe ori umblam în sus și-n jos pe stradă până când îmi luam inima în dinți să apăs pe butonul soneriei. Iar atunci, pur și simplu bolnav de spaimă, eram poftit într-o încăpere neaerisită, înțesată de oameni. Eram prezentat unei celebrități după alta și cuvintele amabile pe care le spuneau despre cartea mea mă făceau să mă simt îngrozitor de stânjenit. Aveam senzația că toți așteaptă de la mine să spun lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru a marca o glumă care lor nu li se pare deloc amuzantă -, dar nu mi-a spus nimic. Nou-sosiții au solicitat atenția gazdelor, așa că am fost lăsat singur. Când într-un târziu ne-am adunat cu toții așteptând să fim poftiți în sufragerie am reflectat (în timp ce conversam cu doamna pe care fusesem rugat s-o „conduc la masă“) că omul civilizat practică o stranie nevinovăție risipindu-și scurtul interval al vieții cu tot felul de practici plictisitoare. Era genul de societate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că nici nu m-a recunoscut. I-am spus numele. M-am străduit din răsputeri să-mi iau un aer cât mai firesc. Nu mă mai țineți minte. Am avut plăcerea de a cina cu dumneavoastră la sfârșitul lunii iulie. Poftește înăuntru, zise el vesel. Sunt încântat să te văd. Stai jos! Am intrat. Era o cămăruță mică de tot înțesată de mobilă din stilul cunoscut în Franța sub numele de Louis Philippe. Am văzut un pat mare de lemn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de ea și-i sărută amândouă mâinile. Ea nu-l place. Vai, dar ce ciudat că-l cunoști pe Strickland! Nu pot suferi mitocănia, zise dna Stroeve. Râzând, Dirk se întoarse către mine ca să-mi explice: — Vezi tu, l-am poftit într-o zi să vină aici și să se uite la tablourile mele. Ei bine, a venit, i-am arătat tot ce făcusem. (Stroeve șovăi o clipă jenat. Nu știu de ce începuse povestea aceea care nu-i era deloc favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
slabă de pe palier nu-l vedeam prea bine, dar ceva m-a surprins în glasul lui. Dacă nu l-aș fi știut abstinent aș fi crezut că e beat. L-am condus în camera mea de zi și l-am poftit să ia loc. — Slavă Domnului că te-am găsit! mi-a zis. — Dar ce s-a întâmplat? l-am întrebat, uimit de vehemența lui. Abia acum îl vedeam bine. De obicei era un bărbat foarte îngrijit, dar acum avea hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
descoperit-o. Nu încăpea îndoială că râdea de mine pe sub mustăți. I-am lăsat ultimul cuvânt și mi-am căutat refugiul într-o atitudine nepăsătoare și taciturnă. XLI Am ajuns la casa în care stăteam. N-am vrut să-l poftesc să vină cu mine, dar el a urcat scările fără o vorbă. M-a urmat și a intrat după mine în apartament. Nu mai fusese până atunci la mine, dar nici măcar nu s-a uitat la încăperea pentru care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
uneori și-l vedeam umblând prin Papeete. Îmi era milă de el, că tare slab mai era și niciodată n-avea un gologan în buzunar. Când auzeam că e prin oraș trimiteam un băiat să-l găsească și să-l poftească să cineze cu mine. De vreo două ori i-am găsit câte o slujbă, dar nu era în stare să se țină de treabă. După puțină vreme voia să se întoarcă în ținutul tufișurilor și într-o bună dimineață dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]