3,259 matches
-
de organizare care au apărut în Europa începând, aproximativ, cu secolul al șaptesprezecelea și care după aceea s-au răspândit mai mult sau mai puțin la nivel mondial"98, Jean Baudrillard accentuează, în articolul "Modernité" din Encyclopædia Universalis, că "structura polemică a schimbării și a crizei" care caracterizează modernitatea este reperabilă în Europa chiar începând cu secolul al XVI-lea, dar are sens deplin de abia cu secolul al XIX-lea. Astfel, din perspectiva gânditorului francez, modernitatea "nu este nici un concept
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
utilizează o construcție literară, o retorică bogată și o frecventă pasiune morală și politică. În timp ce luptă pentru consens, textul său adoptă disensiunea, atacând atât anumite forme ale teoriei moderne, cât și oponenții săi postmoderni. Tonul său este în mod clar polemic și el caută foarte rar elemente comune sau puncte de acord, preferând să se angajeze în polemici de obicei pasionate și câteodată chiar exagerate. Chiar dacă Habermas apără consensul, textele sale filosofice de dată recentă pun în scenă disensiunea și polemicile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
metonimice importante care se pot manifesta în utilizările discursive: individualizarea unei noțiuni, devalorizarea unui concept, destructurarea unei descrieri, concretizarea unui proces, densificarea unui proces. Se observă astfel că, în practica discursivă, accentele se pot modifica, unele metonimii se pretează exploatărilor polemice, devalorizării obiectelor denotate, în timp ce altele conduc la amalgamuri descriptive, la recompuneri de natură subiectivă a diverselor cadre posibile sau la reconfigurări dinamice ale unui domeniu conceptual. Aceste accente, atât de diverse, pot spune multe lucruri despre relația modern postmodern, în funcție de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fie prin argumentare, fie prin manipulare), alții au încercat să susțină ideea dimensiunii argumentative a oricărui tip de discurs 537. Din ultima categorie, Ruth Amossy 538 consideră că există grade diferite de argumentativitate în orice tip de text, fie el polemic, informativ sau descriptiv și chiar textele care par a nu proba nimic conțin, de fapt, o componentă argumentativă. Acest lucru se întâmplă, susține autoarea, pentru că orice text este supus unei duble constrângeri care ține, pe de o parte, de regulile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o compilație în alta, uneori, în variante diferite. Ele aparțin sau sunt adesea atribuite fratelui Leon, însoțitorul Sfântului Francisc din ultimii ani ai vieții sale. Martor, în acest caz, vrednic de încredere chiar dacă s-a lăsat prins într-un curent polemic, de altfel lesne de înțeles, ce se împotrivea anumitor sectoare ce se dezvoltau în Ordin ca și imaginii “standard” a Sfântului Francisc oferită de Legenda bonaventuriană, potrivită unui ordin deja clericalizat. Fratele Leon este așadar demn de încredere, însă trebuie
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
îndeosebi informații despre dezvoltarea fraților minori în anumite zone, dezvoltare ce este privită pozitiv, cu admirație și nostalgie în ceea ce privește sărăcia și renunțările din perioada de început. Ea nu e privită cu regret, cu un sentiment de vinovăție sau cu intenții polemice. Salimbene nici măcar nu conștientizează că ideea sa de frate minor este foarte departe de experiența lui Francisc, propusă într-o oarecare măsură în Testament ca normă pentru toți frații, și nu relatează despre fondator nici măcar ceea ce i-ar fi povestit
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
în cele din urmă, deoarece ofereau o imagine diferită de cea întâlnită în legenda oficială a lui Bonaventura, dacă nu chiar în contrast cu aceasta. Aceste ultime două tipuri de mărturii sunt de-a dreptul cele franciscane, culese nu numai din motive polemice, deoarece Capitulul de la Padova din 1276 revenise la pozițiile anterioare Capitulului de la Paris din 1266, care dăduse ordinul de a se distruge biografiile despre Francisc anterioare celei scrise de Bonaventura; totodată, se cerea colectarea de mărturii în vederea scrierii unei noi
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
de faptele comise, ci, mai ales, de gândurile nerostite ( Cine n-a furat mere din grădina copilăriei?) sau de visele vinovate (Mai adevărat ca adevărul). Încercând să nu piardă pariul cu cititorul, C. revine în 1996 cu romanul Iadul meschin, „polemic, parodic și erotic” (Romul Munteanu), și, la numai un an, cu Ascuțit ca tandrețea, care, ca și cel anterior, poate fi socotit un „manual de educație sentimentală” din perspectiva mentalității spiritului contemporan. Este și autoarea unui remarcabil eseu, de fapt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
di Tristia di Ovidio" în St. Ital. Fil. Class, XLVII, 1975, pp. 86-129. 16. FORD, B. B., Tristia II. Ovid's oposition to Augustus, University of New Jersey, 1977. 17. FREDERICKS, B. R. N., The poetics of Exil. Program and polemic in the Tristia and Epistulae ex Ponto of Ovid, Indiana University, 1975. 18. FROESCH, H., Ovid als Dichter des Exils, Bonn, 1976. 19. GARIEPY, R. J., "Recent Scholarship on Ovide" în CW, 64 (1970), pp. 37-56. 20. HERESCU, N. I., "Exilul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
al rangului meu printr-o lungă succesiune de strămoși, nu am fost făcut cavaler recent prin darul (favoarea) Fortunei"152. Si quid est, usque a proavis vetus ordinis heres, Non modo fortunae munere factus eques. În aceste versuri, dacă atitudinea polemică împotriva acelor homines novi (= cavalerii Fortunei)153 și a susținătorilor lor, Augustus în primul rând, nu e exprimată formal, aceasta este totuși clar și categoric implicită: cavalerii noi fie ei și ai banilor, dar cu siguranță a Fortunei sunt în contrast cu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fixa pe el însuși în istoria umanității. Nu se poate să nu se observe atitudinea orgolioasă a unei persoane conștiente de valoarea sa, personală și moștenită, dar și de scopul suferinței și martiriului lui. Este evidentă luarea sa de poziție polemică față de cele înfăptuite de Augustus și de creaturile acestuia. Implicit aceasta este subliniată și de insistența cu care Ovidiu scoate în evidență nota de noblețe de viță veche nu numai față de el însuși, ci și față de (aproape) toți prietenii destinatari
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
după Antenor (v. 77), ca să-i aducă pe ai săi Penati în această regiune. Se admite, de aceea, o posterioritate cronologică a lui Enea, față de Hercule, scoasă în evidență de Ovidiu: aceasta nu poate fi străină de un anumit sens polemic, chiar dacă implicit, față de lăudătorii înflăcărați ai descendenților lui Enea. Motivul Arcadia-Evandru-(Faun-Luperci: la aceștia din urmă ne vom referi în cele ce urmează) apare în Fasti, V, 85-104 și apoi în V, 379-414, unde Hercule este în compania lui Chiron
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Uneori, la numele, cu care ne-am obișnuit din lumea Arcadiei: Luperci-Faun-Pan-Evandru, Hercule..., se adaugă și alte personaje, cu caracter mai degrabă "istoric", ca de exemplu, Numa. Trimiterea la Numa nu este întâmplătoare: mai mult, pare să aibă o valoare polemică. După cum se știe, Ovidiu îl considera pe Numa ca fiind strămoș, pe linie maternă, al lui Cotta Maximus și al lui Messalinus, fiii lui M. Valerius Messalla, care își mențineau o poziție de independență, dacă nu chiar de răzvrătire față de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poată cel puternic; și cu puritate a inițiat cultul sărbătorilor. Se renunță la ferocitate, predomină dreptul la forță, căci bătaia între cetățeni este mârșavă. După cum spuneam, cititorul descoperă în aceste versuri și în altele de acest fel, o atitudine oarecum polemică, chiar dacă nu evidentă, ci numai implicită. Ovidiu nu vrea sau nu poate cânta fapte de luptă (cum a făcut Vergiliu în a sa Eneida), ci numai fapte pașnice, de utilitate civilă, artistică. Pe Marte îl înlocuiește cu Minerva, ale cărei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de bibliografia abundentă. Într-o altă secțiune sunt grupate studii despre trei poeți contemporani - Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Traian T. Coșovei -, iar ultima cuprinde articole dedicate unor critici contemporani - Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Alex. Ștefănescu -, aici autorul manifestând un spirit polemic pe cât de civilizat, pe atât de insistent. Volumul Catifea aurie (1999) îl relevă pe M. ca poet care cultivă teme preponderent erotice, pline de dramatism, de sfâșieri lăuntrice, exprimate într-un vers contorsionat, încărcat de imagini și tonuri biblice. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288114_a_289443]
-
70 1.7. Cherchez la femme / 79 1.8. Lecturi infidele / 84 1.9. Femeia, un suflet pereche / 94 Capitolul 2. Romanul eminescian. Un proiect abandonat / 113 2.1. Eminescu și mutația valorilor estetice / 117 2.2. Mitul eminescian. Reconfigurări polemice / 129 2.3. Erotism și creativitate. Legături primejdioase / 153 2.4. Spre alt tip de "roman", în căutarea epicului pur / 192 2.5. Consecințele unui eșec: reinventarea melodramei / 211 Bibliografie / 221 Indice de nume / 229 Postfață. Antonio Patraș și umbrele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Diana, apar romanele din ciclul eminescian), Lovinescu încerca de fapt să scrie o literatură captivantă, pe gustul publicului larg, caracterizată printr-o tensiune dramatică a povestirii "plină de neașteptat în fiecare din capitolele ei" (suspense-ul). Prin aceasta, el se delimita, polemic, de mai vechea sa metodă de lucru (pointilistă), la care pare dispus să renunțe, iată, fără regret: "Prin chiar modul lor de compoziție, romanul nu e o reunire de capitole separate, de observații, reflecții, eseuri chiar sau de episoade legate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ipostaze a lui Bizu, de persoană cu autoritate administrativă și iluzorii inițiative, are nu știu ce aer vodevilesc, de glumă, cam sinistră, dar în tot cazul de glumă"53. Chiar dacă nu le-a scăpat nota comică, comentatorii n-au sesizat însă intenția polemică a criticului-prozator54, care îl readuce pe Bizu în scenă tocmai pentru a ilustra, de data aceasta într-un mod pur dramatic, fără pic de imixtiuni "analitice", contrastul violent dintre iluzie și realitate, dintre "adevărul" subiectiv, al individului, și acela obiectiv
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
proprietara de altădată a conacului și a parcului din jur67. Luțica întruchipează deci un tip feminin radical opus cloroticei Mili, tipul femeii nesățioase, născută cu o teribilă, pătimașă poftă de viață și de toate plăcerile ei triviale. Lovinescu interpretează așadar polemic teoriile privind legile implacabile ale eredității, sugerând posibilitatea unei mai bune cinstiri a antecesorilor nu prin reproducerea mecanică a acelorași "gene", nu prin procreație, ci prin instituirea quijotescă a iluziei creatoare, care oferă omului libertatea de a reinventa trecutul și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
perioadă tulbure, pe fondul unei crize existențiale majore, semnalate apăsat de notațiile din "agende". Motivațiile psihologice ale unui atari demers sunt însă mult mai complexe, după cum sper că voi putea demonstra în cele ce urmează. 2.2. Mitul eminescian. Reconfigurări polemice Potrivit propriilor mărturii, Lovinescu s-a hotărât să "romanțeze" biografia lui Eminescu (în forma unui "roman", desigur) în urma lecturii acelei scrisori memorabile, publicate de I.E. Torouțiu în volumul al IV-lea din seria de Studii și documente literare, în care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
liceu, în fiecare duminică mergeam pe urmele sau pe presupusele urme ale marelui poet, ca la niște sanctuare"105. După cum lesne se poate constata, Lovinescu atrage atenția asupra naturii legendare (de narațiune mitică, de "tragedie") a vieții poetului, și valorizează, polemic, numai dimensiunea lirică a operei eminesciene, înțeleasă ca un "ecou" direct al temperamentului moldovenesc 106 factor esențial în ecuația personalității creatoare. Criticul de la "Sburătorul" sancționa aici, subiacent, interpretările de tip istorist-sociologizant (pe care el însuși își construise "teoria" despre "mutația
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
are nimic comun cu realitatea. Geniul nu înseamnă o depășire a umanității în toate domeniile vieții sufletești, ci e de cele mai multe ori o rupere de echilibru în domenii cu totul speciale și limitate (s.n.)"108. După cum remarcăm, Lovinescu se delimita, polemic, de concepția romantică asupra geniului, căreia îi contrapunea o perspectivă modernă, "științifică", nutrită de noile "teorii" despre inconștient și de "adevărurile" de ultimă oră ale psihanalizei. Și totuși, interpretarea lovinesciană nu dezvrăjește, nu distruge rezonanța mitică a "miracolului eminescian" (Eminescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tentative de "diferențiere") individualitatea. E vorba însă de o individualitate redusă la un set de automatisme și de atitudini-șablon, de natura clișeului, stereotipiile de limbaj reflectând reacțiile psiho-comportamentale menite a ilustra, în fapt, mecanismul "psihologiei invariabile" asupra căruia se focalizează, polemic, poetica lovinesciană. Individualitatea se vede finalmente anulată de tirania clișeului atotputernic, ce transformă omul într-o făptură anonimă și lipsită de "personalitate" (în sensul "plin", romantic, al cuvântului). Romanul lovinescian trebuie citit, așadar, dincolo de caracterul deseori ilizibil al "narațiunii" în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
îngrijită, prefață, note și bibliografie de Mihai Drăgan, Editura Junimea, Iași, 1974. E vorba despre Edițiile poeziilor lui Eminescu (I, II, III, IV), ultimul studiu fiind consacrat ediției lui E. Lovinescu (vol. cit., pp. 188-333). Vezi, de asemeni și articolul polemic D. E. Lovinescu este vesel (pp. 333-348). 72 Capitolul consacrat lui Eminescu în volumul Titu Maiorescu și contemporanii lui (ediție și postfață de Eugen Simion, Editura Minerva, București, 1982) are mai mult un caracter biografic, și nu critic, de analiză detaliată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Valentin Silvestru și Marius Stănilă. Aureliu Goci publică articole despre Vasile Alecsandri, Sașa Pană și Ion Pillat. Numerele 9-11/1991 sunt în parte închinate lui G. Topîrceanu, Al. O. Teodoreanu și Cincinat Pavelescu. Alte eseuri și publicistică, uneori cu sens polemic, semnează Șt. Cazimir, Iosif Naghiu, Virgil Stoenescu, Mircea Horia Simionescu, Elena Drăgușin Popescu. Se pot menționa de asemenea anecdotele literare ce vin din partea lui Ovid S. Crohmălniceanu și un articol al lui Valeriu Cristea, Două amintiri cu Marin Preda. Rețin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288204_a_289533]